De Anul Nou – La Mulţi Ani Tuturor Românilor!
Anul Nou - Adaptare grafică de Mac Constantinescu după un manuscris din veacul al XVII-lea (ziarul "Cuvântul" - Număr special de Anul Nou, Anul XVIII, Serie Nouă, Nr. 78, Miercuri 1 Ianuarie 1941)
Cuvântarea rostită la Radio în noaptea de Anul Nou 1941 de către d. Horia Sima, vice-preşedintele Consiliului de miniştri şi Comandant al Mişcării Legionare
LEGIONARI,
Un an nou se deschide la orizont.
Il întâmpinăm cu aceiaşi încredere nestrămutată în viitorul patriei noastre şi cu aceiaşi voinţă neînduplecată de a sfărâma toate împotrivirile.
Anul care s’a încheiat ne-a adus biruinţa legionară. In ceasul din urmă, când toate nădejdile păreau spulberate, neamul românesc a fost mântuit dela prăbuşire şi distrugere prin jertfa de sânge a luptătorilor dela 3 Septembrie şi prin intervenţia hotărîtoare a generalului Antonescu, într’un moment crucial al istoriei noastre.
O lume veche, clădită pe nedreptate a dispărut sub apăsarea păcatelor ei, iar forţele din adânc ale poporului nostru au putut sa isbucnească la lumină.
Cuvântul Căpitanului s’a împlinit: cei ce au căzut dintre voi vor avea nume şi morminte de eroi, iar cei ce ne-au ucis vor purta nume de trădatori din veac în veac. (more…)
Crăciunul – vechea şi străbuna sărbătoare a iubirii de oameni – este însoţită pe meleagurile noastre, de datini şi obiceiuri, de cântece îndătinate din moşi-strămoşi. De acele minunate colinde, care răsună dela un capăt la celălalt al românismului, cu deosebiri dialectale – e adevărat! – dar cu acelaş fond, cu acelaş farmec, cu aceiaşi frumuseţe poetică fără seamăn, transmise ca supremă moştenire dela o generaţie la alta. Şi nu numai atât, dar şi ca mărturie a-tot-grăitoare a prezenţei noastre înaintea oricui pe pământul pe care ne aflăm, splendidă mărturie a unităţii noastre sufleteşti, care înfruntă toate potrivniciile ca şi toate vremelnicile răşluiri teritoriale. 
De prin 1935 se înfiripase în Cernăuţi un cor al studenţilor legionari. Mai erau acolo coruri studenţesti. Dar sub conducerea maestră a profesorului Scarlat şi a fraţilor Mircea şi Bujocel Hoinic, corul legionar al studenţilor se înălţase la un nivel de artă superior. Veni Ajunul. Şi atunci colindătorii legionari îşi arătară măsura. Nu vom putea evoca clipele de încântare petrecute în serile de Ajun din 1936 şi 1937. De unde coborau acele glasuri contopite într’un fluid muzical atât de suav, încât nu mai era cântec, ci armonie serafică? De unde acele colinde de o gingăşie nepământeană?