Garda de Fier

Ediția a II-a, revăzută și adăugită
CITEȘTE ÎN FORMAT PDF – DOWNLOAD

N. S. GOVORA – ÎN VÂRF DE SĂBII  pdf

Revista “Carpații”, Madrid, Spania. Anul XXVII, Nr. 45, Iulie-Septembrie 1984.

Căpitanul de rezervă I. V. Emilian, îi ia apărarea sublocotenentului Pantazi și în lupta iscată, apare ca triumfător, ba mai mult, pare că este convins că m’a făcut şah mat.

Sublocotenentul, în “Stindardul” nr. 149 afirmă că generalul Ion Antonescu, ar fi putut obține investitura parlamentului ales în Decembrie 1937, printr’un vot aproape unanim iar când s’ar fi prezentat înaintea aceluiași parlament, ca să aprobe intrarea noastră în războiu, alături de Germani, același bun parlament, ar fi aprobat această intrare în războiu, în urma unui vot tot atât de masiv!!! Bine înțeles că sublocotenentul, pe acele vremuri era numai elev la școala militară de cavalerie, și nu se pricepea în politică deloc, cum îi stă bine unui elev de școală militară de cavalerie. Printr’un vot aproape unanim sau tot atât de masiv, înseamnă că ar fi vorba de majorităţi masive de cel puțin 75 %. Să întrerupem discuţia cu țâncul din școala militară de cavalerie şi s’o continuăm cu căpitanul de rezervă, care pe acele timpuri, fusese prefect – e drept că foarte puțin -, deci se pricepea în politică. Și căpitanul de rezervă, ca să sprijine pe țânc, începe să facă socoteli matematice, care nu  prea se potrivesc ofițerilor de cavalerie. Și căpitanul o greșește chiar de la  început, punând să voteze pe general, adică cu Germanii, 105 de deputați, 66 legionari și 39 cuzişti. Foarte bine, dar de unde-i scoteai pe acești  66 de deputaţi legionari când mai mult de jumătate, în cap cu Corneliu Codreanu, erau pe lumea cealaltă? Fără îndoială că acești deputaţi legionari puteau să răspundă prezent doar în ședințele de cuib, dar nu în parlamentul în care avea majorităţi, Guţă Tătărăscu. Să mergem mai departe  pe linia greșelilor care nu admit nici o discuţie. Dumneata, dle capitan de  rezervă Emilian, mă acuzi că-i socotesc filoenglezi pe cei 15 (?) deputaţi  iorghiști. Înseamnă că nu te pricepi deloc în politica reală românească, cu toate că ai fost prefect o lună de zile. Să-l luăm pe Iorga şi să-l judecăm. Păi Iorga era contra Germanilor până în măduva oaselor. Dumneata poate că nu ştii, sau ai uitat, că Iorga a scris un articol contra Germanilor care a  avut un răsunet extraordinar în toată Țara. Articolul se numea: Porcii motorizaţi! Nu ne va fi greu, dumneatale și mie, care pe acele timpuri am fi votat, dacă am fi fost deputaţi, pentru intrarea în războiu alături de Germania, să ghicim ce ar fi făcut Iorga. Se spune că Germanii au fost foarte bucuroși când au auzit că Iorga a fost omorît şi dumneata mă acuzi că-l socotesc, pe nedrept, pe Iorga, de a fi fost anglofil şi mai ales aprig francofil. Ei bine, normal, cei 15 deputaţi iorghiști ar fi votat contra intrării noastre în războiu alături de Germani, altfel ar fi avut de aface cu fulgerele și trăsnetele lui Iorga care ar fi scris cu această ocazie un articol în care i-ar fi numit porci motorizati pe deputaţii iorghiști…  

Revista “Carpații”, Madrid, Spania. Anul XXVII, Nr. 46, Oct.-Dec. 1984.

Domnul Traian Popescu, scriind despre mareșalul Antonescu, afirma că ofițerii de cavalerie îl porecliseră câinele roșu și că subalternii nu-l iubeau și aveau teamă de el pentrucă urmărea până la nimicire pe cei care  se împotriveau vederilor lui. Şi aceste afirmaţii ale dlui Traian Popescu, l’au  dus până la “marginea răbdării” pe căpitanul de cavalerie de rezervă, I.V. Emilian.  

În fond e vorba despre porecla de câinele roșu care i s’a dat mareșalului Antonescu de toată lumea. Eu, de exemplu, am aflat aceastea pentru prima dată în 1942, de la un profesor scriitor, Gheorghiu, din cenaclul revistei “Însemnări ieșene”. Și această poreclă i se dădea “în sens pejorativ” — George Barbu, le III — e homme de l’axe, pag. 14.  

Asupra acestui lucru, toată lumea e de acord, dar căpitanul de cavalerie de rezervă Emilian, vine cu o întreagă poveste, auzită fără îndoială la popotele prin care a trecut ca ofițer de rezervă de cavalerie. lată această  poveste: “La 27 Iunie 1913, România declara războiu Bulgariei, intrând în cel de al doilea războiu balcanic. Divizia de Cavalerie româna urma să treacă Dunărea și să asigure flancul drept al dispozitivului trupelor române.  

Selecții actualizate extrase din vol. “Presa Legionară”. 
Download: APĂSAȚI AICI – PDF

Ziarul “Libertatea”, New York. Anul IV, Nr. 41, Decembrie 1985.

   Bubuiturile repetate în ușă se întețeau din ce în ce, dându-i impresia că ușa va ceda din clipă în clipă. După un prim moment de ezitare, întrebă cu teamă:

– Cine e?

– Miliția, deschide…. îi răspunse o voce groasă.

Privi la acele ceasornicului agățat de perete, cu mult trecute de orele unu din noapte.

– Ce doriți la ora asta târzie? Ce s’a ‘ntâmplat?!

– Deschide…

Trase plapuma cu iuțeală peste pat, își puse papucii în picioare, închise unul din nasturii de sus ai pijamalei și se repezi spre ușă:

– Un moment, un moment… Deschid imediat, nu mai bateți…

Mai întâi, deschise vizorul și privi pe hol: trei siluete se conturau în lumina oarbă, drept în fața ușii. (more…)

Coperta revistei

♦ “CETATEA LUMINII” Director: Prof. Dumitru Paulescu (Revistă de Cultură şi Artă), Sao Paulo – Brasilia. Anul I, Nr. 1, 23 August 1954. “Purtăm în sufletele noastre sbuciumate, icoana pământului natal. Purtăm în inima noastră pribeagă, icoana neamului osândit. Destin de răscruce ducem pe umeri şi ne scriem cu sânge cronica amară… Cetatea Luminii înseamnă pentru cei care i-au dat ființă şi se vor îngriji de viața ei, tranşeu de luptă permanentă, drum de onoare şi sacrificiu pentru neam. Înseamnă armă nebiruită, în lupta pentru recucerirea dreptății şi libertății pierdute. Cetatea Luminii, înseamnă veghere de sentinelă credincioasă, întru apărarea patrimoniului nostru sacru. Acest ideal ni-i drag şi sfânt şi rămâne scris în inimile noastre”. Tipărită în frumoase condiții grafice, se mai specifică în corpul revistei că ea “apare în cadrul ‘Bibliotecii SATUL’, sprijinindu-se pe elanul unui mănunchi de compatrioți din S. Paulo, strânşi în jurul figurei nemuritoare a filosofului V. Conta”. Dintre colaboratori: Iulia Carâp, Vasile Posteucă, N. Iancu – Păltinişanu, Alexandru P. Silistreanu, Dumitru Leontieş, N. S. Govora, Faust Brădescu, Nicolae Roşca, Gr. Nandriş, Al. Busuioceanu, Dumitru Mărgineanu, Toma Jalbă, Dan Boghiu, Victor Buescu, Cătălina Negură, Prof. George Onciul, s.a. Semnează în numărul de debut Prof. Nae Ionescu despre “Ființa noastră spirituală si omul de caracter” (din convorbirile îngrijite de Mircea Eliade si G. Racoveanu), Prof. univ. Grigore Nandriş (fost presedinte al Societății pentru cultură, 1929 – 1942) vorbeste în cadrul cercetării sale “Despre viața culturală a Bucovinei”, Prof. George Onciul prezintă un studiu de frumoasă semnificație “Despre Muzica Populară Românească”, D-tru Paulescu înfierează “Robia Întunericului” marxist, încrezător că “sub stindardul nemuritor al Libertății, într’un front comun de luptă si sacrificiu, se vor încolona mâine toate neamurile pământului, constiente de primejdia de moarte a Robiei Întunericului Comunist” scoțând “neamul omenesc de sub apăsarea tuturor fărădelegilor”, Prof. univ. Victor Buescu îsi expune punctul său de vedere cu privire la vechea capitală a Daciei, Sarmisegetuza, sub titlul “Sarmisegetuza dans la toponymie Daco-Romaine” (Sarmisegetuza în toponimia Daco-Romană), în lumina noilor descoperiri arheologice sau teoriilor emise, cuprinzând în analiza sa trei aspecte de raportare: arheologic, lingvistic si toponimic, iar Mircea Eliade, în lb. portugheză, descrie cu admirație venerația în cultul lui Zalmoxis a Daco-Geților, viața simplă si ascetismul lor sub influența lui Burebista în articolul “Sob o signo de Zamolxis” (Sub semnul lui Zamolxis). (more…)

Seria III, Nr. 1, 1974, Argentina

♦ “PĂMÂNTUL STRĂMOȘESC” (3) (serie nouă). Director: Prof. Dumitru Găzdaru. Anul I, Nr. 1, 20 Mai 1974, Buenos Aires, Argentina. Secretariatul şi Administrația: Nicolae Șeitan și I. V. Petre. În memoria lui Ilie Gârneață. Paginile comemorative sunt iscălite în ordine de: N. Șeitan – “Bădia Ilie Gârneață”; C-tin Papanace – “Ilie Gârneață, Crâmpei de amintiri”; Vasile Iaşinschi – “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”; Dorina Gabor – “Prima şi ultima întâlnire cu Ilie Gârneață”, precedate de o “Notă” pe care o semnează Dumitru Găzdaru (D.G.) în care expune, schematic, în patru puncte, ideile generale care stau la baza tipăririi acestei noi serii. Pe scurt, acesta precizează: “1. Nu inițiem o publicație periodică nouă, ci o continuăm pe aceea fundată de Căpitan în 1927…”; “2. Sub conducerea Căpitanului si apoi a lui Ilie Gârneață Pământul Strămoşesc a avut caracter de publicație oficială. Noi astăzi nu putem avea un oficios legionar si cu atât mai puțin o publicație oficială legionară… Voi considera însă Pământul Strămoşesc o publicație legionară…”; “3. Pământul Strămoşesc va fi revistă, nu gazetă…, revistă de studii documentare, de doctrină, de serioasă cultură românească, de luptă națională…”. În ultimul punct împărtăsit de Prof. Dumitru Găzdaru în introducerea sa, între altele, ține să ne asigure că: “Vom ocoli polemica în capitolele constructive ale scrisului nostru, apelând la ea numai în cazuri de extremă necesitate: nicio construcție nu se trasează fără o prealabilă curățenie a terenului…” Cu acestea spuse, după paginile comemorative ale celor amintiți mai sus, încă neliniştit de trecut, D. Găzdaru se năpusteşte (în nu mai puțin de 15 pagini) asupra Comandantului Mişcării Legionare, Horia Sima, pe seama unui articol evocativ al acestuia intitulat “La un an dela moartea lui Ilie Gârneață”, articol publicat în Curierul Informativ al Miscării Legionare dela Madrid “Țara şi Exilul” pe lunile Mai – Iunie 1972. Articolul de intrigă polemică pe care îl semnează D. Găzdaru (dela pg. 29 până la pg. 44), se intitulează “Omagiu profanator” şi este, spre necinstea autorului, un adevărat dezmăț de invective ieftine, de acuzații infamante, gratuite şi de distorsionări abracadabrante, cumul al eşecului capitulard si neputinței ce se înregistra în tabăra minisculei dizidențe legionare, în război permanent cu trecutul şi cu şefia Legiunii, ca Don Quijote. Este doar preludiul unui accelerat sir de atacuri ce se vor continua în viitor, caracterizând “tonul” revistei pe întregul parcurs al acestei noi serii. Notăm, la rubrica literară: “Cântec Martirial” de Ion Țolescu (versuri dedicate lui Corneliu Codreanu, titlul omonim al vol. de mai târziu publicat de poet la Madrid, în 1977).

(more…)

Coperta revistei (Anul II, Nr. 2, Martie – Aprilie, 1952)

♦ “CUGET ROMÂNESC” – “Pensamiento Rumano” (“revistă de cultură românească”, cu sacrificiul si sub îngrijirea redacțională a unui comitet de intelectuali din exil). Anul I, Nr. 1, Ianuarie – Februarie 1951, Buenos Aires, Argentina. Motto: “Pe-al nostru steag e scris unire / unire’n cuget si simțiri”. Din 1952, sub conducerea prof. de filologie romanică Dumitru Găzdaru¹⁾ dela Universitatea Catolică din Buenos Aires. Colaborări diverse: Dem. Gh. Nolla, arh. Ovidiu Coatu, J. N. Manzatti, D. Tărăoiu, G. Racoveanu, Dumitru Găzdaru, Toader Ioras, D. St. Marin, Lucia A. Popovici, Stan Ionescu, Mile Lefter, Nicolae Seitan, Virgil Ionescu, Anton Bălan, s.a. Coperta grafică: Ovidiu Coatu. În cadru auxiliar, ca Supliment Literar, revista a oferit încă de la apariție si o prețioasă antologie sub titlul “Pagini alese din Scriitorii Români”, justificată ca o adevărată necesitate în exil: “Prezența unui mare număr de tineri, născuți si crescuți în străinătate si care n’au avut norocul să ia contact cu literatura noastră ca si dorința aproape unanimă a lumii din exil de a reciti multe din paginile de seamă ale acesteia, ne-au îndemnat să încercăm a umple, într’o mică măsură, marele gol pe care-l provoacă lipsa de biblioteci românesti în exil” (I, Nr. 5 – 6, Decembrie 1951). Sunt reproduse versuri din creația poeților Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Cosbuc, Lucian Blaga, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Radu Demetrescu-Gyr, Gh. Topârceanu, Tudor Arghezi si alții, schițe, nuvele ori povestiri din operele scriitorilor români în frunte cu Ion Creangă, B. Delavrancea, N. Gane, Al. O Teodoreanu, Ion Slavici, Emil Gârleanu s.a., sau de importanță pentru lumea românească si legionară, asa cum au fost scrisorile lui Ion I. Moța către părinții săi, din lucrarea cu titlul “Testamentul lui Ion Moța”. Un grupaj de Note si însemnări încheie sumarul publicației, împreună cu rubricile permanente rezervate pentru: Cărți (recenzii), Publicații si Cronici diverse care sunt cuprinse în spațiul exclusiv intitulat Cultura Românească în Exil. (more…)