Garda de Fier

«Nu dezerta! Pentrucă dezertare se chiamă faptul de a părăsi calea care porneşte din sătucul tău şi până la tine, pentru a te integra într’o viață artifcială în slujba instinctului de parvenire. Nu tânji după viața aceasta infernală a plăcerilor materiale care-ți torturează imaginația, îți perverteşte ființa şi te îndepărtează dela împlinirea datoriei față de ai tăi şi neam. Să ştii că viața aceasta nu e firească, să ştii că ne-au confecționat-o străinii de sângele şi de idealurile noastre. Să ştii că ea este pânza de păianjen pe care o țes duşmanii neamului pentru ca să te paralizeze pe tine şi pe cei de-o seamă cu tine. Să ştii că betonul armat al palatelor ce se ridică pădure, este frământat cu toată sudoarea neamului tău şi tot luxul acesta ofensator care circulă pe stradă şi în locuri de petrecere se face prin exploatarea muncii şi-a producției neamului tău. Să mai ştii că în vreme ce în centrul oraşului înstreinat chiue drăcesc răsfățul, la margine, în mahalalele care adăpostesc muncitorii adevărați, frați de-ai tăi veniți de pe la sate, se sbate în mizerie neagră o lume întreagă.
Nu să ajungi «puternic» te pregăteşte, ci drept. Nu pentru binele tău să lupți şi să munceşti, ci pentru binele şi salvarea neamului tău. Nu singuratic, închis în turnul  egoismului tău, ci înmănunchiat cu cei de-o seamă cu tine în slujba neamului, soldat viteaz în serviciul comandat al cauzei naționale.
Se dă astăzi o luptă pe viață şi pe moarte între lumea veche şi legiunile tinere ale lumii noi. Deoparte cei cari şi-au uitat originile, şi-au renegat credințele, şi-au trădat încrederea pusă în ei, beneficiarii vieții materiale, de cealaltă parte oastea fără nume a tineretului, legiunile verzi ale încrederii în virtuțile neamului, vitejii care pregătesc o viață nouă în țară nouă, cu prețul libertății şi, de multe ori, al vieții lor.
Păşeşte hotărît şi goneşte dela tine toată ispita şi toate puterile răului. Sfarmă cu pumn viguros plasa minciunii, alungă pofta de viață ieftină, ocoleşte mirajul şi artificialitatea vieții de stradă. Munceşte şi crede. Aminteşte-ți că eşti venit aci să îndrepți, nu să te pierzi. În tine şi în camarazii tăi se află sămânța lumii de mâine. Faceți-o să rodească prin muncă aprigă, prin jertfă şi prin lepădarea de sine. Neîncetat, îndârjit, cu puteri reînoite, în slujba aceleiaşi idei: neamul.»

(Vasile Marin – fragment din articolul «În slujba Neamului»,
publicat în revista Cuvântul Studențesc din 20.XI.1935).

LA ICOANĂ…
(fragment)

«De la Icoană și Altar am pornit, apoi am rătăcit o bucată de vreme purtați de valurile omenești și n’am ajuns la nici un mal, cu toată curățenia impulsurilor noastre. Acum cu sufletul greu, răzlețiți, sfârtecați, ne strângem la adăpost, la singura căldură și alinare, tărie și reconfortare a noastră, readucătoare de puteri, la picioarele lui Isus, în pragul orbitoarei străluciri a cerului, la Icoană. Noi nu facem și n’am făcut politică, o singură zi în viața noastră. Noi avem o religie, noi suntem robii unei credințe. În focul ei ne consumăm și în întregime stăpâniți de ea, o slujim până la ultima putere. Pentru noi nu există înfrângere și dezarmare, căci forța, ale cărei unelte vrem noi să fim, e etern invincibilă. Nu putem discuta deocamdată în amănunte cauzele prăbușirii sistemului de până acum. Să fie spus doar atât, în aceste clipe de zămislire nouă, să fie clar și hotărît, spre a imprima caracterele noului sistem născând: Lumină din lumină (…)»

M O Ț A

Se cerne foc şi pară din văzduh
Şi’ncremenesc sub trăznete stejarii,
În luptă cruntă-s prinşi legionarii,
Pluteşte peste toate-al morții duh,
Iar ochii lor croesc sub cer fruntarii.

Trăznesc mașini din fund de iad scăpate,
Pământu-i vâlvorat de’nflăcărări
Şi păsări de oțel din vânătări
Vuesc cu moartea greu îmbrățişate.

În şanț veghează Moța, serafim,
Şi-aşteaptă al destinului mister.
Răvaş trimite’n țară, cum să fim,

Viteazul fără seamăn, cavaler,
Ca țara-atât de scumpă’n cari trăim,
S’o facem soare lucitor pe cer.

I. G. DIMITRIU

Vezi și: MOȚA – MARIN: PREZENT!

ASTĂZI FIREA APELOR…

Ziarul Buna Vestire. Anul I, Nr. 256, Vineri 7 Ianuarie 1938

   «Astăzi firea apelor se schimbă…», răsună pe toate văioagele și pâraiele Neamului mărturisirea cântării bisericești. Și noroadele de pe rumânești plaiuri, sorb cu nesaț nădejdea împărăției cerurilor, din cristalele limpezi de aghiazmă.
   Astăzi Hristos Domnul, s’a pogorît în valuri de Iordan, pentruca dintr’o simbolică și taină de unde limpezi, să ne arate calea spălării păcatelor.
   Biserica azi sfințește apele.
   Cântarea bisericească spune că firea apelor se schimbă, în unde, în puhoaie de har și sfințenie.
  
În pâraiele munților și văilor se aruncă cruci sfinte. Flăcăii Țării se asvârl în valuri, și’n haine de omăt le scot din adâncuri pe maluri de omăt.
   Azi e ziua sfântului Botez. Începătoria mântuirii noastre.
   Și ni se mistuie sufletul de albe bucurii, când ne gândim că în Țara aceasta binecuvântată de Dumnezeu, dar urgisită de oameni, de oameni mișei, sunt niște legiuni de suflete și mai albe decât omătul, care au făcut din «sfințirea apelor», piatra de căpătâi a vieții noastre.
Din «sfințirea apelor» și din «botezuri». Botezuri de sfântă aghiazmă pe care o sorb după zile de negre ajunări și botezuri de sânge.

   Da, botezuri de sfințenie în propriu-le sânge. Botezul mucenicesc al primelor veleate creștine. Toate întru mărturisirea Domnului Hristos și dreptății pe care n’o vor știrbită.
   De aceia astăzi e ziua lor sfântă. A legiunilor albe născute din ape și Duh.
   Făcliile lor de omăt, stau făclii albe lui Dumnezeu, pe toate malurile de ape românești. Preoții cântă’n psaltichie și cădelnițe tainele sfinte care-și au azi începătoria.
   În sfântul Botez.
   Dar nimeni nu poate cânta mai tare decât ei, flăcăii aceștia, cu botezuri de sânge: «Astăzi firea apelor se schimbă…».
  Da, da, astăzi firea apelor se schimbă.

   Și pentru cer, și pentru pământ. Mai ales pentru pământul Țării Românești.

«BUNA VESTIRE»

Cum scriam mai demult pe seama monumentelor confederate condamnate să dispară în totalitate de pe teritoriul St. Unite, iată că astăzi ne-am trezit în zorii dimineții cu ultima mișelie pusă la punct de primărița nou aleasă a orașului nostru Jacksonville, democrata Donna Deegan. Pe ascuns, în toiul nopții, cum s’a procedat și în celelalte cazuri de înlăturare a monumentelor confederate, curajul de a face publică mârșava decizie, chiar acum în toiul sfintelor sărbători, întrece prin lașitate orice imaginație.

Miercuri. Este ora 7 dimineața și mai multe posturi de televiziune țin să ne anunțe ceva important: o știre de ultimă oră, un Breaking News.
În câteva secunde, aflăm cu stupoare că s’a început încă de la ora 3 dimineața înlăturarea ultimului monument al Femeilor Confederate. “Nu este nici un fel de încercare de a șterge istoria, ci de a arăta că am învățat din ea…” – ține să ne asigure cu subtilitate primărița în comunicatul emis doar de câteva minute. Cum observăm, până la ivirea zorilor, ajutați de lumina reflectoarelor, statuia de deasupra monumentului reprezentând o femeie cu steagul confederat, și-a găsit deja sfârșitul: a fost pusă jos.

Stăpânul (stânga sus) și sclavul (în dreapta imaginii).

Un articol de: Pr. Dr. Emil Nedelea Cărămizaru 

Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhi­episcopul Mirelor Lichiei, se află de peste 400 de ani în Biserica „Sfântul Gheorghe”- Nou din Bucureşti, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Este un odor de o deosebită impor­tanță istorică şi spirituală pentru întreaga suflare creştină româ­nească, făcând parte din patrimoniul naţional isto­ric al României.

Racla cu moaştele făcătoare de minuni ale Sfân­­tului Ierarh Nicolae este aşezată într-un baldachin aflat în partea stângă a naosului bisericii. Mărtu­rie vie a importanței prezen­ței sfântului făcător de minuni în inima Bucureştilor, prin cinstitele sale moaşte, stă evlavia credincioşilor care, de-a lungul mai multor generaţii, au primit mângâiere sufletească de la Sfântul Nicolae, model desăvârşit al bunătăţii spirituale. Cei ce şi-au deschis cu smerenie şi credinţă inimile în fața sfântului odor au primit binecuvântare pentru împlinirea rugă­ciunilor. Dumnezeu împlineşte voia Sa cu lumea prin oameni aleşi, un exemplu de necontestat fiind, în acest sens, Sfântul Ierarh Nicolae. Astfel, prin trupul său luminat de Duhul Sfânt, toţi dreptmăritorii creştini primesc bucurie, speranţă şi multă pace duhovnicească. Tocmai de aceea, această mână dreaptă şi milostivă a Sfântului Nicolae veghează, dintr-un lăcaş cu valoare de simbol naţional aflat în inima Bucureştilor, poporul dreptslăvitor şi aduce tuturor credincioşilor bucurie, speranţă şi multă pace spirituală.

Strămutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei la Bari

Aflat pe ţărmul Mării Adriatice, oraşul Bari este un important loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga lume, deoarece aici sunt adăpostite moaş­tele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Bazilica din Bari a fost ridicată special pentru a primi moaştele acestui mare sfânt, aduse din Mira Lichiei (astăzi localitatea Demre din sudul Turciei) de către un grup de marinari origi­nari din Bari, care doreau să le ferească de invazia armatelor musulmane.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA! TRĂIASCĂ LEGIUNEA!

Tâncăbești, Decembrie 1940: închinare și legământ la locul jertfei…