Garda de Fier

“Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate’n cer grămadă; –

“Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare
Ca fantasme albe plopii însirați se pierd în zare,
Si pe ‘ntinderea pustie, fără urme, fără drum
Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum”…

Astfel evoca Alecsandri, chincit în gura sobei, în conacul dela Mircesti, iarna copiilor gălăgiosi si veseli, pe care Cosbuc îi zugrăveste cu atâta vioiciune în neuitat sa “Iarna pe uliță”. E anotimpul săniusului, al zurgălăilor si al steluțelor de fulgi imaculați, pe care parcă mâini dalbe de îngeri îi cern spre pământ, culcus candid pentru pruncul Mântuitor al lumii.

Iarna, încărcată de griji pentru năpăstuiții soartei, e anotimpul bucuriei copilăresti, vrăjită de farmecul Crăciunului, împodobit de colinde, de steaua nasterii, de plugusorul Anului Nou, aducător de covrigi si gologani, de procesiunea Iordanului.

C O L I N D E . . .

Amintirea nostalgică ne poartă departe, din pragul Crăciunului de azi, spre văile natale rămase pierdute în miază noapte. Măgurile de făget – stejăris ale Cosminului dorm acum sub mantia de dantelă a chiciurei agățată de ramuri. Văile Ceahorului si-au îndulcit unduirea sub troienele de omăt. Peste căsuțele scunde, fumul se înalță azuriu în văzduhul sticlos de ger. E atâta pace si mulcomire, de parcă ar sti pământul că s’a pregătit ivirea printre muritori a Izbăvitorului, în chip de copil bucălat, născut în ieslele umilinței si mărirea nepieritoare a duhului mântuirii de păcate. (more…)

Sub doi meri şi sub doi peri,
Lerui Doamne, lerui ler,
Este-un pat închiițel.
Da’ pe pat cine-i culcat?
Domnul Christos împărat.
Da’ pe pat ce-i aşternut?
Scorțar negru mohorît,
Cu strâmțe până’n pământ.
          Si la cap
          Floare de mac,
          La părete
          Păun verde,
          La picioare
          Trei pistoale;
La marginea patului,
Coroana ‘mpăratului.

“Semne”, I, Nr. 9-10, Nov.-Dec. 1961, Paris

(more…)

de-ai iesi din mormânt între noi
si-ai vedea atâtia moti zdrentărosi pe munti goi
si neamu-ti flămând ca acu,
ce-ai zice Horia, tu?!…

te-ai jeli, ai doini din fluer
ori ai da un nou, si lung, si rosu suer,
muntii toti să se cutremure,
liftele câmpiei să tremure,
să le vezi, îngrozite, de pe culmea-ti săracă,
din ale belsugului cum pleacă?!…

de-ai trăi tu
acu,
ce-ai face Horia, cu miseii ce vând
norodul flămând?!…

nu ti-ar veni să-i cauti pe toti,
de gâturi, să-i scoti,
din paturi, de la cini, de la prânzuri,
si’n mijlocul pietelor celor mai mari,
ca pe cei miselnici tâlhari,
de limbă să-i spânzuri?!

Aron COTRUS
(more…)

De unde vei porni va fi mister…
Vor spune unii ca’ntr’o noapte’ntunecată
Te-ai coborât, învaluit în alb din cer;
Ca din pământ Te-ai înalțat, vesti-vor alții,
Cu ochii’nspăimântați, străbătători;
Vor crede cei ce nu vor cerceta,
Iar alții vor rămâne’n necrezare
Si nu vor pune crengi de sărbătoare
La poarta sufletului lor, când vor afla.

Tu vei porni întâi de undeva.
Sovăitor ca un străin si umilit,
Cu trupul tot acoperit,
Cu fulgerul din ochi învăluit.
Să nu trezesti mulțimea’n calea Ta;
Ci vei pasi ca un sărman îndurerat,
Prin praful si prin bulgării din drum,
Cu mersul greu al oamenilor de acum.

Te vei uita la holde, ca si ei,
Te vei opri la hanuri ca si ei,
Dar nu vei scoate grai din gura Ta;
Vei sta pe la răspântii cu fântâni,
Si’n taină doar – când nimeni n’o vedea –
Vei mângaia pe crestete copiii
Cu palidele-Ți mâini…

(more…)

Ce triste’s Pastile în acest an
Când dorurile pleacă în colind
În spre hotare prinse de dusman,
Unde nădejdiile candele aprind.

Ce triste’s Pastile!… au amuțit
Clopotnițele gurăse alt’dată
Si tot norodul parcă a murit
Sub apăsarea grea si blestemată.

Nu-i primăvar’acolo’n depărtări.
Livezile nu dau în promoroacă
Si toporasi, la margini de cărări,
Dumbrăvile’n albastru nu îmbracă.

Stăpână-i moartea peste câmp si sat
Si-un țintirim pe suflet moldovan…
Ce triste’s Pastile în acest an,
Când plânge’n larg ogorul nost’furat…

Si când în trup de frate răstignit
Pe’ncruciseri de leat, ca si’n trecut,
Durerea lunii geme nădusit
Si arde al Iudei nou sărut…

Privesc spre-acolo iar în viitor
Si văd cum bucuriile s’adun,
Când pentru neamul nostru acesta bun
Va învia Cristos biruitor.
D. IOV

♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦

Murind pe cruce să trudea
Să ție ochii’n sus spre soare,
Dar fruntea lui sângerătoare
Încet-încet spre piept cădea.
Iar mă-sa mâinile-si frângea,
Țipând de-odată: “Moare!”

Atunci veni un corb zburând
Cu crocnet spre Mântuitorul,
Deasupra Lui oprindu-si zborul
Da roate si țipa flămând.
Mario! Junghi e al tău gând
Si fulger ți-e fiorul!

Cu fața albă ca de var
Spre corb ea-si înălța cuvântul,
Izbind cu mâini întinse vântul
Spre el, dar le izbea’n zadar;
N’avea puteri, de mult amar,
Si n’o ținea pământul.

Atunci Hristos si-a ridicat
Spre corb privirea milei sale,
Si ochii-i s’au umplut de jale.
Un zâmbet trist i-a luminat
Din ochi pe chipu-i sângerat,
Si-apoi privi la vale.
(more…)

Iisus murea pe cruce. Sub arsița grozavã
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lavă.

Si chiar în clipa morții hulirã cărturarii
Cu fierea oțelită îl adăpau străjerii…
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocărau tâlharii.

Zdrobită, la picioare-I zăcea plângând Maria
Si-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Țipa văzând urgia.

Departe ucenicii priveau fără putere…
N’aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu el se năruise nadejdea lor întreagă
Si fără mângâiere.

Târziu, porni mulțimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile’nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu fețele smerite
Si bărbile-argintate.

Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale, ca’ntr’o pâclã, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morții dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

Vasile VOICULESCU

♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦

S’a stins uitat de toţi pe undeva
L-a plâns doar maica tristă şi bolnavă,
A’ngenunchiat uscată ‘n rugi de slavă,
Lângă-un coşciug uitat de toţi, cândva…

Groparii blestemat-au sărăcia
Şi preoţii o rugă’n sec au spus,
De sus o lacrimă a jucat străpuns
Şi-a ‘ndoliat, cernită, liturghia. . .

Mai multe săptămâni s’au scurs în şir
Şi doinele-au venit să cânte soare,
Copiii au ieşit în sărbătoare
Să ‘nsăileze flori în cimitir . . .

Uitat de lume şi de tinereţea lor,
Pe lespezi nici o floare, nici un semn,
Nici chiar inscripţie pe cruci de lemn
Să aibe-o mângâiere, călător…
C. PÂRLEA

Anul Vechi, proptit de-o rază
Sus pe cerul înstelat,
Parcă nimeni să nu-l vază,
Sta trist şi îngândurat:

– Toată lumea, văd, petrece
Ca să ies din calendar
Şi să plec în noaptea rece
Alungat cu foc şi-amar…

În jur, stele lucitoare
Mici şi mari, sclipind cunună,
Într’o parte, Luna mare
Mai că vrea ceva să-i spună:

– S’a dus anu’ – zice Luna,
Cu un zâmbet scris pe față,
– Ce faci Anule acuma
Şi ce gânduri te agață?
(more…)