S'a mai scris
aci despre volumul de poezii sugestive numite "Cuiburi de lumină".
Un ciorchine de poezii mustind numai
suflet romanesc si legionar.
Valeriu Cârdu face un inceput care-l
cinsteste: in vremea noastra, romaneasca, de sbateri indurerate si viforoase
pentru invierea unui neam, el este cel dintâi care deschide luminos o
cale noua de poezie, artă legionară, spargand ziduri de lasitate si de
indiferenta, pentru a serpui cu entuziasm tineresc printre chinurile noastre ca
popor si imensele zacaminte de energie astupata de vinovatiile carora li se
apropie sorocul.
Poezia lui Valeriu Cârdu imparte mangaierea
unei nadejdii peste gramezile de suferinte si starneste tresariri de fapte in
filoanele de tărie romaneasca.
Insa inainte de a fi o poezie dinamica,
rascolitoare, poezia lui Cârdu este esentialmente lirică, in sensul
nostalgic si visator. Simtirea lui de tanar legionar, entuziast si patruns pana
in maduva oaselor de crezul sfant al unei Tari noi, insufletite, straluminate de
sfintenie, de avant si de ordine cuminte, se proecteaza pe ecranul visurilor. El
vede imagini calde si limpezi de lume romaneasca si legionara, si o canta din
toate coardele sensibilitatii lui poetice, ca pe un eveniment cert pana la
fatalitate, implacabil ca si puterile firii. Dar lumea cea buna, visata pentru
maine, nu va fi numai rodul firesc al timpului, ci indeosebi al efortului, al
muncii legionare, cu care se va identifica:
Astept si eu o primăvară
Să cânte val de flori prin luncă.
Stiu: tabăra va fi o tară
Si tara tabără de muncă.("Inscriptie pe o cărămidă")
E idealul sfant al miscarii legionare, pe care Valeriu Cârdu il infasoara duios
cu vălul cald al visurilor lui, puteri de lupta.
Daca acesta este motivul pe
care se brodeaza poezia lui in "Cuiburi de lumină", isvoarele de
inspiratie ale poeziei si ale luptei lui Valeriu
Cârdu (si nu este oare, prin avantul ei curat, lupta legionara o poezie, si
poezia legionara ea insasi o lupta?) pornesc din doua locuri, de pe acelas drum:
credinta in Dumnezeu si dragostea de traditia noastra romaneasca, - cu
oamenii, istoria si dorurile ei.
Amandoua izvoarele sunt
izvoare de putere, ca si pentru legiune, si Cârdu le cauta, le cheama:
Am vrut sa te 'ntalnesc candva in forma de mosneag
Pe cararui de codru, sa stam putin la sfat.
Sa fim noi singuri: Tu si eu.
Eu, - om din lumea de pacat,
Tu, - Sfant si Dumnezeu.
Am fi vorbit de vis, de rastignire si 'nvieri.
De azi, de maine si de ieri
Si colindand cu gandul prin luminis de veac,
Tu, Doamne, sa vorbesti,
Iar eu sa tac.
S'ascult
Cu toata zestrea mea de tarini stramosesti.
("In ziua Sfântă, Doamne...")
Credinta lui Cârdu e putere: putere de nebiruir in stapanirea dumnezeiasca peste lumea noastra de Romani:
...Plinirea vremurilor asa va fi.
Eu stiu ca ne vom intalni.
Aceias forta, inca vie, sunt stramosii, cu comorile lor de suflet romanesc si de intelepciune:
Ma, nepoate,
De mult ma paste gandul sa stam putin la sfat
Eu nu stiu carte multa, - cuvantul nostru-i plugul,
Dar graiul meu fara podoabe, e curat
Si vine din ogoare.("Vorbia bunicul...")
Din astfel de isvoare, sfinte, simtirea de legionar a lui Cârdu se revarsa, minunat potop peste forfoteala de straini care ne storc:
Straine,
Caine,
Creste revolta 'n mine
Si-ti cer bucatura de paine
Inapoi,
Maine,
Asteapta Caine,
O sa ne cunosti pe noi!
Nu putem spicui, aci, mai mult din maldarul de visuri, avantari si doruri legionare ale poetului Valeriu Cârdu, acest deschizator de zari al poeziei legionare. In mare, am schitat usor axa simtirii lui, pe care de altfel o subliniaza si el in admirabilele versuri din "Om din nou":
Cânt,
Imnul romanesc si cel mai sfant,
Soptit de strabunii mei din pamant.
Trec, haiduc viforos, din rana in rana
Si luptei nu-i cer ragaz si nici pomana.
Asa ma vreau: Istoria cătană.
Toata poezia lui Cardu e infiorata de crezul luptei si jertfei pentru Tara noua
de maine, insufletita si purificata.
Este un lirism patrunzator,
impresionant, el insusi fortă de luptă: indreapta, converteste, castiga
adeziuni. Dar un lirism proectat in viitor mai mult, o anticipare
emotiva a lumii legionare. Cârdu va aborda, cu siguranta si genul epic, va
canta in curand eroismul si jertfa legionara, starnind entuziasme si mobilizand
energii.
In "Cuiburi de lumină"
nu e decat inceputul. Inceputul unui urcus de larga perspectiva, caci
Valeriu Cârdu are o comoara de simtire poetica, de rafinament artistic (care va
trebui totusi sa evolueze) si de lexic romanesc.
El s'a situat dintr'odata
in linia intaia a poeziei legionare: Un talent variat si fin, o cultura aleasa
si o emotivitate profunda, crescuta din "tarini stramosesti", asigura
lui Valeriu Cârdu, poet si luptator, inaltarea foarte curanda pe culmi inca
nebanuite.
Caci poezia lui Cârdu,
altoita toata pe clocotul acesta nou si înnoitor al vietii legionare, tinde
vizibil la un gen nou de poezie, care-si contureaza specificul prin
insasi obiectivele luptei legionare. Poezia lui Valeriu Cârdu este inca la
inceput: va evolua cu siguranta. Dar va avea un itinerariu artistic propriu,
fara escale la maestrii consacrati si fara povara reformanta a influentelor
streine: poezia lui Cârdu se infatiseaza pe un destin legionar. Ea lasa cu
deosebire aceasta imbucuratoare impresie de independenta, si da astfel
cea mai buna garantie a vizualitatii. Daca Radu GYR, desi liric in fond,
se abate mai ales catre epica poetica (baladele lui impresionante), preferata
vadit de acest vraciu al metaforelor, - Valeriu Cârdu se orienteaza catre o
poezie al carei dinamism isi cauta isvoarele in adancurile problemelor romanesti:
o poezie de gandire.
Deaceea poezia lui Cârdu are
ca dimensiune principala profunzimea. - Aci sta pentru noi, si
originalitatea si valoarea si perspectivele ei.
Cert: "Cuiburi de
lumină" prevestesc un poet mare. Ni-l va aduce chiar al doilea
volum?...
