Garda de Fier

Sângerelul soarelui                            Vara pică de ‘nfloreală,
Pe ninsoare când răsare,                  Şi iarna de’nboboceală.
Nu mi-e soare răsărit,                       Nu mi-e pomul înflorit,
Ci un pom mare ‘nflorit.                   Ci mi-e pluguşor pornit.
(more…)

Cât de mare, bogăţia prin necinste adunată,
Niciodată, pe-a ta frunte nu e stemă, ci o pată
Care, oricât ai spăla-o, nu se şterge niciodată!
                                        *
Cel ce naşte ‘n sărăcie şi bogat ajunge ‘n urmă, –
Nu mai vede pe săracii ce-l aveau cu ei în turmă…
Arătaţi-mi numai unul care nu-i precum se spune, –
Să fac ochii mari la dânsul, să mă ‘nchin ca la minune!
                                        *
De toţi, ascunde-ţi fericirea! Când însă la săraci pătrunzi,
Ascunde-ţi faţa şi-al tău nume, dar mila ta să n’o ascunzi!
                                        *
Nu e om fără durere, – fără frunză cum nu-i pom;
Dacă e vre-un om asemeni, – omu-acela nu e om!
                                        *
Sărăcia nu’njoseşte sufletele mari nicicând,
Dar nici aurul nu ‘nalţă pe cei josnici şi de rând!…
(more…)

Colindăm, colindăm…

Colindă, colindele:
La fereastră prinde-le
Că-ţi aduc să-ţi placă
Crengi cu promoroacă
Muguri de dantele
Visurile mele…

Colindă colindele:
Lumânări aprinde-le
Ca să intre’n casă
Dragoste aleasă
Svon alb de mărgele
Dorurile mele…

Colindă colindele:
Ca’n poveşti cuprinde-le
Să te-alinte unele
La icoane pune-le
Albe frângurele
Lacrimile mele…

Colindă colindele:
Braţe mici întinde-le
Să’nflorească iară
Ca în primăvară
Livezile albe…
Flori, Florile Dalbe.
D. IOV

“Într’o iesle’n rece scut
Domnul lumii s’a născut…”

Sus pe cerul înstelat
Mândră stea s’a arătat
Şi cu flori de măr în mână
Se coboară peste stână
Lerui Ler.

Într’un grajd sărac de lemn
Din cetatea Betleem
Într’o iesle’n rece scut
Domnul lumii s’a născut
Lerui Ler.

Celui care-adus lumină
Şi peste acest pământ
Pace de la Domnul Sfânt
Lăudând pe cel din cer
Lerui Ler.

Iar de către răsărit
Trei regi, trei magi au pornit
Lui Mesia de se’nchină,
Steaua Domnului lumină
Lerui Ler.

Colacul fetelor…

Ziarul “Cuvântul“, Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940
La poalele Munţilor Codrului din tara Silvaniei, sătenii au obiceiul să spună despre o fată bătrână: “Mulţi colaci a dat, săraca, în zadar”. Despre o fată măritată prea tânără, se spune: “A dat doi, trei colaci si gata”. Iar soţia dezamăgită zice soţului: “Mi-ai mâncat colacii şi viaţa”. Toate zicalele acestea şi altele multe, vin dela străvechiul obicei de Crăciun: Colacul fetelor, care se practică şi acum cu sfinţenie în acele părţi.
Fetele de măritat, precum şi acele care au terminat şcoala primară şi vor să intre în danţ (hora satului) după Crăciun – în câşlegi – se pregătesc să primească feciorii în seara de Ajun. In acest scop, fiecare se îngrijeşte de 6-12 sticle de ţuică îndulcită sau vin, prăjituri, mere şi vestitul colac.  Colacul este frământat cu lapte dulce, din cea mai fină făină şi e împodobit cu fel de fel de păsărele şi floricele modelate cu măestrie de către fata casei, din cocă de grâu, apoi pus cu gălbenuş de ou şi pus la cuptor să se coacă. Colacul se face în fiecare familie în cea mai mare taină, fiindcă fetele vecine îsi pun adevăraţi spioni ca să afle cum şi cât de mare este colacul rivalei. Din cauza acestei emulaţii, cele mai multe cuptoare din sat, se strică de Crăciun. Colacii fiind extrem de mari, după ce se coc nu pot fi scoşi din cuptoare şi gurile cuptoarelor trebuiesc astfel dărâmate. Intrucât toate familiile se aşteaptă la acest lucru, mamele iau măsuri ca pâinea, covrigii de dat colindătorilor si colacii destinaţi casei, să fie copţi întâi, iar colacul fetei rămâne ultimul. (more…)

“C’o stea mare s’a ivit
Sus, la mândrul răsărit…”

Toată ceata creştinească
Astăzi să se veselească
C’o stea mare s’a ivit
Sus, la mândrul răsărit.

Şi strălucea cu tărie
Vestind marea bucurie.
Că veşnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său

Să se nască’n Viflaem
Precum prorocit avem
Şi să-i facă mântuire
De la veşnica pieire.

Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Şi cu-a Lui celui cel sfânt
Următori a lui nepoţi.

Mântuirea se vesteşte
Precum steaua străluceşte,
Sus la sfântul răsărit
Sfânta lege s’a ivit.
(more…)

MOŞ CRĂCIUN

Moş Crăciun, Moş Crăciun!
La casa de om sărac
S’a gătat făina ‘n sac
Si n’avem să-ţi dăm colac…
Moş Crăciun!

Moş Crăciun, Moş Crăciun!
Pe toate răzoarele,
Pe toate ogoarele
Ne-am trudit picioarele…
Moş Crăciun!

Moş Crăciun, Moş Crăciun!
Toate săptămânile
Ne-am ostenit mânile
Si-am adunat grânele…
Moş Crăciun!
(more…)

“Cu cât ştiu că gospodarul este mai darnic, cu atât şi colinda este mai frumoasă şi mai lungă. Adeseori se întâmplă că în timpul colindului vin câte unul sau două grupuri de colindători, care aşteaptă rândul; şi atunci începe o adevărată întrecere…”

Se apropie Crăciunul. La colţul casei o droaie de copii cască gurile. Din piepturile lor iese o voce mlădioasă şi subţire: ei învaţă colinda. Este bucuria lor cea mare, când se apropie timpul ca să-şi arate vocea mlădioasă.
In ajunul de Crăciun toată lumea forfoteşte. Preotul umblă dela casă la casă şi vesteşte Naşterea Domnului. Casa nu se încuie în această zi, chiar dacă cineva lipseşte; altfel, de va veni preotul şi nu va putea intra în casă cu vestea mare, va fi un mare păcat.
Gospodinele umblă cu “împărţituri”, dela casă la casă, făcute din “turtă” subţire şi un colac împletit în două viţe. Coptura este făcută din făină albă numai.
Turta se pune pe colac iar pe ea, perje (prune) fierte, găluşce (sarmale), băbane, ganfeturi (bomboane), turte dulci, coarne alune, nuci moldoveneşti şi alte mâncăruri dulci făcute de femeia moldoveancă. Cu aceste merinde, învelite într’un tulpan, un copil, sau tânăra se duce la casa unei cumetre, naşe, sau alte rude ori cunoştinţă.
In ordinea firească copiii merg la părinţi, finii la naşi, cumătrii mici la cumătrii mari, cei tineri la cei mai în vârstă şi aşa mai departe. (more…)