Garda de Fier

Paraşutări Munţii Banatului FOTO: muzeulrezistentei.ro

În 9 decembrie 1945, aviaţia germană a paraşutat în Munţii Banatului un grup de partizani anticomunişti condus de profesorul Filon Verca.

Fenomenul rezistenţei anticomuniste din Banat a început din toamna anului 1944, imediat după ce regiunea şi ţara au fost ocupate de trupele sovietice. În acea perioadă războiul sovieto-german mai continua încă, nu departe de frontierele noastre, astfel încât această mişcare a apărut în strânsă legătură cu contextul extern.

“Germania avea tot interesul să întreţină în spatele frontului sovietic o mişcare de rezistenţă, cu multiple implicaţii în mersul operaţiunilor. De aceea, imediat după 23 august 1944, cetăţenii români aflaţi în Germania, cu precădere legionari refugiaţi acolo după rebeliunea eşuată din ianuarie 1941, au fost folosiţi în acord cu interesele germane din acel moment. Orientarea lor politică îi determina, de asemenea, să acţioneze împotriva dominaţiei sovietice şi a pericolului comunist, care încă de pe atunci ameninţa să cuprindă şi România”, a explicat istoricul Mircea Rusnac. În câteva luni cât a mai durat războiul, germanii au efectuat în Banat cel puţin patru paraşutări cu scopul menţionat, dintre care trei cuprindeau şi efective umane.  (more…)

“De sub streşini şi din tindă…”

De sub streşini şi din tindă
Să pornim acum colindă,
Că e noaptea, noapte albă,
Liliană floare dalbă.

Vine cerbul prin grădină
Şi la uşă se închină:
N’ați văzut o stea? întreabă,
Liliană floare dalbă.

Vine cel Crai-Nou ş’aduce
Daruri şi de aur cruce
Şi la pomi câte o salbă,
Liliană floare dalbă.

Un luceafăr tânăr spune
Dela prag o rugăciune
Şi s’apleacă, trup de nalbă,
Liliană floare dalbă.
Teofil LIANU

(more…)

“Trece pasul Domnului…”

Trece pasul Domnului
şi ne-aduce’n noaptea mare
peste brazda cerului
Roade nouă, roade rare,
rumenite şi domneşti
plaiurilor româneşti.

Îngeri aspri de pământ
ară’n inimi primăvară
cu paloşul lor cel sfânt
pentru Țara noastră nouă
Țară bună, de dreptate,
slobozită din păcate
închinată lui Hristos
să ne fie de folos.

De pe lanuri cu norod
dintre grâie, romanițe,
Mândru chip de voevod
dintr’un leat cu Miorițe
a aprins întreaga zare
chipu-i mândru ca o floare,
sânziană ca de foc.
Ține-l, Doamne, cu noroc!
C. Moraru-Balş
(variantă inspirată din colindul original de mai jos cu titlul omonim)
(more…)

Grafica: Al. Bassarab, revista “Rânduiala”

Se apropie Sărbătorile Crăciunului şi, odată cu ele, începe să se audă zumzet de colindă; de sub ferestre se desprinde glas lin şi uşurel de copil, creşte ca o mireasmă şi se înalță pe crestele cerului până la porțile raiului:

Într’o zi de sărbătoare,
Dă, Doamne, Doamne.
Trece-un îngerel călare,
Dă, Doamne, Doamne.

Si-aşa iute ce trecea
Dă, Doamne, Doamne.
Pământul cutremura…

Se întâlni cu Dumnezeu şi Dumnezeu mi-l întrebă: und’te duci tu, îngerel?
Şi, aşa, vorbeşte Dumnezeu cu îngerul şi îngerul din colindă se duce la rai, să adune zece copilaşi, toți cu bicele de tei; troznind şi pocnind se întorc pe pământ, să vestească oamenilor marea zi, în care, în ieslea Vitleemului, un prunc mic se naste, “mititel şi ‘nfăşețel şi la față frumuşel”.
Colindă naivă şi sinceră, izvorîtă din inima poporului bun şi iubitor, purtată de gură fragedă de copil, se înalță în ajunul Crăciunului pentru preamărirea şi lauda celui ce a suferit pentru izbăvirea noastră; colindă dulce ca lumina lină a cerului în amurg de iarnă, ca un ciripit zgribulit de pasăre. (more…)

“Lerului, ler, lerului…”

– pentru Adam, la primul Crăciun –

Stea aprinsă străluceşte
Sus pe ‘naltul cerului,
Dela Viflaim porneşte
Lerului, ler, lerului.

Stea aprinsă apărut-a;
Magi vestesc pământului
Că Maria azi născut-a,
Lerului, ler, lerului.

Şi-a născut din Duhul Sfânt,
Pruncul Betleemului 
Intr’un staul, suspinând,
Lerului, ler, lerului.

În locaş necunoscut
De Irodul locului,
Neştiut şi nevăzut,
Lerului, ler, lerului.

Lângă iesle, pe lăicer,
Pruncul încălzit de boi,
Înfăşat pe-un velicer.
Lerului, ler, lerului.

Iar Maria îl desfată;
Cerul Betleemului
Sfântă cale luminată
Lerului, ler, lerului.
(more…)

Magii…

Zările s’au frânt pe creste
Cu un cântec din poveste
Şi-au adus în dar viori
La pitici colindători.

Lerui ler
Pe drum de cer.

Am venit din patru zări
Călători
La cântători
Să v’aducem în cămări
Cântec zăbrelit de ger,
Lerui ler,
Si-am adus în ochi solie
Dinspre zori
Luminători,
Că luceafăr va să vie
Peste țări, pe drum de cer,
Lerui ler.

Lerui ler,
Pe drum de cer
Vin în zori
Colindători
Cu luceferi lumânări.
Sergiu CRISTIAN
(more…)

“Într’o iesle’n Viclein…”

Au venit în bătătură
Pe sub viscol şi ninsoare
Îngerii de peste zare
Şi tot freamătă din gură;

“Colo ‘n staulul sărac
Într’o iesle’n Viclein
S’a născut pruncul divin
Domnul cel de peste veac.

Neamuri glăsuiți în cor
Trâmbițați, sunați din goarne
Că azi s’a întrupat în carne
Regele Veciilor”.

Lerui ler, hai să umblăm
Pe la case de creştin
Să vestim pe cel divin –
Lerui-ler să colindăm.
Petre PAULESCU
(more…)

La naşterea lui Iisus…

Încă odată am auzit colindele şi am fost legănaţi mai mult de amintiri decât de înţelesuri, mai mult de melodii decât de cuvinte, mai mult de vraja nelămurită a sărbătorii copilăriei curate din noi decât de viaţa bătrânelor versuri.
Şi am greşit poate… Dacă nu faţă de noi — căci baia aceasta de lumină bună şi curată ne va fi fost în orice chip de folos — dar faţă de ele, de preţul lor, care merită să fie înţeles altfel.
Căci Colindele nu sunt simple melodii festive. Nici evocări biblice, cum îţi apar mai toate la întâia cercetare.
Ele sunt frânturi păstrate cu pietate din viziunea unei lumi fericite, a noastră, aşa cum am fi vrut noi să fie, aşa cum ne-am vrea noi să ne ducem traiul în ea. In lumina magică a sărbătorii, gândul omului se îndreaptă către înălţimile albe ale lumii dumnezeeşti. E părtaş la fericirea bunătăţii divine. De miracolul Naşterii se bucură firea întreagă, cerul şi pământul cu toate ale lor. E o imensă armonie în bu­curie, pe care nu e iertat să o tulbure nici o nepotrivire. De aceea omul se pregă­teşte dinainte în tot chipul ca să se integreze cât mai nesilit în claritatea ei. Caută să-şi organizeze cât mai amănunţit fericirea efemeră a acestor zile de înălţare. Dinainte, sufletul e purificat prin, rugăciuni, trupului i se pregătesc vestminte cu­rate şi frumoase, mese întinse care să-i înveselească dorinţele sale cele de lut…

(more…)

(more…)

– închinată Studențimii române creştine –

Cândva, un codru secular,
Cu mii de cântece’n frunzar,
De nici o vijelie frânt,
Sorbea puteri adânci de viață din sfântul cer şi din pământ…

Şi bucurii nețărmurite veneau într’una să desmierde
Norodul celor ce de veacuri sălăşuiau în codrul verde:
Potop de păsări cântătoare,
Şi urşi, şi cerbi, şi căprioare,
Şi mierle fluerând din nai, –
Cu negrăit senin în suflet trăiau în codrul lor mereu
Trăiau ca’ntr’un adânc de rai,
Cu gâzele, cu greeruşii, cu florile lui Dumnezeu…

Dar într’o zi, veni din zare o vijelie cruntă foarte,
Cu negri nori aduşi de vânt, –
O vijelie ‘ngrozitoare, cu grele trăsnete de moarte,
Sub care mulți stejari s’au frânt
Şi’n urma căreia, pe codru s’a fost lăsat atâta jele,
De parcă iadul îl călcase cu toate duhurile-i rele!…
(more…)