Garda de Fier

Naşterea lui Hristos!

Crăciunul pe care am ajuns a-l prăznui anul acesta este un adevărat dar de acum, căci totdeauna Crăciunul e o vreme de fericire, prin tihna sufletească pe care ne-o aduce, anul acesta însă cu atât mai mult îl simţim ca atare, pentru că prea am fost neliniştiţi, necăjiţi şi tulburaţi de multele care au venit peste capetele noa­stre… Cră­ciunul cade ca o vărsare de mir peste sufletele noastre, ca să ne potolim şi să ne mângâiem. Dar fiindcă praznicul Crăciunului vine cu vestirile lui de pace, de bunăvoire, care trebue să sălăşluiască în inimile oamenilor, în mijlocul înverşunării care s’a abătut peste omenire, ne dăm seama că nu este aceasta starea firească a noastră. Nu ne simțim bine cu ea si tânjim după limanul unde să nu ne mai vedem amenințați de fel de fel de spaime.

De aceia se cuvine să primim vestirea Crăciunului cu toată îmbrăţişarea. Din toată inima să ne bucurăm de ea şi să ros­tim cu sete cuvintele dela Naşterea lui Hristos: Pe pământ pace, între oameni bunăvoire ! (Luca 2,14). Să ne lăsăm duşi de cuvintele fericitelor vestiri ale trecutului, de cântările dulci ale colindelor şi să sorbim cu nesaţ făgăduinţele pe care venirea lui Hristos între oameni le aduce cu ea !

Avem mare nevoie de toate acestea, pentrucă mare este vraj­ba iscată între noi, aşa că toată potolirea aceasta, pe care o do­rim şi o chemăm, se iveşte în zare ca un dar dela Dumnezeu. Dacă, după atâtea cutremurări, dela Dumnezeu şi dela oameni, ne-au ajuns acum zilele cele prea sfinte ale Naşterii Mântui­torului, este clipa când, mai mult ca oricând, ele vin să îm­plinească marea trebuinţă de pace şi de tihnă a sufletelor noastre.
Noi putem avea clipe de frământări, de zbucium, dar nu poate fi aceasta starea obişnui­tă a vieţii omeneşti. Aşa cum, după încordarea zilei, vine odih­na şi potolirea nopţii; aşa cum, după muncile şi rodirea verii, vine adormirea şi amorţirea ier­nii, – asa omul nu poate sta toată vremea numai în încordare si aprindere.

Chiar în mijlocul tu­turor acestora, el gândeşte la vremea când să stea în tihnă şi să răsufle în voie. Simţim acea­sta ca o trebuinţă a firii şi de aceia năzuim spre ea.

Crăciunul ne vine cu această pace dorită şi făgăduită, dar ne aduce încă şi mult mai mult de cât atâta. Ne aduce toată îm­pletirea de veacuri a acestor do­ruri, prin vestirea vechilor proo­roci care făgăduiau împlinirea lor, iar apoi împlinirea lor în ivirea Domnului Hristos între oameni, cum şi tresăltata întâm­pinare pe care omenirea i-a fă­cut-o dealungul veacurilor. Aşa de adânc s’a altoit vestirea ce­rului şi înfăptuirea ei în sânul omenirii prin Naşterea lui Hris­tos, încât ea a rodit între oa­meni prin fel de fel de cântări ale Stelei Vitleemului, de rostiri ale colindelor, de jocuri ale iro­zilor şi multe ca acestea,—încât Crăciunul a ajuns a fi, pentru sute de milioane de oameni, o sărbătoare a celor mai bune nă­dejdi, ale celor mai dulci alinări de care biata omenire are ne­ voie. Mai mult decât oricând, aşa simţim Crăciunul în clipele de acum şi de aceia cu toată încredinţarea să-l primim şi să-l gustăm, ca un dar dela Dumnezeu pentru zdrelitele noastre făpturi.
Arh. SCRIBAN