Garda de Fier

Verdele nu poate fi ucis si interzis de nici o prigoanã...

 Revista “Drum”, Anul 10, Nr. 3, Iulie-Septemvrie 1974

• 9 Mai, 1971
   Cald. Soare. De-abia din blestemul de frig si sloatã al Minnesotei, poti pretui primavara si vara. Soarele aduce minuni de rai. Verdele e mai verde decât oriunde în lume. Si aurul pãpãdiilor, pe verdele ierbii, e mai scump decât tot bãnetul bogãtiilor! Mã simt de-a dreptul fermecat. Imi topesc mucegaiurile din trup, în vatra soarelui, si ma simt mângâiat, iubit, salvat. Dumnezeu îmi cântã prin inimã.
   Aur pe verde! Simplicitatea smeritã a pãpãdiilor, se’mbracã’ntr’o magie fermecãtoare si eliberatoare. Verdele devine fond al eternului adevãr. Al frumosului fãrã egal. Verdele nu poate fi ucis si interzis de nici o prigoanã, de nici o dictaturã, oricât de barbare si sângeroase ar fi ele. Vine primãvara si se îmbracã tara si toatã planeta în uniforma legionarã, cântând imnul verde al tineretii, învãtând marele mister al mortii si învierii.
   Numai pe verde, poate, aurul pacii si stirii interioare avea atâta cereasca strãlucire. Si totul e simplu si smerit. Depãsind materia si foamea de avere. Reducându-se la gratuitate. La simbolism. La archetipul celei mai dumnezeesti combinatii de nuante: aur pe verde.
   Stiu de ce am trecut, in aceastã viatã si întrupare, prin lumea lui Dumnezeu.
   Primavara îmi aduce aminte de Cãpitan. Stia el cã uniforma legiunilor lui va fi interzisã. Si a mobilizat natura si legile lui Dumnezeu, ca sã poatã fi mereu prezent în spiritualitatea româneascã.
   Asa a fost, asa a glãsuit el, asa a murit: Verde, româneste. 
   Aurul aureolelor de sfintenie, pe verdele primãverii eterne. Aurul martiriului pe verdele tineretii eterne!
   Cãpitane, te simt, cu mine, în lacrima linistirii de azi. Iartã-mi slãbiciunile. Roagã-te lui Dumnezeu pentru mine. Sã pot spune adevãrul. Sã scriu numai una, cu ultima mea suflare: aur pe verde!

Vasile Posteucă
Revista “Drum”,Anul 10, Nr. 3, Iulie-Septemvrie 1974

........