Garda de Fier

Ziarul “Cuvântul“, Anul XVII (Serie Nouã), Nr. 12, Vineri 25 Octombrie 1940

“Deutsche Allgemeine Zeitung” publicã un mare articol despre: “Garda de fier, legionarii si poporul român” în cadrul cãruia subliniazã „întâmplarea fericitã care a fãcut sã se întâlneascã in Legiune doi oameni”: Corneliu Codreanu si profesorul Nae Ionescu.
Gazetarul german a avut viziunea clarã a faptului.
Intr’adevãr!
Cãpitanul a fost cel mai mare revolutionar pe care l-a avut tara aceasta. Nu un revolutionar de arme ale mâniei si mortii, ci de adâncuri, de suflete si definitive realilãti.
Un revolutionar si un mare educator în acelas timp. Care a avut tãria, rãbdarea si geniul de a plãmãdi omul nou, chemând tot ce era viu si tânãr – la scoala eroismului si a sacrificiului total – rãscumpãrând atât prin prezenta, prin fapta, cât si prin moartea lui, întreg rãul fãcut tãrii de generatii nenumãrate.
Pe aceias linie de gândire politicã, militând tot pentru o mare revolutie româneascã – profesorul Nae Ionescu.
Trebuiau sã se întâlneascã. Nu din întâmplare. Ci pentrnca se cãutau de mult fãrã sã se stie. Simteau si unul si altul prezenta nedefinitã a celuilalt.
Deoparte singurul realizator politic în plinã actiune. De cealaltã gânditorul politic, având aceias viziune – la început nu atât de întreg conturatã.
Amândoi erau dotati cu acelas simt de a prevedea – care în politicã e cea mai bunã cãlãuzã. Amândoi erau aplecati cãtre sufletul tineretului. Amândoi aveau aceias mare credintã în Dumnezeu.
Din întâlnirea lor Miscarea legionara a iesit mai puternica, cu fruntea mai înaltã.
La o etate când cumintii îsi vedeau numai de persoana si ambitia lor, profesorul Nae Ionescu a învãtat sacrificiul total în scoala Cãpitanului.
A îndurat asprimea lagãrului – ca putini altii din generatia si suprafata lui – dupã cum Corneliu Codreanu pe a închisorilor.
In ceasurile cele mai aspre, ei n’au cunoscut muscãtura îndoelii.
Stiau cã Miscarea legionarã va învinge. Purtau acest adevãr în sânge si în suflet. Mergeau pe arelas drum al istoriei – unde însãsi istoria îi chema.
Frâmântarea, lupta, sfatul si pilda lor rãmân vii pentru deapururi.
Iar ei în de ei, legati atât prin viatã cât si prin trecerea dincolo.
Au murit la putin timp unul de altul. Cãpitanul ucis miseleste la un sfârsit de Noembrie. Profesorul asasinat realmente în lagãr si trimis sã moarã acasã la începutul unei primãveri.
La chemarea numelui lor Miscarea legionarã, cu eroii si martirii ei, rãspunde din, toate puterile:
– Prezent!

Nicolae Andrieş
Ziarul “Cuvântul”, Anul XVII (Serie Nouã), Nr. 12, Vineri 25 Octombrie 1940