In ce limbă vorbeau dacii?

 

În dicţionarele limbii române nu se precizează numele limbii în care vorbeau strămoşii noştri daci. Gasim următoarele cuvinte: Dacia, dac-dacă, daci-dace, dar nu şi numele limbii. Stranie situaţie. Conform cuvintelor de mai înainte ar fi trebuit să fie limba dacă, dar confuzia între substantivul feminin dacă, între conjuncţia dacă şi limba dacă ar fi făcut situaţia şi mai dificilă. Limba dacănească? O imposibilitate. Spiritul şi legile limbii române: România, român-români, româncă-românce, limba română-românească. Ieşirea din impas: Dacia, dacian-dacieni, daciancă-dacience, limba daciană-dacienească. Cu siguranţa vor rămâne în uz dac şi daci, din motive asupra cărora nu insistăm acum.

În articolul ce urmează, spre exemplificare, vom folosi cuvintele propuse de noi. Se va sesiza cât sunt de plăcute, de expresive.  

Cuvintele daciene supuse evoluţiei fireşti sunt întrutotul la locul lor în limba româna de azi.

 

De ce sărbătoare naţională pe 15 Iunie?

 

Pentru orice om, cât este în viaţa aceasta, ziua sa de naştere este o sărbătoare. În mod obişnuit, după ce omul a plecat în lumea cealaltă, este comemorat de ziua morţii (?) sale. Pomenirea morţilor (?). Spiritul dacienesc este în sărbătoare şi la trecerea în lumea cealaltă. În eternitate. Pentru el moartea nu există. Ştie că este nemuritor.  Orice om este evaluat la plecarea din această viaţă. Plecarea e ca un total, ca o sumă a faptelor sale bune. Cele bune sunt darul său pentru lumea aceasta şi totodată sunt transfigurate spiritual în fiinţa sa spirituală din lumea cealaltă. Pentru acestea trebuie să-i mulţumim şi să-l comemorăm, de aceea pentru dacieni, ziua plecării din viaţa aceasta este mai bogată, mai de preţuit, decât cea a sosirii, care este doar o şansă pentru fiecare om. Cea a plecării este rodul vieţii acestuia. De aceea ni se pare mai potrivit să-i comemorăm pe cei plecaţi, de ziua darurilor făcute dacienilor. Totalul darurilor. Izbânda vieţii. Contribuţia lor. De aceea trecerea lui Eminescu în lumea de dincolo este o victorie a lumii acesteia. Mihail Eminescu este un victorios. Un învingător. Ne-a lăsat o zestre. Am primit-o şi-i mulţumim şi-l sărbătorim la nivel naţional. La drumul dintre cele două lumi. Să ne amintim cu câtă bucurie treceau strămoşii noştri dacieni în lumea de dincolo. Aici între noi au locuit, dar, firesc, urmau să locuiască şi în lumea cealaltă. Le era drag de noi dacienii din lumea aceasta, dar le era dor şi de dacienii din viaţa cealaltă, din continuarea vieţii acesteia. Ajungând în cealaltă, dorul îi leagă  de noi, din viaţa aceasta. Victoria conştiinţei unităţii vieţii văzute şi nevăzute, o izbândă a spiritului, a luminii.  Că aşa este, dragi dacieni, nu-i nici o îndoială. Cea mai mare sărbătoare naţională a dacienilor, de mii de ani, este comemorarea moşilor. Când? De ziua plecării lor din lumea aceasta. Sunt comemoraţi de-odată, dar tâlcul este al zilei plecării fiecăruia spre celălalt tărâm. In multe sate din ţară, de zilele moşilor, bisericile sunt pline cum numai de Paşti mai sunt. Şi de Paşti comemorăm victoria vieţii asupra morţii. Moşii sunt o sărbătoare zalmoşiană. Moşii de primăvară, moşii de vară, moşii de toamnă, moşii de iarnă, sărbătoare naţională legiferată de dacienii de pe vremea  Religiei Zalmoşiene. Legiferare imprescriptibilă. Religie viabilă. E o obştească întâlnire la biserică, la cimitir, apoi e un du-te vino pe la case cu farfuriile pline cu de-ale gurii. Dar, atenţie, fără băuturi alcoolice. În zilele acestea nu sunt beţii. Satele îşi găsec pacea. De aceea nu se fac nici nunţi. E un altfel de nuntă cerească, spirituală, la care participă cele două lumi. Vă amintiţi de Marele Preot Deceneu şi de regele Burebista? Au cerut dacienilor să se lase de beţii şi să distrugă viţele de vii.  Şi au ascultat de vlădică, reducând, în mare măsură, terenul  cultivat cu viţa de vie. Şi ascultă şi azi. Sărbătoarea este a spiritului. Si noi, dacienii de azi, trebuie să ne aliniem, din ce în ce mai mulţi, la acest fel de a sărbători, moştenit din moşi-strămoşi. De 15 Iunie, ziua  triumfului în eternitate al acestui dacian, Mihail Eminescu, străfulgerat de dor şi lumină, de amor (folosesc cuvântul lui Eminescu) profund pentru neam, trebuie să existe atât liturghia de pomenire a numelui său şi a tuturor dacienilor din lumea cealaltă, cât şi asumarea rodului său spiritual, în bucuria sărbătorii naţionale numită Mihail Eminescu. Aşa ne vom integra şi noi în suflul spiritual multimilenar al dacienilor. Şi vom fi împreună, solidari, cei din viaţa aceasta şi dimpreună solidari cu cei din continuarea vieţii acesteia. Şi ei sunt solidari cu noi. Ei nu au trecut în nefiinţă, ci continuă să existe în cealaltă lume. Să nu ieşim din regulile statornicite din moşi-strămoşi. Renaşterea poporului dacian are loc sub ochii noştri, pentru cine are ochi de văzut. Să sărbătorim ziua naşterii lui Mihail Eminescu, ca o şansă acordată de dumnezeire Neamului Dacienesc şi ziua trecerii în cealaltă lume, ca o zi a victoriei Neamului Dacienesc, neam care este mai înzestrat, mai bogat, cu rodul spiritual eminescian. Noi dacienii nu sărbătorim morţii, ci viii, pentru că şi cei de dincolo sunt vii.

Gheorghe Gavrilã Copil

 De convergentã: Semnături pentru canonizarea lui Mihail Eminescu

 

 

Decebal, regele Dacilor