Sus, boieri
Sus, boieri, nu mai dormiţi,
Vremea e să vă treziţi;
Casa să vă măturaţi
Lerui ler,
Şi masa s’o încărcaţi
Lerui ler.
Că umblăm să colindăm
Şi pe Domnul căutăm;
Din seara Ajunului
Lerui ler,
Până ‘ntr’a Crăciunului
Lerui ler.
Căci s’a născut Domn prea bun
În locaşul lui Crăciun;
Căci s’a născut Domn frumos
Lerui ler,
Cu numele lui Cristos
Lerui ler. (more…)
Maria cu Pruncul Sfânt…
Suntem în preajma celor mai frumoase sărbători creştine de iarnă, a sărbătorilor păcii şi ale dragostei, pline de misticism, de poezie şi de bucurii, pentru toată lumea creştină.
Peste câteva zile, vom aniversa cu toţii, cu sufletele înălţate şi curăţite de orice sgură, naşterea Aceluia, care, propovăduind pacea şi dragostea între oameni, a răscumpărat, cu preţul sublimelor sale jertfe, păcatele şi fărădelegile lor.
Crăciunul este, prin excelenţă, una dintre cele mai poetice sărbători ale noastre, sărbătoarea cu atmosferă de sfântă reculegere şi de sănătoase bucurii familiare, cu vechi şi frumoase datini şi obiceiuri cu profunde semnificaţii, care ni s’au transmis, în cursul secolelor, din generaţie în generaţie, ca şi nişte scumpe comori sufleteşti şi neperitoare dovezi despre trăinicia neamului nostru românesc pe aceste istorice meleaguri.
Pretutindeni, în toate casele familiilor creştine, bogate şi sărace deopotrivă, sfintele sărbători ale Naşterii Domnului sunt zile de odihnă, în care se îngroapă durerile, suferinţele şi luptele vrăjmaşe şi se fac sforţări pentru purificarea sufletelor de povara cugetelor şi faptelor care, îndeosebi, în vremurile noastre de azi, de înspăimântător marasm moral, ne turbură conştiinţa, ne sleiesc forţele şi ne distrug orice avânt spre ideal.
(more…)
SĂRBĂTORI FERICITE!
Cu steaua…
Sărbătorile Crăciunului se apropiau. Băeţii se prinseră tovarăşi pentru colind şi pentru pluguleţ. Flăcăi puneau la cale Brezaia şi se prinseră şi ei tovarăşi pentru colind, căci prin partea locului băeţii colindă la orice fereastră de rumân, dar flăcăii intră numai în casele unde sunt flăcăi şi fete.
Ajunul Crăciunului sosi. De noapte, tare de noapte, începură a fierbe băeții. Si vedeai curgând pe uliţă cete-cete cu săculeţele de după gât, cu beţe în mână.
Intrau în curţi şi câinii tăbărau pe ei. Ei se apărau cum puteau mai bine, se apropiau de fereşti şi strigau cu glasuri subţiri:
— Bună dimineaţa la moş-ajun! Bună dimineaţa la moş-ajun!
Iar femeile ieşeau în pragul caselor, cu sufletul vesel de bucuria darurilor, cu şorţurile pline de mere, de nuci şi de covrigi.
Uneori se întâlneau cete vrăjmaşe. Cei mai slabi stăteau de se socoteau ce-i de făcut: să ţie piept sau s’o tulească la fugă şi să-şi scape nucile strânse cu atâta alergătură.
Naşterea lui Hristos!
Crăciunul pe care am ajuns a-l prăznui anul acesta este un adevărat dar de acum, căci totdeauna Crăciunul e o vreme de fericire, prin tihna sufletească pe care ne-o aduce, anul acesta însă cu atât mai mult îl simţim ca atare, pentru că prea am fost neliniştiţi, necăjiţi şi tulburaţi de multele care au venit peste capetele noastre… Crăciunul cade ca o vărsare de mir peste sufletele noastre, ca să ne potolim şi să ne mângâiem. Dar fiindcă praznicul Crăciunului vine cu vestirile lui de pace, de bunăvoire, care trebue să sălăşluiască în inimile oamenilor, în mijlocul înverşunării care s’a abătut peste omenire, ne dăm seama că nu este aceasta starea firească a noastră. Nu ne simțim bine cu ea si tânjim după limanul unde să nu ne mai vedem amenințați de fel de fel de spaime.
De aceia se cuvine să primim vestirea Crăciunului cu toată îmbrăţişarea. Din toată inima să ne bucurăm de ea şi să rostim cu sete cuvintele dela Naşterea lui Hristos: Pe pământ pace, între oameni bunăvoire ! (Luca 2,14). Să ne lăsăm duşi de cuvintele fericitelor vestiri ale trecutului, de cântările dulci ale colindelor şi să sorbim cu nesaţ făgăduinţele pe care venirea lui Hristos între oameni le aduce cu ea !
Din alte lumi de mărgărit,
Pe drumuri albe de argint,
Ca razele de lună,
Au coborît spre înnoptat
Trei îngeri, la noi în sat,
S’aducă voie-bună.
Prin ramuri vântul cântă rar,
Tot mai pustiu, tot mai hoinar
Si fulgii cad în zare.
Colindătorii se opresc
La geamuri albe şi vestesc
Că-i sfântă sărbătoare.
Bună dimineaţa la Moş-Ajun!
Ne dați,
Ori nu ne dați?
Bună dimineaţa!
Dați-ne colindeața.
Bună dimineaţa
La Moş-Ajun,
Dați-ne
Un colac bun.
“Lerui lerui, Doamne ler!…”
Peste cline de muscele
de pe-o ramură de cer,
cad petalele din stele…
lerui lerui Doamne ler!
Nici-o frunză nu tresare…
nici un cântec de năier…
Brazii-au amuțit pe zare…
lerui lerui Doamne ler!
Razele din văi se-adună…
Albe mâini de enuper
cresc întinse către lună…
lerui lerui Doamne ler!
Zorile îl vor aduce.
Codru-aşterne lăicer,
Umbra aşteptată la răscruce…
lerui lerui Doamne ler!
Povestesc de El isvoare.
Şoaptele în valuri pier
sub gene de căprioare…
lerui lerui Doamne ler!
(more…)
“Lerui Doamne, Lerui Ler…”
Lerui Doamne, Lerui Ler,
Au venit serafi cu glugă
Şi înalță ‘n tindă rugă
Veste bună către cer.
Steaua fulguie ‘n fereastră:
Lerui Doamne, Lerui Ler;
Moş Crăciun ca un boer
A sosit din zarea-albastră
Plin de bucurii stelare
De noroc şi giuvaer.
Lerui Doamne, Lerui Ler
Azi e sărbătoare mare.
Din Înalturi de mister
Îngeri albi sosiră ‘n tindă
Şi în cer pe Hrist colindă:
Lerui Doamne, Lerui Ler.
Lerui Doamne, Lerui Ler
Pace ‘n cer şi pe pământ
Că s’a născut Domnul Sfânt
Lerui Doamne, Lerui Ler.
Petre PAULESCU
“Falanga”, Anul 4, Nr. 27, 25 Dec. 1940
Ce altă viaţă era odinioară !
Din toamnă, de la mijlocul lui Noembrie, începea postul al patrulea din an, postul Crăciunului, cu îngăduinţa de-a mânca peşte în toate zilele, afară— fireşte — de Miercurea, de Vinerea, şi toate micile sărbători dintre Sfântul Nicolae şi Sfântul Spiridon.1) In timpul acesta jupânesele pregăteau toate bunătăţile care se vor mânca de Crăciun: porci, gâşte, curcani, turte şi celelalte. De ajun veneau colindele — ca azi — căci de la întemeierea ţărilor până în vremurile noastre poporul nu şi-a schimbat deloc obiceiurile, sau aproape deloc.
Apoi, la 25 Decembrie, dimineaţa, mergea toată lumea la biserică şi asculta slujba Naşterei Domnului. De la Vodă şi de la boieri până la prostime, în marea biserică domnească până în cea mai mică bisericuţă de sat, toţi creştinii îngenunchiau în faţa altarului… toţi, afară de doi: Domnul şi Doamna Ţării, cărora le era îngăduit să asculte Sfânta Evanghelie în picioare, căci între ei şi gloată trebuia doar însemnată depărtarea, chiar dinaintea lui Dumnezeu. (more…)
