Garda de Fier

El este judecător cu un salariu net de 5799 de lei pe lună. Ea este întreţinătoarea unui copil minor cu venituri foarte modeste. Niciunul dintre ei nu bănuia de existenţa celuilalt. Întâlnirea lor a durat doar 3 minute, în cadrul unui proces judiciar organizat la Comisariatul de poliţie. 

Oxana Radu

După aceea, viaţa lor s-a schimbat brusc. El este acum cineva care a condamnat o persoană în afara instanţei, fără avocat, şi continuă să primească salariul de 5799 de lei. Ea – condamnată într-un proces în care a reuşit să îşi rostească doar numele.
Atunci când Oxana Radu s-a întâlnit pentru prima şi singura dată în viaţă cu judecătorul Dorin Popovici, avea foarte multe de spus. După 40 de ore de detenţie arbitrară, după un arest în fapt de noapte, după ce a fost dezbrăcată până la piele, într-un spaţiu public plin de poliţişti, după ce rugăminţile ei de a-şi suna copilul s-au lovit de zeci de ori de pereţii celulei fără vreun ecou, după ce a îndurat sete, foame, disperare, după ce a aşteptat un avocat fără să îl fi văzut în ochi, după ce nu a avut acces cel puţin la un telefon, după 2 zile de izolare într-un iad de neimaginat, Oxana a ajuns în biroul poliţienesc în care o aştepta un bărbat în mantie judecătorească.
La 9 aprilie, pe la amiază, fetele ţinute în subsolul Comisariatului General de Poliţie (CGP) au fost ridicate la etaj, aranjate cu faţa la perete şi cu mâinile la spate, lângă uşa unui birou. Din 3 în 3 minute, uşa biroului se deschidea şi de acolo se auzea: “Următorul!”.
După 2 nopţi nedormite, fără hrană şi apă, Oxana privea pierdută peretele poliţiei şi încerca să îşi adune gândurile. Nu ştia exact că va da ochii cu un judecător, dar spera foate mult că va întâlni un om căruia urma să îi povestească cinstit şi sincer tot ce i s-a întâmplat. (more…)

Col. A. I. Cuza

Ziarul “Buna Vestire”, 24 Ianuarie 1938

O dată de granit. Un popas sărbătoresc si o piatră de hotar pentru toate năzuintele noastre de ascensiune în viata popoarelor. Vremurile erau tulburi. Constiinta natională trezită în Apus sub forta vizionară a lui 1848, a mijit în preajma acelui an si ‘n Principatele românesti. Actul Unirii s’a putut face numai cu un deceniu mai târziu. Bărbatii luminati ai timpului au trecut peste toate piedicile întinse de neamurile străine si peste neîntelegerea rătăcitilor din Blocul Antiunionist.
Gestul spontan al unionistilor care, printr’o subtilitate procedurală, au consfintit ideea Unirii dintru început, în persoana colonelului Alexandru Ion Cuza, a uimit străinătatea. Protestele au fost înăbusite, prin lovitura de pumn a faptului împlinit. Domnul care întruchipa nădejdile de mai bine ale celor două mladite de tară românească, despărtite de hotarul nedrept al Milcovului, a stiut să ctitorească vremuri noi pentru destinele poporului românesc. Unirea s’a născut din entuziasm si renuntare la patimi politice. Actul acesta de importantă istorică fundamentală, a crescut din vâltoarea românismului energetic si creator.
Unirea s’a născut din avalansa purificatoare si izbăvitoare a credintelor de demult. Demult, demult, au fost oameni în tara românească. Neamul a trecut un examen strălucit atunci când s’a rostit Unirea.
Cade-se acum, la praznicul zilei de 24 Ianuar, să cinstim memoria boerilor moldoveni si munteni din cele trecute vremuri.
Si numele Domnitorului ctitor de tară.
Unirea s’a născut din suflet vizionar si întelegere în spirit de jertfă. Idealurile cer jertfe si răstigniri întotdeauna. Fără sacrificii si renuntări la patimile ce sălăsluesc în legea lutului omenesc, nu există idealuri.
Unirea s’a făcut prin jertfă si întelegere. Si nu se poate păstra altfel. 24 Ianuar 1938 să fie o aniversare si un jurământ sub semnul jertfei.

BUNA VESTIRE

                  Pentru Mihai şi Gabriela
Copiii mei, din zarea de departe,
De unde numai Dumnezeu cuvântă,
Vă scriu, pentru viaţa voastră, carte
Urzită tot din slovă sfântă…

Tăticul vostru a plecat, odată spre Apus,
Să poarte luptă pentru Dumnezeu şi cruce.
În graba mare, însă, nu v’a spus,
Cât timp va sta şi unde se va duce…

(more…)

Iar la Putna’n mănăstire,
Noaptea, din tăcut mormânt,
Iese’n plină strălucire
Ştefan cel viteaz şi sfânt.
Lespedea ce-au pus-o popii
Peste groapă, ‘ncet se dă
Îndărăt şi’n fundul gropii
Ştefan plin de pace stă.
Dar se nalţă’ncet eroul
Deşteptat din lungu-i somn,
Luminat e’ntreg cavoul
Şi sumeţ viteazul domn.

Albu-i coif străluce’n lună
Iar pe zale-i joacă zări
De lumini ce se’mpreună
Ca’ntr’un basm cu arătări.
Lunga suliţă şi-o poartă
Răsucind-o ‘n mândru chip
Eu credeam că-i umbră moartă
Ce se mişcă pe nisip,
Dar e viu! Acum ridică
Ochii săi, parc’ar lăsa
Peste-o oaste inimică
Toată vrăjmăşia sa. (more…)

   Gheorghe Crăciun a muncit patru ani la minele de cărbune din lagărul de concentrare din Siberia. Până să ajungă pe mâna ruşilor însă a lucrat ca transmisionist în prima linie pe front.

   „Stăteam prin poduri şi urmăream fiecare mişcare a inamicului. Era periculos pentru mine, puteau să mă găsească imediat. Am fost şi rănit de câteva ori, da’ am scăpat cu viaţă. Când am auzit că trupele ruseşti au spart frontul la Iaşi, am fugit spre Brodina, să-mi văd părinţii pentru ultima dată», povesteşte bătrânul.
   Nu a apucat să ajungă deoarece a fost prins pe drum. Împreună cu alţi prizonieri au fost duşi pe jos în Republica Moldova, de unde au fost suiţi în trenuri. „Când să urcăm în tren, trăgeau în noi. Cine reuşea să urce, urca. Cine nu, rămânea pe peron plin de sânge. Eram mii şi ne dădeau de mâncare peşte sărat. Ca să ne fie sete. Apă nu ne dădeau. Nu aveai cum să ieşi afară să-ţi faci nevoile, le făceai acolo», îşi aminteşte cu durere bădia Ghiţă.  Atunci a ştiut că războiul s-a întors împotriva tuturor şi că este posibil să nu iasă cu zile din lagăr.

   Îşi săpau singuri groapa

   Soldaţii îi îmbrânceau cu vârful puştilor, iar oamenii munceau până cădeau morţi de oboseală şi frig. Dacă ajungeau la pământ, erau bătuţi. Însă cei mai mulţi au murit în minele de cărbune, iar bădia Ghiţă îşi aminteşte de acel loc ca de fundul iadului. Li se aprindeau plămânii şi mureau, iar soldaţii îi îngropau în pământul bocnă.
   Îşi aminteşte că acolo nimeni nu-şi plângea morţii, moartea era ca la ea acasă. În gropile făcute de ei în pământul îngheţat mulţi rămâneau pe veci cu hârleţul în mână. Bătrânul povesteşte cum a doua zi găseau mormintele descoperite. Câinii din lagăr scurmau noaptea hămesiţi de foame.

   Prizonierii ajungeau să se mănânce între ei

   După ce s-a întors acasă s-a căsătorit şi şi-a încropit o gospodărie. Părinţii îi muriseră între timp, iar camarazii de război se stingeau fiecare pe la casele lor. „Luca, un consătean de-al meu, s-a întors după şase ani din Siberia, iar după un an de zile de libertate a murit. Mâncase numai coji de cartof fierte cu oase de animale. Unii se mâncau şi între ei, nu mai exista Dumnezeu. Acum nu mai ştiu pe nimeni care să fi fost în lagăr, s-au dus toţi», mărturiseşte bădia Ghiţă.
   A făcut şapte copii, patru băieţi şi trei fete, şi ştie că istoria nu mai poate să-l păcălească. I-a fost camarad de război în tranşee şi de suferinţă în mina de cărbune.

   Adevarul de Suceava

     Ziarul “Buna Vestire”, Anul II, Nr. 270, Duminica 23 Ianuarie 1938, pag. 1

     In Drînsenii din jud. Tarnavele Mari, satenii au condus spre locul de veci, in ziua de sfanta reculegere legionara, 13 Ianuarie, pe invatatorul Nicolae Iosif.
     Viata lui a fost inchinata datoriei si muncii constructive asa cum ne scrie un camarad din satul Drînseni. In trup garbovit de batranetea de nalba a anilor, s’a scaldat pana la sfarsit un suflet de inalte aurori. Rudenia de sange cu poetul de subtile duiosii, St. O. Iosif, a fost si o rudenie de cuprins spiritual. Portretul lui moral coboara din insasi poeziile poetului ardelean, din acele admirabile ganduri inchinate omagiu “Dascalului”.
     Aidoma a fost si viata lui Nicolae Iosif. O viata traita sub semnul unei morale fara preget: viata de dascal, bland si duios cu aluatul sufletesc al copiilor care-i treceau prin fata. Prima misiune in stat este a invatatorului. De aci pornesc izvoarele. Iar Nicolae Iosif stia ca nu poate impune o etica fara pilda, fara pilda vie a propriei lui comportari. De aceea viata i-a fost un exemplu in care scolarii si satenii au gasit in orice ocaziune un indreptar. Ne aminteste de apriga incordare a lui Popa Tanda din nuvela lui Slavici, cand predicile nu au izbutit sa miste din loc gospodaria satului, a inteles Popa Tanda ca ca cel mai bun discurs, cel mai util misionarat este exemplul viu, aplicat pe teren – si satul s’a gospodarit. Nicolae Iosif a gospodarit satul Drînseni, educand generatii de copii in credinta, munca si putere de lupta, prin exemplu personal, prin prestigiul lui moral, prin discretia si caldura cu care a apostolat in satul misiunii lui nationale.
     Nicolae Iosif, invatator din Drînseni, a fost un legionar. Scrisoarea din satul lui ne infatiseaza astfel pe legionarul Nicolae Iosif: “Invatatorul Nicolae Iosif a fost apoi, cu toata varsta lui inaintata, un mare suflet legionar si un realizator in campul legionar. Fata i se lumina, ochii i se aprindeau c’o flacara vie, arzatoare, si glasul lui devenea precipitat, cald si iluminat decateori vorbea de Legiune si Capitan. Traia intens prin toate fibrele vietii lui, fenomenul legionar din care si-a facut al doilea ideal al vietii lui, dupa ce si-a infaptuit pe cel dintai: Uniunea tuturor Romanilor. Credea cu fanatism alaturi de toata generatia legionara in misiunea tineretului legionar si daca-si dorea inca viata prelungita catva timp era pentruca sa vada victoria legionara”.
     La Drînseni a apus un om si pe mormantul lui a rasarit inca o candela pentru biruinta legionara. Moartea invatatorului Nicolae Iosif n’a fost o frangere, n’a provocat in inima celui ce murea, inversunarea sau incordarea. Legionarul Nicolae Iosif a murit senin, vorbind necontenit de campania electorala, ultima batalie legionara, la care a putut lupta inversunat, fara oboseala, hotarat ca un soldat, pentru Legiune.
     Cu cata bucurie isi spovedea el in ceasul mortii, amintiri recente dela sectia de vot Homorod!…
     13 Ianuarie. Nicolae Iosif si-a rupt sufletul din lut spre infatisare arhanghelilor Mota si Marin, ca sa dea raportul.
   Ion VÂLCEANU

“Nae Ionescu a început în adolescentă prin a fi “avântean”. E o calitate pe care a avut-o în subconstient, toată viata.

Profesorul NAE IONESCU

 Cine a auzit de “Avântul”, stie că el a însemnat etnicism si religiozitate.
Pe aceste două linii Nae Ionescu a mers toată viata, până când s’a lămurit pe deplin si a aderat total la fenomenul legionar si în cel ortodox.”

“Nae Ionescu s’a cautat, a cercetat, a vrut sa spere, uneori poate sa se amageasca; dar n’a avut propriu zis o atitudine decat in Legiune, cand n’a mai fost de fapt atitudinea lui, ci una comunitara, in care era cuprins, cu care concrescuse in mare parte si pe care in alta parte o anticipase”.

“Setea, marea sete spirituala si politica a lui Nae Ionescu de a vedea crescand pe meleagurile noastre o miscare de mare barbatie si probitate, care sa fie a noastra si numai a noastra, si-a satisfacut-o, in sfarsit, sorbind apa vie din izvorul, din suvoiul legionar, pentru a carui descatusare din tainitile solului nostru sufletesc a lucrat el insusi o viata de om”.
Vasile BANCILA

“Parvan a pornit dela istorie, ca sa ajunga la filosofie.
Nae Ionescu a pornit dela filosofie si a ajuns la istorie, adica la interpretarea vietii sufletesti a neamului…
Cursul de logica al Profesorului Nae Ionescu a devenit astfel un curs de FILOSOFIA CULTURII, caci izbutise sa transforme logica, disciplina formelor de gandire, intr’o stiinta a vietii”.
P.P.PANAITESCU

“Iubirea era cimentul invizibil al vorbelor sale; pe aripile ei au mers aceste vorbe in sufletele deschise ale celor tineri; si-au facut drum in suflete zavorate de oameni rataciti.
Fara acest principiu atitudinea politica a lui Nae Ionescu nu poate avea inteles.
A spus de atatea ori el insusi, ganditorul cel mai puternic al generatiei noastre: “Gandul meu este o marturisire”.
Fundamentul acestei marturisiri, de-atatea ori verificata de istorie, este iubirea.
In aceasta gasea Nae Ionescu principiul activ al alegerii faptelor, al valorificarii, al promovarii lor, de-atatea ori tragice.
Fara acest principiu, stam in fata realitatii orbi si surzi, ca in fata unei masse amorfe de lucruri gonind haotic, fara sens, fara relief, fara valoare activa pentru constiinta noastra”.
Octav ONICESCU

Noi, foştii deţinuţi politici-luptători anticomunişti, urmaşii de fapt şi de drept ai MIŞCĂRII NAŢIONALE DE REZISTENŢĂ (iniţiată în anii 1945-1946) activitate recunoscută ca legitimă prin decizia nr. 1/2000 a Curţii Supreme de Justiţie(în dos. pen. 43 / 1999), am susţinut şi susţinem si azi, după 20 de ani, PROCLAMAŢIA DE LA TIMIŞOARA.

Nerealizarea dezideratelor punctului 8 din această PROCLAMAŢIE a făcut ca societatea românească să nu se aşeze pe baze noi, sănătoase, fireşti nici economice, nici morale, în tot acest interval, în pofida sacrificiilor făcute de poporul român şi în pofida aspiraţiilor sale politice declarate.

În calitate de cetăţeni lezaţi în drepturile si libertăţile noastre, solicităm pe această cale AVOCATULUI POPORULUI să se sesizeze, conform atribuţiilor sale legale pentru a desfiinţa contractele păgubitoare pentru statul român privind privatizările frauduloase prin care timp de 20 de ani a fost jefuită avuţia naţională. Menţionăm că aceste informaţii au devenit publice în mod indubitabil de abia cu ocazia dezbaterilor la prezidenţialele de anul acesta.

Totodată, solicităm tuturor reprezentanţilor legali ai Statului Român şi societăţii civile, dar şi forurilor internaţionale competente să se implice pentru a face să înceteze PERSECUŢIA împotriva noastră, întrucât ŞI DUPĂ 20 DE ANI DIN DECEMBRIE 1989, SUNTEM VICTIME ALE NEO ŞI CRIPTOCOMUNISMULUI. Legile care ne guvernează sunt discriminatorii şi perpetuează ilegalităţile comuniste, privându-ne de drepturile constituţionale, excluzându-ne din viaţă publică (culturală, politică, economică) şi din drepturile morale şi materiale pe care le-am plătit într-un mod dramatic. Se urmăreşte într-un mod pervers ca idealurile noastre să fie date uitării, cu consecinţe extrem de păgubitoare pentru întreaga viaţă spirituală a poporului român.

În pofida acestor tratamente inechitabile, noi, membrii FEDERAŢIEI ROMANE A FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI SI LUPTĂTORI ANTICOMUNIŞTI înţelegem să fim prezenţi în viaţa publică pentru a apăra în continuare idealurile de libertate şi demnitate naţională.

PREŞEDINTE, Ing. Dr. Constantin IULIAN
SECRETAR, Ing. Gheorghe JIJIE

(Almanahul ziarului Cuvântul, 1941) pdf

Barbu Slusanschi despre Cultura Legionarã

ANUNŢ DIN ZIARUL CUVÂNTUL PRIVIND CURÂNDA TIPĂRIRE A CALENDARULUI CU ACELASI NUME...

Cine a ucis pe Sterie Ciumetti (vedeti facsimilul apãrut în ziarul “România de Azi”, 6 Octombrie 1940) pdf

Un grup de legionari dau onorul la mormântul lui Sterie Ciumetti (1940)