Garda de Fier

Dormi, copilul mamei, că-i târziu.
Plânge-o pasăre ‘ntr’un pom pustiu
Şi din creasta nopţii bate vânt…
Eu ţi-oi spune basme şi-am să-ţi cânt,
Basme de azur şi de pământ, -
Bate noaptea ‘n geamuri şi-i târziu…
Dormi, odorul mamei, pui sglobiu…

Ne privesc neliniştiţi din rame,
Moşii cu pistoale şi dulame.
Toţi s’au irosit în bătălie.
Toţi în pumnii tăi ar vrea să’nvie,
Pe cărări de dor şi haiducie,
Să mai ţină roibi buieci de coame,
Intre codrii lor străbuni şi crame;
Să mai joace hora la chindie,
Cu străinii’n crâncena urgie,
Gile să le deie pe vecie.
Dormi că îngerul de gând îţi ştie,
Puiul mamei, crin de bucurie…

Despre ei baladele ne spun:
Unii se topiră în surghiun;
Alţii’n ocne, alţii prin prigoane.
Numai lacrimi, doruri de codane,
Candelă şi rugă la icoane…
Nu vezi ochii lor arzând blesteme?
Lânceziţi de linişte şi vreme,
Glasul lor se’nalţă să te cheme;
Ca o goarnă bate prin goruni,
Să ridici un steag şi să-i răzbuni,
Vifore de flinte şi furtuni.
Dormi odor, pe vatra din străbuni,
Vâlvătaie ‘ncinsă sub cărbuni,
Dor iubit de visuri şi minuni…

Caii lor bat obcine’n trecut.
Ei trăiră veacul şi-au văzut
Neamul, numai gemete, sub cnut.
(more…)

  Revista “Drum”, Anul 9, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1973

Vasile Posteucă împreună cu Lucia Popovici, fiica binecunoscutului luptător nationalist Aurel C. Popovici...

  Ultimele zile ale poetului

Pe Vasile Posteuca l-am cunoscut inca din vremea studiilor liceale si l-am urmarit apoi in toate imprejurarile vietii sale dealungul anilor, in care întreaga sa fiintã si activitate si-a pus-o in slujba idealurilor românesti si crestine.

În ultima parte a bolii sale, in Spitalul Columbus din Chicago, unde era sub supravegherea unui grup de medici specialisti, am avut ocazia sã cunosc o altã fatã a personalitãtii sale, care este impresionantã in deosebi pentru observatorul de stiintã medicalã: rezistenta lui fizicã si luciditatea mintii si a judecãtii sale in apogeul crizei biologice prin care a trecut.
Toti medicii consultati au fost uimiti de puterea sa de analiza logicã a situatiilor in care se gãsea si puterea sa de coordonare a judecãtilor, precum si de sbuciumul sãu sufletesc legat de idealurile sale supreme de viatã in pragul dramatic al mortii. Acest sbucium sufletesc a depãsit cu imensitatea si caracterul lui toate durerile fizice, toate preocupãrile de salvare medicalã si toate grijile de persoana lui sau a familiei sale. Intrebat asupra durerilor cauzate de boalã Posteucã rãspundea: “Nu mã doare, ma arde, parca cineva a luat o grãmadã de cãrbuni aprinsi si mi-a pus-o în stomac”. Totusi nu accepta medicamentele de usurarea durerilor decât atunci când vroia sã doarmã pentru odihna normalã a trupului sãu. Îsi fãcea cu regularitate meditatiile si rugãciunile zilnice si urmãrea cu atentie si interes toate situatiile care priveau perspectiva plecarii sale pe “tãrâmul celalalt”. Sfãtuia si încuraja cu bãrbãtie pe prieteni si camarazi si vorbea cu seninãtate uimitoare despre moartea crestinilor. (more…)

Grafica: Ion Mirea

 Revista “Drum”, Anul 9, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1973
 Valoarea lui Vasile Posteucã constã, nu atât în faptul cã a fost un om intelectual si un talentat poet, ci mai ales în aceea cã a avut curajul, în acest veac de mimetism spiritual, sã-si trãiascã drama vietii lui cu sinceritate.
Poezia poate fi rezultatul unor înlãntuiri de imaginatii si sentimente, unele mai dure, altele mai rafinate sau poate iesi chiar din reprimarea unor impulsuri si instincte primare, care îl stãpânesc pe om. Ca intelectual, la fel, omul nu se poate sustrage unui miraj logic de formule uscate, ci cautã sã-si exercite abilitãtile mintii într’un joc de premize si concluzii, cum facem toti, deobicei. Deaceea, pentru a fi consacrat in aceste douã domenii, ca intelectual si poet, opera lui Vasile Posteucã va trebui sã treacã prin ciurul vremii, sã înfrângã barierele timpului si ale spatiului, sã înfrunte criteriile necrutãtoare ale unei competitii universale. Ca om, însã, el a fost mai aproape de noi; el era crestinul, patriotul, nationalistul, tãranul cântãret din fluier, mocanul de pe obcinele Bucovinei, care încrusteazã chipul lui Dumnezeu în scoartã de copac, este si va rãmâne iconarul fãuritor de modele pentru stergare tãrãnesti si pentru blide… este ceeace s’ar putea numi aspectul accesibil al personalitãtii lui – omul cel dinafarã. (more…)

Gravura: Horatiu Dimitriu (revista Gândirea")

 Revista “Drum”, Anul 9, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1973

Vasile Posteuca era fiu al Bucovinei, provincie româneascã disputatã pe rând de douã puteri la fel de imperialiste: Austro-Ungaria si Rusia Sovieticã. A fost imposibil ca tânãrul student de odinioarã sã se sustragã atractiei miscãrilor nationaliste sau iredentiste. Se obisnueste a se decreta în mod absurd “naziste”, doar în tãrile occidentului european care au pierdut rãzboiul, uitând cã nationalismul, este un sentiment universal. Il practicã aproape toate marile puteri sau cele mici, dar mai cu seamã Uniunea Sovieticã. Sã încerce cineva a rupe un metru din teritoriul micilor state cucerite piratereste de Sovietici! Se va deslãntui cel mai feroce mãcel, in ciuda “fraternitãtii internationale” proclamatã de guvernantii rusi întru adormirea naivilor.
(more…)

Verdele nu poate fi ucis si interzis de nici o prigoanã...

 Revista “Drum”, Anul 10, Nr. 3, Iulie-Septemvrie 1974

• 9 Mai, 1971
   Cald. Soare. De-abia din blestemul de frig si sloatã al Minnesotei, poti pretui primavara si vara. Soarele aduce minuni de rai. Verdele e mai verde decât oriunde în lume. Si aurul pãpãdiilor, pe verdele ierbii, e mai scump decât tot bãnetul bogãtiilor! Mã simt de-a dreptul fermecat. Imi topesc mucegaiurile din trup, în vatra soarelui, si ma simt mângâiat, iubit, salvat. Dumnezeu îmi cântã prin inimã.
   Aur pe verde! Simplicitatea smeritã a pãpãdiilor, se’mbracã’ntr’o magie fermecãtoare si eliberatoare. Verdele devine fond al eternului adevãr. Al frumosului fãrã egal. Verdele nu poate fi ucis si interzis de nici o prigoanã, de nici o dictaturã, oricât de barbare si sângeroase ar fi ele. Vine primãvara si se îmbracã tara si toatã planeta în uniforma legionarã, cântând imnul verde al tineretii, învãtând marele mister al mortii si învierii.
   Numai pe verde, poate, aurul pacii si stirii interioare avea atâta cereasca strãlucire. Si totul e simplu si smerit. Depãsind materia si foamea de avere. Reducându-se la gratuitate. La simbolism. La archetipul celei mai dumnezeesti combinatii de nuante: aur pe verde.
   Stiu de ce am trecut, in aceastã viatã si întrupare, prin lumea lui Dumnezeu. (more…)

Revista "Sentinela"

Revista “Sentinela“, Anul III, Nr. 1, Iulie 1962. Tipografia “Vestitorii”, Munchen
   Originea lor – O surprinzãtoare rezistentã si tenacitate – Societãtile româno-americane – Dupã împlinirea visului national – Deceptii – Al doilea rasboi mondial – Cu inima împãrtitã – O nouã desamagire – Statele Unite îsi reneaga idealurile – Ajutorarea refugiatilor – Noul val de emigranti – Nivelul lor intelectual si politic – Un bilant deprimant – Complexul de jale – Nationalismul romantic – Tovãrãsia cu trãdãtorii dela 23 August – Ostracizarea lui Aron Cotrus – Necesitatea unei reactiuni – Peisajul politicii interne americane – Influenta comunistilor – Crearea unui grup de presiune propriu – Coalitia nationalitãtilor – Politicã activã de eliberare – In larg spre marea politicã

Românii din America îsi trag spita neamului, in cea mai mare parte, din satele ardelenesti, bãnãtene si bucovinene. Mai putin din Vechiul Regat sau alte tinuturi românesti. Si-au pãrãsit vatra pãrinteascã unii pentru a scãpa de asuprirea strãinã, iar altii, cei mai multi, pentru a-si întocmi o viatã mai buna. (more…)

Purta coif, azi, poartã cascã...

  S’a oprit din scris si pana.
Toate, de înmãrmurire,
Las’ sa picure din rana
Fiului, dumnezeire.

„Iartã-l Doamne cã nu stie
Ce-a fãcut sau ce doreste,
Azi s ‘a lepãdat de iie
Si-a uitat de pâini si peste.

A uitat sa-si oglindeascã
Ceru’n mila si iertare.
Purta coif, azi, poartã cascã
Si mereu ceva nu are.

Strânge ‘ntruna ca’n blesteme,
Strânge depãsind mãsura,
Si visând tot diademe
A ‘ncurcat mila cu ura.
(more…)

Dimineaţa, mama fãcea o cruce frumoasã pe grâul fiert din ajun...

  Ciresele coapte … Poate nu ar trebui sã spun decât atât: „ciresele coapte”. Gustul cireselor foarte coapte din vremea sfârsitului de scoalã – adio profesori si lectii si griji! – gustul cireselor coapte din Sâmbãta mortilor, nu stiu de ce, dar ciresele coapte din Sâmbata mortilor aveau un gust deosebit, cu totul deosebit, pentru mine era gustul împlinirii depline, concentrând, parcã, în sine, miezul deplin al vietii prezente.
Dimineata, mama fãcea o cruce frumoasã pe grâul fiert din ajun, apoi pleca la bisericã – noi trebuia sã strângem cirese, cât mai multe cirese, sã aibã mama de ajuns de’mpãrtit. In familia noastrã erau multi morti si atunci – ne spuneam – trebuie sã strângem cirese cât mai multe, ne suiam bucurosi în prietenul nostru, ciresul, era o zi deosebitã si mâncam cirese pânã nu mai puteam, gândindu-ne cu poftã la coliva, brânza, colacii si mai ales gogosile ce aveam sã le mâncãm dupã ce femeile vor termina cu’mpartitu’. (more…)

“Libertatea”, New York. Director: Nicolae Niţă. Anul I, Nr. 3, Octombrie 1982

    Acum 30 de ani în urmă, în anul 1952, în tranşeele de luptă din Coreea şi-a pierdut viaţa un tânăr compatriot român de 22 de ani, Gheorghe Gheorghescu, unul din acei români exilaţi care pentru Ţara şi Neamul crucificat, s’au oferit voluntar să lupte cu arma în mână împotriva acelora care urmăreau şi aici, în această parte a lumii, să răpună drepturi şi libertăţi existente.

    El se născuse la Bârlad, la 17 Septembrie 1930 şi se refugiase împreună cu tatăl lui în Statele Unite spre a scăpa de comunism. In ţară îi rămăsese mama, “în ghearele călăilor”, -cum spunea el. Cu gândul la ea, cu dor adânc de ţară, cu nopţi chinuitoare şi şoapte gemute care îi tremurau somnul, pentru a lupta împotriva acelora care îi terorizau mama, se înrolează în anul 1951 în cadrul trupelor O.N.U. (more…)

Un grupaj de interviuri realizate cu ocazia Congresului ”Vetrei Romanesti” din America, în anul 1987 de colaboratorul ziarului Libertatea, Doru Popescu.
Interviu cu Pr. Marin Mihalache si Pr. Moldovan