Garda de Fier

În toţi munţii României, în păduri, în sate şi în oraşe, în vreme de două decenii, 1944-1962, au acţionat grupuri de rezistenţă armată. Într-un raport din 1959, Securitatea dădea un număr de 1.196 de grupuri şi organizaţii pe care le-a distrus. Securitatea le numea ,,bande subversive”. Aceste grupuri au adunat laolaltă zeci de mii de oameni.

Lucia Baki – “Brazii mor în picioare”

(more…)

*) Pentru aceastã fabulã şi cea următoare, autorul a avut să ‘ndure mult între anii 1933-1940.

“Dar, la nunta lor, sub soare,
N’au fost cerbi, nici căprioare”

Vulpea, la o sindrofie, pe covorul verde-al ierbii,
Cunoscând un cerb ferice, – Impărat peste toţi cerbii, –
L’a privit, ca o vicleană,
Cu-atât foc şi-atâta dor, –
Incât, cerbul din poiană
S’a’ndrăgit nebun de vulpe şi-a fost zis: – Poate să mor,
Adorata mea aleasă,
Ca să nu fii, lângă mine, peste cerbi Impărăteasă!…

Vulpea i-a răspuns în lacrămi, prin suspine’ntretăiate:
– Adorate Impărate,
Inima-mi, de tine plină, numai pentru tine bate!…
Du-mă’n brazii tăi, la munte,
Cerb frumos cu stea pe frunte,
Şi-ai să vezi că tot poporul cerbilor ce ţi-se’nchină
In a munţilor grădină,
Fericit peste măsură, va veni, săltând, să pună
Pe-a mea frunte nepătată cea mai fără preţ cunună,
(more…)

“Cînd te vei sătura, pămîntule, de sîngele şi carnea tineretului nostru?”

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 2, 15 Septemvrie 1940

Altfel îşi trăiră bătrînii de azi tinereţea lor. Chiar cînd erau săraci, ei găseau totuşi un codru de pîine pentru a-şi astîmpăra foamea, un ciot de fag pentru a-şi încălzi odăiţa. Si mai ales erau siguri că după lipsurile îndurate în tinereţe vor găsi o ocupaţie şi vor putea întemeia o familie.
După războiul cel de patru ani se abătu marea urgie asupra copiilor noştri. Mulţi tineri n’aveau nici casă nici masă, iar viitorul se înfăţişa ca o întrebare chinuitoare. Tara invadatã de jidani, cari propăvăduiau revoluţie şi distrugere; politicienii semănau corupţie, jaf, demagogie deşănţată; porţile ţării erau larg deschise tuturor uneltirilor finanţei internaţionale, jidoveşti şi masonice. In faţa primejdiei de moarte pentru Neam şi Tară a tresărit tineretul nostru, s’a strîns tot mai mult în jurul conducătorului lor, al Căpitanului.
De atunci încoace ne-a fost dat să vedem tinereţe fără odihnă, tinereţe dăruită primejdiei, luptei, renunţării la plăceri. I-am văzut pe legionari muncind în tabere, alergînd zi şi noapte, prin ploaie şi soare, viscol şi furtună, urcînd munţi, străbătînd codri, pentru a trezi satele la luptă de desrobire şi înălţare a Neamului.
Tinereţe fără odihnă: din leagăn pînă ‘n mormînt; din sînul cald al casei părinteşti, în lanţuri şi închisori; din verdeaţa codrilor şi lumina soarelui în şuerul gloanţelor şi bezna morţii.
Cînd te vei sătura, pămîntule, de sîngele şi carnea tineretului nostru? Cînd îi vei lăsa pe copiii noştri să se bucure de tinereţea lor, să guste fericirea odihnei întăritoare ?
T. B. (Tudor Băileanu?!)
Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 2, 15 Septemvrie 1940

“Ne aşteaptă Dumnezeu pe toţi” – Ion Ilioiu

Ion Ilioiu, născut în 24 Noiembrie 1929, la Sâmbăta de Sus, a fost recrutat în grupul de luptători al lui Ion Gavrilă Ogoranu, în 1948, pe când era elev la Liceul “Radu Negru” din Făgăraş. Ca foarte mulţi făgărăşeni din generaţia sa, era membru în Frăţia de Cruce, organizaţie de educaţie pentru tineret a Mişcării Legionare. În 1954, a căzut rănit într-un schimb de focuri cu Securitatea, în pădurea de la Avrig. După cum avea să afle mai târziu, securiştii l-au confundat cu Ion Gavrilă şi de aceea doar l-au rănit, pentru că aveau ordin să-l prindă viu pe capul “bandiţilor”. L-au lovit cu picioarele, l-au aruncat într-un camion şi l-au dus la Făgăraş.

“M-au anchetat aşa, împuşcat, nu m-au lăsat să mă vindec. Când, într-un târziu, m-au operat, m-au lăsat mult timp deschis ca să arate la toţi că sunt bandit…” – a povestit, peste ani, Ion Ilioiu. În vreme ce el era anchetat, Securitatea a pus în circulaţie, în toată zona Făgăraşului, o fotografie trucată cu Ilioiu la morgă, pentru a-i înspăimânta pe localnicii care îi ajutau pe partizani.
www.brasov.net