
“Cu cât ştiu că gospodarul este mai darnic, cu atât şi colinda este mai frumoasă şi mai lungă. Adeseori se întâmplă că în timpul colindului vin câte unul sau două grupuri de colindători, care aşteaptă rândul; şi atunci începe o adevărată întrecere…”
Se apropie Crăciunul. La colţul casei o droaie de copii cască gurile. Din piepturile lor iese o voce mlădioasă şi subţire: ei învaţă colinda. Este bucuria lor cea mare, când se apropie timpul ca să-şi arate vocea mlădioasă.
In ajunul de Crăciun toată lumea forfoteşte. Preotul umblă dela casă la casă şi vesteşte Naşterea Domnului. Casa nu se încuie în această zi, chiar dacă cineva lipseşte; altfel, de va veni preotul şi nu va putea intra în casă cu vestea mare, va fi un mare păcat.
Gospodinele umblă cu “împărţituri”, dela casă la casă, făcute din “turtă” subţire şi un colac împletit în două viţe. Coptura este făcută din făină albă numai.
Turta se pune pe colac iar pe ea, perje (prune) fierte, găluşce (sarmale), băbane, ganfeturi (bomboane), turte dulci, coarne alune, nuci moldoveneşti şi alte mâncăruri dulci făcute de femeia moldoveancă. Cu aceste merinde, învelite într’un tulpan, un copil, sau tânăra se duce la casa unei cumetre, naşe, sau alte rude ori cunoştinţă.
In ordinea firească copiii merg la părinţi, finii la naşi, cumătrii mici la cumătrii mari, cei tineri la cei mai în vârstă şi aşa mai departe. (more…)