MAI PRESUS DE TOATE, DRAGOSTEA
“Soborul sbirilor a hotărît / Ca Făt-Frumos să fie omorît…”
Dintre toate însuşirile care alcătuesc personalitatea, unică în istoria noastră, a Căpitanului, cea mai puternică, armonizându-le pe toate celelalte într’o unitate augustă, este, mi se pare, IUBIREA. Virtute dumnezeiască, cuprinzând într’o largă îmbrățişare dela gândul cel mai umil şi mai gângav până la temutele culmi de eroism, topind în văpăile ei toată zgura păcatelor, nesecat principiu de viață care a dat naştere unui nou tip românesc, ea a înconvoiat toate rezistențele şi, supraviețuind cărnii, duce, prin logica inexorabilă rânduielilor dumnezeeşti, la desăvârşirea biruinții.
De dincolo de moarte îi simțim dogoarea blândă, puternică, nemuritoare, unindu-ne, înfrățindu-ne inimile în cadența aceleiaşi voințe, precum lumina soarelui, adierea vântului şi murmurul apelor ne solidarizează în euritmia fără început şi sfârşit a Vieții.
Ion CHINEZU
MOARTEA LUI FĂT-FRUMOS
Buhu-hu, buhu-hu…
Țipăt de cobe noaptea sfâşie…
Şi peste țara deodată pustie
Trec spaime şi semne…
Cine s’o îndrume? Cine s’o îndemne?…Vestea se’mprăştie ca dusă de vânt,
Cântece pe buze s’au frânt;
Deavalma bărbații, femeile-l plâng
Şi tinerii sufletu-îşi frâng…
Stârpitura pornită pe chin şi omor
Se agită peste întregul popor:
Loveşte fără milă ‘n copii
Îndârjită că-s tineri şi vii:
Le scormoneşte în suflet şi’n gând
Să le alunge, pe rând,
Icoana aceluia care
Disprețuind orice amenințare
Voise om nou, în țară stăpână…Uneltind, seminția păgână
Pe viteaz în grabă l-a dus,
Ca odinioară pe Iisus.
Să fie judecat, nedreptățit
Şi osândit…Făt-Frumos, cu fruntea sus, de sfânt,
A fost închis în carceră’n pământ
Şi i s’au pus soldați de pază
Să nu-l ajungă nici o rază
De dragoste, ori de lumină…
Hotar au tras pornirea lor haină…
Dar cât a fost de ‘nalt şi nepătruns
Hotarul n’a ajuns
Să împiedice poporu ‘ndoliat
Ca peste morți şi sângele vărsat,
Cu pasărea şi frunza din pădure,
În rugăciuni să-l cheme şi’n murmure
Să-i spună cu ce încredere i-aşteaptă
Întoarcerea şi judecata dreaptă…Văzând că ‘n suflete creştea
Cu-atât mai mult cu cât întârzia,
Soborul sbirilor a hotărît
Ca Făt-Frumos să fie omorît…Şi într’o zi pe ceru ‘nsângerat
Soarele – apare ruşinat
Că luminează – atâta mişelie
Cât veacurile n’or putea să ştie…
Vântul a prins să sufle şuerând
A moarte, peste lume, peste gând…
Sfâşietoare suferință a cuprins
Dela gânganie la ins
Toată suflarea românească
Ba s’au pornit şi văile şi munții să jelească…În timp ce din ungherul nopților, cu ură,
Râdea apocaliptica făptură.
Gherghinescu VANIA
5 Decembrie 1938
