Garda de Fier

Una din laturile fundamentale de cunoaștere a Mișcării Legionare, o reprezintă tezaurul scris.
Încă dela începuturile ei, Legiunea a revoluționat și creat un suflu național de înnoire și înalțare a culturii pe treapta cea mai de sus a spiritualității românești.
Scrisul legionar reprezintă o autenticitate națională și el trebuie cunoscut, cercetat și aprofundat încă dela originile lui. El a apărut într’un moment în care forțele tenebroase din afară și ideile lor negativiste erau cultivate cu asiduitate în țară, el înțelegând să facă din autohtonism nu un simplu postulat teoretic, ci o fenomenologie în primatul spiritului autohton, baza autenticității noastre naționale.
Prin el s’a mistruit fundamentul solid al regăsirii spirituale naționale care, avea să dea la iveală în scurt timp opere de cea mai mare valoare în cultura română și nume dintre cele mai ilustre.
Naționalismul cultivat de toate aceste energii luptătoare prin scris, punea astfel bazele unei fecunde perioade în viața culturală a Neamului și, prin autenticitatea sa, de împlinire vizionară a destinului românesc.
Autenticitatea, originalitatea în scris, fără interferențe și aplicații din cultura străină, fără copieri și adaptări de circumstanță din curente străine, fără substituiri care să cadreze numai la suprafață (ca o excrescență fortuită și nenaturală), – nu și în esență – cu realitatea românească, au fost bazele adevărate ale dezvoltarii și primenirii culturii noastre naționale, conștiință omogenă de identitate și manifestare românească.
Acest moment de naturalețe manifestă-românească, avea să dea la iveală cel mai puternic curent literar cunoscut în literatura română numit „gândirist” și, atașat lui, pe aceleași baze, un alt curent numit „iconarist”, ambele suplimentându-se reciproc și formând un tot unitar autentic și dominant.
(more…)

ELENA BAGDAD

La 22 Septembrie 1939 Elena Bagdad, grav bolnavă în sanatoriul TBC Bârnova, suferindă de opt luni, fu smulsă din patul de suferinţă şi dusă pe şoseaua Bârnova – Iaşi şi executată. Ajunsă în acel loc, îngenunche şi ridică o rugăciune către Dumnezeu. I se dădu ordin să se întoarcă cu spatele.

– De ce? întrebă ea.

– Ca să vă executăm.

Atunci toată se revoltă.

– Cum credeţi că unei legionare îi este frică de moarte? Să mă împuşcaţi din faţă, drept în inimă. Trageţi şi să nu vă tremure mâna.

Dar mâna jandarmului a tremurat. Cinci gloanţe nu o doborîră.

– Ce Dumnezeu, nu sunteţi în stare să trageţi? Vreţi să vă arăt eu cum se trage?

Plutonierul S., o brută care îi făcuse multe necazuri, luă arma şi o ucide cu trei gloanţe, stingând în pieptul ei strigătul: „Trăiască Legiunea şi Căpitanul!”.

Ucisă mişeleşte, fu lăsată să moară pe şosea. Un pădurar o găseşte odihnindu-şi capul pe un braţ. La vederea fecioarei adormită în Domnul, se închină şi fugi. Fu îngropată noaptea, ghemuită, mai mult în picioare, la locul zis „Lotul Dumbrava”. În timpul nopţii câinii scurmară ţărâna. Dimineaţa ţăranii puseră pământ deasupra, ca să-i acopere creştetul capului. Bolnavii de la sanatoriu au numit-o „Sfânta Domnişoară prigonită”.

(Aristide Lefa – mărturie publicată în ziarul “Buna Vestire”, Septembrie 1940)

(fragment din lucrarea “Martirii ne veghează din ceruri”
vol I, de Nicolae Niță. Ed. Libertatea, Jax., 1997)

LUCIA GRECU

…O tragedie care îl zguduia și acum pe Radu, rămânându-i de-a lungul anilor întipărită în memorie, ca o imagine vie, se întâmplase la începutul anului 1939, în plină prigoană carlistă, pe vremea când întâlnirile cu frații lui de cruce aveau loc în mare secret în pădurea Băneasa de lângă București.

   Își amintea bine data: era aproape de patru și jumătate, în după amiaza zilei de Duminică, 5 Februarie. Tocmai restabilise legătura cu Comandamentul Legionar din prigoană și aflase că Lucia Grecu^*) din “Cetățuile de Fete” fusese arestată de Siguranță. Era nedumerit pentru că doar cu o săptămână înainte, o întâlnise și-i predase informațiile pe care le avea privind reorganizarea subterană, în clandestinitate, a cuiburilor și frățiilor de cruce. A fost o întâlnire scurtă, numai 5 minute, în tramvaiul 7. Trei stații, apoi ea a coborît la Mântuleasa, făcându-se nevăzută pe strada cu același nume. Măsurile de precauție erau extreme. Nu observase nimic suspect. Lucia cunoștea bine orașul și știa să se debaraseze de eventualii urmăritori, agenți ai Siguranței. Era o fire precaută și sursa cea mai importantă de informații a Comandamentului din prigoană în legăturile cu lumea legionară rămasă prin minune încă liberă. Centrul legionar București trebuia reactivat în taină și numai aceste legături secrete depindeau de reușită, în mijlocul miilor de agenți porniți la vânătoare de legionari sau, numai de suspecți  legionari!

(more…)

Orbit în ultimii ani ai vieții, a fost îngrijit cu mult devotament și dragoste de vara Tanța și de soțul ei, Costică, ajungând cu vârsta până aproape de centenar (97), în ciuda tuturor greutăților și nedreptăților pe care le-a avut de întâmpinat dela regim în tot cursul vieții…

“NENEA GUȚĂ”

A participat în cel de-al doilea război mondial împotriva comunismului și a înscris pagini de neasemuită vitejie cu “vânătorii lui de munte”, o epopee mișcătoare pe care ne-a transmis-o pe cale orală tuturor celor ce i-am fost aproape și ne-am bucurat de prezența lui, o istorie încă nescrisă care, odată cu plecarea lui la cer, se pierde și ea sub mantia tăcerii…

Am reținut totuși un episod dramatic pe care mi l-a povestit: trimis într’o noapte în misiune de recunoaștere înaintată spre liniile bolșevice, cu o patrulă formată din 12 soldați, se strecoară cu grije și ajunge în apropierea unui tranșeu. Nu sunt depistați! Așteaptă încordați! Sunt încleștați pe arme! În șoaptă, dela unul la altul, se transmite ordinul: “- La baionetă! Un singur prizonier…” Înaintează! Iată-i aproape de buza tranșeului: se năpustesc ca fulgerul. Zice: “- Eu am fost primul! M’am aruncat între ei ca năluca… Până să se dumirească bolșevicii, deja pusesem doi la pământ… O luptă înăbușită s’a încins: unii fugeau să-și apere viața, alții – noi – să le-o curme cât mai degrabă. Și n’a durat mult, că s’a auzit un foc, undeva mai în spate, în linia lor. Apoi, altele… Strig retragerea fără captură, și sărim afară din tranșeu. Cade lângă mine un camarad, Lițu, din Comana, doar ce fusese detașat la noi de două săptămâni, fără misiuni de luptă până atunci. Încerc să-l ridic… Lițu e mort! Se aud împușcături tot mai dese și tot mai aproape: ploaie de gloanțe mușcă pământul în jur! Când am ajuns la liniile noastre, mai eram șapte și… un prizonier rus! Am fost decorați cu ordin de zi pe unitate pentru acte de bravură!…”
(more…)

Jeanne Moreau

Faimoasa actriță franceză Jeanne Moreau pe care am cunoscut-o în timpul când lucram la telex-ul revistei “Time” (Ianuarie, 1985 – Decembrie, 1987). Când i-am numit țara de unde provin, mi-a răspuns instinctiv: “Ionesco et Cioran, c’est ne pas?”…

La telex (aparținând departamentului operațional), se primeau depeșele transmise de agențiile de presă internaționale (Associated Press, Reuters, etc.) pe care le triam și distribuiam redactorilor revistei, respectiv departamentelor de “știri interne”, “știri internaționale”, ș.a.m.d. Am în posesie din această perioadă, mai multe documente primite atunci cu privire la Î. P. S. Episcopul Valerian Trifa conținând multe pagini în original, rezumate din nefericire doar la câteva rânduri laconice după aceea în paginile revistei și comentarii interpretative negative.

O felicitare regăsită după ani…

Revista apărea în 5 ediții continentale (Asia, Africa, etc.), și conținutul se finaliza cel mai târziu în cursul zilei de Joi, inclusiv coperta, dar care putea fi modificată în funcție de urgența evenimentelor politice survenite între timp până la tipărirea și expedierea ei în ultima zi a săptămânii, Duminică.

Revista “Newsweek”, competitoare (unde existau mai multe “cârtițe” demne de tot respectul), își avea și ea influența în deciziile de schimbare de ultimă oră, și viceversa.

Susan L. Blair (Copy Chief), mi-a înlesnit intrarea la revistă în Ianuarie 1985.

Mai multe amănunte, într’un volum viitor…

Ziarul “Libertatea”, New York. Anul IV, Nr. 41, Decembrie 1985.

   Bubuiturile repetate în ușă se întețeau din ce în ce, dându-i impresia că ușa va ceda din clipă în clipă. După un prim moment de ezitare, întrebă cu teamă:

– Cine e?

– Miliția, deschide…. îi răspunse o voce groasă.

Privi la acele ceasornicului agățat de perete, cu mult trecute de orele unu din noapte.

– Ce doriți la ora asta târzie? Ce s’a ‘ntâmplat?!

– Deschide…

Trase plapuma cu iuțeală peste pat, își puse papucii în picioare, închise unul din nasturii de sus ai pijamalei și se repezi spre ușă:

– Un moment, un moment… Deschid imediat, nu mai bateți…

Mai întâi, deschise vizorul și privi pe hol: trei siluete se conturau în lumina oarbă, drept în fața ușii. (more…)

Botezul Domnului Iisus (1941)

(more…)