Frunză verde clocotici, Plinu-i codru de voinici La tot bradu câte cinci ; Iar la plopu din cărare Şede bădiţa ‘n zăcare. — Ori mori, bade, ori te scoală, Ori dă-mi şi mie din boală, Că mi-am urît zilele ! Mutând căpătâiele Când la umbră, când la soare, Când la cap, când la picioare. — Las să zac, mândruţo, zac, Că mi-i boala făr’ de leac : Ruptă mi-i inima ‘n trii De gloanţe şi de săbii.
Ciolanele-s ciuruite De oţele ghintuite. Dară unu pe la spate M’a lovit aşiş*) de moarte Şi aşa eu nu m’aş da, Dacă nu m’ar săgeta Gloanţele nebunului Din talpa piciorului Unde-i greu voinicului.
Dela Gheorghe Bobu (70 ani) din Mitocul Adâncatei, jud. Suceava, cules la Ian. 1928. *) chiar.
Născut la 16 Martie 1914 în com. Ceica, județul Bihor. Fondator al revistei “Străjerul” apărută la Oradea în cursul anilor 1935-1936 (împreună cu decemvirul Iosif Bozântan, asasinat la 29-30 Noembrie 1938 în pădurea Tâncăbești alături de Corneliu Zelea Codreanu și alți conducători legionari).
Arestat împreună cu alte mii de legionari după instalarea dictaturii carliste la putere și instaurarea regimului de teroare și prigonire a Mișcării Legionare, reușește să scape din marele pogrom abătut asupra Legiunii la 21-22 Septembrie 1939 și să se elibereze din închisorile “regale” în anul 1940, odată cu victorioasa revoluție legionară și alungarea regelui trădător Carol al II-lea dela conducere.
Fost Prefect al jud. Fălciu (cu capitala la Huși) în cadrul Statului Național-Legionar. După rebeliunea antonesciană dela 21-23 Ianuarie 1941, este urmărit continuu de agenții Siguranței pentru a fi arestat, însă odată cu începerea “Războiului Sfânt” din Răsărit pentru recucerirea provinciilor românești Basarabia și Bucovina, participă în prima linie la luptele împotriva forțelor bolșevice, ca dealtfel majoritatea legionarilor trimiși să se “reabiliteze post-mortem” din ordinul gen. Antonescu.
IMPRESII DIN ATELIERUL LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE LA PARIS
EMIL STOIAN1
IMPRESSIONS DE L’ATELIER DE CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE PARIS
RÉSUMÉ
L’atelier parisien de Constantin Brâncuşi a été visité en 1936 par le docteur Radu Puşcariu, chirurgien d’élite et sculpteur pleine de talent. Ses impressions évoquent l’atmosphère de l’atelier et le crédo artistique du grand sculpteur.
Dr. Radu Pușcariu
Mots-clés: Constantin Brâncuși, Paris, Impasse Ronsin 11, dr. Radu Pușcariu, sclupteur, Bran.
Descoperirea unui bloc cu aproape optzeci de desene inedite ale dr. Radu Pușcariu2, descendent al remarcabilei familii de intelectuali Pușcariu din Sohodolul Branului, m-a determinat să revin asupra unui articol itinerant ce a fost publicat în anul 2002, pentru cititorii revistei România Turistică3. În timpul documentării și a cercetărilor efectuate pentru realizarea lucrării biobibliografice Portrete din Bran4, destinată prezentării unor personalităţi din Ţara Branului, am găsit înregistrată pe bandă magnetică o conferinţă despre Constantin Brâncuşi, ţinută de dr. Radu Puşcariu în anul 1972, la Liceul de Artă din Braşov. Ea mi-a fost semnalată şi pusă la dispoziţie de domnul Ion Duicu, originar din Peştera Branului. Comparând impresiile reliefate în conferință, desenele inedite descoperite recent la Bran și sculpturile sale realizate după fascinanta întâlnire cu marele artist, constatăm o vădită influență a acestuia asupra creației medicului-sculptor dr. Radu Pușcariu. Dar pe scurt, cine a fost dr. Radu Puşcariu?
1 Doctor în istorie, Brașov; e-mail: stoiancoriolan.emil@gmail.com. 2 Aduc călduroase mulțumiri profesoarei Ligia Groșan din Bran pentru generozitatea de a-mi pune la dispoziție blocul cu desene inedite aparținând dr. Radu Pușcariu. 3 Emil Stoian, În vizită la Constantin Brâncuși, în ”România Turistică”, nr. 162/ 06.06.2017, p. 3-5. 4 Idem, Portrete din Bran, Brașov, Editura ”Dealul Melcilor”, 2002, p. 231-232.
Buna Vestire. Anul I, Nr. 177, Joi 30 Septembrie 1937
Scriitor, filosof, Prof. Dragoș Protopopescu
Cine a fost de față la marea sărbătoare de Duminecă a putut stoarce lacrimi pentru multe bucurii.
Jertfă, rugăciune, biruință; cruce, brad și steag triumfător, — ele s’au unit câte trei acum două zile, ca să dea lumei, de pe creste de piatră, o nouă expresie a sufletului legionar.
Unii vor fi plâns văzând numai pe Ion Moța în apă cu copilul său la piept, alții în fața acelui trunchiu de lemn crescut natural în forma unui dublu M și dăruit de un silvic, căpitanului, un M fatidic, ca un semn al pământului nostru prevestitor de jertfa ce avea să-l încunune de departe cu sângele dela Majadahonda.
Alții se vor fi cutremurat la gândul uriașei încordări de muncă din care a ieșit o nouă înfrângere a pietrei, din partea brațelor acestora care de ani de zile nu mai ostenesc să ridice diguri, să încunune munți cu șosele și marea cu întărituri, să urce căminuri și veacurile să le așeze din nou pe fața mănăstirilor.
Înfiorați vor fi rămas în sfârșit alții — adică toți — de imensa religiositate cu care toate aceste se săvîrșesc printre legionari, — oamenii aceștia care își poartă — ai zice — trupul pe dinăuntru și sufletul pe dinafară, într’atât de absent le e trupul din toate dorințele lor de viață, într’atât de cuvântător și voinic sufletul cînd vine zi de zi, ceas de ceas, să le ceară încă o încordare.
Revista “Pământul Strămoșesc”, Anul II, Nr, 2, 15 Ianuarie 1928
Legiunea „ARHANGHELUL MIHAIL” pentru apărarea pământului strămoşesc.
Secţiunea IV-a Internaţională. Subsecţiunea pentru propaganda în străinătate. Sediul Central: IAŞI, Căminul Cultural Creştin (România).
Memoriu informativasupra raporturilor dintre Românii şi Jidanii din România.
În urma ultimelor tulburări anti-semite din România, presa jidovească din întreaga lume a deslănțuit o campanie de prigonire în contra Românilor.
Organizaţia noastră tinerească ţine de a sa datorie ca, prin acest scurt memoriu, să arate organizaţiilor anti-semite din toate țările adevărata situație a Românilor şi a Jidanilor din România. Din cunoaşterea şi examinarea obiectivă a acestei situațiuni, toți oamenii de bine din lume vor putea înțelege şi judeca cauzele conilictelor de azi dintre Români şi Jidani, iar doritorii de pace şi amicii Jidanilor vor putea înțelege modul în care aceste conflicte ar putea fi înlăturate pe viitor.
Născut la 6 Octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, dintr’o familie de preot. Studii la liceul “Neagoe Basarab” din Câmpulung, “Gh. Barițiu” din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, Universitatea “Humbold”din Berlin unde studiază formele de guvernământ. Discipol al lui Nae Ionescu. Colaborează la diverse publicații naționaliste, în special la ziarul “Cuvântul” condus de Nae Ionescu, ziar de mare factură intelectuală, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu și mulți, mulți alți intelectuali făcând parte din generația legionară, unde scrie numeroase articole de substanță, studii de economie și politică. Românismul desemnant al generației legionare, marele intelectual l-a definit simplu: “- A însemnat să fim noi înșine…” (vezi lucrarea “Petre Țuțea – Între Dumnezeu și Neamul meu”, Fundația Anastasia, București, 1992).
Dupǎ intrarea trupelor sovietice în Bucureşti, la 30 august 1944, Puterile Axei, în special Germania, şi-au dat seama cǎ România nu mai putea fi consideratǎ aliatǎ, ci dimpotrivǎ, românii îşi îndreptaserǎ armele împotriva armatelor Axei: Germania (inclusiv Austria, Italia, Ungaria şi Japonia). Astfel, românii, civili sau militari deopotrivǎ, aflaţi atunci pe teritoriile acestor ţǎri, au intrat într-o dilemǎ cumplitǎ. Pe cine trebuiau sǎ-l urmeze? Guvernul pucist din Bucureşti, pe care nici nu-l cunoşteau sau Guvernul Naţional din Exil de la Viena în frunte cu Horia Sima şi alţi români cu orientare de dreapta, oricum un provizorat cam şubred? În primǎ instanţǎ, nemţii îi luaserǎ prizonieri pe toţi militarii români aflaţi atunci în Germania pentru instructaj şi cooperare cu statele majore de pe frontul din est. De fapt o nedreptate pentru bieţii ostaşi români, complet nevinovaţi, care se vedeau victime ale trǎdǎrii de la Bucureşti. Dupǎ aceea însǎ, la intervenţia Guvernului din Exil, toţi cei care doreau sǎ lupte în continuare alǎturi de camarazii lor de arme, germani, au fost organizaţi în unitǎţi militare de voluntari, urmând sǎ formeze Armata Naţionalǎ Românǎ, ceva similar cu Divizia Charlemagne, formatǎ din voluntari francezi.
La 2 martie 1945, în timp ce comanda Armata 4 română pe frontul din Cehoslovacia, generalul Gheorghe Avramescu a fost chemat (ora 13.00) la comandamentul Grupului de armate „general Jmacenko”, la Divin, în compunerea căruia lupta marea sa unitate. A plecat la ora 15.00 spre postul de comandă al amintitului grup de armate, însoţit de gardă și de câțiva ofițeri, unde a sosit la ora 17.45, fiind primit de generalul F.F. Jmacenko. De atunci nimeni nu a mai știut de el. La același general sovietic a fost adus (de generalul Serștiuk) și generalul Nicolae Dragomir, șeful de stat major al Armatei 4, care rememora: „Un general sovietic mi-a declarat că sunt arestat. Nu-mi venea să cred ochilor și urechilor. Doi ofițeri m-au percheziționat. Mi-am adunat toate puterile spre a-mi păstra calmul și adresându-mă generalului Jamcenko i-am spus că îmi dau seama că este ultima dată când îi pot vorbi și țin să-i spun că tot timpul cât am luptat împreună eu am fost credincios țării mele și cinstit tovarăș de arme. Jenat, oarecum, el mi-a replicat ridicând din umeri: «Dar ai fost ministru sub Antonescu». Când m-am întors spre ușa de ieșire, am zărit din treacăt pe generalul Serștiuk, cu care conlucrasem prin greutăți și pericole vreme de jumătate de an și care acum, cu o figură consternată, urmărea plecarea mea”.
