Garda de Fier

CASETA / ROLA NR. : C 960
NR. DE INVENTAR : 2544
REALIZATOR : Octavian Silvestru
DATA ÎNREGISTRĂRII : 21.04.1999
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII :
TRANSCRIERE :
DACTILO PC : SA
OBSERVAŢII : Are fraze/cuvinte neterminate
CONŢINUT : ALEXANDRU SERAFIM

Octavian Silvestru : Astăzi, 21 aprilie 1999, suntem acasă la domnul Alexandru Serafim care a avut amabilitatea să acorde un interviu Secţiei de Istorie Orală din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.

Domnule Serafim, dumneavoastră încă de pe vremea când eraţi student aţi aderat la Mişcarea legionară. Dacă vreţi să ne spuneţi când anume şi mai ales de ce ?

CIOCNIRILE DIN PARCUL CAROL, 1933

Alexandru Serafim: Pot să spun că am aderat la Mişcarea legionară sau mai bine zis la Garda de Fier încă înainte de a fi student[1]. Intâmplarea a făcut că la 24 ianuarie ‘933 să fiu în Bucureşti ca elev, când studenţimea bucureşteană a luat hotărârea ca să pună o cruce la mormântul Eroului Necunoscut[2] pentru că, conform uzanţelor, sau nu ştiu ce să spun, indicaţiilor date, neştiind sigur ce religie a avut soldatul necunoscut, s-a hotărât să nu aibă cruce, semilună sau aşa… Studenţimea creştină însă, considerând că pentru înfăptuirea României Mari n-au fost sacrificaţi nici evrei, nici turci, nici maghiari ci numai români creştini, a luat această hotărâre. Am mers şi eu ca elev, s-a pornit de la biserica Sfântul Anton care era biserică studenţească atuncea, era în piaţa de flori, până la Parcul Carol. Era întreaga studenţime, nu numai legionară. Studenţimea cuzistă era condusă de advocatul Emilian. Studenţimea legionară era condusă de Traian Cotigă, preşedintele uniunii şi de Stelescu, care era deputat. (more…)

Ziarul “Cuvântul”, 1940

(more…)

Coadă la carne în “epoca de aur”

De câteva zile, atentia publică se focalizează pe torţionarii comunişti Vişinescu şi Ficior. Parcă trezită din blestemul uitării, societatea românească încearcă să înnoade istoria şi să aducă în fata justitiei un coşmar care părea trecut sub uitare. Este ruşinos faptul că abia acum, după 23 de ani de la Revolutie, reuşim să admitem că tortionarii există cu adevărat. Mă întreb, de ce oare a fost nevoie de atâta timp să ne trezim sau cine a avut interesul să treacă sub tăcere atâta vreme faptele călăilor neamului românesc? Se spera oare că vor muri aceştia şi nu vom mai fi nevoiti să îi judecăm pentru faptele lor? Era oare important să nu aflăm din cine era format întregul sistem de distrugere a intelectualitătii şi spiritualitătii româneşti?

Oricare ar fi cauza pentru care au fost tinuti aceştia la păstrare, voi arăta cu degetul acuzator către istoricii români care au dovedit prin tăcerea lor complicitate la faptele călăilor neamului. (more…)

IENEA ION

COMUNICAT DE PRESĂ                                      

IICCMER demarează o nouă acţiune de deshumare a unei victime a Securităţii: Ioan Ienea, ucis în 1950, în Verendin (jud. Caraş-Severin)

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează vineri, 20 septembrie 2013, în localitatea Verendin, com. Luncaviţa, jud. Caraş-Severin, o acţiune de investigaţii, care urmăreşte deshumarea pe cale arheologică a osemintelor lui Ioan Ienea, ucis prin împuşcare de Securitatea comunistă pe 17 februarie 1950.

Ioan Ienea, cunoscut şi sub porecla de Budarcă, s-a născut în satul Verendin la 15 martie 1909. Părinţii săi, Nicolae şi Floarea, au avut patru copii, Ioan fiind singurul băiat. Pe 30 iulie 1936, acesta s-a căsătorit cu Marta Mutaşcu (n. 3 noiembrie 1919, Verendin, d. 10 aprilie 1997), cu care a avut un fiu, Ion (n. 1 iulie 1937, d. 19 august 2010). Ţăran la origine, Ioan Ienea s-a ocupat de cultivarea pământului şi creşterea animalelor. A fost încorporat în armată pentru satisfacerea serviciului militar la o unitate din oraşul Cugir, jud. Alba, unde şi-a însuşit cunoştinţe de armurier. Contingentul său a fost mobilizat pentru a participa la acţiunile militare de pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial. Ca participant la război, Ioan Ienea a dobândit statutul de veteran de război. (more…)

CASETA / ROLA NR. : C 257
NR. DE INVENTAR : 1256
DOCUMENTUL NR. : 933
CONTINUT : LAURIC FILON despre istoria Mişcării Legionare
REALIZATOR : Virginia Călin
DATA INREGISTRĂRII : 25.06.95
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII : 3.07.95
TRANSCRIERE : Virginia Cãlin
DACTILO PC : Daniela Ursu
OBSERVATII : 

            Călin Virginia: Sîntem în 29 iunie 1995 şi înregistrăm cu dl. Lauric Filon, unul dintre fondatorii Mişcării Legionare în Bucovina.

Domnule Lauric Filon, v-aş ruga mai întâi sã ne povestiţi în ce împrejurãri aţi ajuns să înfiinţaţi primele “cuiburi” în cadrul Universităţii din Cernãuţi? Deci, am înţeles din discuţia anterioară că dv. cunoşteaţi doctrina şi aveaţi simpatii pentru întemeietorii Legiunii, în special pentru Corneliu Zelea Codreanu.

            Lauric Filon: Da. Dintr-o simpatie deosebitã pentru Corneliu Codreanu pe care l-am urmãrit încã din Mişcarea lui Cuza, fiind la Şcoala militarã de ofiţeri de rezervã din Piteşti, am profitat de-o permisie şi am ajuns la Bucureşti şi într-o searã la sediul Studenţilor în Medicinã. Andrei Ionescu, printre alţi vorbitori, l-a prezentat şi i-a fãcut un portret lui Corneliu Codreanu. El înfiinţase încã din 1927 Legiunea Arhanghelului Mihail. Prin acel discurs al lui Andrei Ionescu mi-a trezit interesul mai acut sã-l înţeleg mai acut pe Codreanu şi-n felul acesta am ajuns când m-am întors la Cernãuţi, la facultate, am iniţiat dimpreunã cu Vasile Posteucã, care era aşa un fel de poet şi sub supravegherea prof. Traian Brãileanu şi a altora: prof. Topa, Neagoe Flondor am iniţiat organizarea Mişcãrii Legionare în cadrul Universitãţii de la Cernãuţi. (more…)