Garda de Fier

Moţul...

„Şi-a plecat moţul la ţeară
Cu cercuri şi cu ciubeară
Şi cu tocuri de răşină
În ţeară după slănină…
Hai, hai şi iar hai, hai murgule hai…
Munţii noştri aur poartă,
Noi cerşim din poartă-n poartă…“ 

CEVA DIN ISTORIA ISTORIEI

Istoria istoriei este starea de subistorie în care a trăit şi s-a dezvoltat România până târziu în prima jumătate a secolului XX, ca în loc de evoluţie era o involuţie.

În anul 1920-1921 aveam şase ani şi îmi amintesc foarte bine viaţa din satul meu, Ceica.

De fapt Ceica era o comună cu o oarecare importanţă, pentru că era centru de plasă, reşedinţă administrativă a aproape şaizeci de sate şi comune mai mici, inclusiv cătunele.

Autorităţile locale, în majoritate, erau conduse de funcţionarii proveniţi de la administraţia maghiară, mare parte necunoscând limba română. (more…)

Zilele Unirii din 1918, în satul Movileni, judeţul Bălţi

 Povestirea lui Maxim Leancă, tatăl meu, spusă mie cu două săptămâni înainte de a muri.

Îl aduceam, la 14 august 1953, din Gulagul bolşevic de la Valea Norocului, raionul Floreşti. Îmi făcuse chemare şeful lagărului nr. 1, căpitanul NKVD-ist Vasiliev, să vin după tatăl meu greu bolnav, că îl eliberează înainte de termen, căci zilele îi sunt pe sfârşite. Am primit bilet de tren pe cheltuiala lagărului, de la gara Mărculeşti până la gara Făleşti; pe tren, bietul meu părinte mi-a povestit despre Unirea Basarabiei cu patria-mamă România, pentru care a fost persecutat de fiarele NKVD-iste şi condamnat la 10 ani de lagăr. Eu am scris întreaga povestire întocmai cum mi-a povestit-o tatăl meu, în care au intrat şi cuvintele lui Constantin Leancă. Cum acele însemnări erau periculoase pe acele timpuri, ca să nu am conflicte cu securitatea criminală bolşevică, am ascuns povestirea tatălui meu, scrisă pe foi de caiet, sub o învelitoare a unei cărţi din biblioteca personală. Biblioteca numără peste o mie de volume, şi, ca să găsesc acele foi unde am scris povestirea tatălui meu, de mult uitată, căci trecuseră aproape 47 de ani, mi-au trebuit două zile. Am găsit-o sub aceeaşi învelitoare unde am ascuns-o, ca s-o pot da publicităţii. 

Ceea ce mi-a povestit tatăl meu s-a întâmplat la câteva luni după căsătoria lui cu mama, la data de 15 martie 1918. (more…)

Sfat de taină: interviu cu Părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din Neamţ 

Biserica de aramă din căuşul muntelui

Părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din Neamţ

De la coada lacului Bicaz ceva mai încolo, la răscrucea satului Petru Vodă, se face spre stânga un drum forestier de vreo 5 km care se strânge-n Poiana Haşca. Aici, în căuşul muntelui căptuşit cu brad, stă culcată de mâna lui Dumnezeu o Biserică pictată în tonuri de aur şi aramă, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Mireasmă de lemn proaspăt în aerul tare de munte, căci lucrarea nu este desăvârşită încă. De jur-împrejur chilii de călugări! La căsuţa Părintelui Iustin Pârvu, oameni veniţi de prin partea locului sau de departe, aşteaptă. Timp de trei zile – după un străbun obicei al mănăstirilor moldoveneşti, oricine primeşte aici culcuş şi hrană, aşa că nu-i nici o grabă! Părintele Iustin, stareţul de peste 80 de ani nu oboseşte niciodată să primească, pe rând, din zori până în crucea nopţii, mulţimile de creştini. Cu răbdare duhovnicească şi infinită dragoste de oameni, dăruit cu har, Părintele Iustin te învăluie mai întâi în lumina blândă a ochilor săi albaştri, apoi îţi cercetează  adâncul inimii şi firul gândului. În cele din urmă, înalta credinţă, nădejdea şi dragostea fiecăruia, căci credinţa ortodoxă nu este filozofie, nu este teologie, – este trăire! (more…)

«Înteţirea represiilor politice faţă de reprezentanţii şi adepţii PCRM, organizate de către actuala guvernare» a fost titlul unei conferinţe de presă ţinute săptămâna aceasta de către reprezentanţii fostului partid de guvernământ.

Am deschis dicţionarul, pe internet. Dacă cauţi explicaţii pentru expresia «represiuni politice», apar imediat expresiile «Gulag», «duşman al poporului», «teroarea roşie», «colectivizare», «poliţia politică», «masacrul de la Katyn», «puterea sovietică», «teritorii anexate», «partidul comunist».

Dacă cauţi «represiuni politice în Moldova», apar şi cifrele, multe cifre. În 1940 în Moldova erau doar vreo 300 de comunişti şi doar 21 dintre ei erau de etnie română. În 1941 aici erau deja circa 9000 de comunişti, jumătate dintre ei fiind aduşi din Rusia şi din alte republici sovietice. (more…)

„Ştim cine l-a omorât pe Valeriu Boboc!” Declaraţia aparţine liderului PLDM, Vlad Filat, lansată azi, 4 aprilie, în ziua de Paşte, în timp ce toţi cei patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană au depus flori şi lumânări în locul în care a fost omorât Valeriu Boboc.

Întrebat dacă e vorba de „tipul în albastru” despre care a vorbit Damian Hâncu pentru UNIMEDIA, liderii AIE au precizat că poliţistul îmbrăcat în haină albastră a fost doar unul dintre primii, care l-a lovit pe Boboc şi că e vorba de mai mulţi autori ai crimei. (more…)

Are vreo 30 de ani, este robust, sub aspect fizic.

Dreapta: Ruslan Saachian, cel care alături de Ghenadie Florea l-ar fi omorât în bătăi pe Valeriu Boboc în noaptea de 7 spre 8 Aprilie 2009

Deţine funcţia de şef al Departamentului poliţie criminală din cadrul Comisariatului General de Poliţie (CGP) Chişinău. Este acuzat de violenţă în raport cu persoanele reţinute în arest preventiv. În 2008, a fost surprins lovind peste mâini o jurnalistă, deteriorându-i microfonul.

La Călăraşi, unde a activat în cadrul Comisariatului de Poliţie, îi merge vestea de om nesimţit şi brutal. La 14 aprilie 2009, numele său a fost făcut public de Anatol Mătăsaru, care îl acuza, din celulă, că l-ar fi torturat în CGP, în noaptea de 9 aprilie 2009. Aceste şi alte cazuri au făcut îndoielnică reputaţia sa de om al legii.

Şeful Departamentului poliţie criminală, Ruslan Saachian, este rigid cu presa. După o tăcere îndelungată, a început să vorbească abia în ultima săptămână, în legătură cu acuzaţiile extrem de grave la adresa sa. Amintim că, acum câteva zile, primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, spunea că a aflat, din surse sigure, despre faptul că Ruslan Saachian, alături de Ghenadie Florea, l-ar fi omorât în bătăi pe Valeriu Boboc, în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Declaraţiile sunt făcute la aproape un an de la înregistrarea primei victime a protestelor din aprilie. (more…)

Constantin Tănăsescu în anii tinereţii...

In fiecare an, in ziua de 17 martie, camarazii si prietenii isi vor aminti mai mult de cat oricand, de cel ce a fost si va ramane camaradul nostru Constantin Tanasescu, pentru ca, exact in urma cu 2 ani, intr-o dimineata insorita de martisor, cand in gradina sa florile pe care le indragea atat de mult se defaceau, sufletul sau bun si chinuit pleca spre cele vesnice.

Nea Tica, asa cum ii spuneau apropiatii, s-a nascut la 28 ianuarie 1921 intr-un cartier ce se forma atunci, prin parcelare, in “Campul Veseliei” (zona Filaret-Ferentari), de la periferia Bucurestiului.

Dupa scoala primara, a urmat Scoala Tehnica a Inginerului Dimitrie Leonida, de langa Parcul Carol I (in imobil astazi se afla Muzeul Tehnicii), obtinand specializarea de maistru electrician-bobinator.

In 1937 intra in Miscarea Legionara, la varsta de 16 ani. In noptile de 3-6 septembrie 1940, participa activ la manifestatiile de strada impotriva regimului dictatorial al Regelui Carol II, ziua mergand la serviciu, pentru a nu intra in vizorul autoritatilor politienesti.

Desfasoara activitate legionara si dupa lovitura de stat a generalului Antonescu, din 22 ianuarie 1941.
(more…)

Rezistenţa anticomunistă şi antisovietică

Rezistenta antisovietică şi anticomunistă din perioada anilor ’40 – începutul anilor ’50 ai sec. XX în RSSM a constituit un subiect important de investigare pentru cercetătorii din R. Moldova. Istoricii Elena Postică, Ion Ţurcanu, în baza unor documente inedite din arhivele fostului KGB, au realizat studii valoroase care ridică vălul de pe acest subiect, elucidat insuficient.

Din păcate, mulţi participanţi la mişcarea de rezistenţă antisovietică şi anticomunistă continuă să rămână în anonimat. Membrii Comisiei prezidenţiale pentru cercetarea şi aprecierea regimului totalitar comunist, datorită accesului la fondurile de arhivă secretizate, au posibilitatea să completeze multiplele breşe care persistă în investigarea acestei tematici.

În Arhiva MAI am depistat documente inedite care se referă la grupul de rezistenţă al lui Ciutac, care „teroriza activiştii sovietici şi de partid”. Grupul armat al lui Ciutac era format din mai multe persoane înarmate. Aşa cum menţionează şi documentele de arhivă, acest grup de rezistenţă a avut numeroase ciocniri armate cu trupele de ordine. În ciocnirea din 23 decembrie 1951, unul dintre cei mai activi membri al acestuia, Guzun Andronic, a fost omorât. Alţi doi fuseseră reţinuţi. În urma mai multor ciocniri armate, cinci membri ai grupului au fost ucişi sau arestaţi. Mai rămâneau în libertate liderul grupului, Ciutac şi colegul său, Ursu, care intrase în adâncă ilegalitate şi erau imposibil de reţinut. (more…)

…Aurel Obreja. Acest destin începe odată cu cedarea Ardealului, aiurea decât unde am stat cu el până acum.

În 1940, copilul se refugiase din nordul Transilvaniei, comuna părinţilor săi căzând dincolo de frontieră. Trecuse în Regat. Venind ungurii, cum tatăl îi era concentrat, se însoţise cu mai mulţi tineri din comună şi fugise la români, când avea treisprezece-paisprezece ani. Luase examenul de admitere la şcoala Normală de la Piatra Neamţ şi la Liceul Industrial, încă dinainte de Cedare.

La putere se afla Mişcarea Legionară. Nu ştia ce era aceea. Doar despre învăţătorul său din Bicazul Ardelean, Costică Vlasie, şi despre un vecin, unul Neculai Găină, auzise că ar fi fost legionari. Erau înregimentaţi mai mulţi ţărani şi mai ales intelectualii satului, dar el nu-i cunoştea.

Sosi în Piatra Neamţ. Se îndreptă către Liceul Industrial, ca oferindu-i o perspectivă mai sigură. Se reînscrise. Întrebarea rămânea unde să fi mâncat. Fu îndrumat spre Cantina Legionară, situată în centrul oraşului. Când o văzu, îi luă ochii; aşa ceva nu mai întâlnise în satul lui, după cum nici nu şi-a închipuit ca toţi elevii refugiaţi să poată lua masa acolo.

Fu uluit când constată că elevi ai liceelor din localitate, ca şi profesorii lor, serveau la mese. “Adică, să mă servească pe mine domnii elevi şi profesorii, când sunt îmbrăcat ‘în ţărănesc’?”, se mira. Într-adevăr: cioareci, cămaşă, suman, căciulă, avea; doar că în loc de opinci, purta bocanci. “De unde să merit eu asta?! Şi să mai şi vorbească atât de respectuos cu mine, un ţărănaş… Băăă, şi eu aş intra la ăştia , dacă s-ar uita la mine şi m-ar primi…”

Îl mai impresiona şi disciplina de pretutindeni. (more…)