Garda de Fier

Istoricul Marius Oprea

Istoricul Marius Oprea e ferm convins că, desi ne aflăm la 26 de ani dela Revoluție, România e încă plină de criminali ai fostei Securități. Oprea – supranumit „Vânătorul de securişti” – comentează recenta solicitare de trimitere în judecată a fostului ministru ceauşist al Internelor, George Homoştean.

„În perioada în care am condus IICCMER, am făcut plângere penală împotriva lui George Homoştean, dar ni s-a răspuns, oficial, cu neînceperea urmăririi penale, pe motiv că fapte s-ar fi prescris.

Un nou cadru legislativ

Aceasta deoarece, pe atunci, Codul Penal nu fusese încă modificat. Acum însă, demersul – care cred că se bazează pe mai vechea mea plângere şi, în acest sens, chiar sunt curios să văd rechizitoriul – poate fi pus în practică, întrucât avem un alt cadru legislativ. Personal, sper din toată inima ca George Homoştean – laolaltă cu Alexandru Vişinescu şi Ion Ficior, dar şi cu toţi ceilalţi torţionari care mai trăiesc – să plătească prin hotărâre judecătorească pentru crimele abominabile pe care le-a săvârşit. (more…)

“Aşa s’a scris istoria trecutului…”

Neamul românesc de pretutindeni, a avut în decursul istoriei lui frământate, afirmate trei mari sărbători ale unităţii sufleteşti şi naţionale. Din sămânţa le­gionarilor lui Traian, străbătând prin urgiile năvălirilor barbarilor un drum spinos de durere şi umilire, neamul nostru a isbutit să înlăture aceste vici­situdini ale destinului său oropsit, pri­cinuite de lăcomia vecinilor din cele patru puncte cardinale.

Prima bucurie înălţătoare a întregirii a înfăptuit-o bravul voevod Mihai Viteazul, care la Alba-Iulia, după ce a răpus pe Turci la Sud, s’a întors triumfător, intrând pe marea poartă a cetăţii româneşti. Odată ideia de unire conso­lidată şi prin numărul mereu crescând al poporului creştin şi român, o nouă pildă de solidaritate şi exaltare româ­nească a izbucnit în anul 1859, când Alexandru I. Cuza, domnitor de viţă română, a înfăptuit-o prin unirea Moldovenilor cu Muntenii. (more…)

Alexandru Ioan Cuza – Domnul Principatelor Unite (1859 – 1866)

Aniversarea zilei de 24 Ianuarie a dat întotdeauna prilej de mare însuflețire în întreg cuprinsul României.

Prin convenţia dela Balta-Liman din 1849, se hotărîse, printre altele, ca domnii să fie numiţi, în cele două Principate, pe câte o perioadă de şapte ani. Astfel au venit în Moldova Grigore Ghica, iar în Muntenia Barbu Ştirbei.

După expirarea acestor termene, în locul celor doi domni fură numiţi caimacani în 1856.

Caimacanul Moldovei, Toderiţă Balş era cu totul împotriva Unirii Princi­patelor.

El era sprijinit de consulul Austriei la Constantinopol şi, fireşte, şi de Turci în mod indirect, care nu vedeau cu ochi buni întărirea Românilor prin unirea celor două ţări, şi făceau pe ascuns tot ce le sta în putinţă, ca să împiedice realizarea acestei idei.

Celelalte puteri europene, angajate, prin tratatul dela Paris din 1856 de a veghea la soarta şi dorinţele poporului român nu-i dădeau o importanţă mai mare decât unui fapt comun diplomatic.

Singura putere, care cu întreg apa­ratul de relaţii şi autoritate şi cu ar­doarea unei cauze proprii, susţinea peste orice piedică realizarea Unirii Principatelor Române, era Franţa cu împăratul ei Napoleon al III-lea care îşi avea interpreţii fideli în doi repre­zentanţi ai ei: Edouard Thouvenel, ambasador la Constantinopol şi Victor Place, consul la Iaşi, ale căror nume trebue evocate cu recunoştinţă.

(more…)

Semnătura Domnului Principatelor Unite, A. I. Cuza

Poate că niciodată sărbătorirea Unirii dela 1859 nu a fost mai actuală şi nu a corespuns mai mult unei necesităţi sufleteşti, decât în clipele prin care trecem.

Nu ne gândim la o sărbătorire zgomotoasă, cu fanfare şi discursu­ri, ci la o intensă trăire interioară, la o sărbătorire prin meditare şi adâncă simţire românească.

Trăim vremuri crâncene; vorbele se pierd în vuietul bătăliei ; nu ră­mân decât faptele şi anume acele fapte, care să însemne contribuţia fiecăruia dintre noi la lupta decisi­vă a neamului nostru. Nici un efort nu este destul de mare, niciun sa­crificiu nu poate fi prea greu, pentrucă nimic nu poate ajunge la înălţimea faptelor, pe care le săvâr­şesc acei fii ai naţiunii noastre, care înfruntă moartea, pentru a păstra fiinţa patriei.

(more…)

În dreapta, D-na Nadia Golea, deportată în Bărăgan…

Nadia Golea, soţia reputatului luptător anticomunist Traian Golea, a plecat la Ceruri.

În cursul dimineţii de marţi, 19 ianuarie a.c., a trecut la Domnul soția lui Traian Golea, Doamna Nadia Golea. A trăit în ultimii ani, într-o discreţie desăvârşită, la Braşov, fiind îngrijită cu un devotament exemplar de sora sa, Doamna Mara Banciu. Româncă născută în Basarabia, Doamna Golea a suferit şi a luptat pentru România, suportând timp de şase ani rigorile regimului concentraţionar comunist. A murit fără ca statul român să-i redea cetăţenia română, la care nu a renunţat niciodată, aceasta fiindu-i ridicată samavolnic de regimul comunist. După venirea în România, statul american nu i-a mai acordat pensia cuvenită. Deşi a luptat, alături de întreaga sa familie, împotrivei hidrei bolşevice, a sfârşit în uitare. L-a sprijinit pe soţul său în lupta pentru apărarea drepturilor românilor, în mod special a celor din Transilvania, Bucovina şi Basarabia. (more…)

Ion Moța s’a dus să moară. Coborîse adânc în el încredințarea că mântuirea neamului nostru are nevoie de jertfa patetică a ființei lui trupeşti; şi a plecat într’o transfigurată hotărîre; nu ca să lupte, nu ca să învingă luptând; ci pentru ca, cu moartea lui, să calce moartea noastră. Dacă Moța s’ar fi întors nevătămat din război, bucuria onenească a noastră a celor care l-am cunoscut ar fi stat alături de îndoiala lui Moța, care se va fi gândit că, pentru păcatele cuiva, Dumnezeu i-a refuzat jertfa. Oricât de groaznic ar fi omeneşte gândul acesta, eu sunt astăzi încredințat că pentru mântuirea nației noastre, Dumnezeu trebuia să accepte jertfa lui Moța, aşa după cum, pentru mântuirea neamului omenesc, a acceptat jertfa mielului.

Cucerirea clopotniței bisericii din Majadahonda

Vasile Marin se putea însă să nu moară. El s’a dus acolo ca să stea în fața duşmanului credințelor lui, ca să lupte cu el. Să-l învingă? Da, dacă se poate. Dar victoria asta nu era necesară. Necesară în fapta lui Marin era numai prezența lui acolo, prezență în care moartea era un risc, dar nu o necesitate. Desigur, când a plecat dintre ai lui, lepădarea de sine era atât de desăvârşită, încât el se gândea tot aşa de puțin la întoarcere cât la moarte; viața lui, sau moartea lui nu-l mai priveau pe el personal; de îndată ce principalul nu era moartea lui sau scăparea dela moarte, – ci depunerea unei mărturii pentru credința lui, cu orice preț. Noi ştim însă că mărturia lui ar fi fost tot asa de deplină şi de rodnică, dacă el ni se întorcea neatins; după cum deplină şi rodnică e mărturia tovarăşilor lui care s’au întors.
Când deci a hotărît moartea lui Vasile Marin, Dumnezeu a venit să ne certe.
De aceea – durerea noastră este întunecată.
17 Februarie 1937.
NAE IONESCU
(more…)

Paraşutări Munţii Banatului FOTO: muzeulrezistentei.ro

În 9 decembrie 1945, aviaţia germană a paraşutat în Munţii Banatului un grup de partizani anticomunişti condus de profesorul Filon Verca.

Fenomenul rezistenţei anticomuniste din Banat a început din toamna anului 1944, imediat după ce regiunea şi ţara au fost ocupate de trupele sovietice. În acea perioadă războiul sovieto-german mai continua încă, nu departe de frontierele noastre, astfel încât această mişcare a apărut în strânsă legătură cu contextul extern.

“Germania avea tot interesul să întreţină în spatele frontului sovietic o mişcare de rezistenţă, cu multiple implicaţii în mersul operaţiunilor. De aceea, imediat după 23 august 1944, cetăţenii români aflaţi în Germania, cu precădere legionari refugiaţi acolo după rebeliunea eşuată din ianuarie 1941, au fost folosiţi în acord cu interesele germane din acel moment. Orientarea lor politică îi determina, de asemenea, să acţioneze împotriva dominaţiei sovietice şi a pericolului comunist, care încă de pe atunci ameninţa să cuprindă şi România”, a explicat istoricul Mircea Rusnac. În câteva luni cât a mai durat războiul, germanii au efectuat în Banat cel puţin patru paraşutări cu scopul menţionat, dintre care trei cuprindeau şi efective umane.  (more…)

“Soborul sbirilor a hotărît / Ca Făt-Frumos să fie omorît…”

Dintre toate însuşirile care alcătuesc personalitatea, unică în istoria noastră, a Căpitanului, cea mai puternică, armonizându-le pe toate celelalte într’o unitate augustă, este, mi se pare, IUBIREA. Virtute dumnezeiască, cuprinzând într’o largă îmbrățişare dela gândul cel mai umil şi mai gângav până la temutele culmi de eroism, topind în văpăile ei toată zgura păcatelor, nesecat principiu de viață care a dat naştere unui nou tip românesc, ea a înconvoiat toate rezistențele şi, supraviețuind cărnii, duce, prin logica inexorabilă rânduielilor dumnezeeşti, la desăvârşirea biruinții.

De dincolo de moarte îi simțim dogoarea blândă, puternică, nemuritoare, unindu-ne, înfrățindu-ne inimile în cadența aceleiaşi voințe, precum lumina soarelui, adierea vântului şi murmurul apelor ne solidarizează în euritmia fără început şi sfârşit a Vieții.

Ion CHINEZU
(more…)

Ziarul apărut la Satu-Mare…

Scriem aceste rânduri pentru a apăra memoria “poetului legionar” Ion Siugariu, căzut eroic la Brezno în Februarie 1945, şi mai ales pentru a-i face dreptate.

Un domn oarecare, a repus pe tapet cu tot tam-tam-ul de rigoare, o dezbatere în privința “poetului legionar” Ion Siugariu, mai precis, readucând în discuție apartenența acestuia, şi anume, dacă a fost sau nu legionar.

Foarte bine – spunem noi – nu de alta, cadrul aplicabilității legii asa-zis antilegionare este total în afara oricărei legalități juridice şi complet neconstituțional – după cum s’a mai arătat şi în alte părți – fapt ce trebuie făcut cunoscut si demascat cu toată vigoarea.

Domnul cu pricina ține morțiş să ne asigure că Ion Siugariu nu a fost niciodată legionar, întrucât dumnealui “a cercetat arhivele securitatii, politiei, min. de externe, ale gestapo-ului, ale PCR, zeci si zeci de mii de pagini”, adăugând: “cand am spus ca nu exista nimic – fiti sigur ca am recitit de 3 ori inainte de a apasa pe ENTER”.

Toate bune până aici, însă dumnealui, în loc să atace cum se cuvine problema legii anti-legionare şi repercusiunile ei nefaste în “cazul Siugariu”, pedalează în neant şi dezinformare cu atacuri la persoană.

Despre ce este vorba: având la bază o citare de sursă din Wikipedia către miscarea.net la o scurtă prezentare de-a mea făcută poetului şi unde susțineam că Ion Siugariu a fost legionar, sare în sus spunând că-i un neadevăr, care neadevăr – vezi Doamne! – a fost copiat, răspândit şi exploatat ca atare de autorități sau terțe persone interesate, de unde şi rezultatul negativ în recentul scandal de proporții. În altă formă, eu sunt principalul vinovat! (more…)

Acțiunea de căutare și deshumare a unor partizani anticomuniști, uciși de Securitate în Munții Apuseni

Adăpostul semiîngropat dela Groși – Vedere dinspre nord-vest (Foto Arhiva CNSAS)

◊ Bucuresti, 27 august 2015. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează începând cu ziua de luni, 31 august 2015, o acțiune de investigații arheologice pe teritoriul comunei Bistra, jud. Alba. Acțiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea și deshumarea rămășițelor pământești a cinci persoane care au fost ucise la 4 martie 1949 într-o confruntare armată cu trupele si agenții Securității. Activitățile din teren se vor desfășura în colaborare cu Primăria comunei Bistra, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Muzeul de Istorie si Stiintele Naturii Aiud si Muzeul de Istorie Turda.

Fenomenul rezistenței armate anticomuniste a cunoscut o mare amploare pe teritoriul Transilvaniei. Cea mai mare densitate de formațiuni care s-au opus regimului comunist a existat în zona Munților Apuseni, pe teritoriul fostelor județe Albă, Cluj și Turda, iar dintre acestea, cea mai importantă a fost organizația Frontul Apărării Naționale — Corpul de Haiduci, creată și condusă de un fost ofițer de carieră, maiorul Nicolae Dabija, secondat de frații Alexandru și Traian Macavei. (more…)