Garda de Fier

ROMÂNIA ȘI PALESTINA

Buna Vestire. Anul I, Nr. 125, Joi 29 Iulie 1937

   Proectul britanic pentru împărțirea Palestinei pare că va avea urmări și la noi. Cercurile și presa jidovească au luat, după cum era firesc, imediat poziție împotriva proectului. Iată însă că ziarul «Curentul» pune problema atitudinii României față de proectul împărțirei Palestinei. Argumentarea e următoarea: România fiind o țară cu un foarte mare procent de Evrei, împărțirea Palestinei, ca atare reducerea imigrației, face ca emigrarea jidovilor din România să fie și ea redusă. Ergo, când se va discuta la Liga Națiunilor chestiunea mandatului palestinean n’ar fi oare oportun ca d. Victor Antonescu — care din întâmplare este în acest an raportorul comisiunii mandatelor «să aducă în desbaterea Societății Națiunilor necesitatea unei politici de sprijinire internațională a emigrării evreești, prin crearea unui loc de colonizare?»

   Am subliniat ultimile cuvinte, pentrucă dacă confratele nostru înțelege prin «crearea unui loc de colonizare» un alt loc decât Palestina, atunci problema e cum nu se poate mai bine pusă.

   Într’adevăr toată lumea — antisemită — e de acord în a crede că soluția problemei jidovești, pe plan universal, stă în crearea unui stat național evreu care să cuprindă pe toți Evreii răspândiți astăzi în lume. Ori, din cele circa 14—15 milioane de jidani, câți par a fi pe suprafața pământului, Palestina întreagă n’ar putea cuprinde, în cel mai bun caz, mai mult de 10—15 la sută.


ÎMPĂRȚIREA PALESTINEI

Buna Vestire. Anul I, Nr. 103, Sâmbătă 3 Iulie 1937

   Iată o problemă a cărei importanță scapă publicului românesc.

   Datele ei le-am mai expus în coloanele acestei rubrici, totuși e bine să le rememorăm.

   În Palestina se dă o luptă pe viață și pe moarte între Arabi — majoritatea populației și stăpânii țării de aproape un mileniu și jumătate și jidani — cu drepturi istorice necontestat anterioare arabilor. Imigrarea masivă jidovească în Palestină a mobilizat în lupta pentru apărarea țării lor nu numai pe arabii palestinieni, ci și conștiința musulmană din întreaga lume.

   Între sionism și islamism Anglia, puterea mandatară, având interese imense în Palestina, pe drumul Indiilor, a oscilat, favorizând totuși până în ultima vreme în mod evident pe Evrei împotriva Arabilor. Dar de un an încoace lucrurile s’au complicat, pe de o parte prin radicalizarea pozițiilor între Arabi și Jidani în Palestina, pe de altă parte prin intervenția Italiei.

   Politica mussoliniană a căutat să lovească Anglia — care încerca s’o strivească — agitând lumea islamică.

Î.P.S.S. Episcopul Valerian Trifa, în exil fortuit. Portugalia, 1986

Imaginea în grup (sus), îl înfățișează pe Episcopul Valerian Trifa alături de câțiva camarazi în anul 1966, la Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada ținut la Vatra, Michigan. De la stânga la dreapta, în rândul de sus: Nicolae Horodniceanu, George Bocioagă, Stelian Stănicel, Pr. Eugen Lazăr; jos: Ion Halmaghi, Dna Halmaghi și Ion Simician.

Î.P.S.S. Episcopul Valerian Trifa, părintele nostru spiritual, victimă a securității și agenților comuniști plantați în afara hotarelor

Din documentele secrete declasificate ieșite la iveală mai mulți ani în urmă din arhivele FBI-ului, reiese clar faptul că, pe lângă dentistul Charles H. Kremer și Constantin Antonovici care acționau pe față la ordinele Bucureștiului pentru înlăturarea Episcopului Valerian Trifa de la conducerea Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada, se mai găseau angrenați în această misiune, în anul de grație 1974, încă doi agenți: Emil Oanca (așa zis “om de afaceri” din Los Angeles, în “tratative” de extindere a relațiilor comerciale cu România comunistă), cum și doctorul Ovidiu Marina (fiul… Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române la acea dată, Justinian Marina).
Documentul de mai sus relatează cum la 19 Martie 1974, toți cei menționați s’au întrunit pentru a perfecta destituirea Î.P.S.S. Valerian Trifa, în urma unui articol – și el “sugerat” – apărut în ziarul “New York Times” cu puțin înainte, în care acesta era acuzat că a participat la așa zise “atrocități” împotriva evreilor în România. Iarăși, este relevat faptul că Dr. Dumitru Marin din New York, angajat al spitalului “Jewish Memorial Hospital”, protestând împotriva practicilor de acuzare “fără fond” la adresa Episcopului Valerian Trifa și metodelor de penetrare conspirative ale securității comuniste, a fost constant amenințat cu demiterea din spital de către însăși Charles Kremer. Nici Directorul spitalului nu s’a bucurat de un tratament mai bun, acesta dezvăluind că a fost contactat amenințător de însăși ambasada României comuniste din Washington.
De prisos să mai amintim că Episcopul Valerian Trifa era în atenția serviciilor de securitate americane ca “fost membru al Gărzii de Fier” (vezi arhivele FBI și CIA) încă dela sosirea sa în Statele Unite, acest fapt rezultând din dosarele întocmite la data sosirii și după aceea, diverși informatori ai acestor servicii, cu inițiale conspirative de genul “T-1”, “T-2” sau “T-9” (în New York), ori zonale (“Detroit T-1”, “Detroit T-2”), ș.a.m.d., furnizând informații mai mult sau mai puțin relevante, unele dintre ele de-a dreptul hilare dacă stăm să le privim din perspectiva timpurilor de azi.
Ar mai fi de adăugat un singur fapt la cele de mai sus: dintre participanții la această macabră operație de infestare cu informații false transmise serviciilor secrete americane, cei mai mulți provin din mediul evreilor refugiați din România comunistă în Statele Unite și plătiți pentru aceste servicii zeci de ani drept “surse serioase” sau “de încredere” în mijlocul refugiaților români anticomuniști. Din aceleași documente, privind numele delatorilor și serviciile lor în slujba “democrației” pe vremea când se aflau în România, reiese clar că au făcut parte cu regimul comunist, iar cei mai mulți dintre ei au comis fărădelegi împotriva poporului român în numele partidului comunist, fapt trecut cu vederea și neexplorat de autoritățile americane în cauză.

Nicolae NIȚĂ

• Alte amănunte mai jos, în Post Scriptum:

Ediția a II-a, revăzută și adăugită
CITEȘTE ÎN FORMAT PDF – DOWNLOAD

6 SEPTEMBRIE 1940

N. S. GOVORA – ÎN VÂRF DE SĂBII  pdf

Revista “Carpații”, Madrid, Spania. Anul XXVII, Nr. 45, Iulie-Septembrie 1984.

Căpitanul de rezervă I. V. Emilian, îi ia apărarea sublocotenentului Pantazi și în lupta iscată, apare ca triumfător, ba mai mult, pare că este convins că m’a făcut şah mat.

Sublocotenentul, în “Stindardul” nr. 149 afirmă că generalul Ion Antonescu, ar fi putut obține investitura parlamentului ales în Decembrie 1937, printr’un vot aproape unanim iar când s’ar fi prezentat înaintea aceluiași parlament, ca să aprobe intrarea noastră în războiu, alături de Germani, același bun parlament, ar fi aprobat această intrare în războiu, în urma unui vot tot atât de masiv!!! Bine înțeles că sublocotenentul, pe acele vremuri era numai elev la școala militară de cavalerie, și nu se pricepea în politică deloc, cum îi stă bine unui elev de școală militară de cavalerie. Printr’un vot aproape unanim sau tot atât de masiv, înseamnă că ar fi vorba de majorităţi masive de cel puțin 75 %. Să întrerupem discuţia cu țâncul din școala militară de cavalerie şi s’o continuăm cu căpitanul de rezervă, care pe acele timpuri, fusese prefect – e drept că foarte puțin -, deci se pricepea în politică. Și căpitanul de rezervă, ca să sprijine pe țânc, începe să facă socoteli matematice, care nu  prea se potrivesc ofițerilor de cavalerie. Și căpitanul o greșește chiar de la  început, punând să voteze pe general, adică cu Germanii, 105 de deputați, 66 legionari și 39 cuzişti. Foarte bine, dar de unde-i scoteai pe acești  66 de deputaţi legionari când mai mult de jumătate, în cap cu Corneliu Codreanu, erau pe lumea cealaltă? Fără îndoială că acești deputaţi legionari puteau să răspundă prezent doar în ședințele de cuib, dar nu în parlamentul în care avea majorităţi, Guţă Tătărăscu. Să mergem mai departe  pe linia greșelilor care nu admit nici o discuţie. Dumneata, dle capitan de  rezervă Emilian, mă acuzi că-i socotesc filoenglezi pe cei 15 (?) deputaţi  iorghiști. Înseamnă că nu te pricepi deloc în politica reală românească, cu toate că ai fost prefect o lună de zile. Să-l luăm pe Iorga şi să-l judecăm. Păi Iorga era contra Germanilor până în măduva oaselor. Dumneata poate că nu ştii, sau ai uitat, că Iorga a scris un articol contra Germanilor care a  avut un răsunet extraordinar în toată Țara. Articolul se numea: Porcii motorizaţi! Nu ne va fi greu, dumneatale și mie, care pe acele timpuri am fi votat, dacă am fi fost deputaţi, pentru intrarea în războiu alături de Germania, să ghicim ce ar fi făcut Iorga. Se spune că Germanii au fost foarte bucuroși când au auzit că Iorga a fost omorît şi dumneata mă acuzi că-l socotesc, pe nedrept, pe Iorga, de a fi fost anglofil şi mai ales aprig francofil. Ei bine, normal, cei 15 deputaţi iorghiști ar fi votat contra intrării noastre în războiu alături de Germani, altfel ar fi avut de aface cu fulgerele și trăsnetele lui Iorga care ar fi scris cu această ocazie un articol în care i-ar fi numit porci motorizati pe deputaţii iorghiști…  

Revista “Carpații”, Madrid, Spania. Anul XXVII, Nr. 46, Oct.-Dec. 1984.

Domnul Traian Popescu, scriind despre mareșalul Antonescu, afirma că ofițerii de cavalerie îl porecliseră câinele roșu și că subalternii nu-l iubeau și aveau teamă de el pentrucă urmărea până la nimicire pe cei care  se împotriveau vederilor lui. Şi aceste afirmaţii ale dlui Traian Popescu, l’au  dus până la “marginea răbdării” pe căpitanul de cavalerie de rezervă, I.V. Emilian.  

În fond e vorba despre porecla de câinele roșu care i s’a dat mareșalului Antonescu de toată lumea. Eu, de exemplu, am aflat aceastea pentru prima dată în 1942, de la un profesor scriitor, Gheorghiu, din cenaclul revistei “Însemnări ieșene”. Și această poreclă i se dădea “în sens pejorativ” — George Barbu, le III — e homme de l’axe, pag. 14.  

Asupra acestui lucru, toată lumea e de acord, dar căpitanul de cavalerie de rezervă Emilian, vine cu o întreagă poveste, auzită fără îndoială la popotele prin care a trecut ca ofițer de rezervă de cavalerie. lată această  poveste: “La 27 Iunie 1913, România declara războiu Bulgariei, intrând în cel de al doilea războiu balcanic. Divizia de Cavalerie româna urma să treacă Dunărea și să asigure flancul drept al dispozitivului trupelor române.  

Pdf

COMERȚUL LEGIONAR

În lacrima Neamului – la memorialul Eroilor români din Cimitirul din Cernăuți. Să ne păstrăm sfintele altare – ultimele bastioane ale perpetuării Neamului Românesc în Bucovina înstrăinată.

În fiecare an, adunați în jurul președintelui Societății ”Golgota” a românilor din Ucraina, Vasile Răuț, de Ziua Eroilor, ne apropiem cu pietate de Panteonul Neamului Românesc din Cernăuți. Venim la acest memorial, în fostul cimitir militar din perimetrul cimitirului evreiesc din Cernăuți, de Ziua Înălțării, în acest loc sfânt, când clopotele bisericilor din Țară bat pentru toți eroii neamului rătăciți prin cimitire, aduși la baștină doar prin numele înscrise pe monumente funerare, care zac în pământ străin, fără morminte, cruci și lumânări la căpătâi, unde odihnesc osemintele eroilor care s-au sacrificat pentru Neam, Libertate,

Anul acesta, președintele Vasile Răuț ne-a adunat în preajma înălțătorului praznic, să-i pomenim, să nu-i uităm, căci altceva nu putem face pentru ei, decât să venim cu o floare, cu Tricolorul, simbol pentru care au mers la moarte, s-au jertfit pentru Patrie cei 695 de eroi români, căzuți în cel de-al doilea război mondial și 400 de români executați în închisoarea nr.1 din Cernăuți în primul an de instaurare în ținut a puterii sovietice.

Nu știu dacă au liniște și împăcare eroii care și-au găsit veșnicul repaus aici, în panteonul durerii neamului românesc, care, în pofida faptului că a fost înălțat cu permisiunea autorităților ucrainene locale, timp de aproape 15 ani așa și n-a fost legalizat, dar, cred, sunt împăcați cu faptul că președintele Vasile Răuț și  soția sa Aliona au grijă ca lumina candelei memoriei martirilor să nu se stingă, să nu crească pe morminte bălării.