Garda de Fier

Am mai scris în alte rânduri despre mania distrugerii monumentelor confederate din orașul nostru, Jacksonville, și nu numai. Mulți n’au înțeles mai nimic din cele descrise, cum nici “băștinașii” de pe-aici, interesați mai mult de îngurgitarea hrănii și programarea chermezelor în timpul liber din uichend. Și totuși, ar fi poate nedrept să facem o astfel de catalogare, mare parte dintre ei sunt pur și simplu timorați, înfricoșați de noile stări politice și metodele dictatoriale ale aparatului statal bolșevic care ne conduce. Respectul datorat strămoșilor a intrat de-acum pe linie moartă, în așteptarea unor vremuri mai bune…
Un adevărat terorism de stat face ravagii pe meleagurile Americii, un fel de stalinism disimulat, zice-se a fi “pentru menținerea democrației”. Un fel de 1948 la noi în România, când se consolida noua societate comunistă, iar oamenii erau vânați și aruncați în închisori fără vină; asta, pentru cei care-și aduc aminte!
Într’o închisoare din capitala țării noastre, Washington, mii de deținuți politici au luat locul infractorilor de rând, eliberați din motive de… echitate. Nu sunt doar niscai simpli borfași, cărora regimul le face amnistierea; din rândul lor fac parte spărgători de bănci cu antecedente în trecut (unele dintre acestea deosebit de grave), etc.
O spunem doar în treacăt, pentru că în ultimii 3 ani judecătorii s’au înmulțit într’un ritm considerabil, mai puțin pe merite, și mult mai mult prin grija și grația puterii care ne conduce cu mână forte! Un angrenaj al falsei justiții care să proclame sentințe!
Nu mai insist! Pentru cei intrați deja în amnezie, rândurile mele ar părea nelalocul lor! Așa o fi!…
Tocăm spațiul (și nu e bine), chiar dacă s’ar merita comentate multe episoade de inechitate care se înregistrează zilnic împotriva oamenilor de rând, mai conservatori sau clarvăzători ai păstrării Constituției noastre sacre.

M O Ț A

Se cerne foc şi pară din văzduh
Şi’ncremenesc sub trăznete stejarii,
În luptă cruntă-s prinşi legionarii,
Pluteşte peste toate-al morții duh,
Iar ochii lor croesc sub cer fruntarii.

Trăznesc mașini din fund de iad scăpate,
Pământu-i vâlvorat de’nflăcărări
Şi păsări de oțel din vânătări
Vuesc cu moartea greu îmbrățişate.

În şanț veghează Moța, serafim,
Şi-aşteaptă al destinului mister.
Răvaş trimite’n țară, cum să fim,

Viteazul fără seamăn, cavaler,
Ca țara-atât de scumpă’n cari trăim,
S’o facem soare lucitor pe cer.

I. G. DIMITRIU

Vezi și: MOȚA – MARIN: PREZENT!

Stăpânul (stânga sus) și sclavul (în dreapta imaginii).

Un articol de: Pr. Dr. Emil Nedelea Cărămizaru 

Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhi­episcopul Mirelor Lichiei, se află de peste 400 de ani în Biserica „Sfântul Gheorghe”- Nou din Bucureşti, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Este un odor de o deosebită impor­tanță istorică şi spirituală pentru întreaga suflare creştină româ­nească, făcând parte din patrimoniul naţional isto­ric al României.

Racla cu moaştele făcătoare de minuni ale Sfân­­tului Ierarh Nicolae este aşezată într-un baldachin aflat în partea stângă a naosului bisericii. Mărtu­rie vie a importanței prezen­ței sfântului făcător de minuni în inima Bucureştilor, prin cinstitele sale moaşte, stă evlavia credincioşilor care, de-a lungul mai multor generaţii, au primit mângâiere sufletească de la Sfântul Nicolae, model desăvârşit al bunătăţii spirituale. Cei ce şi-au deschis cu smerenie şi credinţă inimile în fața sfântului odor au primit binecuvântare pentru împlinirea rugă­ciunilor. Dumnezeu împlineşte voia Sa cu lumea prin oameni aleşi, un exemplu de necontestat fiind, în acest sens, Sfântul Ierarh Nicolae. Astfel, prin trupul său luminat de Duhul Sfânt, toţi dreptmăritorii creştini primesc bucurie, speranţă şi multă pace duhovnicească. Tocmai de aceea, această mână dreaptă şi milostivă a Sfântului Nicolae veghează, dintr-un lăcaş cu valoare de simbol naţional aflat în inima Bucureştilor, poporul dreptslăvitor şi aduce tuturor credincioşilor bucurie, speranţă şi multă pace spirituală.

Strămutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei la Bari

Aflat pe ţărmul Mării Adriatice, oraşul Bari este un important loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga lume, deoarece aici sunt adăpostite moaş­tele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Bazilica din Bari a fost ridicată special pentru a primi moaştele acestui mare sfânt, aduse din Mira Lichiei (astăzi localitatea Demre din sudul Turciei) de către un grup de marinari origi­nari din Bari, care doreau să le ferească de invazia armatelor musulmane.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA! TRĂIASCĂ LEGIUNEA!

Tâncăbești, Decembrie 1940: închinare și legământ la locul jertfei…

„În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 – mărturisea în ancheta din toamna anului 1940 unul din executanți, plutonierul Sârbu – am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într’o celulă unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucțiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang după gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară și fiecăruia i s’a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici legionarul era legat cu mâinile de bancă, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca în nicio parte. Așa au fost legați 10 legionari într’o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat. În mâini aveam ștreangurile.
Am pornit. În mașina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n’aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncăbești, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr’un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s’a dat jos și s’a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit:

FÂȘIA GAZA, ÎN FUM ȘI FLĂCĂRI