Linz - Salzburg -
(Austria) - 1950 - 1952
Horia
Sima
Profesorul
Mihail Manoilescu, în anii 1941-42 încerca să definească componenta sufletească
a poporului român pe baza a trei coordonate: dimensiunea tracă, dimensiunea
romană si dimensiunea slavă. In
sufletul poporului român s'ar sbate asadar trei energii de provenientă felurită.
Faptul semnalat este just si discutia poate varia numai asupra continutului
ce-l atribuim fiecăruia si aportului adus la realizarea autenticului românesc.
In ce priveste dimensiunea slavă toată lumea e de acord că ne-a făcut cele
mai proaste servicii. Bine înteles nu ne referim la influentele slave de dată
recentă, cari au atins numai periferic poporul românesc, ci la primul lor
val, cel mai puternic, care apartine totalitătii nationale. Dimensiunea slavă
tine registrul extremelor: fie indolentă până la abrutizare si refuzul evenimentului
(visare în gol, atitudine mălaiată în fata vietii), fie reactii
anarhice lipsite de sens si logică. Ambele forme indică grave rupturi pe planul
vietii lăuntrice. S'a afirmat că darul poetic al poporului român, înclinarea
lui spre reverie si posesiunea unui simt ascutit al armoniilor, ar fi tot
de origine slavă. Credem că se face aici confuzie între două stări sufletesti
diferite: apatia - tipic slavă - si contemplatia poetică, contemplatia frumosului,
provocată de faptul ca si una si alta se traduce în realitate prin distanarea
subiectului de domeniul actiunii.
Dinmnsiunea romană reprezintă ordinea concretă a
lucrurilor, simtul
practic si simtul statal. Indemânarea de a organiza viata natiunii, de a-i
constrni cadrele politico-juridice de manifestare.
Dimensiumea
tracă îmbrătisează spatiul spiritual al poporului românesc. Acestei dimensiuni
îi datorăm minunatele cusături românesti, lirica populară, folclorul nostru
muzical, jocurile si incrustaturile în lemn. Insusirile fundameutale
ale culturii populare românesti - suavitate, puritate, armonie - sunt mostenite
dela strămosii nostri traci. Dar cel mai mare dar ce ni l-a transmis sufletul
trac este omenia - cuvânt intraductibil intr'o altă limbă. Omenia e mai mult
decât bunul simt. E un concept de aspecte multiple care dă omulni înfătisarea
de om. Om de omenie e un om care îsi pricepe meseria de a fi om. Omenia
înglobează simtul moral, dar îl si depăseste. E o viziune cosmică, cu epicentrul
in bunătatea si întelegerea fără margini a individului. Era firesc ca sufletul
trac, fecundat de aceste limpezimi să dea nastere si celei mai înăltătoare
religii din antichitate, încât aparitia crestinismului să nu fie intâmpinată
cu neîncredere de vechea religie, ci sa urmeze ca o desăvârsire si o confirmare
a ei. Daca despre toate celelalte popoare se poate spune că s'au încrestinat,
noi ne-am regăsit in crestinism, ne-am descoperit in Christos propria
noastră conceptie. Ideea unui singur Dumnezeu, a nemuririi sufletului, a învierii
într'o altă lume, erau propovăduite si de Zamolxe. Revolutia spirituală
dionisiacă, din veacul al V-lea înainte de Christos, petrecută pe pământul
Eladei, e tot de origine tracă.
Ce
atitudine trebue să luăm fată de cele trei dimensiuni ale sufletului românesc?
Sunt ele de egală valoare si importantă? Pentru a răspunde acestei chestiuni
trebuie să stabilim mai întâi actul de nastere al poporului românesc. Existenta
lui datează numai dela cucerirea Daciei de către Traian? Realitatea e că nu
ne putem opri la acest moment fragil. Originea poporului roman trebuie căutată
pe o arie mult mai întinsă si într'un timp care se pierde în negura
vremii. Suntem tot atât de vechi pe pământul nostru ca stejarii si brazii
- cum spune Corneliu Codreanu. Noi suntem descendentii directi ai Tracilor,
iar epoca romanã s'a grefat pe acest trunchi stravechi. O natiune atat
de puternicã si de robustã ca a noastrã nu s'a putut
închega numai in 150 de ani de ocupatie romana. Controversa continuitatii
isi perde faimosul ei interes. N'am venit de nicăieri, ci am fost prezenti
pretutindenea, în Carpati, in Balcani, in Pind, in Serbia. Nu noi ne-am deplasat
din nord în sud si invers, ci altii ne-au întrerupt continuitatea teritoriala,
creind impreuna cu elementul de bastina noi popoare. Miscarile de populatie
românească semnalate în Evul Mediu sunt secundare în raport cu faptul fundamental,
al enormei masse traco-romane, rãspânditã pe o suprafatã
întinsã în nordul ca si în sudul Dunãrii.
Cum
ramane cu limba? Disparitia limbei trace nu e o dovada categorică a puterii
de asimilare a Românilor? Procesul s'ar putea explica si în alti
termeni.
Cum
arată Alexandru Randa în lucrarea sa închinată Traciei: "Balkan, Schlüsselraum
der Weltgeschichte", imperiul roman dela anul 200 după Christos se transformă
într'un condominiu tracoroman. In legiunile romane elementul traco-iliric
ajunge preponderent, si tot din sânul lui se recrutează cel mai mare
număr de împărati. Pentru a nu vorbi decât de cei mai valorosi dintre ei,
Diocletian, Constantin cel Mare, Justinian, s'au ridicat din părtile acestea.
Faptul nu se datoreste hazardului, ci vidului biologic care s'a produs in
Italia si în părtile apusene ale imperiului. Tracii nu mai erau periferici
imperiului ci deveniseră factorul determinant continuitătii si al apărării
lui de barbari. Ei si-au părăsit limba lor străveche, pentrucă li s'au deschis
portile unui imperiu, pentrucă imprejurarile i-au asezat in prezenta unei
sarcini uriase. Ostilitatea dintre Traci si Romani disparuse, pentrucă
ei însisi au urcat cele mai înalte trepte ale imperiului si imperiul le apartinea
cu acelas titlu cu care apartinea Romanilor. Strămutarea capitalei dela Roma
la Constantinopol are aceeasi semnificatie. Traco-Ilirii au deplasat centrul
de greutate al imperiului în patria lor, conformându-se deplasării care s'a
produs în centrul lui etnic. Oare Romanii de
traditie ar fi tolerat un asemenea scandal? Ne putem imagina pe Caesar sau
August părăsind Capitoliul?
Orientarea
viitoare a poporului român trebue să se sprijine, pe sinteza traco-romană, care trebue realizată sub cupola
crestinismului. Dar ea nu-i posibilă atâta vreme cât ne amputăm istoria cu câteva
milenii. Misterul
poporului român se va lămuri numai lămurind necunoscuta tracă.
Horia
Sima
August
1951
Vechi
Imagini Românesti: Mânăstirea Tismana