Garda de Fier

Dacă nu ar fi interesat de soarta Ucrainei, Occidentul nu ar ști probabil nici azi de existența Moldovei. Dar istoria nu te întreabă mereu ce planuri ai. O istorie a Moldovei povestită de Neue Zürcher Zeitung, scrie Deutsche Welle.

Cine are dreptate? Cei ce spun că decretul semnat de Maia Sandu, prin care limba oficială a Republicii Moldova este limba română, pune capăt unei mistificări sovietice? Sau cei care, asemeni purtătoarei de cuvânt a diplomației de la Moscova (indiferent ce mai înseamnă azi „diplomație” în cazul Moscovei), acuză că populația Moldovei este supusă unei spălări pe creier?

Cele două curente de opinie apar în deschiderea unei analize publicate de ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung, care avertizează cât de periculoasă pentru Ucraina ar fi o invazie rusească în învecinata Moldovă, „micul stat (…) vulnerabil” cu „o istorie tulbure și baze naționale slabe”.

Care e treaba cu moldovenismul?

Pentru autorul articolului, slavistul Ulrich Martin Schmid, prorector al Universității St. Gallen, nu e loc de dubiu: „Nu a existat niciodată o limbă moldovenească independentă – ar fi comparabilă cu varietatea austriacă de limbă germană. Invenția unei limbi moldovenești și, prin urmare, a unei națiuni moldovenești, a făcut parte din strategia de expansiune sovietică în secolul al XX-lea”.

Profesorul elvețian are și o explicație pentru spațiul de manevră al celor ce perpetuează acest dubiu: când au ocupat acele teritorii, țariștii au găsit o populație vorbitoare de limbă română fără multă știință de carte, fără o conștiință națională în sens modern, cufundată într-o înapoiere economică (un loc numai bun de exilat poetul liberal Pușkin). Abia mai târziu avea să se nască limba română standardizată și să se treacă la alfabetul latin – dar asta doar la vest de Prut, căci dincolo de el, la est, teritoriile românești au fost ocupate de ruși până la prăbușirea țaratului, punctează Schmid.

Istoria, continuă autorul analizei din ziarul elvețian, aduce apoi presiunea bolșevică, cu teoriile despre ocupația românească a Basarabiei și începuturile falsificării – o „campanie culturală de promovare a unei limbi, națiuni și chiar rase moldovenești”, „apariția unei gramatici și a unui dicționar”, inclusiv „inventarea unor cuvinte noi”, și instituirea alfabetului chirilic. Publicul NZZ află, din articolul apărut astăzi, aberațiile vehiculate acum aproape un veac de ocupantul sovietic: că, „spre deosebire de româna burgheză, moldoveneasca ar fi o limbă proletară” și că „existau diferențe chiar și la structura craniului: românii ar avea capul rotund în vreme ce la moldoveni forma capul este mai alungită”.

Citeşte în continuare →

Pe cărările înlăcrimate ale satului natal Voloca

O LUMÂNARE MAI PLÂNGE ÎN NEUITARE LA ALTARUL DE JERTFĂ AL MARTIRILOR NEAMULUI

Aproape că nu au mai rămas în viaţă dintre acei care au supravieţuit genocidului  stalinist, masacrelor de la Lunca (7/8 februarie 1941) şi Fântâna Albă, unde, la 1 aprilie 1941, în Sfânta zi de Paşti, au fost masacraţi de slugoii regimului totalitar sute de români nevinovaţi ce s-au sacrificat în numele libertăţii şi identităţii naţionale, înălţându-şi astfel un altar în catedrala nemuririi. Puţini, foarte puţini mai sunt în viaţă dintre acei care pe propria lor spinare au suportat ghearele siberiilor de gheaţă, deportările în pustiurile Kazahstanului, torturile din închisorile şi gulagurile staliniste, calvarul şi foametea, muncile silnice din lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega, din minele din Donbas etc., deşi o lacrimă mai plânge în neuitare la altarul de jertfă al Neamului.

Groaznici şi zguduitori au fost acei ani de dezrădăcinare, de deznaţionalizare a neamului românesc din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei, Basarabia. Iar puţinele din dureroasele mărturisiri, referitoare la jaful, masacrele, deportările ce au urmat în aceste provincii româneşti, anexate la 28 iunie 1940 de imperiul sovietic, pe care reuşim să le adunăm strop cu strop, sunt doar o lacrimă de adevăr din candela memoriei acelora care şi-au jertfit viaţa pentru idealurile sacre, pentru libertate şi o viaţă mai bună în ţara lor de origine. Dar la ce bun e să ştim adevărul?, m-a întrebat o persoană, fiindcă ce a fost odată trebuie să fie dat uitării şi să trăim cu ziua de azi şi de mâine, să-i lăsăm pe morţi să se odihnească în pace, să nu le tulburăm liniştea, căci oricum nu-i putem ajuta cu nimic. Da, desigur, celor morţi nu le mai putem ajuta cu nimic. De adevăr avem nevoie noi, cei vii, deşi nici tot adevărul nu-l putem dezvălui, fiindcă nu-l cunoaştem, nici nu cred că-l vom afla vreodată, căci cei masacraţi, interogaţi, chinuiţi şi omorâţi în chinuri cristice nu mai sunt printre cei vii. Mai există încă multe semne de întrebare,  multe întrebări retorice. Or, de datoria noastră e să aflăm măcar puţinul din acest adevăr. Să spunem adevărul pe care-l cunoaştem copiilor şi nepoţilor noştri, ca să păstrăm mereu aprinsă candela memoriei pentru eternizarea eroilor căzuţi pentru credinţă şi Patrie, ca această dramă naţională, această filă neagră din istoria românilor, să nu fie ruptă, aruncată, ştearsă din inimile urmaşilor.

******

Aşa e soarta românului, răstignit pe toate crucile – am rămas doar cu 51 de şcoli româneşti. Dacă se continuă, în scurt timp,  vor dispărea românii din Cernăuţi, din Ucraina.

******

„Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii”. ”Limba este măsurariul civilizaţiunii unui popor”, scria Mihai Eminescu. Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Limbii Materne. Dar nu prea avem prilej de bucurie. Limba e sufletul şi inima noastră, a românilor înstrăinaţi de Patrie, dacă ne moare sufletul, murim ca popor…Conform Legii educaţiei, etnicii români din Ucraina sunt supuşi unei politici rapide de asimilare. Înţelegem că în Ucraina e război, însă trebuie să batem fierul cât e fierbinte, de altfel va fi târziu…

Diversitatea lingvistică mondială este din ce în ce mai ameninţată, pe măsură ce tot mai multe limbi dispar. Conform Naţiunilor Unite, cel puţin 43% din cele 6.000 de limbi vorbite pe glob sunt pe cale de dispariţie. La nivel global, 40% din populaţie nu are acces la o educaţie în limba pe care o vorbeşte, suferă de marginalizare, discriminare, numeroase comunităţi fiind victime ale încălcărilor drepturilor omului, printre care şi românii băştinaşi din Ucraina. Adoptarea de către Rada Supremă, în septembrie 1917, a Legii educaţiei, cu drasticul art. 7 ce  ne scoate limba română din şcoli, a fost un ultim signal de alarmă pentru noi, românii din Ucraina, cărora ne este, practic, oprimat dreptul  constituţional la învăţământ în limba maternă. Conform legii, limba de predare a disciplinelor în școlile medii de cultură generală este ucraineana. Paralel cu studierea aprofundată a limbii ucrainene, reprezentanții popoarelor băștinașe din Ucraina, care nu trăiesc în mediul lingvistic al limbii materne și nu au un stat care să le protejeze limba maternă (în special, tătarii din Crimeea), vor studia în limba poporului băștinaș toate materiile, clasele 1-11 (12).

Un alt model este prevăzut pentru școlile cu predare în limbile minorităţilor naţionale, a căror limbă de instruire aparține limbilor de circulație în spațiul Uniunii Europene.

În funcție de grupul și mediul lingvistic, utilizarea acestui model poate fi diferită, dar elementele de bază sunt următoarele:

– în școala primară, paralel cu studierea limbii ucrainene, predarea obiectelor se va face în limba minorității naționale;

– în clasa 5-a, nu mai puțin de 20% din materii vor fi predate în limba de stat ucraineană, iar începând cu clasa a 9-a, nu mai puțin de 40% din discipline vor fi predate în limba de stat;

– în clasele a 10-a – 11-a, cel puțin 60% din volumul anual de studiu în aceste instituții (școli cu predare în limba minorităților naționale) se va face în limba ucraineană.

Aşa e soarta românului, răstignit pe toate crucile –  am ajuns minoritari la noi acasă. Deşi etnicii români iubesc cu adevărat Ucraina, luptă și mor pentru independența ei, chiar în pofida faptului că le sunt oprimate drepturile constituţionale, limba română este  treptat scoasă din şcoală, chiar din septembrie 2022 orele de română au fost reduse considerabil. Conform ordinului 235 al Ministerului Învăţământ şi Ştiinţă al Ucrainei din 21 februarie 2021, executarea căruia a început din septembrie 2022, pentru studierea limbii române Ministerul pune şcolilor la dispoziţie pe săptămână  4 ore – limba minorităţilor, adică româna  şi limba străină (înainte doar limbii române i se repartiza – clasa a 5-a -3 ore, cl. a 6-a – 3,5 ore, cl.7-a – 2,5 ore, cl 8-9-a – 2 ore), literatura română şi literatura universală (curs integrat) – 1,5 ore pe săptămână, pe când înainte  3,5 ore pe săptămână. Deci, aceste 4 ore pe săptămână sunt împărţite la alegere – limba română împreună cu limba străină, pe când pentru limba ucraineană se dă 4 ore pe săptămână, iar pentru literatura ucraineană – 2 ore pe săptămână, care sunt fixate (nu sunt la alegere, ci obligatoriu). Astfel,  Ministerul Educaţiei, în pofida adresării şi voinţei profesorilor de română, oferă  direcţiilor şcolilor dreptul la alegere, care limbă să fie studiată şi câte ore  să-i fie rezervate.  De acum totul va depinde de directori. Dacă li se va „recomanda” să i se distribuie limbii române 1 oră pe săptămână, iar celei străine – 3, căci astfel „doresc elevii”, vor repartiza, tot ce e posibil. Şi se prea poate ca, având în şcoli rude, cumetri, care predau o limbă străină, să le repartizeze ore de engleză, franceză, în detrimentul limbii române.

Citeşte în continuare →

Filmat in cea mai mare parte in Vadul Anei

Citeşte în continuare →

Citeşte în continuare →

Citeşte în continuare →

VISUL UNUI LEGIONAR

Mamă dragă, astă noapte,
Am visat un vis frumos:
Se făcea că stam pe-o stâncă,
Și priveam spre țară’n jos.

Și vedeam trecând pe cale,
Trupe de legionari,
Toți în verde cu centură,
Ori bondiță și ițari…

De la Nistru pân’ la Tisa,
De la mare la Hotin,
Nu’ncăpeau atâtea trupe
Și păreau că tot mai vin…

Mamă dragă, iartă-mi pasul,
Sunt și eu legionar;
Nu ți-am spus până acuma,
Să nu crezi că-ți fac amar.

Am intrat în rând cu alții,
Vreau să lupt și chiar să mor,
Dară vreau să fiți ferice
Tu, Țara și-acest popor…

PLÂNGE BUCOVINA

Citeşte în continuare →