Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetătui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Politiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud.
Roata mortii se învârtea sârguincios; vesti tragice soseau din tara întreagă despre cei cuminecati în credinta lor pe drumul cu Arhangheli.
Si, într'una din zilele lunii Iulie, vestea uciderii Nicoletei si cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viată ale ei, străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii, n'a putut fi păstrat. Până si brutele asasine s'au cutremurat de zelul de neînvins al credintei Nicoletei.
Intr'o celulă dela subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreste ca să i se ia viata grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii si schinjuitorii ei, refuzând să moară repede, asa cum sperau ei. Incă mai respira si cutitele negre banditesti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpătânat să rămână pe viata asta, încăpătânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viată. Imagine dantescă de care gâzii cei fiorosi s'au îngrozit... Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeti si târnacoape îngropătoare de alte vieti tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.
-Nu moare mă! Nu moare!... Nu vrea să moară!...
In spatele Crematoriului, masina se opri. Undeva mai pe dreapta, o usă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:
-Actele de...
-Care acte? -îi tăie repezit întrebarea unul din agenti. N'are nevoie dă ele un' să duce... Cară-te...
-Da, dar stiti, corpul trebuie înregistrat...
-S'a făcut de delegatii Prefecturii: Siguranta Statului. Stim noi ce trebuie... Cară-te de-aici...
Pus în fata autoritătilor "statului", mecanicul deschise larg usa si se dă într'o parte, lăsându-i să intre -vrând-nevrând- pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Politie din Bucuresti si agentul Iuliu Horvath.
Sacul atârna greu... Rosit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grije de colturi, să nu se murdărească, si au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe culoarul palid luminat.
-Stai asa!... Las-o jos că m'am pătat. Să schimb mâna...
Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare si, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă înafară, la viată parcă. Horcăia în sânge încercând să respire si ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viată... Era aproape de ora 23...
Putin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza sa moară, parcă în ciuda călăilor...
Dintr'odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu liniste, o liniste mormântală si apăsătoare... Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimtite o lacrimă si încercă iute să si-o ascundă cu mâna.
-A murit!... Ai văzut?!... Ti-am spus eu...
Din cosul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândeste ca o perdea subtire deasupra orasului cufundat în noapte, vestind miselia cea mare... O viată de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug... Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă si trăznetele lui Dumnezeu încep să biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei...
Sfatul miselnic, uneltit si hotărît de putere împotriva tineretului crestin legionar, osândea hoteste la moarte. Rodul de aur al Tării, păsea pe drumul spinos al calvarului si mântuirii Neamului...
