Garda de Fier

"Cine n'a cunoscut şi n'a dat nici examenul durerii, nici examenul bărbăţiei şi nici examenul credinţei, nu poate fi legionar". (C. Z. CODREANU)
Subscrie

OMUL CEL DINLĂUNTRU: VASILE POSTEUCĂ de Arh. Roman Braga

July 27, 2011 By: Garda Category: Presa din Exil, PRESA LEGIONARĂ

Grafica: Ion Mirea

 Revista “Drum”, Anul 9, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1973
 Valoarea lui Vasile Posteucã constã, nu atât în faptul cã a fost un om intelectual si un talentat poet, ci mai ales în aceea cã a avut curajul, în acest veac de mimetism spiritual, sã-si trãiascã drama vietii lui cu sinceritate.
Poezia poate fi rezultatul unor înlãntuiri de imaginatii si sentimente, unele mai dure, altele mai rafinate sau poate iesi chiar din reprimarea unor impulsuri si instincte primare, care îl stãpânesc pe om. Ca intelectual, la fel, omul nu se poate sustrage unui miraj logic de formule uscate, ci cautã sã-si exercite abilitãtile mintii într’un joc de premize si concluzii, cum facem toti, deobicei. Deaceea, pentru a fi consacrat in aceste douã domenii, ca intelectual si poet, opera lui Vasile Posteucã va trebui sã treacã prin ciurul vremii, sã înfrângã barierele timpului si ale spatiului, sã înfrunte criteriile necrutãtoare ale unei competitii universale. Ca om, însã, el a fost mai aproape de noi; el era crestinul, patriotul, nationalistul, tãranul cântãret din fluier, mocanul de pe obcinele Bucovinei, care încrusteazã chipul lui Dumnezeu în scoartã de copac, este si va rãmâne iconarul fãuritor de modele pentru stergare tãrãnesti si pentru blide… este ceeace s’ar putea numi aspectul accesibil al personalitãtii lui – omul cel dinafarã.
Insã, Vasile Posteucã are si un profil interior de o mare adâncime spirituala, pe care niciodatã nu l-a exprimat în poezie; nu i-a gãsit forma, tiparul adecvat. El si-a trãit credinta lui în Dumnezeu la niste mari temperaturi. Nu suferinta, nu drama familiarã l-a înãltat atât de sus si l-a fãcut cunoscut, cât mai ales, focul interior care l-a consumat, sirul de regãsiri si renuntãri, drama metafizicã a întâlnirilor cu Dumnezeu. Cred cã în viata fiecãrui om a existat o clipã de rãpire, un moment zguduitor, în care Dumnezeu a vorbit; la Posteucã, rugãciunea devenise o permanentã, o stare de extaz, un efluviu de inspiratie si actiune.
Era în lagãrul de prizonieri din Germania, când s’a întâmplat în viata lui aceastã revolutie spiritualã, adicã trecerea dela traditionala rutinã a unor deprinderi religioase, cãtre o ordine mai adâncã a lucrurilor. Acolo el a descoperit o carte anonimã, un manuscript rusesc tradus in toate limbile europene. Este vorba de cunoscuta filocalie popularã, “Povestirile unui pelerin rus”. Cuprinde o metodã practicã, o compilatie dupã Sfintii Pãrinti orientali a misterului coborîrii în noi si a descoperirii identitãtii noastre proprii, în centrul ontologic al fiintei noastre sufletesti. Poate cã mii de teologisi preoti au citit aceastã carte si le-a rãmas doar ca o lecturã plãcutã; pentrucã nu toti cei care vorbesc si scriu frumos de Dumnezeu, s’au întâlnit cu El, cu adevãrat. Pentru Vasile Posteuca, însã, a fost o revelatie. El a înteles cã religia este o experientã si nu obiect de studiu, iar valorile, de ori si ce naturã ar fi ele, trebuiesc trãite, nu catalogate. In viata lui începuse un nou mod de cunoastere a lumii, dinlãuntru spre înafarã; nu simtual, nu empiric, ci pãtrunzând în inima lucrurilor, pentrucã la baza fenomenelor fizice, precum în actele politice si în evenimentele istorice, existã un substrat intim, niste permanente, un prototip, care este in mintea lui Dumnezeu, încã inainte de a fi creat universul.
Pacat cã n’a trãit Vasile Posteucã, pentruca sã dea expresie poeticã acestei dimensiuni interioare a personalitãtii lui. Intr’o vreme când oamenii fug de ei însisi, pentrucã li-e fricã sã-si scruteze constiinta, când nimeni nu poate rezista autoanalizei, confruntãrii cu Dumnezeu, dialogului cu sine însusi, ci umbla dupã droguri spirituale si formule de false spiritualitãti, pentruca sã-si adoarmã cugetul, poetul dela “Iconar” s’a cãutat cu frenezie si a avut curajul sã se coboare în constiinta lui ca într’un atom.
Putem desprinde autenticttatea lui Vasile Posteucã, numai din corespondenta lui cãtre prieteni. Dacã nu se va publica acest bogat material, personalitatea lui va rãmâne trunchiatã. Poezia, ca si instantaneul fotografic, nu-l poate defini pe om, pentrucã este prea scurtã, subiectivã, cuprinde strãfulgerãri de moment, extazuri de o clipã, licãriri ocazionale. Figura lui Eminescu asa cum apare din poezii este stranie si contradictorie. Este ateu si mistic, revolutionar si pacifist, înger si demon. Conceptia lui Eminescu despre lume si viatã o gãsim numai în articolele lui politice, dupã cum imaginea realã a poetului Vasile Posteucã îsi capãtã adevãratul ei contur numai publicându-i scrisorile si articolele dela “Drum” si din ziarul “America”.
Acolo ne întâlnim cu el, “omul cel dinlãuntru”, cu poetul intelectual si rugãtor, cu patriotul încrezãtor în viitorul tãrii lui si în epoca de aur a omenirii.

Arhimandrit ROMAN BRAGA

Revista “Drum”, Anul 9, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1973

Lasă un răspuns