Garda de Fier

Revista "Insemnări Sociologice"

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 8, 15 Decemvrie 1940
Ştiinţa, pentru a-şi da roadele ce se aşteaptă dela ea, trebue să-şi îngrădească domeniul de cercetare cît se poate de lămurit. Unele ramuri ale “ştiinţei”, sau cum se obişnueşte a se spune, unele ştiinţe, au reuşit să izgonească din cîmpul lor orice amestec de opiniuni, prejudecăţi şi preocupări în stare să tulbure teoria pură, înaintarea spre descoperirea adevărului. Matematica e considerată în primul rînd ca ştiinţă pură, despărţită de tot ce este părere sau credinţă. Adevărurile matematice sînt sau nemijlocit evidente sau pot fi demonstrate. Celelalte ştiinţe, aşa se zice, sînt ştiinţe în măsură ce se apropie de tipul ştiinţei matematice, deci în măsură ce şi adevărurile lor sînt demonstrabile.
Aceste consideraţiuni au făcut să fie scoase din sfera ştiinţei toate teoriile cari nu împlinesc condiţiunile cerute pentru adevărata ştiinţă. Pe de altă parte, cînd domeniul ştiinţei se lărgi tot mai mult, divizîndu-se după obiect în numeroase ştiinte, postulatul matematizării îşi pierdu puterea. Ştiinţele empirice cuceriră tot mai mult teren şi metoda inductivă ocupă un loc cu drepturi egale alături de cea deductivă. Astăzi constatăm chiar o colaborare rodnică între ştiinţele deductive şi cele empirice, astfel că unitatea ştiintei, cel puţin după metodă, e pe cale să se înfăptuiască din nou. Citeşte în continuare →

Insemnãri Sociologice

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 8, 15 Decemvrie 1940
Foarte puțini văd si înțeleg în ceiace se cheamă Biserică ceiace trebue să se vadă si să se înțeleagã, cu adevãrat. Dar si mai puțini trăesc ceiace trebue să se trăiască în Bisericã.
Facem aceste două constatări pe cari desigur le-au fãcut si le fac împreunã cu noi, toți aceia cari si-au pus problema Bisericii si a rosturilor ei, fie din rîvnã sfîntă pentru Hristos, fie din nevoia de a-si găsi un reazim, o axă stabilă în vîrtejul vieții sau al speculațiilor filosofice. Cãci în mod serios numai aceste categorii de oameni îsi pot pune asemenea probleme.
In miscarea legionarã s’au întîlnit îngenunchind pe lespezile sfintelor altare, rîvnitorii si „nebunii pentru Hristos” cu aceia pe cari naufragiile vieții comune si ale cugetării, i-au împins spre căutarea unui suport si a unei axe pe care sã-si reazime viața spre a-i putea da un sens definit ce nu-l avea pentru ei viața de pînă aci. Citeşte în continuare →

"Şi lupta se’ncinge, orbeşte, / Şi geme şi urlă, şi creşte.."

Lumină şi miros de floare
E’n codrul cu rece isvoare,
Cu vrajă de privighitoare
Şi’n codru, sub lună, sub soare
Haiducii ţin tainic sobor.

E dajdie mare pe sate
Şi moare românu’n nevoi:
Ciocoiul îl scuipă şi’l bate
Şi nimeni nu’i face dreptate,
Că ţara e’n mâini de ciocoi… Citeşte în continuare →

Grafica: Demian

Din Vinţ pân’n Tebea, din Ciucea’n Inău,
O gloată ’ncruntată coboară prin vreme
Si’n ochii ei aşpri cu-adâncuri de hău
Ardealul străbunilor geme.

Cu munţii pe frunte şi ceru’n desagi,
Durerea de moarte în scrâşnet şi-o poartă
Şi’n pasul nepoţilor dârji de iobagi
Ardealul se’ncruntă sub soartă.

Sub ţundrele aspre se sbate cumplit
O inimă grea de venin să nu geamă.
Pe cruce de veacuri hain răstignit,
Ardealul stă frânt şi blesteamă.

In umbrele serii, coboară din cer,
Din cerul ciuntit, fără zări de lumină,
Un vaer de-adâncuri de plumb şi de fer:
Ardealul robit se închină. Citeşte în continuare →

Corneliu Zelea Codreanu - Scrisoare, 23 Mai 1935

Citeşte în continuare →

Cuvintele — materia primă a poeziei — au o biografie secretă care nu se consumă prin des­făşurare cronologică aparentă, în văzul tutu­ror, ca faptele oamenilor în istorie. Indiferent dacă poetul pleacă dela „efectul final” pe care vrea să-l provoace la cititor — cum pretindea Poe — sau dela expresia revelatoare a unei in­tuiții profunde a poemului — acel inexplicabil vers donné recunoscut de Paul Valéry, — ca o fulgurație brusc apărută în haosul aşteptării în­ frigurate, cuvintele exercită asupra conținutu­ lui ideale şi sufleteşti pe care le exprimă o ne­istovită putere modelatoare. Citeşte în continuare →

Tabăra de muncă legionară din comuna Laz, jud. Alba, unde s'a construit o casă culturală

“Universul Literar”, Anul XLIX, Nr. 38, Sâmbătă 14 Septembrie 1940
A fost ieri, la 13 Septembrie, Sfântul martir Corneliu Sutasul, — ziua Căpitanului. Ziua de ieri numai? Dar şirul nesfârşit al zilelor dinaintea aceteia, până’n depărtări de legendă şi mit, n’a fost al lui ? Ca şi ziua de azi, ca şi acelea care-i vor urma…

Din jertfa lui Corneliu Codreanu şi din exemplul vieţii lui fără prihană a rodit această unanimă regăsire a sufletului românesc care ne îmbărbătează şi ne obligă să nădăjduim, în ceasurile cele mai tragice ale istoriei neamului nostru. El este acum printre noi, cu noi. Ţara întreagă respiră si simte în duhul Căpitanului.

ARDEALUL SI LEGIUNEA

    Nu ştiu dacă aţi făcut încă legătura între matca genetică a românismului, care este Ardealul şi renaş­terea, prin legiune, a vocaţiei noastre istorice şi et­nice.

Poate în mod subiectiv, poate pentru că în stareţa adevăratelor trăiri intuiţia te ajută mai mult decât orice teorie meticulos organizată, — însă sunt sigur că există o corespondenţă tainică, de ordin metafizic şi în rangul absolutului, între cetatea românească transcarpatină şi dârzenia de cremene a mişcării le­gionare. Iată, sunt câteva constatări surprinzătoare, dar semnificative, pe care le restitue atât istoria ro mânismului, crescut şi de atâtea ori salvat: în munţi, — cât şi regăsirea elanului nostru istoric, prin legi­une. Faptul că neamul românesc s’a născut în munţi, în timpul şi din pricina năvălirilor, i-a conferit drept trăsătură structurală, caracteristică şi nobiliară, semeţia şi simţul eternităţii, în mod firesc. Citeşte în continuare →

Ceea ce s’a petrecut la 6 Septembrie nu seamănă cu nimic din ce a fost până acum în istoria neamului ro­mânesc. Să recapitulăm, în­cepând aşa:

Românii la venirea ungurilor

De un an şi jumătate, cei mai mulţi dintre noi erau trimişi — şi plecaseră fără tocmeală — să vegheze cu armele’n mâini la hotarele ţării pândite de lăcomia ce­lor cari aşteptau doar momentul prielnic. ,,Cu armele’n mâini” e doar un fel de a spune, o blestemată deprindere euforică, pentrucă, cinstit vorbind, eram cu mâi­nile goale, iar nădejdea s’a văzut că tot la „pieptul de aramă” se refugia, în care generozitatea celui dintâi bard al înzestrării oştirii plantase legendarele şapte vieţi. Aşadar, proporţional, aritmetic, superioritatea sta de partea noastră! Cine mai era ca noi? Intr’adevăr, cine mai era ca noi… Citeşte în continuare →

Prof. Vasile Băncilă

Ministerul Educațiunii Naționale, Cultelor şi Artelor continuă treptat şi sistematic, în ritmul total al Statului, – fără ură şi fără părtinire, – numirea celor ce vor avea, de azi înainte, o mare şi grea răspundere în legătură cu exercitarea atribuțiunilor de Stat.

Deocamdată înregistrăm cu o deosebită satisfactie sufletească prezența în posturile de răspun­dere din Minister a unor elite ale culturii şi intelectualității româ­neşti.

Numim pe d-nii prof. Tr. Herseni şi V. Băncilă, primul ca secretar general, al doilea ca director al învățământului secundar.

Bucuria ne este cu atât mai mare, cu cât evenimentul vine să spulbere definitiv o atmosferă grea şi plină de suspiciuni ce a planat în ultimul timp, în acest Minister.

Reprezentant autentic al cul­turii şi filosofiei româneşti, prof. V. Băncilă a urmat, fără deviere, linia destinului său cu siguranța şi convingerea omului care are o misiune deosebită de îndeplinit pe lume. Rareori o existență de om s’a putut identifica, într’un grad aşa de înalt cu idealul ur­mărit, — ideal de înaltă ținută morală şi de o perfectă onesti­tate profesională şi ştiințifică, purtând în aceiaş timp pecetea unei modestii rare. Citeşte în continuare →