Garda de Fier

Gravură de Simion Lefter, ziarul "Buna Vestire", Anul IV, Nr. 13, 22 Sept. 1940

“Buna Vestire“, Anul IV, Seria II, Nr. 13, 22 Sept. 1940

Ofiter curajos, Vasile Diaconescu a înscris pagini de glorie în istoria marelui razboi.

In 1916 este pentru prima data ranit la piciorul drept în cursul unor lupte cu trupele ungare, în regiunea Reghinului din Ardeal. Vindecat, dupa câteva luni este retrimes pe front în Muntii Vrancei, unde într’o lupta disperata cu trupele bavareze, în satul Negãrleste, este împuscat cu un glonte “Dum Dum” în rotula piciorului stang. Rana fiind mare si totodata producându-se si cangrena, i se amputeaza piciorul.

Dupa razboi este numit comandant al cercurilor de recrutare Mizil, Focsani si Soroca pâna în anul 1923, când nemultumit de faptele ce se petreceau în armata, îsi prezinta demisia.

La 1929 este numit inspector la Soc. Invalizilor de Razboiu din Bucuresti, fiind numit apoi director al Caminului de Invalizi de razboi din Buzau în decursul aceluias an. Anul 1933 îl apuca la Buzau, unde, cu ocazia pedepsirei lui Duca, este arestat si trimes la închisoarea centrala din Focsani. (more…)

“Nu vreau sa fug. Impuscati-ma asa”…

Trei inimi de mare curătenie si credintă, trei vointe de fier, trei frunti luminate ca niste catapetesme mănăstiresti!

Incă trei trupuri “frânte si chinuite” puse la temelia României legionare.

Au fost arestati, odată cu ceilalti camarazi ai lor din întreg judetul, în seara zilei de 21. Iacob Soroceanu – de la Marsenita (lângă Noua Sulitã), Teodor Dubovinschi la Câsla-Samiev, Vasile Dobuleac, la Briceni, unde era functionar postal.

Mainile calailor, supuse poruncii miselesti si blestemate, i-au ales pe toti pentru omorîre.

In urma rapoartelor sefilor de judet si de sectie din judet, maiorul Dragulescu, comandantul legiunii de jandarmi din Hotin, a dat ordin asupra capetelor lor: sa fie executati in dimineata zilei de 22, pe la orele 4, simulandu-se fuga de sub escorta, in cele trei puncte principale ale judetului: Noua Sulita, Lipcani, Briceni. Asta cu scopul de a fi vazuti de cat mai multa lume atunci cand vor fi expusi, cu trupurile ciuruite de gloante si cu tabla de “tradator” la capatai. Pentru a ingrozi pe cei care ar mai incerca sa repete pedepsirea calailor neamului si pentru a “pildui”.  (more…)

Horia Sima, revista “Infratirea Romaneasca”, Cluj, 1930

• APASĂ AICI PENTRU A VEDEA ARTICOLUL

Biserica din Bilca, Bucovina

Experienta individualã, oricît de bogatã ar fi, trebue complectatã si corectatã prin experienta altora. Experienta politicã individualã, chiar din cauza cã e întîmplãtoare (politica nu se poate face în laborator), împinge la generalizãri premature si gresite, iar de aci rezultã apoi programe politice utopice, formule de actiune cari, chiar dacã reusesc sã agite pentru un timp opinia publicã, nu pot aduce nici un folos pozitiv.
Se întelege cã oamenii politici practici nu pot astepta rezolvarea teoreticã exactã a tuturor problemelor, cum nici nu putem cere dela ei ca sã le deslege mai întîi în teorie. (more…)

  Revista “Drum”, Anul 9, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1973

Vasile Posteucă împreună cu Lucia Popovici, fiica binecunoscutului luptător nationalist Aurel C. Popovici...

  Ultimele zile ale poetului

Pe Vasile Posteuca l-am cunoscut inca din vremea studiilor liceale si l-am urmarit apoi in toate imprejurarile vietii sale dealungul anilor, in care întreaga sa fiintã si activitate si-a pus-o in slujba idealurilor românesti si crestine.

În ultima parte a bolii sale, in Spitalul Columbus din Chicago, unde era sub supravegherea unui grup de medici specialisti, am avut ocazia sã cunosc o altã fatã a personalitãtii sale, care este impresionantã in deosebi pentru observatorul de stiintã medicalã: rezistenta lui fizicã si luciditatea mintii si a judecãtii sale in apogeul crizei biologice prin care a trecut.
Toti medicii consultati au fost uimiti de puterea sa de analiza logicã a situatiilor in care se gãsea si puterea sa de coordonare a judecãtilor, precum si de sbuciumul sãu sufletesc legat de idealurile sale supreme de viatã in pragul dramatic al mortii. Acest sbucium sufletesc a depãsit cu imensitatea si caracterul lui toate durerile fizice, toate preocupãrile de salvare medicalã si toate grijile de persoana lui sau a familiei sale. Intrebat asupra durerilor cauzate de boalã Posteucã rãspundea: “Nu mã doare, ma arde, parca cineva a luat o grãmadã de cãrbuni aprinsi si mi-a pus-o în stomac”. Totusi nu accepta medicamentele de usurarea durerilor decât atunci când vroia sã doarmã pentru odihna normalã a trupului sãu. Îsi fãcea cu regularitate meditatiile si rugãciunile zilnice si urmãrea cu atentie si interes toate situatiile care priveau perspectiva plecarii sale pe “tãrâmul celalalt”. Sfãtuia si încuraja cu bãrbãtie pe prieteni si camarazi si vorbea cu seninãtate uimitoare despre moartea crestinilor. (more…)