Garda de Fier

I’ve written before about the frenzy of destroying Confederate monuments in our city of Jacksonville and beyond. Many didn’t understand anything of what was described, like the “natives” here, more interested in gorging the food and scheduling barbecues in their spare time at the end of the week. And yet, it would perhaps be unfair to make such a categorization, most of them are simply afraid, horrified of the new political conditions and the dictatorial methods of the Bolshevik state apparatus that leads us. The respect owed to the ancestors is now on hold, for better times…

A true state terrorism wreaks havoc on the lands of America, a kind of disguised Stalinism, said to be “for the maintenance of democracy”. A kind of 1948 back in Romania, when the new communist society was being consolidated, and people were hunted down and thrown into prisons without fault. This, for those who remember!

In a prison in our nation’s capital, Washington, thousands of political prisoners have taken the place of ordinary criminals, released for pretexts or false reasons in the name of equity. It’s not just simple crooks, to whom the regime grants the amnesty; among them are many bank robbers with previous antecedents (some of them extremely dangerous), etc.

We say it only in passing, because in the last 3 years the judges have multiplied at a considerable rate, less by merit, but much more by the care and grace of the power that leads us with the totalitarian communistic and strong fist! A gear of the false justice to to be able to pronounce the sentences!

Vă las în valea acestei stinse plângeri
Orice sfârșit vestește-un început,-
Mă duc eu primul, sunt mai priceput,
Să pun din vreme șeile pe îngeri.

Zvântați cu zâmbet aripile plânse,
V-aștept la grajdurile de zmarald,-
Nu vă grăbiți, d’abia-i amiaz și cald
Și eu v-aștept și chingile sunt strânse.

Când veți veni ‘n amurg sub înserare,
Vom călări frumoși prin elizeu,
În cavalcadă, pân ‘la Dumnezeu
Descălecând la tronu-i, la picioare.

Născut la 16 Martie 1914 în com. Ceica, județul Bihor. Fondator al revistei “Străjerul” apărută la Oradea în cursul anilor 1935-1936 (împreună cu decemvirul Iosif Bozântan, asasinat la 29-30 Noembrie 1938 în pădurea Tâncăbești alături de Corneliu Zelea Codreanu și alți conducători legionari).

Arestat împreună cu alte mii de legionari după instalarea dictaturii carliste la putere și instaurarea regimului de teroare și prigonire a Mișcării Legionare, reușește să scape din marele pogrom abătut asupra Legiunii la 21-22 Septembrie 1939 și să se elibereze din închisorile “regale” în anul 1940, odată cu victorioasa revoluție legionară și alungarea regelui trădător Carol al II-lea dela conducere.

Fost Prefect al jud. Fălciu (cu capitala la Huși) în cadrul Statului Național-Legionar. După rebeliunea antonesciană dela 21-23 Ianuarie 1941, este urmărit continuu de agenții Siguranței pentru a fi arestat, însă odată cu începerea “Războiului Sfânt” din Răsărit pentru recucerirea provinciilor românești Basarabia și Bucovina, participă în prima linie la luptele împotriva forțelor bolșevice, ca dealtfel majoritatea legionarilor trimiși să se “reabiliteze post-mortem” din ordinul gen. Antonescu.

UN ROMÂN ÎN AMERICA:
TEODOR ANDRICA

Jurnalistul, corespondentul de război și fondatorul Asociației de Arte Populare din Cleveland, Theodore Andrica, a fost redactor la ziarul The Cleveland Press (rubrica Ethnic Nationalities – Naționalități Etnice) din 1927 până în 1973. 

Născut în satul românesc Radna din județul Arad la 9 August 1900, Teodor Andrica avea nouăsprezece ani când a emigrat în Statele Unite în 1920. 

În primăvara anului 1927, Andrica a mers la departamentul editorial al ziarului The Cleveland Press pentru a înregistra o plângere la redactorul-șef Louis B. Seltzer. Andrica a subliniat că, deși comunitățile de imigranți din oraș reprezintă 60% din populația Clevelandului, ziarul a scris foarte puțin despre aceste comunități. Condamnați și dați deoparte ca „străini”, imigranții din Cleveland s’au simțit lipsiți de legături și de colaborările necesare pentru a se asimila. Andrica a subliniat că prezentarea unor rubrici de știri relevante pentru astfel de persoane lipsite de drepturi, ar îmbunătăți moralul și ar facilita integrarea. 

Seltzer a fost de acord și l-a angajat pe Andrica „reporter etnic” al publicației. În următorii 46 de ani, până la pensionarea sa în 1973, Andrica a raportat evenimente importante din cartierele vibrante de imigranți ale orașului în rubricile sale „100 de ani de naționalități în Cleveland” și „În jurul lumii în Cleveland”. Andrica a scris și despre românii americani și comunitățile lor din Cleveland, studiu publicat inițial în 1977 de Cleveland State University sub tutela Departamentului de Studii Etnice (Cleveland Ethnic Heritage Studies). 

IMPRESII DIN ATELIERUL LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE LA PARIS

EMIL STOIAN¹

IMPRESSIONS DE L’ATELIER DE CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE PARIS

RÉSUMÉ

L’atelier parisien de Constantin Brâncuşi a été visité en 1936 par le docteur Radu Puşcariu, chirurgien d’élite et sculpteur pleine de talent. Ses impressions évoquent l’atmosphère de l’atelier et le crédo artistique du grand sculpteur.

Mots-clés: Constantin Brâncuși, Paris, Impasse Ronsin 11, dr. Radu Pușcariu, sclupteur, Bran.

Descoperirea unui bloc cu aproape optzeci de desene inedite ale dr. Radu Pușcariu², descendent al remarcabilei familii de intelectuali Pușcariu din Sohodolul Branului, m-a determinat să revin asupra unui articol itinerant ce a fost publicat în anul 2002, pentru cititorii revistei România Turistică³.
În timpul documentării și a cercetărilor efectuate pentru realizarea lucrării biobibliografice Portrete din Bran⁴, destinată prezentării unor personalităţi din Ţara Branului, am găsit înregistrată pe bandă magnetică o conferinţă despre Constantin Brâncuşi, ţinută de dr. Radu Puşcariu în anul 1972, la Liceul de Artă din Braşov. Ea mi-a fost semnalată şi pusă la dispoziţie de domnul Ion Duicu, originar din Peştera Branului.
Comparând impresiile reliefate în conferință, desenele inedite descoperite recent la Bran și sculpturile sale realizate după fascinanta întâlnire cu marele artist, constatăm o vădită influență a acestuia asupra creației medicului-sculptor dr. Radu Pușcariu.
Dar pe scurt, cine a fost dr. Radu Puşcariu?

¹ Doctor în istorie, Brașov; e-mail: stoiancoriolan.emil@gmail.com.
² Aduc călduroase mulțumiri profesoarei Ligia Groșan din Bran pentru generozitatea de a-mi pune la dispoziție blocul cu desene inedite aparținând dr. Radu Pușcariu.
³ Emil Stoian, În vizită la Constantin Brâncuși, în ”România Turistică”, nr. 162/ 06.06.2017, p. 3-5.
⁴ Idem, Portrete din Bran, Brașov, Editura ”Dealul Melcilor”, 2002, p. 231-232.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA! TRĂIASCĂ LEGIUNEA!

Tâncăbești, Decembrie 1940: închinare și legământ la locul jertfei…

„În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 – mărturisea în ancheta din toamna anului 1940 unul din executanți, plutonierul Sârbu – am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într’o celulă unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucțiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang după gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară și fiecăruia i s’a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici legionarul era legat cu mâinile de bancă, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca în nicio parte. Așa au fost legați 10 legionari într’o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat. În mâini aveam ștreangurile.
Am pornit. În mașina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n’aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncăbești, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr’un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s’a dat jos și s’a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit: