Garda de Fier

C Ă P I T A N U L – gravură de Al.Bassarab

Rămas în mintea tuturor ca un simbol, ca un stindard în acţiunea pozitivă ce abia începe, Corneliu Zelea Codreanu, „Căpitanul”, era om călăuzit cu sfinţenie de un crez care pentru el însemna o religie dinamică, în stare să facă să domnească dreptatea în ţara românească. Il frământa gândul ca singur meritul să conducă legea să fie stăpână pe deplin în acţiunile româneşti şi toţi românii să se bucure de un trai cât mai bun şi mai străin de făţărnicie.

Înalt şi voinic, chipeş la înfăţişare, cu trăsăturile hotărâte ale omului pentru care o năzuinţă în slujba neamului nu poate fi zădărnicie, oricât de îndepărtată s’ar întrezări aducerea ei la îndeplinire, „Căpitanul” părea totuşi mai tânăr, cu toată asprimea bărbătească a unei îngândurări ce-l făcea să întrevadă biruinţa de dincolo de fiinţa lui. Era şi firesc, ţinând seamă că la capătul unor groaznice suferinţi, alesul vedea sclipind neşovăelnică raza unui ideal pentru care s’a jertfit alături de atâţia legionari, floarea intelectualităţii şi energiei româneşti, răsărită în brazda simţirii curate şi a iubirii de ţară.

In orbirea lui, despotismul n’a ştiut un lucru, atunci când semăna desnădejdea şi moartea în rândurile legionarilor, că o idee generoasă nu poate fi înăbuşită prin mijloace josnice şi inchizitoriale, că sângele celor nevinovaţi constitue cea mai puternică afirmare a unui crez pornit din mistica iubirii de neam.
Revista “Cele Trei Crişuri”, Anul XXI, Nr. 9-10, Sept.-Oct. 1940
Citeşte în continuare →

“Învătământul trebue să fie preocuparea de căpetenie, pentru că numai prin el vom putea realiza acel om de care ţara are nevoe…”

Dezastrul complet la care-a ajuns Învăţământul nostru de Stat prin teoreticianizarea lui la maxi­mum în scopul ca românii să fie îndepărtaţi din ocupaţiile practice, care ne-au produs mari goluri în economia ţării, care ne-a atras o invaziune de streini, cât şi îndepăr­tarea femeii din cămin cu scopul distrugerii familiei pentru a se în­scăuna evreii, este opera diabolică a marxismului şi a masoneriei.
Aşa se explică desperarea tinere­tului nostru studios, rămas sărac, muritor de foame şi fără nici o per­spectivă de viitor într’o ţară atât de bogată ca a noastră.
Deaceea se impune nu o reformă, ca toate reformele în Învăţământul nostru naţional — ci o adevărată re­voluţie spirituală şi practică, care să ne dea un om nou, omul crea­tor de viaţă nouă, omul moral, de curaj şi de jertfă pentru familie, pentru ţară, pentru neam, omul care să-şi poată câştiga cinstit pâinea şi să-şi facă conştiincios datoria faţă de sine si faţă de semenii săi.
Această revoluţie presupune suprimarea a tot ce este vechi pentru a pune un sistem nou, bazat pe aspiraţiunile spirituale şi naţionale ca şi pe realităţile economice ale Statului. Citeşte în continuare →

Apar tot timpul coincidenţe în viaţa noastră, dar, indiferent de stranietatea lor, trebuie să recunoaştem că, în pofida scepticismului pe care îl manifestăm, unele dintre ele sînt cu adevărat bizare. La o distanţă de zece ani, două drame care seamănă ca două picături de apă, soldate cu doi spînzuraţi celebri, au fost trecute sub tăcere. Coincidenţă stranie! Sponsorul campaniei lui Băsescu s-a spînzurat în acelaşi mod ca şi sponsorul campaniei prezidenţiale a lui Iohannis. Aparent, în ambele cazuri, nu exista niciun motiv de sinucidere, dar… Pe fondul furtunilor care au lovit S.R.I., Justiţia şi scena politică românească, moartea prin spînzurare a unui bun prieten al preşedintelui Klaus Iohannis a intrat, poate cu poruncă de undeva, într-un con de umbră. În mod bizar, la început de mandat prezidenţial, doi apropiaţi, unul al lui Traian Băsescu şi altul al lui Klaus Iohannis, şi-au luat viaţa, spînzurîndu-se în casa familiilor lor. Să fie oare funia din acelaşi ghem?!
Citeşte în continuare →

Noi, românii „Nu suntem Charlie!”

Este inuman şi regretabil, chiar de-ar fi murit un singur om pentru „vina” de a fi român, german, rus, ungur, evreu sau ţigan… Este evident şi incontestabil faptul că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-au comis abuzuri şi de o parte şi de cealaltă, însă este un gest la fel de criminal să acuzi o naţiune întreagă, pe baza unor aşa-zise dovezi, de cele mai multe ori aflate sub semnul incertitudinii, al orgoliului, subiectivismului şi chiar al falsului. În acest sens, în mass-media contemporană „perlele” apar ca ciupercile otrăvitoare după ploaie. În data de 27 ianuarie 2015, într-un cotidian on-line, alături de informaţii şi articole interesante s-a strecurat persuasiv o diversiune care metamorfozează vizibil profilul, poate camuflat, al publicaţiei, o distanţează de interesele românilor şi o deturnează încet, dar cu obstinaţie, spre slujirea intereselor „altora”. Cotidianul respectiv a afişat un titlu cu litere de-o şchioapă: „Cum a început genocidul evreilor în România”, iar ca subtitlu, „Documente ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) arată radicalismul şi brutalitatea cu care regimul dictatorial al mareşalului Ion Antonescu a decis distrugerea populaţiei evreieşti de pe teritoriul României”.[1]
Inspirat de un „roller” contemporan, articolul, al cărui autor, cu certitudine, nu poate fi „acuzat” de sinceritate şi competenţă profesională -, este complet desprins de criteriile unei analize pertinente, derutează cititorul şi îi serveşte „flambat”, „meniul zilei”. Citeşte în continuare →

Ultimul veteran din războiul Independenţei, rămas legendar dintre cei nouă şi cu sergentul zece din poezia “Peneş Curcanul” a lui Alecsandri

Împlinindu-se anul acesta 156 de ani dela momentul istoric al Unirii Principatelor Române dela 24 Ianuarie 1859 şi 165 de ani dela naşterea poetului Mihai Eminescu, Românii din oraşul nostru au ţinut să celebreze cu adevarată cinste dubla manifestare.
Intr’o atmosferă de necondiţionată simţire şi trăire românească, potenţată de numerosul public prezent care a umplut până la refuz sala socială a Bis. “Sfânta Ana”, evenimentul a debutat cu o scurtă prezentare, fiind menţiontă importanţa actului de unire cum şi semnificaţia lui profundă şi istorică în viaţa poporului român.
Propusă mai întâi în cadrul adunării ad-hoc a Moldovei ca un proiect de rezoluţie de către Mihail Kogălniceanu la 7 Octombrie 1857, cuprinzând doleanţele românilor din Moldova prin care îşi exprimau ferm şi cu ardoare dorinţa de unire cu fraţii lor din Tara Românească într’un singur stat, unirea avea să se realizeze abia la 24 Ianuarie 1859 de Adunarea Deputaţilor din Bucureşti, la care dată Alexandru Ioan Cuza, într’un entuziasm şi o exaltare colectivă de nedescris, este ales Domn al Principatelor. Acest moment de profundă importanţă istorică, deschide larg calea eforturilor viitoare în direcţia înfăptuirii dezideratului major de creare a statului naţional unitar român, care se va cristaliza prin Marea Unire a tuturor provinciilor româneşti dela 1918.
Nu după mult timp dela unirea celor două principate, prin faptele de eroism şi vitejie ale dorobanţilor români în războiul dela 1877, este dobândită şi independenţa faţă de Poarta Otomană.
Citeşte în continuare →

Charlie Hebdo

Tabloidul Hamburger Morgenpost, care a publicat caricaturi ale profetului Mahomed din revista satirică franceză Charlie Hebdo, a fost ţinta unui atac cu dispozitiv incendiar, anunţă AFP. Incidentul a avut loc la ora 2 în dimineaţa zilei de 11 ianuarie, ora locală. Potrivit RT, două persoane, identificate rapid, au aruncat cu „pietre şi un dispozitiv incendiar printr-o fereastră” a clădirii ziarului german, declanşînd un incendiu care a fost stins imediat, a declarat un purtător de cuvînt al poliţiei. Două camere au fost avariate. Nu au fost răniţi, pentru că nu se afla nimeni în clădire la ora aceea. „Este adevărat. În această noapte a avut loc un atac asupra ziarului nostru”, a scris pe Twitter Hamburger Morgenpost. Mulţi nebuni vor să pară eroi, dar se vindecă repede. Am văzut şi eu caricaturile la adresa Profetului Mahomed şi sînt oripilată de pornografia oribilă folosită de jurnaliştii francezi. Astfel de desene pornografice care produc silă, furie şi dezgust nu ar fi trebuit să ia contact cu privirile publicului de pe glob niciodată. Pentru simplul fapt că sînt exprimări pornografice care ţin de o patologie violentă şi nu ironie în artă. Am condamnat şi condamn cu vehemenţă pornografia din artă, literatură, film şi din orice manifestare publică. Sînt total împotriva oricăror exprimări publice care aduc atingere demnităţii şi credinţelor umane! Cred doar că am un simţ al moralei, al bunului gust şi sensibilitatea care nu trebuie să-i lipsească nici unui jurnalist, indiferent de ţara de origine. Citeşte în continuare →

P R E Z E N T !

Cu vrerea lui Dumnezeu, jertfa dela Majadahonda trebuia să se întâmple. România cea nouă, România marilor responsabilităţi morale trebuia să fie prezentă, prin vizionarii ei, transfiguraţi de sfânta nebunie a credinţii creştine şi naţionale, pe frontul unde lupta se dă între două lumi antipodice, între două principii contradictorii, între două concepţii de viaţă – între Dumnezeu şi satana.
Când un neam întreg, la capătul unor lupte milenare pentru apărarea fiinţei lui spirituale împotriva tuturor desfigurărilor, începe să-şi adune sufletul, să-şi mobilizeze eroismul şi să-şi arunce toată energia într’o luptă de salvare, în lupta pentru păstrarea moştenirii creştine care a fost mândria noastră ca neam, în lupta pentru păstrarea chipului creştin al sufletului nostru asaltat, acum, cu disperare, de ucigaşul de la răsărit, – este cu neputinţă să nu izbândească.
Oamenii au căzut; dar arhanghelii din ei au triumfat împotriva lui Lucifer. Trupurile lui Ion Moţa şi Vasile Marin sfinţite de cea mai curată jertfă pe care un om o poate aduce, în această lume, lui Dumnezeu, vor fi pavăză pământului în care se vor odihni. Mucenici ai lui Hristos, zid scump împotriva celor ce “clătinau aşezarea creştină a lumii”, jertfa voastră să ne fie îndemn şi poruncă: faţa la Hristos, pentru mântuirea neamului!
Pr. Grigorie CRISTESCU
Revista “Predania”, Bucureşti, 15 Fevruarie 1937
Citeşte în continuare →

“Cum, Doamne-oiu putea trăi”…

Câtu-i lumea dealungul,
Nu-i copil ca Românul,
Tălhar ca şi Ungurul,
Blăstămat ca şi Neamţul
Şi cealău ca şi Jidul.
Românu ‘n pământ munceşte,
Cu grea sudoare trăeşte
Şi pe mulţi flămânzi hrăneşte.
Ungurul tot îţi minţeşte,
Până ce te prăpădeşte.
Neamţul te duce ‘n cătane
Şi te hrăneşte de foame.
Jidul îţi iea moşia
Şi se urcă pe dânsa,
C’a cuprins-o cu mâzda.
Cum, Doamne-oiu putea trăi
Cu duşmanii aceşti tri?
Fără-i musai a-i pocni,
Cu lemnul stejarului
Din vârful Pietrarului,
Până-i vei da dracului
Să şi-i ducă ‘n ţara lui.

Tit Bud – “Poezii populare din Maramureş”, 1908

Hazu’ cu Necazu’…

„Pe vremea lui Ceauşescu un tip intră într’un magazin.
− Nu vă supăraţi, nu aveţi peşte aici?
− Aici nu avem carne, peşte nu au alături…”

♦ ♦ ♦

„Pe scările gării, badea Gheorghe se loveşte de un individ cu ochii ‘n pieziş:
− De ce nu te uiţi pe unde mergi? îl apostrofează insul.
La care badea Gheorghe zice indignat:
− Da’ tu de ce nu mergi pe unde te uiţi?”

♦ ♦ ♦

Citeşte în continuare →

Foaie verde de bujor…

Foaie verde de bujor
Trala-la-la-la
Mi-a zis tata să mă’nsor,
Să iau fata lui Ştefan
C-o văcuţă şi-un juncan.
Eu, fecior de om sărman
Nu m’oi vine pe-un juncan.
Aibe lapte şi smântână,
Curgă-i banii drept în mână.
Eu am zis lui tată-meu
Că mai bin’ rămân flăcău.
Decât fată de bogat
Rămân, tată, ne ‘nsurat
Trala-la-la-la.

Cântec din jud. Soroca
Basarabia