Ţarul Putin
Cum engleza nu le-a intrat în cap aleşilor, s-au apucat să înveţe rusa şi chineza. Cu sau fără americani (şi-au spus în sinea lor), pînă la urmă, tot la mîna fratelui mai mare de la Răsărit vom ajunge. De ce să nu-i înţelegem şi noi? Au provizii în euro şi dolari, iar acum, prevăzători, vor să facă rost „în mod cinstit” de niscaiva yuani şi ruble. Ruşii ne-au fost cei mai buni prieteni în trecut! Nu-i aşa? În timpul războiului au comis tot felul de nenorociri prin satele româneşti. Îşi băteau joc de femei, furau, luau bunuri din case, erau violenţi, relata actorul George Motoi. Sătenii îşi ascundeau în podul casei fetele şi nevestele tinere din calea violatorilor ruşi în haină militară. Pe deasupra, ne-au dat tezaurul înapoi, ne-au dat şi teritoriile, iar noi, nu şi nu! L-au şcolit pe Ilici, primul preşedinte al democraţiei de tarabă. Cum noi nu prea mai avem armată, iar aviaţia militară e în comă profundă, devine tot mai evidentă opţiunea politrucilor noştri pentru Est. Ceauşescu a avut mai mult curaj să înfrunte U.R.S.S. decît aceşti filistini, poltroni sau poate, razvetka. Declaraţia lui Blănculescu referitoare la scutul antirachetă de la Deveselu şi la majorarea numărului de soldaţi americani pe teritoriul României, este un cartuş orb – o binecunoscută tactică de lansare a unei petarde pe piaţa politică, pentru a ţine mintea presei ocupată. Însuşi, Ţarul Putin oferă motive statelor din blocul estic să se apropie de bună voie de stepa sa. Nu mai pun la socoteală faptul că, de la terminarea Primului Război Rece, liderii occidentali au fost puşi în faţa unei situaţii fără precedent, ceea ce demonstrează că Vladimir Putin este imprevizibil. (more…)
