Garda de Fier

D-na Zoe Rădulescu

Ce repede-i uităm!

Uităm! Repede! Parcă stergem cu buretele! Si, totusi, de ce? Am citit undeva comentariul unui ins “insultat” de o afirmație făcută de o doamnă, fiica unuia dintre eroii rezistenței dobrogene, Gogu Puiu, potrivit căreia “99%” dintre machidoni au fost legionari. L-a deranjat mult pe omul nostru această afirmație!

Personal, cred că n’a înțeles sensul afirmației: “99%” în limbajul popular înseamnă o majoritate, nicidecum un quantum precis, iar dacă privim din acest punct de vedere, fata eroului nostru Gogu Puiu, are dreptate. Important în cadrul disputei de mai sus e că, insului nu i se par deloc ofensatoare sutele de crime împotriva eroilor rezistenței dobrogene sau miile de arestări, teroarea instituită peste toate satele dobrogene asupra a sute de mii de oameni si dăinuită până la finele comunismului, decât afirmația doamnei Zoe Rădulescu, fata eroului Gogu Puiu, născută în detenție după arestarea mamei însărcinate, Olimpia Puiu! Nimic despre acestea!

“Telescu”, asa se semnează curajosul nostru insultat! Un fel de Stelescu, neacceptat, dar cooperant si care îsi încheie scurt si la obiect prostologica-i afirmație: “Vom cere avocaților nostri să o aducă în fața Curții pentru a da socoteală”. “Merită – ne spune insultatul nostru într’un alt pasaj – să fie adusă în fața justiției pentru faptul că debitează o enormitate ca aceasta”… Ați înțeles? “Vom cere… “ Vai de noi, si-a permis o doamnă să afirme asa ceva, o asa “enormitate” fără să fie trasă la răspundere?! Si ca revers, ați mai auzit de-o asa enormitate, ca o persoană “să fie adusă în fața justiției” pentru culpa de “estimare”? Un fel de “fals tratat de vânătoare” de oameni la propriu… Mutanții nostri n’au înțeles nimic în ultimii 20 de ani! (more…)

Suntem invitați la joc cu “Alunelul”...

Ca si în anii precedenți, Sâmbătă, 21 Octombrie 2017, “Festivalul Românesc” din Jacksonville si-a deschis porțile. Beneficiind de vremea plăcută, împreună cu oaspeții nostri sosiți special în vizită pentru această ocazie, ne-am îndreptat pasii la Festival cu emoție firească, specifică în jurul manifestărilor de acest fel, când un număr mare de români se strâng împreună. Nu am fost dezmințiți în asteptările noastre: românii, cei mai mulți din comunitate sau din localitățile apropiate orasului, au ținut si de această dată să fie prezenți la măreața sărbătoare. Un bogat program muzical, bucatele specific românesti stropite de băuturile cu marcă românească, standurile cu frumoasele obiecte tradiționale, iconițele si coloritele noastre ii puse la vânzare, iată, un întreg lanț de motive ca să ne bucurăm în cel mai specific decor de reîntâlnirea cu ceilalți frați de neam.

Si în acest an am fost impresionați de buna si frumoasa organizare a evenimentului! Ne-am parcat “bolidul” ceva mai la vale, într’un spațiu verde si larg din spatele bisericii, devenit ad-hoc parcare generală, si am revenit la intrarea oficială, pavoazată cu drapelul tricolor si cel american. Am trecut pe sub bolțile frumoasei porți de lemn în stil românesc si am pătruns sfiosi înăuntru, întâmpinați de acordurile “Bănățencei” si cătând cu ochii la mulțimea de oameni care, ce-i drept, o spunem un pic dezamăgiți, ni s’au părut mai puțini față de manifestările anterioare. Suntem izbiți imediat de mirosul mititeilor ce sfârâie pe grătare, si ne îndreptăm instinctiv la locul cu pricina, undeva, tocmai la capătul opus intrării. Trecem de chiotele copiilor gălăgiosi ce se aleargă pe pajistea verde, priviți cu admirație de părinții cuprinsi deja în linistea desfătării (la mesele special amenajate de sub imensul cort dreptunghiular ce se întinde până, hăt, hăt, departe), cu privirea la fumul albăstrui ce se ridică în rotocoale si care ne atrage ca un magnet spre mesele pline ochi de bunătăți. Ne apropiem si citim lista preparatelor, cuprinsi inexplicabil, dintr’o dată, de-o mare foame: într’un loc, iată, cârnații cu varză, acompaniați de mămăliguța aburindă, brânză si smântână, sarmale aburinde, într’altul rotiseria cu porc afumat (cam pe-aici era si fumul de care-am amintit), pastramă apetisantă, ceva mai încolo mititeii, puii afumați cu usturoi, vin pentru toate gusturile, alb si negru, țuică si… (more…)

Mircea Vulcănescu

Rând pe rând, celulele se deschid si echipele, gata  formate, sunt  îndrumate  spre  locul  de  îmbarcare. Traversând culoarul etajului doi, unde ne aflam, îmi arunc ochii la un detinut sdrențăros, care freca cu terebentinã scândurile. Mi-au atras atentia ochii lui mari, sticlosi si îndrasneala cu care ne privea, stiut fiind cã detinutii politici, atunci cand se intalneau cu un alt detinut, sau grup de detinuti, era obligat sa priveasca in pamant. Am trecut chiar pe langa el. Era Mircea Vulcanescu. Imi sopteste: “mergeti la munca”. In privire i-am surprins un fel  de  bucurie,  îmbinata  cu  amaraciune. Aplecat, îngenunchiat pe dusumea, doar ochii si fruntea, care mi-a parut nimbata, îl mai aminteau pe cel de altadata. Corpolenta lui era redusa la un schelet, imbracat in haine vargate. Coloana vertebrala se observa prin zeghea de puscarias. (more…)

„Săptămâna luminată”… Grafica: Demian

Dacă se aruncă o privire de ansamblu asupra istoriei vieţii vegetale şi animale pe pământ, de la alge şi bacterii şi de la protozoare până la omul alb, se poate vedea uşor că unui spor de diferenţiere lăuntrică îi corespunde, cel mai adesea, o acomodare la un spaţiu mai îndepărtat sau la un spaţiu mai diferenţiat. Chiar în cazurile contrare, cum ar fi exemplul algelor albastre, cari trăesc în mediuri foarte felurite, se poate spune că însăşi simplicitatea organismului respectiv transformă diversitatea exterioară într’un mediu omogen. Putinţa de acomodare la un spaţiu mare e dată sau de o enormă simplitate sau de o enormă diferenţiere, însă acomodarea nu se face în acelaş sens. În cazul dintâiu, e al acelora cari spun că viaţa a apărut întâia oară în mări, ar trebui să adăugăm că aceasta s’a întâmplat şi fiindcă apa marină garanta un mediu mai omogen. Păsările, pe de altă parte, cari călătoresc în ţări străine, fac aceasta tocmai pentru a-şi păstra mediul asemănător de viaţă. Omul în schimb, şi în special omul alb, e singura fiinţă care, din proprie iniţiativă şi prin puteri proprii, poate trăi pe tot globul, luând atitudine activă şi acomodându-se faţă de diversităţile întâlnite. Diferenţierea îi dă putinţa ubicuităţii. Ceeace e însă mai însemnat, e altceva. Omul nu numai că a luat în stăpânire tot spaţiul pământesc, nu numai că s’a acomodat la spaţiul ca atare, dar a trecut mai departe.

(more…)

Când vine vorba despre povestile de iubire, cei mai mulți dintre noi, cu oarecari înclinații literare, se gândesc, fără doar si poate, la povestea lui Romeo si Julieta, la povestea de iubire dintre Antonius si Cleopatra, sau, a Elenei din Troia, a lui Venus si Adonis si multe altele, înregistrate în mitologia si literatura universală.

Cei cu înclinații religioase, îsi zboară gândurile la povestea de iubire dintre Isac si Rebeca, la frumoasa moabită Ruth sau la Estera si încă multe altele, descrise în Vechiul Testament.

Toate acestea, sunt si rămân povesti, pentru cei ce vor să le creadă.

Cea mai mare, cea mai adevărată si mare poveste de iubire, a fost, este si va rămâne cea garantată de Domnul-Dumnezeul nostru, care a iubit atât de mult lumea, încât si-a dat la moarte pe propriul său fiu, Isus Christos, ca cine va crede în El, să nu moară, ci să aibe viață vesnică…

Aceasta a fost, este si va rămâne, în vecii-vecilor, cea mai frumoasă si adevărată POVESTE DE IUBIRE.

Nicolae NOVAC

♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦

De unde vei porni va fi mister…
Vor spune unii ca’ntr’o noapte’ntunecată
Te-ai coborât, învaluit în alb din cer;
Ca din pământ Te-ai înalțat, vesti-vor alții,
Cu ochii’nspăimântați, străbătători;
Vor crede cei ce nu vor cerceta,
Iar alții vor rămâne’n necrezare
Si nu vor pune crengi de sărbătoare
La poarta sufletului lor, când vor afla.

Tu vei porni întâi de undeva.
Sovăitor ca un străin si umilit,
Cu trupul tot acoperit,
Cu fulgerul din ochi învăluit.
Să nu trezesti mulțimea’n calea Ta;
Ci vei pasi ca un sărman îndurerat,
Prin praful si prin bulgării din drum,
Cu mersul greu al oamenilor de acum.

Te vei uita la holde, ca si ei,
Te vei opri la hanuri ca si ei,
Dar nu vei scoate grai din gura Ta;
Vei sta pe la răspântii cu fântâni,
Si’n taină doar – când nimeni n’o vedea –
Vei mângaia pe crestete copiii
Cu palidele-Ți mâini…

(more…)

Ce triste’s Pastile în acest an
Când dorurile pleacă în colind
În spre hotare prinse de dusman,
Unde nădejdiile candele aprind.

Ce triste’s Pastile!… au amuțit
Clopotnițele gurăse alt’dată
Si tot norodul parcă a murit
Sub apăsarea grea si blestemată.

Nu-i primăvar’acolo’n depărtări.
Livezile nu dau în promoroacă
Si toporasi, la margini de cărări,
Dumbrăvile’n albastru nu îmbracă.

Stăpână-i moartea peste câmp si sat
Si-un țintirim pe suflet moldovan…
Ce triste’s Pastile în acest an,
Când plânge’n larg ogorul nost’furat…

Si când în trup de frate răstignit
Pe’ncruciseri de leat, ca si’n trecut,
Durerea lunii geme nădusit
Si arde al Iudei nou sărut…

Privesc spre-acolo iar în viitor
Si văd cum bucuriile s’adun,
Când pentru neamul nostru acesta bun
Va învia Cristos biruitor.
D. IOV

♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦

Murind pe cruce să trudea
Să ție ochii’n sus spre soare,
Dar fruntea lui sângerătoare
Încet-încet spre piept cădea.
Iar mă-sa mâinile-si frângea,
Țipând de-odată: “Moare!”

Atunci veni un corb zburând
Cu crocnet spre Mântuitorul,
Deasupra Lui oprindu-si zborul
Da roate si țipa flămând.
Mario! Junghi e al tău gând
Si fulger ți-e fiorul!

Cu fața albă ca de var
Spre corb ea-si înălța cuvântul,
Izbind cu mâini întinse vântul
Spre el, dar le izbea’n zadar;
N’avea puteri, de mult amar,
Si n’o ținea pământul.

Atunci Hristos si-a ridicat
Spre corb privirea milei sale,
Si ochii-i s’au umplut de jale.
Un zâmbet trist i-a luminat
Din ochi pe chipu-i sângerat,
Si-apoi privi la vale.
(more…)

Isus veni si’n casa mea’ntr’o seară:
– Era’ntr’un tainic si suav apus…
Si-am stat în casă singur cu Isus…
Si-afară era blonda primăvară.

Atunci mi-a spus cu vocea lui cea clară
Că oamenii sunt buni, desi l-au dus
Să-l bată’n cuie pe Golgota sus,
Fiind-că i-a iubit din cale-afară.

Si mi-a mai spus că poate fi iertat
Chiar Iuda ce-l vându c’un sărutat,
Ca să-si sporească cu treizeci, arginții.

Apoi, plecând, din prag mi-a spus că:
Comoara sufletului ca si-a minții
E să iubesti pentru-a putea ierta.
Mihail CODREANU

♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦