Societatea română de filosofie a început să desbată într'o serie de conferinte problema generatiilor. Ciclul conferintelor a fost deschis de d. prof. C. Rădulescu-Motru, care a vorbit despre "Generatie şi timp". Din ansamblul conferintei d-lui Motru, se desprinde şi ideea că violenta criză, în care se sbate tineretul de azi, rezidă în greşita interpretare ce se dă acelei sinteze sufleteşti pe care o numim timp. Din punct de vedere psihologic - zice d. Motru - timpul este durata pe care o simtim. Simtim că mergem spre un viitor şi ne-am deprins a atribui fiecărui moment din această durată, o misiune şi un colorit special. Auzim pe multi exprimând: "Să mai trăiesc ce va aduce timpul". Rezultă de aici o legătură strânsă între vârstă şi momentul de timp. Tânărului i-e rezervat ceva ce bătrănul nu va vedea niciodată şi astfel s'a ajuns la credinta generală că prin faptul că esti tânăr ai o misiune mai mare decât cel bătrăn. Dar această credintă e în acelaş timp şi o mare iluzie căci legile ereditătii vin şi dovedesc că totalitatea caracterelor unei grupe rămân neschimbate şi că fondul sufletesc cu care vine omul pe pământ se perpetuiază şi el neschimbat. Şi atunci menirea generatiilor, în legătură cu momentul de timp, nu e decât o iluzie care, pe lângă că e o iluzie, are şi consecinte funeste asupra tineretului. Pe deoparte, acesta încredintat că, ori cum, al lui e viitorul nu se pregăteşte îndeajuns. Pe de altă parte, "bătrânii", din acelaş motiv, lasă tinerimea să se descurce singură. Din aceste atitudini rezultă toate neajunsurile tineretului. O altă întelegere a timpului, încheie d-l Motru, şi o ştergere a iluziei că fiecare generatie îşi are menirea ei, ar avea un efect salutar. Problema generatiilor e, desigur, foarte interesantă şi deschide largi perspective de discutie. Ne permitem deci a spune şi noi un cuvânt la această problemă. In prim rând, cu toate legile ereditătii, existenta generatiilor sau mai exact a sufletului de generatie nu se poate contesta. E adevărat că natura nu prezintă generatii, dar argumentul pe care însuşi d. Motru îl aduce, tangential, împotriva uniformitătii biologice : nereversibilitatea universală, ni se pare definitiv. Intr'adevăr universul întreg nu e acelaş în succesivitatea momentelor sale. Se schimbă, se transformă. Cum a fost azi, mâine nu mai e. Raporturi de forte cosmice se rup, se stabilesc altele, dar nici odată aceleaşi. Materiile din soarele care ne luminează azi se pot combina după timpuri de durate stelare într'un soare nou, dar niciodată acest soare nou nu va putea lumina acelaş pămănt, cu identic aceiaşi oameni, cu aceiaşi splendidă artă grecească pe care o admirărn azi... Şi dacă în totalitate nu există uniformitate şi reversibilitate, cum ar putea exista aceasta în parte - în spetă - în omenire? Poate că legile ereditătii se bazează pe constatări veridice şi că unele particularităti fizice se transmit din părinti la copii, dar vieata sufletească e atât de mobilă şi atât de supusă transformării. Sufletul omului e un univers în care mereu se rup raporturi şi se stabilesc altele, dar vecinic altele... Cât de deosebite sunt aspectele sufletului nostru dela o zi la alta şi cât de deosebit e sufletul omenirii în continuitatea momentelor sale de timp. Ce radicală deosebire e între sufletul omenirii din vremea Renasterii, bunăoarã, şi sufletul celei din zilele noastre. Omul Renaşterii, judecat sub unghiul nostru de vedere, ne apare de neînteles. Am văzut într'o compozitie a marelui pictor al Renaşterii italiene Paolo Caliari Veronese un tip care semăna perfect cu un cunoscut al meu, sunt sigur însă că sufletul pe care-l va fi avut modelul lui Veronese nu se poate asemăna cu cel al contemporanului meu.

Dar să lăsăm comparatia cu Renaşterea. Lumea, sau mai bine, generatiile de atunci sunt prea îndepărtate fată de cele de azi. Să ne oprim la timpurile noastre. Câtã deosebire e între sufletul omului de înaintea războiului şi cel al omului de după război. "Bãtrânii" nu pot pricepe tendintele celor "tineri" şi viceversa. Lucruri cari erau imorale înainte, azi apar perfect morale. Cei deprinşi într'un fel, nu se pot încadra în formele de vieată pe cari le-a adus timpul ca pe nişte comandamente. De aici conflictele la cari aststăm cu totii : conflictele între generatii. Timpul nostru deci, dă un exemplu concret de realitatea generatiilor. Dar care este cauza acestor schimbări cari se întîmplă pe de-asupra sacrelor legi ale ereditătii ? Sorgintea nu o putem descoperi decât în evenimentele cari se produc în timp. Şi cum aceste evenimente din timp - deşi pot avea unele asemănări - nu sunt niciodată identice şi sufletul oamenilor cari le trăiesc, fatal şi inexorabil, nu poate fi acelaş. De aici generatie şi în acest sens generatie. De aici conceptie de generatie şi tot de aici suflet de generatie. Şi dacă astfel se prezintă problema, atunci dece să credem că legile ereditătii au perfectă valabililate şi asupra sufletulul omenesc?Atunci care e aspectul problemei ereditătii sufletului uman ? Va fi venind el omul în lume cu un fond psihic care se perpetuiazã, dar acesta rămâne fond pe care se grefează vieata sufletească mereu alta şi vecinic nouă. Şi tocmai ceeace se grelfază pe acel fond initial, aceea interesează şi în legătură cu timpul, formează suflet de generatie. Astfel privită problema, urmează nu că am atribui noi o misiune specială momentului de timp, ci invers, că momentul de timp impune misiune omenirii. Rezultă de aici că existenta generatiilor e fatală şi că lupta între dânsele e fatală şi ea. Dar de multe ori luptele acestea ajung a fi An contradictie cu traditia milenară şi cu linia eternă a neamului. Se vorbeşte adeseori de descoperirea unor nuclee de tineri conspiratori comunişti. E bine, spiritul de care sunt animati aceştia e un atentat la fiinta neamului, singura realitate socială. Deaceea o generatie tânără conştientă trebuie să tină socoteală, în înfăptuirea inexorabilei porunci a timpului, de Antregul tezaur de traditii şi de întreaga zestre de drepte înfăptuiri a trecutelor generatii. Pentrucă numai ce e bun, aceea se sedimentează în traditie. Tot ce e conform cu sensul de vieată al unui neam, aceea rămâne ca aurul An albii de ape, iar tot ce e hibrid, tot ce e de import şi n'are legătură cu însăşi fiinta neamului, e dat la o parte ca sgura şi trece ca apa. In felul acesta punem problema generatiilor. Şi acum pentru a ne întoarce la punctul initial, la chestiunea neajunsurilor tineretului de azi, ni se pare că "bătrânii" ar trebui să dea justa interpretare acestei realităti care este generatia şi ar trebui să privească în adevărata lumină problema ridicată de această realitate. Dar atunci egoismul exprimat de strănepotul Regelui Soare în lapidara formulă „après moi le deluge", ar trebui să stăpânească mai putin sufletul generatiilor cari se duc. Această spiritualizare dacă vreti, ar avea elect salutar. Dar purificarea aceasta de suflete nu se poate face deodată. Intervine deci iar cuprinzătoarea notiune de timp. Sensul, însă, e mai concret ca la d. prof. Rădulescu-Motru.

AURELIAN ROPCEANU

* Despre poezia anului trecut s'ar putea scrie că s'a rezumat la : Adrian Maniu (care, nu 'nteleg dece, e trecut mereu în urma lui T. Arghezi), Aron Cotruş, Aurel Marin, Virgil Gheorghiu, Radu Gyr, Iulian Vesper, Ştefan Baciu şi Simion Stolnicu. Ceilalti: N. Davidescu, T. Măinescu, Ion Th. Ilea, Al. Tudor-Miu, Ion Pogan şi, pare-mi-se, I. Peltz (nu ştiu precis : mi s'a spus c'ar fi, privatim, şi autor dramatic) - nu sunt decât simpatici diletanti.

* Propun d-lui N. Davidescu, pe care-l apreciez în matematici, următoarele subiecte de poem: Paris, Londra, Berlin, Sadagura şi Chişinău.

* Un bun prieten mi-a scris cã-i admiră pe evrei. Dece? Fiindcă ei ne-au creeat 60 la sută din literatura curentă. Prietenul meu se'nşală. Imi face impresia că Nae Ionescu, V. Voiculescu, L. Rebreanu, M. Sadoveanu, Ion Pillat, Adrian Maniu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Emil Cioran şi atâtia altii (deci circa 95 la sută) sunt români şi scriitori sau gânditori. Nu? Or fi fiind ei, 60 la sută, dar scribi, diverşii Peltz şi T. T. Branişte-Dija.

* Un gândac, pre nume Ion Aurel Marinescu sau Manolescu (cititorul o să-mi ierte aproximatiile, însã n'am timp să memorez numele tuturor flecuştetelor dela "Cruciada Românismului") ne ia, aşa zicând, pe sus într'o nenorocită fituică dela Călăraşi sau Corabia şi ne amenintă teribil că am publicat Colindul camaradului Posteucă. Păi bine, mormolocule, doar n'o să ne pretinzi să te publicăm pe Mata, pe care te am sfătui să te duci la un doftor, să te lecuiască de melancolie. Apropo ! Citeşte şi romane detective. O să-ti prindă bine pe lângă Mişu Stelescu, chifterita aia înconjurată de imbecili bâlbâiti ca: Victor Valeriu Martinescu-Sidila, Alexandru Balex, Paul Bărăbulescu, Const. Bacaroiu-Coroieni, Focioni Miciaci (pe româneşte : al mutului), V. Pandora, D. Corbea-Cioară, Virgil Tribună şi Mircea Mateescu, epave scoase din făraşul scrisului românesc.

* Diferenta între poezelele cu trecere la "Gândirea" lui O. Papadima (care l-a amărît pe Gib I. Mihăescu cu una din cele mai tâmpe dări de seamă asupra romanului "Donna Alba") şi ale noastre: exercitiu, snobism, plictiseală - credintă, moarte, universalism: Un exemplu : pe când un Tuleş n'ar avea nici o trecere în Franta, care-si are Tuleşii ei, Teofil Lianu i-ar încânta pe Paul Valery şi pe umilul tăran din Bretagne. N'aveti decât să faceti experienta.

* Un lucru să-l ştie ignorantii de pe la "Dimineata", "Zorile", "Adeverul" şi alte vagoane cu hârtie de'mpachetat galoşi (nu fac nici o aluzie la "Lupta" ) „blocusul" lor conspirativ provoacă aici ilaritate. Nenorocitul Dan Petraşincu, acesl blegut moale si ceva tărfălog, poate să-l treacă pe un Teofil Lianu cu tăcerea în diluatul "An literar" din „Dimineata". Păi bine, mă buricu pământului ! Vină aici, la Cernăuti, sau la Rădăuti, să vezi cum publicul îi aplaudă minunatul arabesc "Lângă somnul arborilor !" Vină să vezi entusiasmul auditorilor (cari, fii sigur!, sunt cel putin tot atât de destepti ca'n suburbia Matale din Bucurcşti) pentru grandioasa poezie nouă, care isvorăşte din sufletul nostru - dacă stii ce e aia ! -, amestecat, auzi Mata !, cu cer, cu tărnã sfântã, cu mir voevodal. Pe când pe Matale cine e'n stare să te asculte? Poate E. Lovinescu, gingasul meu dolofan critic, sau madam Delasocola (detreabă gospodină !). Să-ti fie ruşine, Dan Petraşincu ! Dacă mai ai obraz..., însă mi se pare ca l-ai împrumutat lui T. T. Branişte ori lui Isaiia Răcăciuni !

* Iată-l în carne şi oase: mic, nitel „vornic", saşiu şi cu pielea tuciurie. Taică-său, gospodar vrednic, l-a dat la şcoli înalte, dar plodul a ieşit prost din ele. Un deputat l-a luat lacheu - şi cutra a devenit, simultan, şi lichea. Prima ispravă a cutrei a fost să dea în cap patronului, care, la rândul său, l-a pocnit în frunte şi i-a recomandat nişte itinerarii cu finalul ad matres. Smerită, cutra a început să muncească, dar munca l-a plictisit repede, şi licheluta a căutat ocupatii mai putin obositoare, însă cu atât mai remuneratorii şi mai conforme cu componenta miasmaticã a sufletului său de râmãtor - ocupatii, pe cari le voiu trece sub tăcere, caci ni-i ruşine să vorbim de ele. In ultimul timp, aflu un lucru revelator. Cutra s'a uitat în oglindă. Apele de cristal l-au redat atât de prăpădit şi de scârbos, încât cutra s'a scuipat de desgust. Când îl vezi cum se linguşeşte pe lângă tine, salutându-te de departe, fugi, fugi cât mai repede. Fugi, căci cutra are lepră la suflet şi te poti molipsi dela ea. Această notă e un fragment de roman, dar poate fi şi altceva.

* Dumnealui e omul de casă al unui mare mahăr cultural si-i perfect initiat în manevrarea diverselor ustensilii casnice. Fiul lui Dumnealui e de profesie bleg şi, ca atare, are salar bun. Nu ştie că tat-su primeşte săptămânal vizita onoratului parchet, care-i cotrobăieşte prin hârtii. In schimb, întelege să fie obraznic, ca toti parvenitii fii de puşcăriaşi, şi face parte din cluburi închise, unde ciocoimea viermuieşte în toată voia. Are maşină proprie şi diverse chestii particulare, cu cari se laudă pela initiati. Această notă e un fragment de portret moral, dar poate fi şi altceva. Cine se simte vizat, să ridice degetu' ca prostul din trifoiu. Asta a mai făcut-o unul.

* Silviu Cernea are în "Nationalul Nou" un articol amabil la adresa noastră. Semnalez, totuşi, o eroare mai importantă : Pompiliu Constantinescu e un critic rău intentionat şi incult. Nu cunoaşte literaturile clasice şi nici elementele filosofice, fără de cari nici măcar un recensent nu poate lucra. Ca să mă amuz, am colectionat toate prostiile lui Pompiliu Constantinescu, toate erorile grosolane de stil şi gramatică - şi le voiu publica la timp. Atunci, sunt sigur că şi Silviu Cernea îmi va da dreptate.

* Nu-mi stă'n obiceiu să polemizez cu criticii mei. Ştiu prea bine cã nu recenzentii ocazionali detin soarta unei cărti, ci că există un destin al creatiei, care nu poate fi fortat nici în bine, nici în rău. Totuşi, voiu da unele explicatii d-lui Petru Manoliu, care nu e nici recenzent de ocazie, nici rău intentionat, cum insinuează unii din apropiatii săi de atitudine. D. P. Manoliu crede că "Tarot"-ul nu contine formal distributia titlului. Adevărat, dar conditia semnului de trecere al cărtii mele e internă. Poemul e lucrat în forma ternară, însă pe două idei (vezi tehnica sonatei). Cele două idei sunt mereu suprapuse : arcanele majore (viata cosmică) si cele minore (viata omului) - adică: 1) conceperea peste fire a sufletului (v. strofa primã a poemului) şi participarea la suprasensul dogmatic ; 2) acceptarea trăirii nemediate şi coborîrea în trup pentru cunoaşterea mortii. Deci arcanele majore nu sunt excluse. Văd că d. P. Manoliu neglijează "Grand-Tarot"-ul, care i-ar putea explica mai bine semnificatia cărtii mele. Am un regret: d. P. Manoliu, atât de subtil în gândire, n'a încercat să găsească punctele de asociere ale poemului. Descoperind în "Tarot" mai mult decât a descoperit d. I. Barbu în "Eulalii" de Dan Botta, d. P. Manoliu s'ar fi ralevat ca abil descoperitor de mari continente lirice, însă "Erasm" n'a putut sau n'a vrut. Regretul va fi de partea D-sale, nu de a mea. Oare nu e semnificativ că Bucureştii au pierdat credinta în înaltele experiente divinatorii ? D. P. Manoliu a făcut o mare eroare. Il sfătuiesc să recitească "Tarot"-ul şi'n special epilogul. Pentrucă d. P. Manoliu ar fi unul din putinii exegeti capabili ai liricei mele, care depăşeşte exercitiul poetic.

* Camaradul Fluor D. Rădulescu ne trimite dela Cluj un roman excelent ca tehnică grafică şi impresionant prin efortul artistic. Această carte de debut cuprinde unul din cele mai minutioase studii asupra adolescentii. Ca atare, romanul e plicticos, vreau să spun că nu prezintă cursivitatea cărtilor uşoare. Aştept urmarea, pe cât mai curând, ca să pot scrie cam se cuvine asupra ciclului, care se anuntă atât de interesant prin tonul confesional şi experientele incluse.

* Citadelele de rumânie literară ale scriitorilor Marta D. Rădulescu, T. Murăşanu, C. R Crişan, E. Cialîc şi Jean G. Vasilia, continuă o muncă din cele mai demne de apreciere. Le vom pronunta mereu numele, să le intre odată în cap pezevenghilor noştri culturali.

* Iti creşte inima de bucurie când vezi cum răsare din toate plaiurile tãrii noastre o presă nouă, profund românească. Un adevărat Sfântu' Gheorghe e această presă neaoşă, care taie capetele muiate în smârcurile otrăvite ale iadului şi pestilentiate de toate lãturile celui mai scârnav şi gros obraz depe plaiurile lui Brâncoveanu (e vorba de Pauker !) ale balaurului comunistofil din concernul de potlogării al imensei cacografii "Dimineata - Adevărul - Lupta - Rampa - Gazeta - Realitatea Ilustrată- Adevărul literar şi artistic - Gazeta Medicală - Lectura - Magazinul - Opinia - Lumea - Gazeta Sporturilor - Facla - Colectia celor 15 lei".

MIRCEA STREINUL

* Ultima lună a anului 1935 a fost destul de bogată în manifestări muzicale, din cari, de data aceasta, n'a lipsit nici productiunea originală simfonică. In schimb s'a putut observa absentarea generală a tuturor înjghebărilor corale dela sărbãtoarea datinelor de Crăciun, lăsatã numai pe seama şcoalelor normale de învătători şi învătătoare, singure în stare să se păstreze, din cauza disparitiei progresive a elementului românesc în celelalte şcoli, pe linia traditiei. Dar şi aci suprimarea orelor de muzică, cu toată promisiunea ministrului de resort de a le înmulti şi a introduce, special pentru şcoala normală, şi muzica bisericească, nu deschid, pentru viitor, perspective îmbucurătoare, atât pentru educatia muzicală în şcolile primare, mediul în care va trebui să activeze viitorul învătător, cât şi pentru spiritul muzical autohton ce a stăpănit, de bine de rău, până ieri, şcoala normală.

Pentru anul 1935 nici o biruintă, nici un pas înainte în desfăşurarea organică a vietii noastre muzicale, ci numai pierderi şi drumuri rău întelese.

Bucovina, aşa cum o visăm noi, va trebui să înceapă altă vieată, de purificare şi aspră intransigentă rumânească, pentru câştigarea unui primat în haosul favorizat de politica actuală a culturii.

* Teodor Rogalschi a dirijat în Teatrul National un concert simfonic, cu un program destul de pretentios pentru posibilitătile orchestrei C. F. R. din Bucureşti, în special pentru suflători (corni şi trompete). Ceva mai bine a fost executată simfonia londoneză de J. Haydn. Au început să se banalizeze rapsodiile lui George Enescu, din cauza frecventei şi în genere a proastei executiuni. Şi apoi mai este în muzica românească şi altceva, ce ar putea fi cântat cu succes şi pus în circulatie tocmai de dirijorii din capitală cari pornesc în turnee ; mai ales când sunt şi compozitori, ca d. Teodor Rogalschi.