Garda de Fier

ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Un înger s’a lăsat din slavă,
Vestind în larguri sfântul Duh.
Tresare floarea cea firavă
Şi gândul se porneşte navă
Cu stelele ‘n văzduh.

Au prins de veste mii de turle
Şi clopotele varsă grai.
De parcă împărați cu surle
Şi toți ciobanii dela târle
Prin țară s’au pornit alai.

Şi s’adunară toți creştinii
Cu straie albe şi lumini –
Şi cântă’n slavă heruvimii,
Isonul îl rostesc creştinii
Şi păsările prin grădini.

În zori de sfântă dimineață,
Sfințitul preot argintat.
Deschide uşi de nouă viață
Şi’n grai străbun el dă bineață:
Christos a înviat!
(more…)

Înviere – Gravură de Nicolae Brana (“Cuvântul Nou”, Nr. 4-5 1936)

A câta sărbătoare pascală, care-şi tremură clopoțeii de floare peste crucile româneşti, peste aşezările româneşti, o fi aceasta? A câta oare? Câte veleaturi de om s’or fi scurs de când Vlădicii, din Peri din Argeş, din Vad, din Inău, din Feleac, din Cetatea Albă, din Severin dorm cu toții în țărna românească şi-l aud în fiecare primăvară pe Isus trecând cu pas de şoaptă peste țara lor creştină.
De mult li s’au făcut de zăpadă oasele, şi lor şi voievozilor care au făcut strajă crucii cu sabia şi cu pecetia jertfei lor de sânge. Stropite cu isop, de mult li s’au făcut de zăpadă oasele şi ard acum sfințite în adânc, sub lespezi şi sub ierburi, cum ard comorile cu para mocnită şi verde. Sunt atâtea veleaturi şi ei tot mai păstoresc de-acolo!
Adânc, veacuri creştine au înverzit în banul de vamă din palma lor dreaptă culcată pe inimă. Sub ninsoarea anilor de-atunci evlavia şi slava s’au topit laolaltă cu materia. Din piatra, din clisa, din lutul, din vegetalele si viețuitoarele pământului românesc svâcneşte acea undă de omenie; învăluitoare pe care nu se poate să n’o simți oriunde.
Să ieşim afară din oraşele de piatră, mai ales acum când s’au pornit zăpoarele primăverii, sus pe-o turlă din uriaşa catedrală carpatină, la poala unei păduri, pe mal de mare sau în bărăganul răsturnat de pluguri şi să punem urechea la pământ. Vom auzi răsuflarea lui Dumnezeu şi vom simți cum trece prin carne această undă bună şi caldă, în care ți se topeşte inima şi în care ți se pare că te împrăştii, te destrami ca într’o mare împăcare cu tine.
Te pătrunde duhul creştin al Vlădicilor, al Voievozilor, şi-al țăranilor topiți în țărână, cu tot cerul ochilor lor, pe aici pe aproape şi pretutindeni. (more…)

Hristos a Înviat!

După ce a fost Domnul nostru Isus Cristos înmormântat, învățații şi mai marii Jidovilor, de bucurie că s’au mântuit de dânsul, se adunară cu toții la un loc, se aşezară la o masă, pe care se afla un blid cu zeamă şi carne de cocoş, precum şi mai multe ouă fierte, şi prinseră a mânca, a bea şi a se veseli. Iată însă că pe când stau ei la masă şi se aflau în culmea veseliei, îşi aduce unul dintre dânşii aminte de cuvintele lui Isus, pe care le rostise el înainte de a fi prins şi răstignit, că adecă a treia zi, după ce va fi înmormântat, are să învie, şi le-o spuse aceasta şi celorlalți. Atunci cel ce se afla în capul mesei începu a râde şi a zice: Când va învia cocoşul ce-l mâncăm noi acuma, şi când se vor preface aceste ouă fierte şi curățite, din albe, cum sunt, în roşii, atunci va învia şi Cristos!
N’a apucat însă bine a rosti cuvintele acestea, şi iată că, prin puterea lui Dumnezeu, toate ouălele se făcură îndată roşii, iar cocoşul din blidul cu zeamă învie şi bătând din aripi, începu a cânta. Jidovii, văzând aceasta, se băgară în toate răcorile şi, de spaimă, săriră ca fripți dela masă şi voiră s’o tae la fugă. Cocoşul însă, înainte de ce apucară a spăla ei putina, îi împroşcă pe toți cu zeamă, şi pre care i-a ajuns zeama, i-a împestrițat şi le-a umplut tot capul de râie. Si de atunci Jidovii îşi tund şi rad capul, pe unde i-a ajuns stropeala, şi numai pe de’nainte, pe unde nu i-a ajuns zeama din pricina urechilor, lasă părul să crească şi poartă aşa numiții perciuni. Si tot de atunci îndătinează şi oamenii noştri a face ouă roşii de Paşti. (more…)

“Jertfa a premers patimilor lui Iisus şi se va sfârşi la sfârşitul veacurilor…”

Este puțin îndoelnic faptul jertfei în sine.
Pentrucă după jertfă n’ar mai urma nimic. Ar fi momentul final, colectiv sau individual. Momentul de supremă abdicare dela existența ta. Abdicare pentru pregătirea împărtăşaniei.
Dealtminteri, imperativul nostru ar trebui să fie imperativul jertfei. Adică să ne supunem până la transcenderea timpului prezent nouă.
Deaceea nu poate fi vorba de o valoare principală şi teoretică a jertfei.

◊♦◊

După jertfă urmează o altă jertfă. O inepuizabilă putere inițiată de o realitate.
Jertfa nu o începem noi, nu o sfârşim noi. Jertfa a premers patimilor lui Iisus şi se va sfârşi la sfârşitul veacurilor. O vom sfârşi cu toții. Numai astfel ne vom putea mântui. Jertfindu-ne toți pentru unul. Atunci va începe o nouă viață. Şi vom trăi cu toții semnul crucii. Acela este semnul singur al jertfei. Nu întrucât crucea este jertfă. Crucea s’a jertfit prin Invierea Domnului. Prin deschiderea mormântului. Prin faptul dimineții.
Crucea, nu este, nu poate fi – simbol. (more…)

“În acea zi, în Poiana Varniţei, a lăcrimat Mântuitorul, răstignit pe cruce”…

După masacrele sângeroase de la Lunca din lunile ianuarie – februarie 1941, intrate în istoria actualei regiuni Cernăuţi ca unele din crimele odioase din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică împotriva băştinaşilor, în primăvara aceluiaşi an, un zvon a străbătut cu iuţeala fulgerului ţinutul mioritic, anunţând că locuitorii primesc dreptul să părăsească în mod legal regiunea Cernăuţi. Acei, care doreau să-şi schimbe locul de trai, erau datori să înainteze cereri organelor locale de resort, alcătuite în limbile rusă sau ucraineană, şi în care să indice motivul plecării.
După cum s-a constatat mai târziu, zvonul a fost lansat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste cu scopul să scoată la iveală atitudinea băştinaşilor faţă de regimul stalinist, instaurat pe meleagurile carpatine. (more…)

Ulmeni, locul copilăriei mele, reprezintă lumea în care trăiesc împletindu-mi raţiunea cu elementele autentice ale culturii şi civilizaţiei româneşti, ale portului popular din zona Codrului, dar şi cu liniile melodice codreneşti, care-ţi deschid calea spre noi orizonturi. În această lume mirifică, plină de legendă şi istorie, am ales să-mi petrec şi anii adolescenţei, în calitate de elevă de liceu, mândrindu-mă cu valorile, principiile şi noile identităţi descoperite.

Zona Codrului se află la interferenţa judeţelor Maramureş, Satu Mare, Sălaj, este un ţinut cu un farmec aparte, din punct de vedere geografic, cu codri seculari ce se îngemănează cu câmpii mănoase, străbătute de râul Someş, care formează defileul cunoscut sub denumirea Strâmtorile Ţicăului, tocmai la intrarea dinspre satul Ţicău spre capitala administrativă a zonei – oraşul Ulmeni, dar această zonă poartă cu semeţie şi urmele dacilor liberi, recent fiind inaugurat Muzeul de la Oarţa de Jos, care are comori istorice de o valoare inestimabilă.

Biserica din Arduzel

Această zonă etnografică prezintă numeroase enigme, dar şi valori istorice de o mare însemnătate spirituală. Voi prezenta câteva dintre aceste bijuterii ale plaiurilor codreneşti.

Biserica de lemn Arduzel a fost construită în anul 1650 la Gârdani, de credincioşii de aici. De acolo a fost adusă aici, la începutul secolului al XIX-lea. Pictura este aproape în întregime distrusă, doar pe iconostas se pot distinge figurile apostolilor şi a Mântuitorului.

Biserica de piatră şi lemn din Ulmeni „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” provine din Şomcuta Mare şi a fost reclădită în 1895, are un chivot din secolul al XVIII-lea, aurit, cu proeminenţe şi reliefuri florale şi cruciforme excepţional lucrate.

Biserica de lemn Buzeşti, datată 1799 prin inscripţie, este una aparte, deoarece construcţia ei a fost puternic influenţată de stilul baroc, fiind pictată în secolul al XIX-lea.
(more…)

Apar tot timpul coincidenţe în viaţa noastră, dar, indiferent de stranietatea lor, trebuie să recunoaştem că, în pofida scepticismului pe care îl manifestăm, unele dintre ele sînt cu adevărat bizare. La o distanţă de zece ani, două drame care seamănă ca două picături de apă, soldate cu doi spînzuraţi celebri, au fost trecute sub tăcere. Coincidenţă stranie! Sponsorul campaniei lui Băsescu s-a spînzurat în acelaşi mod ca şi sponsorul campaniei prezidenţiale a lui Iohannis. Aparent, în ambele cazuri, nu exista niciun motiv de sinucidere, dar… Pe fondul furtunilor care au lovit S.R.I., Justiţia şi scena politică românească, moartea prin spînzurare a unui bun prieten al preşedintelui Klaus Iohannis a intrat, poate cu poruncă de undeva, într-un con de umbră. În mod bizar, la început de mandat prezidenţial, doi apropiaţi, unul al lui Traian Băsescu şi altul al lui Klaus Iohannis, şi-au luat viaţa, spînzurîndu-se în casa familiilor lor. Să fie oare funia din acelaşi ghem?!
(more…)

Ultimul veteran din războiul Independenţei, rămas legendar dintre cei nouă şi cu sergentul zece din poezia “Peneş Curcanul” a lui Alecsandri

Împlinindu-se anul acesta 156 de ani dela momentul istoric al Unirii Principatelor Române dela 24 Ianuarie 1859 şi 165 de ani dela naşterea poetului Mihai Eminescu, Românii din oraşul nostru au ţinut să celebreze cu adevarată cinste dubla manifestare.
Intr’o atmosferă de necondiţionată simţire şi trăire românească, potenţată de numerosul public prezent care a umplut până la refuz sala socială a Bis. “Sfânta Ana”, evenimentul a debutat cu o scurtă prezentare, fiind menţiontă importanţa actului de unire cum şi semnificaţia lui profundă şi istorică în viaţa poporului român.
Propusă mai întâi în cadrul adunării ad-hoc a Moldovei ca un proiect de rezoluţie de către Mihail Kogălniceanu la 7 Octombrie 1857, cuprinzând doleanţele românilor din Moldova prin care îşi exprimau ferm şi cu ardoare dorinţa de unire cu fraţii lor din Tara Românească într’un singur stat, unirea avea să se realizeze abia la 24 Ianuarie 1859 de Adunarea Deputaţilor din Bucureşti, la care dată Alexandru Ioan Cuza, într’un entuziasm şi o exaltare colectivă de nedescris, este ales Domn al Principatelor. Acest moment de profundă importanţă istorică, deschide larg calea eforturilor viitoare în direcţia înfăptuirii dezideratului major de creare a statului naţional unitar român, care se va cristaliza prin Marea Unire a tuturor provinciilor româneşti dela 1918.
Nu după mult timp dela unirea celor două principate, prin faptele de eroism şi vitejie ale dorobanţilor români în războiul dela 1877, este dobândită şi independenţa faţă de Poarta Otomană.
(more…)

Charlie Hebdo

Tabloidul Hamburger Morgenpost, care a publicat caricaturi ale profetului Mahomed din revista satirică franceză Charlie Hebdo, a fost ţinta unui atac cu dispozitiv incendiar, anunţă AFP. Incidentul a avut loc la ora 2 în dimineaţa zilei de 11 ianuarie, ora locală. Potrivit RT, două persoane, identificate rapid, au aruncat cu „pietre şi un dispozitiv incendiar printr-o fereastră” a clădirii ziarului german, declanşînd un incendiu care a fost stins imediat, a declarat un purtător de cuvînt al poliţiei. Două camere au fost avariate. Nu au fost răniţi, pentru că nu se afla nimeni în clădire la ora aceea. „Este adevărat. În această noapte a avut loc un atac asupra ziarului nostru”, a scris pe Twitter Hamburger Morgenpost. Mulţi nebuni vor să pară eroi, dar se vindecă repede. Am văzut şi eu caricaturile la adresa Profetului Mahomed şi sînt oripilată de pornografia oribilă folosită de jurnaliştii francezi. Astfel de desene pornografice care produc silă, furie şi dezgust nu ar fi trebuit să ia contact cu privirile publicului de pe glob niciodată. Pentru simplul fapt că sînt exprimări pornografice care ţin de o patologie violentă şi nu ironie în artă. Am condamnat şi condamn cu vehemenţă pornografia din artă, literatură, film şi din orice manifestare publică. Sînt total împotriva oricăror exprimări publice care aduc atingere demnităţii şi credinţelor umane! Cred doar că am un simţ al moralei, al bunului gust şi sensibilitatea care nu trebuie să-i lipsească nici unui jurnalist, indiferent de ţara de origine. (more…)

P R E Z E N T !

Cu vrerea lui Dumnezeu, jertfa dela Majadahonda trebuia să se întâmple. România cea nouă, România marilor responsabilităţi morale trebuia să fie prezentă, prin vizionarii ei, transfiguraţi de sfânta nebunie a credinţii creştine şi naţionale, pe frontul unde lupta se dă între două lumi antipodice, între două principii contradictorii, între două concepţii de viaţă – între Dumnezeu şi satana.
Când un neam întreg, la capătul unor lupte milenare pentru apărarea fiinţei lui spirituale împotriva tuturor desfigurărilor, începe să-şi adune sufletul, să-şi mobilizeze eroismul şi să-şi arunce toată energia într’o luptă de salvare, în lupta pentru păstrarea moştenirii creştine care a fost mândria noastră ca neam, în lupta pentru păstrarea chipului creştin al sufletului nostru asaltat, acum, cu disperare, de ucigaşul de la răsărit, – este cu neputinţă să nu izbândească.
Oamenii au căzut; dar arhanghelii din ei au triumfat împotriva lui Lucifer. Trupurile lui Ion Moţa şi Vasile Marin sfinţite de cea mai curată jertfă pe care un om o poate aduce, în această lume, lui Dumnezeu, vor fi pavăză pământului în care se vor odihni. Mucenici ai lui Hristos, zid scump împotriva celor ce “clătinau aşezarea creştină a lumii”, jertfa voastră să ne fie îndemn şi poruncă: faţa la Hristos, pentru mântuirea neamului!
Pr. Grigorie CRISTESCU
Revista “Predania”, Bucureşti, 15 Fevruarie 1937
(more…)