Poveste de jale de O. Goga
Dacă trecĭ cu căruţul prin cutare sat de pe cîmpia Ardealuluĭ orĭ de pa Tîrnave şi te opreşti în drum, să-ţi hodineştĭ caiĭ la crîşma din capul satului, cel ce va scoate capul pe fereastră, să-ţĭ deie bună ziua şi să te poftească, cu multă plecăciune, în curte, va fi de bună seamă un Jidan bătrîn adus de spete, cu barba miţoasă, cu perciuniĭ cîrlionţatĭ şi cu ochiĭ de veveriţă. Aşa e în maĭ toate satele. Nu numaĭ crîşma – şi bolta a ajuns pe mîna lor. Dacă aĭ trece prin cinsprezece sate şi ţi-aĭ pune în gînd să-ţĭ aprinzi ciubucul, numai cu chibrit cumpărat dela boltaş român, apoĭ de bună seamă că n’aĭ face pagubă în tutun.
Povestea tuturor acestor boltaşi şi crîşmarĭ se aseamănă.
Mi-aduc aminte din copilărie. Pare că-l văd şi acum pe jupînu Barbă-putredă, cum îl poreclea satul pe crîşmarul jidan. Atunci era un moşneag cu chipul de Caiafă, cu barba albă ruginită. Umbla cu cîrja, de slăbănog ce era, şi în toată făptura lui numaĭ ochiĭ trăiau. Ochiĭ aceia micĭ şi strălucitorĭ carĭ jucaŭ sub tremurarea pleoapelor. Acest moşneag batjocorit de tot satul, după care strigaŭ copiiĭ, a măsurat patruzecĭ de anĭ rachiul în porţiile creştinilor din sătuleţul de pe Tîrnave. În această vreme s’aŭ schimbat sumedeniĭ de treburĭ şi rînduielĭ în sat: || fruntaşii aŭ ajuns la sapă de lemn, oamenĭ de neam bun aŭ plecat în ţară să se bage slugĭ, un jude al satuluĭ s’a iscălit pentru cutare «domn» şi i-aŭ vîndut tot, mulţĭ aŭ ajuns la temniţă chiar dela masa din crîşmă, – numaĭ el a rămas în pace şi sănătate. L-aŭ înjurat toţĭ, i-aŭ făgăduit că-ĭ smulg barba, cînd l-aŭ prins cu minciuna. Şi el tot s’a ridicat. Banĭ nu cerea dela care nu avea; beutură aducea bucuros, pe aşteptare, se făcea totdeauna mic ca purecele şi însemna datoria creştinilor cu creta pe uşă. (more…)