Garda de Fier

(Colindă din jud. Muscel, satul Găneşti).

“Astă seară-i seară mare…”

Astă seară-i seară mare
Domnului şi Domn din cer *)
Dar de ce e seară mare?
Este seara lui Crăciun
Lăsată de Domnul bun.
S’a născut un fiu din maică,
Fiu de maică făr’de taică
Dar unde mi l-a născut?
Unde locul i-a plăcut.

Tot în ieslea boilor,
Ori în târla oilor
Dar cu ce mi l-a ‘nfăşat?
Faşe dalbă de mătase
Impletită’n cinci şi’n şase
A venit Sfântu Ion
Mi l-a luat, l-a botezat
Dar unde l-a botezat?
Tot în râul lui Iordan.

Dar numele cum i-a pus?
Tot Iisus Christos, Iisus.
Dar cu ce l-a dăruit?
Cu ceru şi cu pământu.
Ceru ca să mi-l privească
Pământul să stăpânească. Citeşte în continuare →

(Se cânta în timpul primului război mondial sub iobăgia maghiară).

“Ia sculaţi voi boeri mari!…” (Tablou de Iuliana Sava, 2011)

Ia sculaţi voi boeri mari!
Florile dalbe,
Ia sculaţi Români plugari!
Florile dalbe,
Că vă vin colindători
Noaptea pela cântători
Şi v’aduc pe Dumnezeu
Să vă mântuie de rău,
Dumnezeu adevărat,
Soare ‘n raze luminat.
Tristu-i satu ‘n sărbători
Fără cântec de feciori,
Fără jocuri, fără hori,
Numai lacrămi şi hiori 1).
O, Isus al nostru scut
Care’n iesle te-ai născut,
Dă-ne’n lume pace iară
Că-i prea mult amar în ţară
Şi ne scapă de duşmani
Că-s prea mulţi copii orfani.
______
1) Fiori
Citeşte în continuare →

Trâmbă albă de lumină, din adâncuri s’a răsfrânt,
Ca să lege’n noaptea sfântă, tainic, Cerul de pământ.
Şi prin trâmba luminoasă, mii de îngeri albi de sus,
Roi, cântau deasupra ieslii unde s’a născut Iisus!…

Prunc în scutece sărace, cu săracii prunci la fel,
L-au găsit pe El păstorii,  – cei dintâi crezând în El,
Iar când se ‘nchinau ciobanii Celui ce venea ‘ntre plângeri,
Auzeau cum cântă’n slavă glasul miilor de îngeri…

Păcătoasei lumi El vine, – Impărat fără Palate,
Să domnească prin iubire, isbăvind-o de păcate, –
Impărat născut pe fânul aşternut deasupra humii,
Pentru ca’n genunchi să-I cadă Impăraţii toţi ai lumii!…
Citeşte în continuare →

COLINDĂM LUI DUMNEZEU

Trei pui de români cu steaua
Am pornit să colindăm,
Prin noaptea albă ca neaua,
Pe Iisus să-l venerăm.

Ne rugăm lui Dumnezeu,
Să nu mântuie de rău.
Să nu fim de veci tot robi,
La păgâni si la neghiobi.

Trei copii din Tara Sfântă,
Colindăm casă cu casă,
Colindăm si Cerul cântă,
Steaua bine ne cuvântă.

Colindăm cu dor de Tară,
Colindăm ca în pustiu,
In această sfântă seară,
Doamne! Tu ne pari ca viu.
Citeşte în continuare →

“Bucură-te, Maică Sfântă…”

Bucură-Te, Maică-Bună,
Maică în pridvor de lună,
Că Ţi-e drumul dus pe cer
Cale albă lăicer,
Că Ţi-e drumul dus şi ‘ntors
Lăicer de in netors.

Bucură-Te, Maică-Sfântă,
Pasăre de crin îţi cântă,
Pasăre galbenă’n cioc
Pe creangă de busuioc,
Pasăre aripi de nalbă
Pentru cale pânză albă.

Bucură-Te bucuria
Holdelor şi melodia
Apelor strălucitoare,
Arborilor de răcoare,
Dobitoacelor şi pâinii
Ierburilor şi ţărânii.
Citeşte în continuare →

Lerui, Doamne, Ler

C O L I N D

Cerul și-a deschis soborul
– Leru-i, Doamne, Ler –
și-au pornit cu plugușorul
îngerii din cer.

Merg cu plugul de oglindă
și de giuvaer,
toți luceferii colindă,
– Leru-i, Doamne, Ler –

Patru heruvimi în haine
albe de oier
răspândesc în lume taine,
– Leru-i, Doamne, Ler –

N’au venit cu grâu la poartă
ci au rupt din ger
stele mari, ca să le’mpartă,
– Leru-i, Doamne, Ler –

Citeşte în continuare →

“C’aşa-i legea din bătrâni…”

Soare ‘n cer, soare ‘n pământ,
Soare ‘n curte-a răsărit,
Şi Domnul mi-e adormit,
Cu gutui,
La căpătâi,
Cu işlice prinse’n cui.
Iar pe bolta cerului,
In bătaia soarelui,
Sunt stoluri de porumbei,
Trăsei cu săgeata ‘n ei!
Şi sburară,
Şi săltară,
Cu doi nori s’amestecară,
Şi ca ploaia coborîră,
Lăsându-se ‘n prundul mării.
Şi pietricele luară
Şi pe casă le lăsară.
Pietricele răsunară
Şi pe boieri deşteptară…
Iar pe noi ne dăruiră
Cu ‘n colac
De grâu curat.
Pe faţa colacului
Jumătatea sfântului,
C’aşa-i legea din bătrâni,
Din bătrâni, din oameni buni!
Citeşte în continuare →

Maica Sfântă cu pruncul Iisus

Ici în zori, ici în grădină,
      Mere cu florile dalbe.*)
Sunt doi meri într’o tulpină
La tulpină depărtaţi,
La vârfuri încornoraţi,
Iar în vârful merilor,
Este-un leagăn de mătase,
Impletit în viţe şase,
Dar în el cine se vede,
Pruncul sfânt cu maica şede,
Ici în zori, ici în grădină,
      Mere cu florile dalbe.

(Din judeţul Dâmbovita)
________
*) – Se repetă după fiecare vers.
Citeşte în continuare →

 ♦    „Iată, fecioara va naște fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23).

Icoană pe sticlă: Naşterea lui Iisus Hristos – Muzeul Naţional al Ţăranului Român – București

În această Evanghelie este prezentată genealogia Domnului Iisus Hristos, Cel care trebuia să se nască la timpul stabilit de Dumnezeu. Despre faptul acesta se face referire încă în Cartea Facerii (3, 15), iar mai apoi, prorocii Vechiului Testament au întărit ideea venirii unui Izbăvitor care să reabiliteze omenirea căzută în păcatul neascultării protopărinților noștri, Adam și Eva. Semințiile care s-au perindat de la Avram până la Cel ce avea să se nască în peștera din Bethleem au purtat cu ele convingerea că împlinirea promisiunii unui Răscumpărător (făcută de Dumnezeu Tatăl) va aduce totodată și posibilitatea de mântuire a omului.
Nașterea Sa, la plinirea vremii, reprezintă timpul hotărât de Tatăl Ceresc pentru ca și noi să ne înălțăm, ca fii ai lui Dumnezeu. Sărbătoarea Crăciunului, de care ne despart puține zile, aduce prilej de bucurie sfântă, sentimente de bunătate, dragoste, liniște, dăruire și gânduri curate.
Deschidem larg ușile inimilor noastre pentru a lăsa încă o dată să intre Pruncul Iisus. Glasul colindelor trebuie să aducă în noi timpul împăcării, al gândului bun, al încrederii depline că acest eveniment poate reprezenta renașterea noastră în Hristos. Citeşte în continuare →

Colindători

Veni rândul iernii grele
Să ne-aducă rod din cer
Şi zăpezi pe drumuri rele
I-aşternură lăicer.

Şi-o adastă la răscruce
Clipa vieţii trecătoare
Să cadă ce i-o aduce
Rod din cer cu Caru Mare.

Cu făclii adastă’n umbră
Şi cu candeli la troiţă
Clipa vieţii care umblă
Cu văl de mironosiţă.

Adastă frunza pe cale,
Munţii toţi crapă de ger…
Numai vântul dă târcoale
Jos la stână… Lerui Ler.
Ion ŢOLESCU
(“Din nopţi cu Sânziene”, Madrid 1978)