Garda de Fier

"Cine n'a cunoscut şi n'a dat nici examenul durerii, nici examenul bărbăţiei şi nici examenul credinţei, nu poate fi legionar". (C. Z. CODREANU)
Subscrie

Arhiva / February, 2014

Înalta Curte confirmă că Rodica Stănoiu a colaborat cu securitatea regimului ceauşist – de Leordana Diacu

February 27, 2014 De: Garda Categoria: LA ORDINEA ZILEI

Da

…a semnat notele informative sub pseudonimul “Sanda”…

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ieri că Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei în guvernul Năstase, a colaborat cu securitatea. Stănoiu a fost condamnată să plătească 22.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată către Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), pe care l-a târât ani de zile prin instanţe, în încercarea de a dovedi că dosarul său de colaborator cu securitatea ar fi fost fabricat.

Decizia Înaltei Curţi este definitivă şi pune capăt unui şir lung de procese începute în 2007, când Stănoiu a contestat în instanţă decizia emisă în 2006 de CNSAS, din care reieşea că fostul ministru a fost colaborator al fostei poliţii politice a lui Ceauşescu. Potrivit documentelor depuse de CNSAS în instanţă, Rodica Stănoiu ar fi dat informări despre colegii ei de la Institutul de Cercetări Juridice, inclusiv despre Adrian Năstase, cel care avea să devină ulterior Premier şi şef direct al ei. (more…)

LENIN „A MURIT” ŞI LA TĂRĂSĂUŢI de Maria Toacă

February 26, 2014 De: Garda Categoria: LA ORDINEA ZILEI, Românii înstrăinaţi

"Decedatul" Lenin...

“Decedatul” Lenin…

Duminică, pe la amiază, am rămas uluită de vestea primită de la un cunoscut din Tărăsăuţi: „Astă noapte la noi şi la Costiceni au fost răsturnate monumentele lui Lenin”. Adică, nu m-a mirat că a „căzut” Ilici, căci cu o zi înainte în Ucraina au fost distruse mai mult de o sută de monumente ale conducătorului „marii revoluţii din octombrie”, cum am învăţat cândva la şcoală despre rebeliunea proletară din 1917. M-a mirat, însă, faptul că în aceste două localităţi româneşti din zona basarabeană a ţinutului nostru se mai menţineau statuile acestui odios simbol al totalitarismului. Pe la începutul lui decembrie am fost la şcoala de acolo, însă nici n-am observat că în faţa casei de cultură stă neclintit şi grandios Vladimir Ilici. Aveam impresia că în regiunea noastră n-a rămas nici urmă de aceste monumente. „Gata am scăpat de comunism”, am auzit la telefon vocea bucuroasă a persoanei ce mi-a comunicat ştirea. Drept că „scăpatul” acesta, dorit de săteni de decenii, a fost înfăptuit de un grup de tineri pe ascuns, noaptea, aşa cum se comite o crimă. De ce nu s-ar fi putut realiza acest act de bună voinţă ziua, în mod civilizat, cu învoirea autorităţilor locale? Dar „revoluţia” îşi are legile ei, despre care îmi vine greu să judec. La drept vorbind, la Tărăsăuţi nimeni n-a plâns, nici n-a sărit să apere acest monument, care putea fi demontat şi mai înainte. (more…)

Primăvara europeană, „putinizarea” Europei de Est și Imperiul Euroasiatic de Maria Diana Popescu

February 25, 2014 De: Garda Categoria: LA ORDINEA ZILEI

mdpopescu1Sîngele vărsat pe străzile Kievului face parte din culisele tîrgului între imperiile care îşi dispută centrele de influenţă. Maica Rusia, Unchiul Sam şi Domnişoara Uniune Europeană, căreia, cu trei luni în urmă, Ianukovici i-a întors spatele, suspendînd negocierile pentru acordul de asociere. De atunci, „întîmplător”, protestele de stradă şi represaliile au luat amploare la Kiev, iar  Domnişoara U.E., anorexică din cauza crizei şi a euroscepticismului manifest, fără să privească în ochi războiul civil ucrainean, baletează egoist printre sondajele electorale ale lui 25 mai, numărînd procentele din sondaje, nu morţii şi răniţii din Ucraina.

Acuzat de finanţarea protestelor din Venezuela de către Evo Morales, Preşedintele Boliviei (care a declarat că protestele din Venezuela sînt finanţate de „imperialismul nord-american” şi oligarhii venezuelani, cu scopul de a pune capăt revoluţiei lui Nicolas Maduro), Unchiul Sam, după „Primăvara arabă”, din ambiţii geopolitice, dă un mare „ajutor” „Primăverii Europene”, versiunea 2014. Chiar de la debutul Jocurilor Olimpice de la Soci şi-a ancorat navele în Marea Neagră, motivînd protejarea sportivilor americani. Grijulie, Maica Rusia, afişînd acelaşi pretext, le ancorează la Odesa. Clişeul pare o copie a celui din Georgia anului 2008. Liderii planetei erau prezenţi la deschiderea jocurilor olimpice de la Beijing, iar armata georgiană, cu sprijin logistic de peste ocean, dădea lovitura în Osetia de Sud. Oare, Unchiul Sam n-a învăţat de la ora de istorie că de la Nevski pînă azi ruşii n-au permis invadatorilor să le supună teritoriul? Şi nu vor permite în veci. Strategia Rusiei presupune mai puţină defensivă şi ofensivă cît cuprinde. De la Petru cel Mare încoace aşa s-au purtat ruşii. (more…)

Istoria orală – Interviu cu legionarul Nistor Chioreanu

February 23, 2014 De: Garda Categoria: MĂRTURII, Restituiri - Istoria orală

Semnul Legiunii...CASETA / ROLA NR. : C 323
NR. DE INVENTAR : 1421
DOCUMENTUL NR. : 1049
REALIZATOR : Eugen Preda, Mariana Conovici, Virginia Călin
DATA ÎNREGISTRĂRII : 26.11.1995 Alba Iulia
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII : 25.12.1999
TRANSCRIERE : Wanda Cojocaru; Violeta Constanda (partea a doua)
DACTILO PC : Wanda Cojocaru; Violeta Constanda (partea a doua)
OBSERVAŢII: la interviu participă şi soţia intervievatului; corectură Violeta Constanda
CONŢINUT: NISTOR CHIOREANU – despre istoria Mişcării Legionare

Virginia Călin: Suntem în 26 noiembrie 1995, înregistrăm în casa domnului Nistor Chioreanu. Participă la înregistrare Mariana Conovici, domnul Eugen Preda. Domnule Chioreanu, dumneavoastră aţi avut responsabilităţi mari în cadrul Mişcării Legionare. În 1940, eraţi numit comandant în regiunii Transilvania. Care consideraţi dumneavoastră că erau meritele pe care le aveaţi în mişcare care îl îndreptăţeau pe Horia Sima să vă numească într-o astfel de funcţie? Ce anume făcuseţi până atunci pentru mişcarea legionară?

Nistor Chioreanu: Eu am intrat în mişcare încă de când eram în liceu, erau Frăţiile de Cruce. Şi pe Horia Sima l-am cunoscut, era cu un an mai în vârstă decât mine… Ne-am cunoscut la o întâlnire din asta legionară. După ce a rămas el comandant al mişcării legionare, conducător al mişcării legionare, după moartea lui Codreanu, fiindcă ne cunoşteam şi probabil că datorită faptului că am avut funcţia asta de şef al Frăţiilor de Cruce numit de Corneliu Codreanu, de şeful Legiunii, aveam prestigiu oarecum în mişcare şi aşa s-a întâmplat că am ajuns să fiu numit şef al Frăţiilor de Cruce aici întâi, şef al Frăţiilor de Cruce am fost numit de către Corneliu Codreanu… (more…)