Haig Acterian
A G O N I A
1929

(apãrutã sub pseudonimul "Mihail")

...am aflat si un jertfelnic pe care este scris:
Necunoscutului Dumnezeu.
Faptele:XVII.23.

Veghe

Cerdac sunt de logodna.Ursuz, tãcut si spân
târziu astept iubirea sa o desfac în sân;
de câte ori sorb singur dintr'un uluc pãgân,
cu boabe de matanii Te fur si Te îngân.
Strigând mi-am varuit chilia si te-astept
cu întunericul din evanghelii strâns în piept -
Te-astept cu doua brate strâmbe în unghiu drept.

Chemare

Aud fâlfâind dumnezei în zbor;
ma cheama în taina un alb sobor.

Cadelnite fumega har spre zari;
chemare în larguri din larg de mari.

Ma cheama trei glasuri zorind prin vraji
când îngeri purtând departari par straji.

Olog pe poteca leproasa zac.
Cu graiul luminii încep sa tac.

În azima zilei cu teama pasc.
Din hrubele rugii hulubii nasc.

Ridica-ma. Gol sunt si fara tel.
Si unge-ma, Doamne. Da-mi nimb de-otel.

Da raza de veci unui nou maslin;
în numele Sfintei Treimi, amin.

Tremur

Tie, tie, lan de evlavii, iubire...
În biserica de gheata neagra au zacut
denii cu nelinisti, semne pentru cel tacut.
Fumega o taina de lumina prin unghere.
Dumnezeu încruciseaza radacini de vrere.
Mirul pe odajdii ruginite lasã dâre.
Stau festila rasucita într'o hotãrîre.
Cântul meu, o! sora, este inimii durere.
Sora, tu nu rîde, mie toate fricã-mi fac.
Moarte-mi da târcoale ca un vesel drac.
Tie, tie, rost al tariei, iubire...

Strigãt în trup

Tortele s'au stins în barca.
Marea sufletu-ti încarca
cu o noapte.

Trupul meu rugând asteapta
pâinea lenii si desteapta
serpi de soapte.
Trupul meu îti cheama
trupul sfânt.
Trupul meu te cheama
în aiurãri de valuri-
trupul meu te cheama
în hãuri de argint-
trupul meu e cald
ca un desert în care sori s'au pravalit.

Eu ard
cu nard
în coapsa ta în care vrej am navalit.
Trupul meu e cald...
Gazele ma mint...
Cu nisip le cheama
si pier cu vis la maluri...
Trupul meu te cheama...
Tu iubirii ia-ma
zãcãmânt.

Cobori arar din apa stelelor
ca spuma palida a ielelor-
calugarita alba în drum alb-
lumânarica vie'n cerul alb.

Cu trup de jar sa zaci în mine-acum.
Rãmâi în drum!
Din fir de scrum
Vom tese vraja între stâlpi de fum.

Sânt Ilie Fierbe Piatra

Sânt Ilie, nu pentru cei de-acasa goi,
nici pentru sufletul meu sarac nu cersesc ploi,
Sânt Ilie mã rog tie nu pentru noi.

Miros de gunoi aprins s'a prins de holda mea.
Azi, Sfinte fierbi piatra pentru viata noastra grea,
azi piatra ta pentru fiecare va cãdea.

Pentru de când adun lut sa fac o casa
mintea si dorul meu e la femeia'n coapsa-
pentru ca te-am uitat cum am uitat de coasa,
nu lovi tarina cu aceasta pedeapsa.

Parte din mine duh e, si pentru el nu cer;
parte din mine tãrânã si catã spre cer.

Încercare

Binecuvântare,
ca un rob te-am asteptat mult la poarta.
Ai stiut ca sufletu-mi visuri poarta-
ai venit în casa mea ca o moarta.
Robul tau e tare.

Binecuvântare,
usa mea ca un capac de sicriu sta;
nu fi în casa mea ca o napasta,
te-oi îmblânzi si tu ca o nevasta.
Robul tau e tare.

Un zaraf plângea
Cu galbeni de necaz
mi-am cumparat obraz
si de la Tine, Tata, steaua mea din ceruri,
Acum n'alerg sa fur cenusa de pe ruguri,
acum n'am vreo rana,
acum n'astept mana.
De-acum în taina am ragaz
sa-mi scald nadejdea în extaz...

Dar eu din nou nevrednicia mi-o desmierd
si mila Ta n'o capat, mila Ta o pierd.
Taraf cu cântece lumesti sunt iara si iara.
De ce nu mi-am prins ochiul de steaua mea aseara?
Te-ai învelit cu nouri, ma vei uita în praf,
Tu, al lumilor zaraf.

Ruga unui afurisit

O, Maica preacurata, pururea fecioara,
de la botez gresesc a nu stiu câta oara.
Fugit din casa cea cu portile deschise,
crestin dar haiducind pe caile cu vise,
golesc afurisenia mea în marea moarta
în apele careia vad ca într'o soarta.
Ca mie azi Te-ai aratat trecând ca fumul,
ca mie Tu mi-ai amintit care e drumul.
O, as fi vrut Tu sa ma cresti de la botez!
Cât as fi vrut povestea mea sa fie crez!
Te chem cadelnitând în liturghia vietii.
Ca un acatist cânt din pragul frumusetii.
O alãutã'n rai suna-va de primire?
O, despleteste-mi, maica, firul din privire.

Vedenie

Nu vreau sa iei din lume
pe unul fara nume.
Mai lasa-ma... e ziua mica!
O, Moarte, te iubesc cu frica!

Lasa-ma... Vreau în munte
lângã harul cu punte
sa culeg cimbru.
Lasa-ma sa durez
din culesul meu crez,
lasa-ma zimbru.

Cu coarnele mele,
cu par si cu piele
te vei împodobi;
din ochi inele,
din copite stele.
Stai! O, stai! Nu cobi!

Sfârsit

Ma îndoaie cineva din spate, cineva nascut
în cercul meu de lut ma îndoaie spre necunoscut.
Cineva ma înneaca, ma desghioaca si pleaca noaptea cu mine,
noaptea când carnea tipa în pripa iara lepadata de Tine.

Stolul meu de treceri -pluta de Tacere-
lopãtând în Tine lui din nou mã cere.

Duh nãier de seara ca sa fie stana,
umbrele de psalm aduna-le în strana.

Masura Magica

Voiu dormi...
Nimeni din cei cari cu mine spre mai bine curg,
nu va fi oglinda unei pareri.
Voiu sfârsi în vrajile senine din amurg
ca o suie risipire de vreri.

Voiu dormi...
si dorul viu va fi împlinit
în ceasul sfânt când apele
mã vor fi destramat si nimicit
ca pe un fir nomad de nour.

Un glas pe înserat

Multi ani în trupul meu un harnic sfânt cãra
mereu rãsina.
Si cu lumina
din rai un râu de har îsi scurse flacara.
V'am muls de nevoi;
am ars pentru voi...

Apoi tihnit
s'a odihnit.

Fapturi din hora neagra de tamâie
se desprind,
îl cuprind,
si la raspântia galbena îl suie.

Aprinsu-i-au o facla.
Pãmânt i-au pus în racla.
L-au strâns iar în surtuce.
L-au împartit în cruce.

Si s'a pornit un croncanit prin cai.
Slugi negre l-au pornit în vânt spre vai.

Vino, sfâsie, dezleaga...
Pune moarte si încheaga.
Aici e-un lupanar.
Pecete grea de var
carnea sa poarte.
Carnea omului
fie dracului.
Omul, biet, omul
cum îsi vrea somnul.
Mi-e destul. Ne e destul.
Trist, ce trist mi-e sufletul
pânã la moarte.

Despartire

Sarutându-l pe'noptate
eu ti l-am culcat pe spate
Pãmântule, Pãmânt.
Ascultã al meu cuvânt
Pãmântule, Pãmânt.
Capul lui spre rasarit
pastreaza-mi-l aurit.
Lasa soarele sa-l scalde,
buzele sa-i fie calde.
In adânc sa nu-l împingi.
Umed sa nu mi-l atingi.
Sa ramîie boiul lui
ca paltinul drumului.
Cand haini l'or scormoni,
ca sa-l vânture'or porni,
când va fi fost pãmânt,
Pãmântule, - pãmânt! -
Spune-mi, spune-mi un cuvânt
dorul mortilor sa-i cânt.

Colind de strigoi

Mama,
cineva îmi cere vama.
Am tot coborît
de mi s'a urît.
În graba nu mi-am dat seama,
n'am luat un ban de-arama.
Iute, steaua sta sa'mi cada;
sunt afara prin zapada.

Of, mama,
cine a lasat
afara din sat
o scara?
Aseara,
cine m'a luat
ca pe-un aluat,
m'a închinat,
m'a luminat?
Cine m'a întins?
Cine iar m'a stins?
O treapta din scara
m'a facut de ceara.
Ma încurc,
ma descurc
si printre plopi si stafii urc.
Si treptele din ce în ce mai roase
pier... si prin aer calc pe chiparoase.
Cu cât ma'ndrept în soare,
ma topesc... si cocoare,
multe si mari cocoare,
când oboseala doare,
se aseaza
-buna piaza-
de-a curmezisul drumului drept,
sa-mi odihnesc privirea si s'astept
spânzurat de stolul lor
stând în vazduh ca un nor...

Îmi dai
ori nu-mi dai, mama?

Ascensiune

Cu dimineata o prapastie'n mine cade.
La umbra lutul meu vâna lut cald în munte.
Dar când cu greu în suflet mi-au sapat o punte,
s'a scurs deasupra mea un hohot de cascade...

Si ca un vrac nauc sub pântec de amiaza
rotind pe lespezi arse dorul meu de vatra,
urc taina unui gol pe umeri largi de piatra
târziu când Dumnezeu în El ma înmiiaza.

Seara

M'au prins în jocul lor usor cinci iele.
Eram hoinar si m'au desprins din cale.
Eram naluca între cer si vale
si am pornit cu ele vânt spre stele.

M'au aruncat pe-un bloc si-am mers agale
vrând sa petrec cu sufletele grele,
De toti am fost lasat durerii mele,
eu singur aburindu-ma pe dale.

Era de-a pururi seara, vântul moale
si racoros si umbre mari albastre
cadeau din nevazutele ocoale.

Cum duhul meu înfometat ca lupul,
o, Doamne, sã ramîie-ar vrea cu Tine!
Un dusman neînfrânt îmi este trupul.

Amiaza

Molateca sta ziua si hilara.
Amiaza taie linie de migdala
rotindu-se'n caldura cu migala.
Inel din soare tremura pe vara.

Copacii din poiana dau navala
izbind racoarea rara, tot mai rara
cu liniste si colb ca o amara
osana'n cânt luminii care-i spala.

Tacerea pe-o albina zboara, piere...
Urcusul fierbe sus de oboseala
boltind în crestet limpezimi cu miere.

E'n iarba fum si'n departare ruga.
S'aprinde galbena pe cer minunea.
Curând ma prinde lenea ca pe-o sluga.

Mãrii Negre
             (Incantatie)

Mare Neagra, apa blestemata de un sfânt,
înraita cu spuma, înasprita de vânt,
amintindu-ne de nesfârsitul jurãmânt,
serpuiesti si fluieri lungi litanii spre pãmânt.

Mare Neagra, apa orthodoxa, te-ai încins
cu blestemul tau peste-al albastrului întins,
si'n haznaua cu valuri ca un diavol învins
te-ai aprins... În jurul tau cu ochi mari ne târîm,
azi cînd glas se subtiaza pe acest tãrîm.

Descântec

Curat s'a nascut,
curat a crescut.
Dar într'o Duminica
fugind din biserica
în munti a plecat,
pe searpe-a calcat.
Searpe'nveninat,
searpe blestemat,
l-a muscat,
l-a stricat.
Maica Sfânta Marie
da jarului tarie,
sa arda,
sa piarda
puterea veninului,
izvoarele chinului.
Iesi venin
ca închin:

din...rup
dezlegari din trup
întru odihna duhovniceasca;
în viata Domnul sa te munceasca.
Astazi Duminica
intra'n biserica,
în biserica cea mare:

credinta cu trei altare,
cu mestecenii în mânã -
lumânari de la vreo zânã,
cu matanii albe-
icoanelor salbe,
cu stergarul anilor
pentru praful stranelor.
...se duce
în frunte cu-o cruce.
Îl închin.
Iesi venin!

De la mine descântec;
de la Dumnezeu un leac.

Ioan Botezatorul
...nu s'a sculat dintre cei nascuti de femei
mai mare decât Ioan Botezatorul; totusi cine este mai mic
în împaratia cerurilor este mai mare decât el.
Matei XI.11.

Legatu-m'au cu lanturi si m'au ascuns în put,
dar Tu alergi prin mine cum pe nisip un strut.
Din cerul sub care lacustele scot vaer
nu vad decât un ochi: e stea si ochiul de aer.
Aici de piatra glasul a dat si-a amutit,
dar gândul se înalta ca un vârf de cutit.
În fund, din apa verde, o buruiana rea
a împletit închipuire neagra si grea.

Gândesc la toti aceia pe care i-am botezat...
Nu s'au nascut din nou. Raul nu l-am retezat.
Învatatura mea iubire trecatoare?
Trimis în lume numai pentru Unul oare?
Sau privirea acestei femei m'a pângãrit?
Doar trupul mi l-a vazut si mi l-a murdarit.
o trupule vreau sa te'nec ca pe-o jivina.
Înger sub aripi cu ger trage-ma din vina.

Pasi

Parinte,
din muntii Tai de schimnicie
pe un hatis de saracie,
arzând smirdar, arzând tulpini de boz,
am coborît cu-o mânã de moloz
si untdelemnul zilei în cetate.
Am depanat cuminte fir de frate
leprosilor care noaptea râd si mint.

Eu m'am ivit.
Ei m'au privit,
au sarutat un diavol sI un sfânt
dând amândurura un jurãmânt
si'n noapte au ramas si râd si mint.

M'am învelit, ascuns ca un pãgân,
cu umbra neagra de molift batrân.
Ei s'au ivit.
Eu i-am privit...
Plângea cetatea plâns de hetaira...

Din vis secat
m'am adunat.
Ciorchinii vietii i-am cules din crama,
când noaptea firul zilei îl destrama,
lasând samânta'n schitul de arama.
M'am închinat
si am plecat
pe drum de ceara
cu pasi de seara...

Ziua mâniei
(fragment)
Si ajutorul unei tarii de neînfrânt ne strabatu, pe noi cei cari stateam în adâncile întunecimi ale greselii si în umbra de moarte a pacatelor. Coborîrea Hristosului în iad. Evanghelie Apocrifa cap. XXI.

Tacere s'a facut în cer.
Zadarnic oamenii mai cer.
S'au dat arhanghelilor trâmbite.
Un înger a stat cu cadelnite
si tamâie multa la altar
si fumul s'a suit ca un dar
Celui de unii crezut,
Celui de toti nevazut.
“Si lumea ca o nesfârsita miriste,
tremurând,
murmurând,
înfasurându-se într'o neliniste,
si fiecare fiu deschizând groapa tatalui,
se va înghesui spre valea Iosafatului!
În toate partile
s'or citi cartile.”
Iisus,
sabie ascutita cu doua noi taisuri,
zimt de brad crescut între doua luminisuri,
Iisus,
rece ca zapada
judeca gramada.
Putini cu liniste si smerenie
erau si pregateau marea Utrenie.

Si Ritmul cu pas obosit
stãpânea Spatiul ca vântul cel din urma val.
Ci trupul Lui, trup parasit:
sarpe'ncolacit pe crucea ramasa în deal.
Tacerea creste din deal pânã la El o unda;
un glas sfârsit încearca uitarea s'o patrunda:

-”Eli, Eli, lamma sabachtani!”

Iute prin ochii lui Iisus trec ani.
Amintirea scurge'n gura Lui otrava.
Fluera un sarpe... Ies pândari din slava.

Salt
Cred, Doamne! Ajuta necredintii mele.
Marcu IX.24.
Dara nu voia mea, ci a Ta sa fie.
Luca XXII.42.

Am fost închis în pestera.
Doamne, credeam ca voi orbi
si ca o soarta mastera
în întuneric voi sorbi.

Atunci viclean ca un pigmeu
cutreerând cinci luni pe brânci
am strâns si rãspândit pe stînci
lumina sufletului meu.

De-atunci lumina mea o vad
încercuit în lut si var;
de-acum acest mormânt barbar
îl las, si'ncerc... Vreau sa Te vad.

Impas

Tatucule, voi crede tare, tare.
Tatucule, ajuta-ma, ca mare
e necredinta mea, ca mint, ca laud
din mine raul, lenesul, ca n'aud
decât un zvon din glasul Tau, departe.
Cuvântul Tau ca azima se'mparte
cu fiecare rasarit de soare.
Cuvântul Tau înseamna drum si moarte...
Prelinge mir cu lunga Ta miscare
prin cuta sufletului slab, în care
de câte ori în mine este noapte,
aluneca vrajmasul meu cu soapte.
Cu cât surîsul Tau îl departeaza,
surâs pe oglinda-mi neagra se aseaza.

Cea din urma luptã

Cu post si rugaciune
voi deveni taciune.
Si pe aceasta tãrânã neagra
în care s'a zbatut femeia pe care o iubesc
si pacatul meu, pacatul pe care-l urasc,
vreau pe aceasta tarâna neagra
sa cobori iertare.
N'am stiut sa iubesc!
Cer îndurare,
Doamne tare!
N'am stiut sa iubesc...
Bulgar ars cazi în fata Domnului.
Deapana-te lung asemenea Lui.
Copil blând, alb, vinovat,
te voi iubi ca pe mine însumi.
Vina, vina
cu lumina.
Vino, snopul sa-l legãm,
Un blestem sa deslegãm.
Nevoie de Cel de sus,
cu voie din Cel de sus,
cu post si rugãciune
vom deveni tãciune.