Garda de Fier

Maria cu Pruncul Sfânt…

Suntem în preajma celor mai frumoase sărbători creştine de iarnă, a sărbătorilor păcii şi ale dragostei, pline de misticism, de poezie şi de bucurii, pentru toată lu­mea creştină.

Peste câteva zile, vom aniversa cu toţii, cu sufletele înălţate şi curăţite de orice sgură, naşterea Aceluia, care, propovă­duind pacea şi dragostea între oameni, a răscumpărat, cu preţul sublimelor sale jertfe, păcatele şi fărădelegile lor.

Crăciunul este, prin excelenţă, una din­tre cele mai poetice sărbători ale noastre, sărbătoarea cu atmosferă de sfântă reculegere şi de sănătoase bucurii familiare, cu vechi şi frumoase datini şi obiceiuri cu profunde semnificaţii, care ni s’au trans­mis, în cursul secolelor, din generaţie în generaţie, ca şi nişte scumpe comori su­fleteşti şi neperitoare dovezi despre trăi­nicia neamului nostru românesc pe aceste istorice meleaguri.

Pretutindeni, în toate casele familiilor creştine, bogate şi sărace deopotrivă, sfintele sărbători ale Naşterii Domnului sunt zile de odihnă, în care se îngroapă durerile, suferinţele şi luptele vrăjmaşe şi se fac sforţări pentru purificarea suflete­lor de povara cugetelor şi faptelor care, îndeosebi, în vremurile noastre de azi, de înspăimântător marasm moral, ne turbură conştiinţa, ne sleiesc forţele şi ne distrug orice avânt spre ideal.
(more…)

Căpitanul!

Ai răsărit din glia străbună
În zilele ‘mbrăcate ‘n zvonuri
de lupte şi furtună
şi te-ai ridicat puternic ca o stâncă,
spre culmi de însorite idealuri
din noaptea ‘ndoliată şi adâncă
ce se ‘ntindea în jurul înălțimii tale!

Şi vânturi, în vârtejuri tropicale,
s’au năpustit cu furie nebună
spre fruntea ce se ridica înspre lumină…

Dar tu, ca un Ceahlău nepăsător şi tare
ai înfruntat pornita vijelie
şi ‘n umbra ta, mai mare, tot mai mare,
ai adunat pe toți înfometații
de gânduri noi, de-azur şi vitejie…

O, brav stejar de viță strămoşească,
e-aşa de verde azi în jurul tău, ogorul,
şi-atâtea flori sunt gata să ‘nflorească
în stratul tău mai alb decât fuiorul
nevestei dela țară!

– Trimite-ne, o, Doamne, ziua rară,
la umbra LUI să strângă tot poporul!
Ionel ŞUGAR
(Ion Şiugariu)
“Cuvântul Nou”, Anul II, Nr. 6-7, 15 Mai 1936.

“De cădeau peste pământ / Clinchețele de argint…”

Lui Leon Şandru

Nici un fulg de-omăt prin aer.
Plopii, caier lângă caier
Albi se ‘nşiruie departe
Ca ‘ntr’o zugrăvire ‘n carte.

Noi, mai mici decât acum
Ne luam în jos pe drum
Şi ‘ncepeam de la bunicul
Urătura cu voinicul
Ce mâna la fel ca noi
Plug cu doisprezece boi.

Şi când stelele dintâi
Înfloreau ca ‘ntr’un gutâi,
Hei, cu biciul de mătasă
O ‘ndesam mai înspre casă
Căci intra cu urşii ‘n sat
Noaptea ‘n vuiet de urat.

Stelele sunau şi ele
Prinse sus ca de podele
De cădeau peste pământ
Clinchețele de argint.

(more…)

“S’a sculat mai an / Bădica Trăian…”

„S’a sculat mai an
Bădica Trăian
Ş-a încălecat
Pe-un cal
Cu numele de Graur
Cu şaua de aur
Cu frâul de mătase
Cât viţa de groase
Şi’n scări s’a ridicat
Peste câmpuri s’a uitat
Ca s’aleagă loc curat

(more…)

SĂRBĂTORI FERICITE!

(more…)

Cu steaua…

Sărbătorile Crăciunului se apropiau. Băeţii se prinseră tovarăşi pentru colind şi pentru pluguleţ. Flăcăi puneau la cale Brezaia şi se prinseră şi ei tovarăşi pentru colind, căci prin partea locului băeţii colindă la orice fereastră de rumân, dar flăcăii intră numai în casele unde sunt flăcăi şi fete.

Ajunul Crăciunului sosi. De noapte, tare de noapte, începură a fierbe băeții. Si vedeai curgând pe uliţă cete-cete cu să­culeţele de după gât, cu beţe în mână.

Intrau în curţi şi câinii tăbărau pe ei. Ei se apărau cum puteau mai bine, se apropiau de fereşti şi stri­gau cu glasuri subţiri:

— Bună dimineaţa la moş-ajun! Bună diminea­ţa la moş-ajun!

Iar femeile ieşeau în pra­gul caselor, cu sufletul ve­sel de bucuria darurilor, cu şorţurile pline de mere, de nuci şi de covrigi.

Uneori se întâlneau cete vrăjmaşe. Cei mai slabi stăteau de se socoteau ce-i de făcut: să ţie piept sau s’o tulească la fugă şi să-şi scape nucile strânse cu atâta alergătură.

(more…)

Naşterea lui Hristos!

Crăciunul pe care am ajuns a-l prăznui anul acesta este un adevărat dar de acum, căci totdeauna Crăciunul e o vreme de fericire, prin tihna sufletească pe care ne-o aduce, anul acesta însă cu atât mai mult îl simţim ca atare, pentru că prea am fost neliniştiţi, necăjiţi şi tulburaţi de multele care au venit peste capetele noa­stre… Cră­ciunul cade ca o vărsare de mir peste sufletele noastre, ca să ne potolim şi să ne mângâiem. Dar fiindcă praznicul Crăciunului vine cu vestirile lui de pace, de bunăvoire, care trebue să sălăşluiască în inimile oamenilor, în mijlocul înverşunării care s’a abătut peste omenire, ne dăm seama că nu este aceasta starea firească a noastră. Nu ne simțim bine cu ea si tânjim după limanul unde să nu ne mai vedem amenințați de fel de fel de spaime.

De aceia se cuvine să primim vestirea Crăciunului cu toată îmbrăţişarea. Din toată inima să ne bucurăm de ea şi să ros­tim cu sete cuvintele dela Naşterea lui Hristos: Pe pământ pace, între oameni bunăvoire ! (Luca 2,14). Să ne lăsăm duşi de cuvintele fericitelor vestiri ale trecutului, de cântările dulci ale colindelor şi să sorbim cu nesaţ făgăduinţele pe care venirea lui Hristos între oameni le aduce cu ea !

(more…)

(more…)

(more…)