Garda de Fier

Revista “Insemnări Sociologice”, Dir. Traian Brăileanu. Anul IV, Nr. 9, 1 Ianuarie 1941
Cînd cronicarii secolului de aur al umanismului au desgropat trecutul istoric, înscriindu-i slava si lumina, gîndul lor era însufleţit de ideia eroică a destinului latinităţii ortodoxe. Pe această linie a rasei au desăvîrsit cronicarii misiunea lor istorică.
Dar totodată învăţaţii timpului se pătrund de marele adevăr al unităţii tuturor Romînilor si tot mai mult creşte în constiinţa lor ideia latinităţii noastre. Udrişte Năsturel, Grigore Ureache, Miron Costin, Stolnicul Constantin Cantacuzino, si mulţi alti pînă la Dimitrie Cantemir au fost pătrunşi de acest mare adevăr. Lui Grigore Ureache îi aparţine celebra frază. “Romînii cîţi se află locuitori în Tara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramures, dela un loc cu Moldovenii si toţi dela Rîm se trag”. Deasemeni Mitropolitul Dosofteiu, autorul acelei opere poetice ce se numeşte Psaltirea în versuri, subliniază origina latină a Romînilor atunci cînd spune: “limba romînească de bun neam… se trage, de pe sînge rudă împărătească”. Nicolae Milescu spune si el: „în ce chip si mai jumătate din limba romînească luat dela Latini”.
Stolnicul Constantin Cantacuzino merge chiar mai departe decît predecesorii săi si spune: “Valahi, cum le zic ei, iar noi: Romînii, sunt adevăraţi Romani în credinţă si în bărbăţie… Insă Romîn nu înţeleg numai acestia de aici, ci şi din Ardeal, care încă şi mai neaoşi sunt şi Moldovenii si toţi cîţi într’altă parte se află”. (more…)

Revista “Insemnări Sociologice”, Director: Traian Brăileanu. Anul IV, Nr. 5, 1 Noemvrie 1940
Rîndurile acestea vor să aducă o contributie la limpezirea stărei noastre spirituale, – cîteva sugestii în legătură cu problema înfăptuirilor romînesti în domeniul artelor. O scurtă privire înapoă, pentru a găsi temelia pe care se va ridica spiritul nou, al artelor noastre, este necesară. Am avut artişti a căror operă a fost socotită cu atît mai artistică cu cît era mai “europeană”. O înjghebare în jurul „Ideii Europene”, revistă în jurul căreia se grupase, după războiul din 1916, multi oameni de cultură “europeană” – ceea ce însemna la acea dată: la pas
cu manifestările artistice occidentale – a fost foarte caracteristică pentru acel timp. Occidentul era imitat, pentru noi, în domeniul artistic la Franta, mai bine zis la oraşul zis Paris, care timp de -o sută de ani a fost centrul netăgăduit al artelor şi „Oraşul lumină”.
Nivelul cultural al unui artist era socotit în raport direct cu admiratia ce-o purta unui astru de mărimea întîia, cum erau pentru scriitori France sau Proust, pentru pictori Cezanne sau Picasso, căci arta franceză a grupat în jurul ei tot ceea ce-a avut gîndirea noastră mai subtil şi mai bun. Acest amestec de admiraţie pentru operele de artă franceze şi de recunoştintă pentru susţinerea cauzei noastre în războiu deveni curînd o dominatiune spirituală atît de puternică încît valorile romîneşti se socoteau cu metrul francez-european. De aceea, a fost posibil să avem manifestări artistice în cari influenta picturei franceze era atît de vizibilă încît vizitatorii aveau impresia că expozitia era una dintre cele din rue Bonaparte sau rue la Boetie, străzile galeriilor de artă din Paris. (more…)

Dormi, copilul mamei, că-i târziu.
Plânge-o pasăre ‘ntr’un pom pustiu
Şi din creasta nopţii bate vânt…
Eu ţi-oi spune basme şi-am să-ţi cânt,
Basme de azur şi de pământ, –
Bate noaptea ‘n geamuri şi-i târziu…
Dormi, odorul mamei, pui sglobiu…

Ne privesc neliniştiţi din rame,
Moşii cu pistoale şi dulame.
Toţi s’au irosit în bătălie.
Toţi în pumnii tăi ar vrea să’nvie,
Pe cărări de dor şi haiducie,
Să mai ţină roibi buieci de coame,
Intre codrii lor străbuni şi crame;
Să mai joace hora la chindie,
Cu străinii’n crâncena urgie,
Gile să le deie pe vecie.
Dormi că îngerul de gând îţi ştie,
Puiul mamei, crin de bucurie…

Despre ei baladele ne spun:
Unii se topiră în surghiun;
Alţii’n ocne, alţii prin prigoane.
Numai lacrimi, doruri de codane,
Candelă şi rugă la icoane…
Nu vezi ochii lor arzând blesteme?
Lânceziţi de linişte şi vreme,
Glasul lor se’nalţă să te cheme;
Ca o goarnă bate prin goruni,
Să ridici un steag şi să-i răzbuni,
Vifore de flinte şi furtuni.
Dormi odor, pe vatra din străbuni,
Vâlvătaie ‘ncinsă sub cărbuni,
Dor iubit de visuri şi minuni…

Caii lor bat obcine’n trecut.
Ei trăiră veacul şi-au văzut
Neamul, numai gemete, sub cnut.
(more…)

(more…)

(more…)

Săptămânalul “Bunavestire de Duminică”, Anul I, Nr. 1, 1 Decembrie 1940

(more…)

(more…)

“Cînd te vei sătura, pămîntule, de sîngele şi carnea tineretului nostru?”

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 2, 15 Septemvrie 1940

Altfel îşi trăiră bătrînii de azi tinereţea lor. Chiar cînd erau săraci, ei găseau totuşi un codru de pîine pentru a-şi astîmpăra foamea, un ciot de fag pentru a-şi încălzi odăiţa. Si mai ales erau siguri că după lipsurile îndurate în tinereţe vor găsi o ocupaţie şi vor putea întemeia o familie.
După războiul cel de patru ani se abătu marea urgie asupra copiilor noştri. Mulţi tineri n’aveau nici casă nici masă, iar viitorul se înfăţişa ca o întrebare chinuitoare. Tara invadatã de jidani, cari propăvăduiau revoluţie şi distrugere; politicienii semănau corupţie, jaf, demagogie deşănţată; porţile ţării erau larg deschise tuturor uneltirilor finanţei internaţionale, jidoveşti şi masonice. In faţa primejdiei de moarte pentru Neam şi Tară a tresărit tineretul nostru, s’a strîns tot mai mult în jurul conducătorului lor, al Căpitanului.
De atunci încoace ne-a fost dat să vedem tinereţe fără odihnă, tinereţe dăruită primejdiei, luptei, renunţării la plăceri. I-am văzut pe legionari muncind în tabere, alergînd zi şi noapte, prin ploaie şi soare, viscol şi furtună, urcînd munţi, străbătînd codri, pentru a trezi satele la luptă de desrobire şi înălţare a Neamului.
Tinereţe fără odihnă: din leagăn pînă ‘n mormînt; din sînul cald al casei părinteşti, în lanţuri şi închisori; din verdeaţa codrilor şi lumina soarelui în şuerul gloanţelor şi bezna morţii.
Cînd te vei sătura, pămîntule, de sîngele şi carnea tineretului nostru? Cînd îi vei lăsa pe copiii noştri să se bucure de tinereţea lor, să guste fericirea odihnei întăritoare ?
T. B. (Tudor Băileanu?!)
Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 2, 15 Septemvrie 1940