Garda de Fier

“…Înregistrate de către etnomuzicologul Andrei Tamazlâcaru. Sunt colinde interpretate de către flăcăi-colindători, dar şi de bărbaţi în etate care au umblat cu colindatul în copilărie şi în tinereţe, apoi an de an le-au cântat la Crăciun împreună cu alţi colindători…” (Colindatul de ceată bărbătească, Chișinău, 2011).

LERU-I LER
(Gheorghe Voinicul)

Auzit de la Ion OPREA, (25 ani) din satul Baurci, jud. Cahul, Basarabia

Pe muntoasele poteci cu bolovani,
Copilul de ieri se îndrepta spre cer,
Simplu, ca o lumină peste ani,
Intonând la fereastră: Leru-i Ler.

Măsura al întinderilor arc,
Cu mâinile învineţite de ger,
Spre veşnicul, cărunţitul monarc
Înălţându-şi colindul: Leru-i Ler.

Printre zăpezile lumii era
Ca o lumină ce arde. Oier,
Mioarele pe culmi aduna,
Cântând în vremea largă: Leru-i Ler.

Aşa, copilul de ieri, peste ani,
Pe muntoase poteci urca la cer,
Printre-ai vieţii trecând bolovani
Şi cântând la fereastră: Leru-i Ler.
Ion ŞIUGARIU

Din vol. “Bolnav de auroră”, ciclul “Melancolie…” 

“Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate’n cer grămadă; –

“Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare
Ca fantasme albe plopii însirați se pierd în zare,
Si pe ‘ntinderea pustie, fără urme, fără drum
Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum”…

Astfel evoca Alecsandri, chincit în gura sobei, în conacul dela Mircesti, iarna copiilor gălăgiosi si veseli, pe care Cosbuc îi zugrăveste cu atâta vioiciune în neuitat sa “Iarna pe uliță”. E anotimpul săniusului, al zurgălăilor si al steluțelor de fulgi imaculați, pe care parcă mâini dalbe de îngeri îi cern spre pământ, culcus candid pentru pruncul Mântuitor al lumii.

Iarna, încărcată de griji pentru năpăstuiții soartei, e anotimpul bucuriei copilăresti, vrăjită de farmecul Crăciunului, împodobit de colinde, de steaua nasterii, de plugusorul Anului Nou, aducător de covrigi si gologani, de procesiunea Iordanului.

C O L I N D E . . .

Amintirea nostalgică ne poartă departe, din pragul Crăciunului de azi, spre văile natale rămase pierdute în miază noapte. Măgurile de făget – stejăris ale Cosminului dorm acum sub mantia de dantelă a chiciurei agățată de ramuri. Văile Ceahorului si-au îndulcit unduirea sub troienele de omăt. Peste căsuțele scunde, fumul se înalță azuriu în văzduhul sticlos de ger. E atâta pace si mulcomire, de parcă ar sti pământul că s’a pregătit ivirea printre muritori a Izbăvitorului, în chip de copil bucălat, născut în ieslele umilinței si mărirea nepieritoare a duhului mântuirii de păcate. (more…)

Sub doi meri şi sub doi peri,
Lerui Doamne, lerui ler,
Este-un pat închiițel.
Da’ pe pat cine-i culcat?
Domnul Christos împărat.
Da’ pe pat ce-i aşternut?
Scorțar negru mohorît,
Cu strâmțe până’n pământ.
          Si la cap
          Floare de mac,
          La părete
          Păun verde,
          La picioare
          Trei pistoale;
La marginea patului,
Coroana ‘mpăratului.

“Semne”, I, Nr. 9-10, Nov.-Dec. 1961, Paris