G L O A T A

Aceia ale cãror patimi si vlagã au fost creme scânteietoare în revolutiile

Coperta interioara a lucrarii

Ardealului, sunt neînfricatii oameni de munte. Sunt oamenii vigorilor de codru. E gloata stãpânitã de elanurile sângelui si ale flãcãrilor.
Suferinta si chinul le-a fost dalta destinului care i-a cioplit aspru cum se cioplesc stâncile. Si cum sufletul le-a fost mereu mistuit de revolte ochii le strãfulgerã lumini de otele.
Asa i-a crescut asuprirea si mãretia care au trãit. Asa si-au izbãvit viata. 
Trocile in care si-au frãmântat pita mizeriilor au fost si leagãne pentru noile vlãstare cari erau pita nãdejdilor in zilele de mâine.
Tãria lor a fost ca stejarul si vrerea le-a fost muntoasã.
N’au trãit sub bolti de palat, dar au respirat sub bolti de codru. Au iubit pãgân pãmântul ce li s’a furat si s’au legat fanatic de glie.
Au vietuit pe culmi, mai aproape de stele si mãretia le-a mãrit credinta.
Au fost pãrtasii grandorilor de munte si forta le-a devenit amenintãtoare.
Din pruncie, topoarele lor au despicat codri si au sfãrâmat mãruntaie de munte, de aceea, in fantezia lor s’a sãlãsluit si a crescut Strâmbã-Lemne si Sfarmã-Piatrã. Viata a devenit basm.
Sub vigoarea barbarã si mãreatã, sub tãria pe care munca si îndârjirea o fãcuse osoasã, pietroasã, patimile lor au devenit pasiune tragicã si pasiunea eroism aspru ca un cântec sãlbatic.
Când nu mai puteau rãbda asuprirea, atunci începeau rãzvrãtirile. Si revoluiiile lor nu erau din îndemnuri si teorii, ci consecintã a vietii trãite, erau scrâsnetul si furia sclavilor, cari din robia grofilor au ajuns in halucinanta robie a dorului de libertate, care nu le cerea decât patimile devenite furii si pumnii lor aspri, cari înelestati pe securi au încercat de atâtea ori sã doboare grinzile unei stãpâniri strãine. In fiecare veac au aprins de mai multe ori, culmile, si-au fãcut sã clocoteascã vãile de tumult, contra acelora ce, din tiranie, s’au jucat cu focul.
Ca descendenti ai Dacilor le-a fost parcã prin blestem hãrãzit sã-si câstige cu lancea, necontenit, dreptul la viata asprã. In veacul al XII, al XIII-lea si al XIV-lea revolutiile s’au înlãntuit atât de des, încât toatã epoca a rãmas caracterizatã prin acel “tumultus rusticorum”. (more…)

Ameninţat cu moartea ca să nu spun adevărul

La 7 aprilie aproape fiecare cetăţean căruia nu-i era indiferent destinul statului nostru a avut de suferit în urma evenimentelor: părinţi, fraţi, surori, soţii, copii — eram atunci toţi cu sufletul la gură.

Damian Hîncu după maltratările suferite

Personal am fost dus la Comisariatul de Poliţie, fiind luat din stradă, noaptea, ca pe vremea NKVD-ului. Când eram bătut la Comisariat timp de 2 zile, mi-am pierdut cunoştinţa de câteva ori. Printre bătăi, auzeam indivizii purtând cagule vorbind între ei: «Uite, încă unul îi gata!». Am fost scos afară la aer ca să-mi revin şi să fiu bătut din nou până la leşin, şi aşa timp de 2 zile. Am spus-o şi o mai spun: am scăpat ca prin miracol cu zile.

Nu îmi voi găsi liniştea niciodată, ştiind că în acest fel au fost omorâţi câţiva tineri în timpul acelor evenimente. În numele lor, din ziua în care am fost eliberat din închisoare, mi-am zis că voi denunţa public acest regim criminal şi voi spune tot ce ştiu despre 7 aprilie 2009, chiar dacă ar fi să-mi risc viaţa spunând adevărul.

Precizez aici că am fost ameninţat cu moartea. Mi s-a spus că voi fi omorât eu şi familia mea de către indivizii mascaţi, atunci când eram torturat şi ceream avocat, când spuneam că voi spune presei despre ce mi s-a întâmplat.

De îndată ce am fost eliberat din închisoare, fiind printre primii tineri eliberaţi, am contactat mass-media, ca să aduc mărturii, vorbindu-le despre chinurile la care erau supuşi tinerii arestaţi. Misiunea noastră este prea importantă ca să ne temem de ameninţările cu moartea: misiunea noastră, a tinerilor, este de a ajuta Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeană.

Fetele care au suferit atunci şi sunt victime ale evenimentelor din aprilie 2009 nu trebuie abandonate în disperare şi durere, cu demnitatea lezată şi sufletul rănit. Guvernul actual ar trebui să le aducă acasă din Italia, să le asigure protecţie şi asistenţă. Acesta ar fi un exemplu că în statul nostru justiţia stă în capul mesei şi ar încuraja tinerii care au dat jos, prin proteste paşnice, ultima dictatură atunci.

Fără să vreau, citind articolele din ZdG, am trăit din nou momentele din aprilie 2009. Mi-au revenit în minte toate trăirile oamenilor: durerea, speranţa schimbării, lacrimile, căutarea cu disperare a victimelor prin comisariate, teroarea, crimele. Vrem nu vrem, ne punem nişte întrebări: Câte dintre aceste cazuri au fost elucidate de atunci? Ce au obţinut acele victime? Câţi dintre criminali au fost descoperiţi? Câţi membri ai organelor de drept care au aplicat comanda atunci, au lovit în oameni şi au ucis au fost demişi şi traşi la răspundere?

Să nu uităm că Europa stă cu ochii pe noi, iar viitorul R. Moldova este în familia europeană. Uniunea Europeană alocă fonduri de susţinere şi dezvoltare statului nostru, însă are nevoie, în schimb, să se convingă că lucrurile avansează, inclusiv în domeniul justiţiei şi respectării drepturilor omului.

Damian Hîncu, student la Drept, Franţa, 22 februarie 2010

Dr. Ivo Gheorghiev. Presedintele „AVE”, Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria 

“Binele romanilor din Bulgaria a plecat odata cu turcul, la 1877”

Medicul Ivo Gheorghiev (Ion Gheorghe)

 Dupa recensamintele oficiale, in satele de la sud de Dunare (din jurul Vidinului) si pana la granita cu Serbia, in Valea Timocului, ar locui circa 150.000 de “vlahi” si “romanofoni” – asa-zise “grupuri etnice”, carora prietena si partenera noastra de aderare europeana Bulgaria, nu le da nici o importanta. In realitate, din numaratoarea intreprinsa chiar de asociatiile acestor “vlahi” rezulta ca numarul lor trece de 250.000. Si intr-un caz, si in altul, adevarul este cat se poate de simplu: asa-zisii “vlahi” sau “romanofoni” (dar niciodata “romani”, in limbajul oficial bulgaresc!) sunt o minoritate etnica romaneasca. Ei nu sunt nici aromani, nici vlahi, sunt pur si simplu romani, urmasii tracilor romanizati care au populat candva marea provincie latina Tribalia. Traiesc pe aceste meleaguri de peste 2000 de ani, dar, din nefericire, ajunsi in zilele noastre, nu le este dat sa se bucure pe deplin ca sunt cetatenii unei tari membre a Ue. Bulgaria, mult laudata de oficialii de la Bruxelles pentru “progresele” ei in materie de drepturile omului si democratie, nu recunoaste, prin Constitutie, existenta minoritatilor etnice, ci doar a “grupurilor etnice” – ceea ce contravine Conventiei Cadru privind minoritatile a Uniunii Europene. Dintre aceste “grupuri”, doar turcii si tiganii au partide politice si drepturi la educatie in limba materna, la viata culturala si religioasa. Pentru autoritatile de la Sofia, cei 250.000 de romani traitori in zeci de comunitati compacte, nici nu exista. Am fost la Vidin, la Ganzova si la Smardan si am vorbit olteneste, cu “fusei” si “ma dusei”, cu multi sateni la fel de vrednici si de iuti ca fratii lor de la nordul Dunarii, in schimb Sofia imi spune mie, jurnalist roman, si Europei intregi, ca nu e adevarat, ca o minoritate romaneasca nu exista la sud de Calafat! Care sa fie explicatia? Aici e tot secretul: daca ar spune ca romanii sunt “romani”, adica daca i-ar recunoaste ca minoritate etnica, Sofia ar fi nevoita sa finanteze si sa deschida scoli si licee in limba romana, biserici, edituri, ziare, posturi de radio si Tv etc. Asa cum a deschis statul roman pentru micile comunitati bulgare de pe teritoriul sau! Ca sa nu intre la cheltuiala, Bulgaria prefera sa bage capul in nisip, ca strutul, si sa poarte la brau, ca jandarmii regali de acum 70 de ani, foarfecele de taiat zavelcile si camesoaiele romanilor. Acesta este ceea ce propaganda oficiala numeste “modelul etnic bulgar”. (more…)

Troica Specială a NKVD din RASSM ordona uciderea a câte 200-300 de persoane la o şedinţă!  

“Si ruşii şi moldovenii români au suferit în egală măsură de pe urma activităţii regimului comunist totalitar. 

Membrii comisiei care se ocupă de studierea crimelor comunismului. Foto: Unimedia

 Totodată, este necesar să facem precizarea că românii moldoveni aveau încă un cap de acuzare datorită naționalismului de care dădeau dovadă”. Acestea sunt declarațiile lui Igor Caşu, vicepreşedintele comisiei pentru condamnarea crimelor regimului totalitar comunist. 

Potrivit lui, comisia analizează în această perioadă arhivele secrete ale mai multor instituții de stat, inclusiv cea a Ministerului de Interne. “Avem date care confirmă faptul că în anul 1941 de pe teritoriul R. Moldova de acum au fost deportate 20 mii de persoane, în timp ce în anul 1949 – cca 36 mii de persoane. Totodată, avem şi acte care confirmă că cca 95 mii de persoane au fost deportate în total în acea perioadă. 

Făcând diferenţa, putem concluziona că nu avem niciun fel de informaţii despre ce s-a întâmplat cu restul de 40 de mii de persoane”, a mai precizat acesta în cadrul conferinţei de presă desfăşurată astăzi la miezul zilei. 

“Am depistat în arhivele MAI câteva mii de dosare, care se referă la condamnarea persoanelor ce au colaborat cu autorităţile româneşti şi cele germane (numiţi culaci sau colaboraţionişti). Provenienţa socială a acestora este variantă. Aceştia erau în special din rândul ţăranilor simpli. Referitor la componenţa etnică, o estimare arată că jumătate erau moldoveni de origine românească. Restul erau de origine ucraineană, ruşi, chiar şi găgăuzi. Noi nu suntem de acord ca aceştia să fie numiţi trădători. Ei au fost mai degrabă victime ale timpului în care au trăit”, au mai precizat membrii comisiei de condamndarea a crimelor regimului totalitar comunist. 

Referindu-se la arhivele ministerului de interne, membrii comisiei spun că au descoperit până în acest moment zeci de dosare şi procese verbale ale Troicii Speciale (n. r. Troicile NKVD au fost, în istoria sovietică, comisii formate din trei persoane însărcinate cu ceeea ce se numeşte astăzi pedapsa extrajudiciară [внесудебная расправа, внесудебное преследование]. Troicile au fost introduse ca un organ paralel cu sistemul oficial legal pentru pedepsirea rapidă a elementelor antisovietice.) “Potrivit datelor, majoritatea verdictelor Troicii Speciale din RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) se terminau cu sintagma – Rastreleati (împuşcat). Foarte puţine dosare din cele care au ajuns pe masa troicii speciale au avut altă concluzie decât cea menţionată mai sus. Există procese verbale care arată că aceste şedinţe ale Troicii puteau avea loc de 2-3 ori pe zi, iar în cadrul lor peste 200-300 de persoane erau condamnate extrajudiciar la moarte”, a precizat Gheorghe Cojocaru, preşedintele comisiei pentru studierea crimelor comunismului. 

Membrii comisiei pentru condamnarea regimului comunist totalitar au precizat că statul oferă acces către toate documentele necesare pentru defăşurarea studiului şi că ultimii nu întâmpină nicio piedică în acest sens. “În curând urmează să fie analizate şi arhivele SIS, instituţie care la fel s-a arătat deschisă în a colabora cu privire la analiza activităţii regimului comunist” au conchis membrii comisiei. 

UNIMEDIA precizează că autorităţile moldovene au aprobat săptămâna trecută desecretizarea arhivelor din perioada anilor 1974-1984 şi 1985-1991. 

Sursa: UNIMEDIA

LUI OGORANU I SE CUVINE RECUNOŞTINŢA NAŢIONALĂ, NU CONTESTĂRI OFENSATOARE ! 

Luptătorul din munţi

Partidul “Pentru Patrie” saluta participarea, la Festivalul de film de la Berlin, a productiei cinematografice “Portretul luptatorului la tinerete”, avindu-l ca personaj central pe eroul rezistentei armate anticomuniste din Muntii Fagarasului, Ion Gavrila Ogoranu.

In acest context, am luat cunostinta cu consternare de interventiile d-lor Marko Katz si Alexandru Florian, facute pe langa juriul prestigiosului festival, prin care, fara a viziona macar filmul in discutie, au mers pana la a cere interzicerea difuzarii acestei productii.

 Deoarece nu am avut posibilitatea de a vedea filmul inaintea sau in cadrul prezentarii oficiale la festival,  noi nu ne putem pronunta asupra calitatii si profesionalismului cu care a fost realizata aceasta productie.

 Insa conducerea Partidului “Pentru Patrie”, al carui membru fondator si presedinte pana la moarte a fost Ion Gavrila Ogoranu, reaminteste contestatarilor, si deopotriva opiniei publice romanesti, ca venerabilul luptator s-a impus in constiinta romaneasca si europeana ca un erou al luptei pentru libertatea, demnitatea si propasirea poporului roman. Implicarea sa politica in calitate de personalitate publica in constructia democratica a Romaniei de dupa 1989, fac, in acest sens, trimiterile la “fascism” si “antisemitism” ale celor doi contestatari cel putin ofensatoare.

Rolul lui Ogoranu in lupta de rezistenta impotriva regimului comunist este incontestabil, iar aceste merite i-au fost recunoscute inclusiv de Administratia prezidentiala a SUA – prin includerea sa in lista pe care presedintele Richard Nixon a inaintat-o autoritatilor comuniste de atunci -, dar si de prestigioasa Amnesty International, cu care luptatorul a avut stranse legaturi in urma interventiilor acesteia in perioada in care era urmarit.  

 Totodata, atragem atentia celor doi domni, asupra faptului ca interventii de genul celei formulate de ei nu fac decat sa ofenseze sentimentul national si cinstirea cuvenita luptei si jertfei tinerilor luptatori din Rezistenta Nationala Anticomunista. Aceste abordari sunt nocive pentru echilibrul si stabilitatea societatii romanesti, ele generind redeschiderea unor rani ale trecutului si aducind prejudicii procesului de reconciliere nationala, atat de dorit de toti si atat de necesar consolidarii Statului de Drept in Romania.

 Istoria recenta a Romaniei trebuie asumata cu maturitate, si nu prin cantonarea in sabloane specifice regimului comunist. Iar cei care, in munti sau in inchisori si lagare, si-au jertfit tineretea impotrivindu-se regimului ilegitim si criminal de dupa 1945, nu pot fi considerati decat eroi ai natiunii romane.

PARTIDUL “PENTRU PATRIE”

Presedinte: Virgil Totoescu, fost detinut politic
Presedinte executiv: Coriolan Baciu  

Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti
Biroul de presa

In legatura cu protestul unor evrei referitor la filmul care prezinta luptele grupului Ion Gavrila Ogoranu, fostii detinuti politici luptatori anticomunisti au de precizat doar atat:

1. Cei ce se pronunta impotriva Rezistentei armate anticomuniste din muntii Romaniei, dovedesc ca sunt de partea celor ce i-au prigonit pe acestia, adica sunt de partea comunistilor care au instaurat in Romania un regim criminal si ilegitim.

2. Deoarece Tribunalul International de la Nurnberg nu a considerat Miscarea Legionara ca fascista, nazista sau colaborationista, cei ce azi acuza pe legionari rezulta ca nu recunosc legitimitatea acestui Tribunal si contesta autoritatea de lucru judecat.

3. Legionarii totdeauna au facut o distinctie clara intre marea masa a evreilor cinstiti, muncitori, loiali statului roman, si respectiv minoritatea care s-a dedat la acte de coruptie si care a sprijinit regimul comunist, in numele caruia au savarsit crime, torturi si siluiri de constiinte.

In concluzie, cei ce se pronunta impotriva Rezistentei armate din muntii Romaniei, pot fi etichetati ca dusmani ai poporului roman.
Istoria Romaniei a glorificat si va glorifica de-a pururi eroii din Rezistenta Nationala Anticomunista.

Secretar, Gheorghe Jijie

Ziarul “Buna Vestire”, Anul II, Nr. 287, Duminică 13 Februarie 1938

Sufletul se poate odihni întotdeauna în poiana istoriei ardelene. Oridecâteori coboară svon de îngrijorare, îndoielile si chinurile se risipesc dacă privesti, drept în fată, icoana însângerată a Ardealului.
Ardealul n’a crescut din petrecere si din întâmplare ci din frângere pe roată.
Inima pământului, acolo, în Ardeal, a svâcnit româneste dintru început.
Muresul si-a purtat prin veacuri unda bătută în jale iar Oltul, spintecând muntii, si-a trimis revolta si protestul pe drumul Dunării bătrâne.
Maghiarii l-au dumicat pe Horia, i-au împrăstiat sângele si oasele.
Maghiarii i-au dat lui Iancu fluier de nebunie.
Memorandistilor li s’au împărtit celule. Popii Lucaciu vacz-uri si seghedinuri.
Ardealul a fost dus în fata tuturor tribunalelor, condamnat de toti procurorii si închis în toate închisorile.
Un sir nesfârsit de martiri i-au străbătut istoria.
O mare de sânge i-a stropit tarina. Temnitele i-au furat libertatea si gloantele i-au străpuns pieptul.
La Belis, Motii au fost transformati în uriase ruguri.
Dar din toate astea, Ardealul s’a ridicat biruitor, s’a desprins din mileniul catuselor si a privit, senin, mai dârz, mai tânăr si mai viu, spre soare, – asa cum a pornit Invierea Domnului din chinurile Golgothei.
Sângele si oasele lui Horia au cerut dreptate peste 3 veacuri. Iancu si Buteanu si năpraznicul Axente Sever si-au rostit cuvântul la Alba Iulia.
Iluminatii vlădici si dascalii de carte românească au tras clopotele toate într’o zi de 1 Decembrie.
Iar Bărnutii a vorbit, tot asa ca la 48, pentrucă, dacă au trecut anii, au rămas jertfele si idealul nu s’a clintit.
Ungurii n’au priceput niciodată Minunea si nici azi nu vor s’o cunoască. Pentrucă ei gândeau ex categra si depe fotoliile dregătoriilor.
Mâna lor n’a frământat niciodată o bucată de humă ardeleană, mâna lor n’a simtit niciodată cum se preling picăturile de sânge românesc din pumnul de pământ.
Ei n’au întrezarit pasii Mântuitorului prin lanurile furate si n’au auzit cum încep si pietrele să grăiască, în grai sfânt si nou, în grai românesc.

Valeriu CÂRDU

Când am auzit de sosirea lui în sat mi l-am închipuit cu turban şi şalvari aşa cum văzusem turcii prin cărţile de scoală.

Flori - motiv

Dar moş Osman n’avea nimic din portul lui de origină; în loc de iatagan purta mai întotdeauna cu el un cuţit lung, cu mâner gros de parea mai mult sabie. Cine ştie din ce bucată de fier şi unde îşi făurise el acel cuţit? Se vedea bine că trecuse prin bătăi de ciocan, pe nicovală. Când din curiozitate îl priveam printre garduri “să văd cum arată un turc”, mai întotdeauna era cu el în mână. La lucrul în vie, la cioplitul lemnelor, în jurul căsutei, îl purta mereu cu el. Nu-l lasa niciodată pe afară.
Moş Osman nu lăsa locuinta si via decât când aducea apă dela fântână. Mălai si alte lucruri care-i trebuiau lui i le aducea reangajatul, stăpânul viei, care, ieşit la pensie, se stabilise la Focşani. Până şi tutunul tot reangajatul i-l aducea. Moş Osman trăia ca rupt de lume. In singurătatea lui părea “câine credincios numai stăpânului”… “Mult o fi umblat hotul de reangajat, până să-şi găsească un astfel de chelar” auzeam eu vorbind pe cei mai mari.
Ziulica’ntreagă mos Osman mereu pe afară îsi făcea de lucru, chiar atunci când în vie nu mai avea nimic de făcut. Cu luleaua’n dinţi si mâinile cruciş pe pântece, sta ore înregi nemişcat pe colţul prispei. Se misca numai atunci când i se stingea luleaua sau i se termina tutunul. Când simţea că noi îl priveam printre garduri, îsi arunca si el privirea spre noi, în care eu nu citeam decât indiferenţa. Atunci însâ când veneam încet aproape de căsuţa lui, (mai mult o baracă decât casă) pe nesimţite, mos Osman parea dus departe pe gânduri. La isbucnirile noastre in râs sau trosnetul unei ramuri uscate el tresărea ca întors grăbit de prin cine stie ce lumi îndepărtate, apoi, lua poziţia omului fără griji; ochii lui însă trădau nostalgia după lucruri si ţinuturi cunoscute numai de el. (more…)

Ziarul “Buna Vestire”, Anul II, Nr. 287, Duminică 13 Februarie 1938

"Suflet înstelat si ochi de tămâioare limpezi..."

Am mai scris, nu de mult, despre sufletul înstelat si ochii de tămâioare limpezi ai copiilor nostri.
Si spuneam, atunci, că prichindeii ăstia de azur îmi vin in minte mai ales in ceasurile brumate cu tristeti, când inima e un violoncel rănit iar condeiul ar vrea să mustească un strop de sânge in vârful lui… O, da, atunci – mai mult decât oricând – ochii copiilor, pâlpâind lumini si aurori, sosesc să însenineze gând, frunte si scris. Uite, văd cum se destramă, in jurul meu, elegiile, si cum se redeschid, solare, zările mohorîte: o imagine proaspătă de copil bucălat îmi surâde. Dacă ati stii câtă primăvară aduce in casa i si in suflet un piciu de-o schioapă cu vorbe mici si nasul cat o alună ! Pasii lui sunt pasi de pitic venit dintr’un basm floral. Gesturile lui sunt de zăpadă. Gurita poceste încântător cuvintele si amestecă naivitatea lor cu cer…
Iar când obrazul lor se culcă, aerian aproape, pe mâna ta trudită, brazdele fruntii ti se topesc in zâmbet si in odae începe să ningă cu fulgi îngeresti.
Mi-aduc aminte de atâtea amărăciuni si desnădejdi care mi-au colindat, cu tristă stea de venin, sub ferestrele vietii.
De-atâtea ori pâinea luată, pentru crezul meu, dela gură; de-atâtea ori pustiul zilei de mâine, în fată; de-atâtea ori pasii mei urcând, cu greu, peste “muntele suferintii” sau glesnele sfâsiate prin “pădurea cu fiare sălbatice”… In acele durute clipe de plumb, numai făptura copilului meu mi-aducea liniste si limpezime. Genele fetitei clipeau, mătăsoase; si nădejdile-mi cresteau noui si puternice. Bratele ei imi cuprindeau, colan de lalele, gâtul, si totul redevenea cântec, dor de viată si de biruintă…
Nefericiti sotii care nu găzduesc, in casa lor, lumina unul copil! Nefericite femeile care n’au îngânat, o singură dată, un cântec de leagăn, si n’au veghiat, o singură noapte, lângă două mânute cât niste colibrii de portelan si lângă un căpsor blond, ciufulit de lună! Nefericiti bărbatii cari se intorc, seara, supti de istoveală si de lupta crâncenă cu viata, si nu sunt întâmpinati, in prag, de ciripitul păduret de mierlă al unui prichindel rupt dintr’o ramură de visin înflorit!
Mi se strânge inima de groază când mă gândesc cu câtă usurătate aleargă unele – cele mai multe – sotii tinere după asasine “interventii chirurgicale”, si cu cât cuget mort consimt bărbatii lor la sfârtecarea micului mugur îngeresc de viată…
In Bucuresti, ca si in orasele de provincie, – cu toată legea severă, care opreste crima avortului – se află încă sute de pipergali.
Sute de pipergali si sterni, alături – din nenorocire – de zeci de medici români – trăesc din mădularele ciopârtite ale micilor vieti ce n’au ajuns încă la vârsta unui crin.
Se practică încă, pe-o scara întinsa, avortul, in cele mai ucigase conditii.
Va reamintiti cu cât a inumană ferocitate a fost aruncat in sobă, anul trecut, trupusorul, abia viabil, al unui prunc si topit pe jeratecul din teracota pipergalului asasin? Nu vi se cutremură fiinta?
De ce atâta frivolitate în căsniciile atâtor insi, care, pentru a nu-si “complica existenta”, preferă, cu seninătate, să aibă pe constiinta omătul însângerat al unui prunc ucis prin avort? Viata este, desigur, grea. Dar ea trebue luată de piept.
Trebue o trăire adâncă, răzbită, luptată… Pentru ticăloasa voluptate de-a putea merge, comod, la cinematograf, ori de-a cutreera Calea Victoriei, cu lungi contemplări la vitrinele magazineler, tinerele sotii nu trebue să sacrifice însăsi rostul lor in viata familiei si în viata Neamului.
Si bărbatii la fel. De-ajuns cu bodegile si prelungile aperitive. Alta este adevărata viată conjugală, decât aceia de-a te vedea “salvat” de eventuala “povară” a copilului prin câteva mii de lei aruncati unui stern sau altui bestial profesionist de acest fel.
In casele noastre, ne trebue îngeri pământeni. Pentru însăsi consolidarea familiei. Pentru misiunea ei însăsi. Pentru seninătate. Si încă pentru ceva: pentru a creste vlăstare noi, în altă lumină morală, Neamului nostru drag…

Radu GYR