Garda de Fier

Bătrânul zeu Zalmoxis, tăria şi mângăerea „Geţilor nemuritori”...

Revista “Gândirea”, Anul XX, Nr. 1, Ianuarie 1941
Bătrânul zeu Zalmoxis, tăria şi mângăerea „Geţilor nemuritori” şi a altor populaţii trace de acum 2500 de ani este o figură extrem de eterică în literatura şi ştiinţa românească. Miile de ani l-au învăluit în pânza de aur a mitului şi ameninţă să-l îngroape ca pe o mumie. Dumnezeul unui neam este însă isvorul nesecat al civilizaţiei şi al tuturor aspiraţiunilor sale către ideal. Zalmoxis n’a fost nici un fetiş şi nici un idol efemer ca la multe dintre popoarele primitive şi sălbatice. El a fost încarnarea celei mai înalte şi mai pure forţe divine la neamurile traco-getice şi a impus cel mai superb stil de viaţă morală şi religioasă unui mare număr de oameni de pe o întindere considerabilă de pământ. Aceşti oameni erau strămoşii noştri Daco-Geţii. Dacă Roma nemuritoare ne-a dat mândria, asprimea şi disciplina legiunilor sale, reînviate azi atât de fericit în legiunea nesfârşită a cămăşilor verzi — fasciile României moderne — Geţia strămoşească a turnat în sufletele noastre setea după desăvârşire şi credinţa caldă în nemurire.
 (more…)

Revista "Insemnări Sociologice"

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 8, 15 Decemvrie 1940
Ştiinţa, pentru a-şi da roadele ce se aşteaptă dela ea, trebue să-şi îngrădească domeniul de cercetare cît se poate de lămurit. Unele ramuri ale “ştiinţei”, sau cum se obişnueşte a se spune, unele ştiinţe, au reuşit să izgonească din cîmpul lor orice amestec de opiniuni, prejudecăţi şi preocupări în stare să tulbure teoria pură, înaintarea spre descoperirea adevărului. Matematica e considerată în primul rînd ca ştiinţă pură, despărţită de tot ce este părere sau credinţă. Adevărurile matematice sînt sau nemijlocit evidente sau pot fi demonstrate. Celelalte ştiinţe, aşa se zice, sînt ştiinţe în măsură ce se apropie de tipul ştiinţei matematice, deci în măsură ce şi adevărurile lor sînt demonstrabile.
Aceste consideraţiuni au făcut să fie scoase din sfera ştiinţei toate teoriile cari nu împlinesc condiţiunile cerute pentru adevărata ştiinţă. Pe de altă parte, cînd domeniul ştiinţei se lărgi tot mai mult, divizîndu-se după obiect în numeroase ştiinte, postulatul matematizării îşi pierdu puterea. Ştiinţele empirice cuceriră tot mai mult teren şi metoda inductivă ocupă un loc cu drepturi egale alături de cea deductivă. Astăzi constatăm chiar o colaborare rodnică între ştiinţele deductive şi cele empirice, astfel că unitatea ştiintei, cel puţin după metodă, e pe cale să se înfăptuiască din nou. (more…)

Insemnãri Sociologice

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 8, 15 Decemvrie 1940
Foarte puțini văd si înțeleg în ceiace se cheamă Biserică ceiace trebue să se vadă si să se înțeleagã, cu adevãrat. Dar si mai puțini trăesc ceiace trebue să se trăiască în Bisericã.
Facem aceste două constatări pe cari desigur le-au fãcut si le fac împreunã cu noi, toți aceia cari si-au pus problema Bisericii si a rosturilor ei, fie din rîvnã sfîntă pentru Hristos, fie din nevoia de a-si găsi un reazim, o axă stabilă în vîrtejul vieții sau al speculațiilor filosofice. Cãci în mod serios numai aceste categorii de oameni îsi pot pune asemenea probleme.
In miscarea legionarã s’au întîlnit îngenunchind pe lespezile sfintelor altare, rîvnitorii si „nebunii pentru Hristos” cu aceia pe cari naufragiile vieții comune si ale cugetării, i-au împins spre căutarea unui suport si a unei axe pe care sã-si reazime viața spre a-i putea da un sens definit ce nu-l avea pentru ei viața de pînă aci. (more…)

"Şi lupta se’ncinge, orbeşte, / Şi geme şi urlă, şi creşte.."

Lumină şi miros de floare
E’n codrul cu rece isvoare,
Cu vrajă de privighitoare
Şi’n codru, sub lună, sub soare
Haiducii ţin tainic sobor.

E dajdie mare pe sate
Şi moare românu’n nevoi:
Ciocoiul îl scuipă şi’l bate
Şi nimeni nu’i face dreptate,
Că ţara e’n mâini de ciocoi… (more…)

Grafica: Demian

Din Vinţ pân’n Tebea, din Ciucea’n Inău,
O gloată ’ncruntată coboară prin vreme
Si’n ochii ei aşpri cu-adâncuri de hău
Ardealul străbunilor geme.

Cu munţii pe frunte şi ceru’n desagi,
Durerea de moarte în scrâşnet şi-o poartă
Şi’n pasul nepoţilor dârji de iobagi
Ardealul se’ncruntă sub soartă.

Sub ţundrele aspre se sbate cumplit
O inimă grea de venin să nu geamă.
Pe cruce de veacuri hain răstignit,
Ardealul stă frânt şi blesteamă.

In umbrele serii, coboară din cer,
Din cerul ciuntit, fără zări de lumină,
Un vaer de-adâncuri de plumb şi de fer:
Ardealul robit se închină. (more…)

Corneliu Zelea Codreanu - Scrisoare, 23 Mai 1935

(more…)

Cuvintele — materia primă a poeziei — au o biografie secretă care nu se consumă prin des­făşurare cronologică aparentă, în văzul tutu­ror, ca faptele oamenilor în istorie. Indiferent dacă poetul pleacă dela „efectul final” pe care vrea să-l provoace la cititor — cum pretindea Poe — sau dela expresia revelatoare a unei in­tuiții profunde a poemului — acel inexplicabil vers donné recunoscut de Paul Valéry, — ca o fulgurație brusc apărută în haosul aşteptării în­ frigurate, cuvintele exercită asupra conținutu­ lui ideale şi sufleteşti pe care le exprimă o ne­istovită putere modelatoare. (more…)