Garda de Fier

"Cine n'a cunoscut şi n'a dat nici examenul durerii, nici examenul bărbăţiei şi nici examenul credinţei, nu poate fi legionar". (C. Z. CODREANU)
Subscrie

Crăciunul cel adevărat de P.P. Panaitescu

December 17, 2011 By: Garda Category: De Crăciun, PRESA LEGIONARĂ

La colindat...

Ziarul “Cuvântul“, Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940

La curtea bogatului domn crestin Constantin Brâncoveanu era un secretar florentin, Anton Maria del Chiaro, om învãtat si iscoditor, stiutor de multe mestesuguri si cunoscator de oameni. A lãsat o carte despre tara noastrã, în care se cuprind multe obiceiuri azi apuse, pe cari el le vãzuse în timpul slujbei sale de pe lângã domnul tãrii.

,,In ajunul Crãciunului, scrie el, dis de dimineatã se face la curte o serbare frumoasã si anume toti boierii cu dregãtorii se înfãtiseazã înaintea domnului si-i aduc în semn de închinare un covor tesut în chip persian si o cupã cu capac de argint aurit, lucratã în stil turcesc, cu flori de filigramã. In numele tuturor tine o cuvântare logofãtul al doilea, luând ca temã un verset din Evanghelie potrivit cu ziua Crãciunului. Domnului si întregului sãu neam i se ureazã fericire, sãnãtate, pace întru multi ani, dupã dorinta tãrii întregi. Domnul multumeste arãtând cã doreste sã cârmuiascã tara mai mult ca un pãrinte, decât ca un stãpân”. Vin apoi ostasii, cãlãretii, muzicile, slujitorii curtii si se închina domnitorului. Asa era în acele vremi patriarhale. Si noi care vrem sã întelegem cele ce au fost nu numai în chipurile din afarã, ci în sufletul lor, ne întrebãm: ce era adevãrat si ce era formã din toate acestea? Ne închipuim pe oamenii de atunci mai putin învãtati, mai putin prefãcuti, mai aproape de sinceritatea simplã. Din ceremonia descrisã mai sus retinem darul care înseamna nu numai dragoste pentru cel cãruia îi este menit, dar si dragoste pentru un lucru frumos, un covor, un vas de argint lucrat cu îngrijire în filigram.

Logofãtul vorbea încet si apãsat, alegând pãrti din Sfânta Evanghelie, tâlcuite anume. Si aci vedem o a doua notã care ne înlesneste întelegerea mai adâncã a oamenilor din acea vreme. Cuvântul evangheliei era viu. Adicã aceastã carte care se citea mereu, pentru oameni cari citeau putin, se coborâse în vremea lor, cu comoara de învãtãturi si cuvinte întelepte.

Pe vremea domnilor celor rãi cari bãteau cu bici nedrept, cu nãpaste, pe cei drepti, câti nu se vor fi oprit asupra cuvintelor Evanghelistulul Ioan: “Dece nu întelegeti graiul meu? Fiindcã nu puteti sa auziti cuvântul meu. Voi aveti pe diavolul de tatã si tineti sã faceti poftele tatãlui vostru. El, dela început a fost omorâtor de oameni si cu adevãrul nu stã laolaltã, pentru cã nu este adevãr într’însul. Când spune minciuna, grãieste dintru al sale, cãci este mincinos si pãrintele minciunii. Dar pe mine, fiindcã spun adevãrul, nu mã credeti” (Ioan.8.43 45). Când si pentru cine s’au spus aceste cuvinte? Pentru toti cei drepti ce au suferit nedreptate oricând. Sunt si cuvinte pentru vremile de nãdejdi mari si netãrmurite: “Iar eu voi ruga pe tatãl si vã va da alt Mântuitor, ca sã fie pururea cu voi. Duhul adevãrului pe care lumea nu poate sã-l primeascã pentru cã nu-l vede, nici nu-l stie, ci voi îl cunoasteti, cãci rãmâne la voi si va fi întru voi. Nu vã voi lãsa singuri pe lume; sosesc la voi (Ioan. 16-18).

M’am gândit la vremile vechi ca sã lãmuresc aceste lucruri. Crãciunul era o mare sãrbãtoare, o sarbãtoare care însemna întotdeauna întoarcere în sufletul luminat pentru o clipã, o zi. Lucruri frumoas scoase din tainite, cuvinte adânc de înteles, pentru vremile care treceau, opreau în acea zi mersul vietii obisnuite. Sãrbãtoarea era o realitate simtitã înãuntru. Oamenii aceia erau desigur mai întregi la simtiri.

Vremile noastre se întorc acum cãtre datinile cele bune si adevarate, tinerii nostri se apropie iar izvoarele vesnicii întelepciuni, depãrteazã cu scârba de tot ce este falsificat si nenatural în viata.

In pragul unei mari sãrbãtori oprim si noi ca cei de odinioarã. O clipa de bucurie lãuntricã sã ne lumineze în adevar sufletele; caci poate cã vom izbuti încetul cu încetul sa simtim cele firesti, asa cu erau simtite mai demult.

P. P. Panaitescu
Ziarul “Cuvântul“, Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940

0 Comments to “Crăciunul cel adevărat de P.P. Panaitescu”


  1. Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai de seama conducatori ai acestei tari, in vremurile acelea traditiile erau sfinte, si pana la urma el a murit pentru ca nu a vrut sa renunte la traditii, la credinta stramoseasca

    1


Lasă un răspuns