Garda de Fier

“Ne uitam în ochii lui, de-un albastru îmbinat cu verde, şi vedeam furtuni venind, simţiam că mergem spre ora propriei noastre întâlniri cu tainele neamului, cu destinul, cu Dumnezeu” (Vasile Posteucă) – inedită.

(more…)

Horia Sima, Comandantul Miscării Legionare

 Horia Sima a condus Mişcarea Legionară vreme de 53 de ani, din 1940 pînă în 1993 cînd s-a stins din viaţă la Madrid  Comemorarea a 20 de ani de la moartea lui Horia Sima s-a organizat la Mândra, Sibiu, Cluj şi Bucureşti  ,,Dacă spun că va ajunge prim ministru, nu spun nimic” spunea profesorul universitar Ioan Petroviciu despre Horia Sima cînd a susţinut bacalaureatul la Liceul Radu Negru din Făgăraş  Căpitanul Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, l-a numit ,,omul meu de zile negre”  Premoniţia Căpitanului Zelea Codreanu l-a transformat pe Horia Sima în comandant al Mişcării create de el

     Horia Sima s-a născut la 3 iulie 1906 în Bucureşti, fiind fiul lui Gheorghe şi Silvia din Mîndra Făgăraşului, tatăl fiind director şi profesor de liceu în Bucureşti. Studiile liceale le face la Liceul ,,Radu Negru” din Făgăraş, fiind într-o clasă superioară celei lui Nicolae Pătraşcu din Sâmbăta de Sus. A fost unul dintre cei mai buni elevi ai acestui liceu, dirigintele său, profesorul Purice, spunea despre el că nu este premiant în liceu ci este zeul liceului. Aprecieri deosebite a primit la susţinerea examenului de bacalaureat şi de la preşedintele Comisiei, profesorul universitar Ioan Petroviciu: ,,N-am întîlnit un tînăr mai inteligent şi mai bine pregătit de cînd prezidez astfel de comisii. Dacă spun că va ajunge prim ministru, nu spun nimic”. În facultate profesorii săi precum P.P.Negulescu, Nae Ionescu, Rădulescu Motru, PP Panaitescu, Ovid Densuşianu, Ion Codrea, GG Antonescu îi spuneau să nu se mai prezinte la examene că nu mai au ce să-l întrebe. Urmează Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. (more…)

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) împreună cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează începând cu data de 23 mai 2013 a doua campanie de investigaţii arheologice în interiorul penitenciarului din Aiud. Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Primăria mun. Aiud, Penitenciarul Aiud, Întreprinderea de Metalurgie Prelucrătoare Aiud şi Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii din Aiud.

Intervenţia arheologică are în vedere continuarea cercetărilor începute în octombrie 2012 pentru căutarea, descoperirea şi recuperarea unor săbii ascunse de câţiva foşti deţinuţi politici în zona clădirii unde funcţiona atelierul de forjă, edificiul fiind situat într-o mică unitate de producţie industrială cunoscută sub denumirea de Fabrica din interiorul penitenciarului. Începuturile unor activităţi meşteşugăreşti în acest loc sunt atestate în anul 1894, atelierele funcţionând atunci sub acţionariat particular. Din anul 1947 unitatea de producţie îşi desfăşoară activitatea sub denumirea de Gospodăria Anexă a Penitenciarului Aiud, fiind în administrarea directă a penitenciarului. În 1963 aceasta se transformă în Întreprinderea de Metalurgie Prelucrătoare Aiud (IMP), aflată până în anul 1991 în subordinea unei Direcţii economice din cadrul Ministerului de Interne. Atunci se înfiinţează Regia Autonomă Multiproduct Bucureşti în cadrul Ministerului Justiţiei, IMP Aiud devenind o sucursală a acesteia. Din anul 2008 întreprinderea este transferată în administrarea AVAS, activitatea de producţie fiind oprită la sfârşitul anului 2010. În această fabrică, începând din anul 1947, forţa de muncă a fost constituită din deţinuţi, cei cu condamnări din motive politice fiind folosiţi cu precădere până în 1964. (more…)

“Străjuite cu spaimă şi ură
târgurile de plâns se umplură…”

Din şesuri sosiră, şivoi, călăreţi, —
ei nu au zale şi arme de preţ,

Cuvântul dogmă însemnează la scriitorii din antichitate ordin, decret, lege, 1) principiu sau opiniune filosofică 2) . In Noul Testament cuvântul se întrebuinţează de cinci ori. La Luca 2, 1, Fapte 17, 1, însemnează un ordin împărătesc, iar la Col. 2, 14, Ef. 2, 15 poruncile iudaice ca dispoziţiuni externe, lipsite de duhul de viaţă făcător al Evangheliei. In sfârşit, la Fapte 16, 4 se numesc cu acest cuvânt hotărîrile Apostolilor dela Sinodul din Ierusalim, cu privire la Iudeo-creştini.

Două elemente caracterizează înţelesul formal al dogmei: a) provenienţa ei dela o autoritate politică, filosofică sau religioasă: b ) obligativitatea ei pentru cel ce se află în raport cu acea autoritate. Dogma nu este deci o emanaţie a raţiunii sau a voinţii proprii şi nici ceva faţă de care te poţi raporta după bunul plac, odată ce vreai să stai în legătură cu autoritatea dela care emană. Dogma nu este nici un principiu de sine stătător. Când am considera-o ca atare şi-ar primi în fond certificatul tot dela raţiunea noastră, ar fi o descoperire a minţii noastre, sau s’ar sprijini în ce priveşte adevărul şi autoritatea ei pe judecata noastră. (more…)

Invierea lui Hristos (icoană pe sticlă)

Suntem în sărbătorile Sfintei învieri a Domnului. In conştiin­ţele noastre glasuri tainice ne revelează mereu pe noi feţe ace­leaşi adevăruri eterne rostite acum două mii de ani de Fiul lui Dumnezeu. Cuprindem, în întreaga noastră fiinţă tezaurul izbăvirii, iar ochii noştri limpeziţi prin credinţă, văd cerurile deschizându-se şi stau uimiţi de strălucirea împărăţiei lui Dumnezeu. Ispitele dia­volului se depărtează acum de noi, şi cu sufletul despovărat de orice apăsare lumească cuprindem rostul cel adevărat al scurtei noastre vieţi legată de pământ. Dumnezeu şi îngerii coboară raiul mai aproape de nimicnicia omenească şi înţelegem odată cu noua simţire trezită în noi, că, în adevăr duhul Domnului a vindecat suferinţele, a înviat trupuri cari se dăduse viermilor morţii, a ri­dicat pe om din păcatul strămoşesc şi, după ce a sfărâmat porţile iadului, s’a înălţat în slava locului judecăţii viitoare.

Cu sufletele înoite, se leapădă de pe noi toată sgura răutăţilor. Ruşinându-ne de sarcina păcatelor fără de voe, cu mâinile împreu­nate, cu sufletul rostind cuvintele de mărire şi închinăciune către Cel pe care seminţia Iudei nu l-a putut ucide nici cu strălucirea aurului, nici cu vicleniile diavolului, ne lămurim, în câtă cale a vieţii ne mai lasă Dumnezeu, scara faptelor pe care ne suim către ceata drepţilor. (more…)

Grafica: DEMIAN

Iată un cuvânt care astăzi parcă ne sună nouă modernilor departe de suflet şi străin în haina lui slavonească: milostenie.

O vorbă care parcă evocă alte vremi, altă mentalitate. In lumina ei palidă, oamenii de odinioară ţi se par mai buni, mai curaţi sufle­teşte. Ca şi ţăranii cari se mai supun astăzi poruncii creştine pe care o închide.

Şi totuşi voevozii creştini şi boerii ctitori de biserici se tăiau cum­plit între ei odinioară la vremuri de mânie. Şi cât clocot nemăsurat de patimă izbucneşte câteodată printr’un gest din viaţa măsurată a ţăranului nostru, te îngrozeşte uneori şi astăzi.

Noi, modernii şi orăşenii, suntem mai mici în izbucniri, mai mă­suraţi în viaţă. Avem groază de priveliştea morţii, avem groază de roşul sângelui care curge. Ne ţinem atât de disperaţi de lutul acesta pământesc încât ne înspăimântă gândul despărţirii de tină. Trăind în cetăţi apărate, în case de piatră şi fier, am ieşit din cursul adevărat al firii, care e în veşnică reînoire prin moarte. (more…)