DIN PRESA LEGIONARÃ: Revista VESTITORII
R E G E L E    si    M O N A R H I A


Salzburg - (Austria) - 1952 - 1956

Horia SIMA 

Pozitia Miscării Legionare fată de Monarhie a fost precizată de Căpitan in lucrarea lui de căpetenie „Pentru Legionari": "In fruntea neamurilor, deasupra elitei, se află Monarhia. Resping republica. In istorie s'au văzut monarhi buni, foarte buni, slabi sau răi. Unii s'au bucurat de onoruri si de dragostea popoarelor până la sfârsitul vietii, altora li s'a tăiat capul. N'au fost, deci, toti monarhii buni. Monarhia însă, a fost totdeauna bună. Nu trebuie să se confunde omul cu institutia, trăgându-se concluzii false" (p. 399).

Corneliu Codreanu a meditat si asupra na turii intrinsece a Monarhiei. Ce conditie trebuie să îndeplinească un monarh ca să fie socotit de posteritate "foarte bun" sau cel putin "bun"? El descopera o lege nescrisă a Monarhiei, pe care o defineste in termenii următori: "Există o linie a vietii neamului. Un monarh e mare si bun, atunci când se mentine pe această linie. E mic sau rău, in măsura in care se indepărtează de această linie a vietii neamului sau i se opune. Iată legea monarhiei. Sunt si alte linii care pot ispiti pe monarh: linia intereselor personale, linia intereselor unei clase, linia intereselor unui grup, linia intereselor străine (dinăuntru si dinafara hotarelor). El trebuie să le inlăture pe toate si sa urmeze linia neamului" (p. 399).

Dacă încercăm să aplicăm legea stabilită de Corneilu Codreanu domnitorilor care s'au perindat pe tronul României, dela Alexandru Ion Cuza încoace, iată la ce rezultat ajungem: Domnitorul Cuza merită calificativul de "foarte bun", pentrucă atât in politica internă căt si in politica externă s'a identificat total cu linia neamului. S'a îngrijit de ridicarea tărănimii si a făurit Unirea Principatelor. Regelui Carol I numai cu oarecare bunavointă i se parte acorda mentiunea de "bun". El a coborît dela linia neamului la linia intereselor unei clase. Rodnicul început de ridicare a clasei tărănesti, inaugurat de Domnitorul Cuza, a fost părăsit sub Regeie Carol. Regele Carol I a acceptat să devină patronul clasei care l-a adus pe tron. El si-a cheltuit in bună parte autoritatea regală ca să înăbuse legitimele revendicări ale poporului nostru. Prin transactia la care a ajuns cu clasa suprapusă intârziat cu o jumătate de veac evolutia politică si socială a poporului român. Această clasă nu merita să se bucure de favoarea Regelui, fiind "oligarhie de strânsură", cum o numeste Caragiale. "Nu este o oligarhie măcar statornică, de traditie istorică, de bravură, de obligatiuni morale, de nobilitate ori de merite" (din studiul lui Caragiale asupra răscoalei dela 1907). Pe plan extern, lunga lui domnie a avut efecte binefăcătoare: statul român si-a recâstigat independenta si si-a consolidat existenta in raport cu vecinii si marile puteri europene. Totusi, in momentul decisiv, când s'au aruncat sortii unitătii nationale, orientarea Regelui Carol nu s'a potrivit cu linia neamului. Originea lui etnică s'a dovedit mai tare decât obligatiile ce le contractase fată de noua lui Patrie.

„Regele Ferdinand, împotriva oricăror legături si interese, s'a plasat pe linia neamului, a îndurat cu el, a făurit jertfa alături de el, a izbândit cu el. Prin aceasta el este mare si nemuritor." In amintirea Reintregirii... (1926)(Pentru Legionari, p.399). Tot atât de mare a fost Regele Ferdinand si in tratarea problemelor interne: domnia lui coincide cu momentul in care tăranii au fost înzestrati cu pământ si cu dreptul de a participa la viata politică a tării (votul universal). Cu aceste reforme, natiunea, descătusată de servitutile sociale si politice ale trecutulul, avea calea liberă să-si clădească un viitor strălucit. Pentru ceeace a urmat, "România Mare cu picioarele de lut", făptura deformată a falnicului vis de măretie românească, ce si l-au făurit luptătorii din transee, Regeie Ferdinand este mai putin vinovat. Politicienii vechiului regat au continuat si sub cerul României intregite practicile lor corupte de guvernare, asimilând geniului lor rău si pe reprezentantii politici ai noilor provincii.

Pentru Regele Carol al II-lea, chiar si calificativul de "foarte rău" nu e destul de aspru ca să redea toată întinderea dezastrului ce l-a provocat: partidele sfărâmate, tara sfărâmată si mândria unui neam, tineretul tării, ucis ca vitele la abator. Regele Carol s'a coborît pe ultima treaptă de degradare a demnitătii de Rege: s'a infeudat intereselor streine si a devenit exponentul acestor interese pe tronul României.

După alungarea Regelui Carol al II-lea de pe tron, la 6 Septembrie 1940, noi ne-am conformat învătăturii lăsată de Căpitan: "N'au fost deci toti monarhii buni. Monarhia însă a fost intotdeauna bună. Nu trebuie să se confunde omul cu institutia, trăgându-se concluzii false." Am făcut distinctie între institutie si om si l-am aclamat pe Regele Mihai cum nu a fost Rege aclamat vreodată in Romania. Este drept că si Regele s'a purtat leal fată de noi in eveuimentele din Ianuarie. A venit dela Sinaia ca să arbitreze conflictul cu Antonescu. Dar Rioseanu, subsecretarul de stat dela Interne si omul de încredere al lui Antonescu, i-a tăiat calea la Ploiesti si l-a oprit să meargă mai departe sub pretextul că îi este viata in pericol.

In tot decursul regimului antonescian, sentimentele legionarilor fătă de Rege au răm as neschimbate. Regele nu avea nici o putere si deci nici o răspundere in deslăntuirea prigoanei. Dealtminteri si Regele Mihai se găsea intr'o situatie precară. Era un surghiunit pe tronul României. Generalul Antonescu nu numai că l-a despuiat de prerogative, dar s'a si purtat fată de el si fată de Regina-Mamă Elena cu o rară mojicie. Umilintele ce le-a îndurat Regele Mihai dela Conducătorul Statului an constituit substratul psihologic al desnodământului dela 23 August.

Justificări istorice sunt greu de găsit pentru gestul Regelui. O pozitie de primul rang pentru soarta Europei rasaritene, cum este aceea a României, nu se abandonează fără uicio garantie sau perspectivă. Ea trebuia tinută până s'ar fi ivit un aranjament favorabil sau cedată numai prin luptă. Se poate invoca in apărarea Regelui doar inexperienta lui potitică. Regele era prea tânar ca sa îsi dea seama că amărăciunile lui personale sau adulatiile la care era expus ziluic din partea unui anturaj dubios nu pot intra in judecata unui Rege, când soarta tării stă in mâinile lui. Cu toate că Regele si-a asumat formal toate responsabilitătile actului dela 23 August, istoria nu îi va concede decât rolul unui pion împins si manevrat de altii. Autorii complotului s'au servit de nestiinta lui si de ura ce mocnea in sufletul său contra lui Antonescu, pentru a-si realiza planurile lor.

După ce Regete Mihai a fost isgonit din tară de către comunisti si s'a aliniat fără să vrea pozitiei guvernului dela Viena, Miscarea Legionară nu a stat nici o clipă la îndoială ca să isi exprime din nou atasatnentul său fată de Regele pribeag, intr'o formă care nu mai lăsa nici un dubiu. Prelungita colaborare între Rege si comunisti, noi am interpretat-o într'un sens cum nu se poate mai favorabil pentru intentiile Majestătii Sale in Memoriul ce i l-am inaintat in 1949: o desperată încercare de a salva statul roman dela lichidarea totală, institutia monarhică servind in ultimii ei ani de existentă ca ariergardă a rezistentei românesti. De altă parte, aparitia Regelui in exil am socotit-o de bun augur pentru lupta de eliberare. Regele va da un nou impuls acestei lupte, ridicând-o la o constiintă maximă. In jurul numelui sau prevedeam că se va organiza o conducere coherentă si eficientă in acelasi timp, care să crute exilul de lupte sterile.

Asteptările nu numai ale noastre, dar ale marei majorităti a Românilor din exil, s'au soldat cu deceptii continue. Mai întâiu, Regele Mihai s'a lăsat ispitit de anturajul său să se proclame unic mandatar al poporului român in exil. Cum celălalt factor constitutional, Natiunea, nu se poate manifesta fiind încătusată, Regele ar fi singurul chemat si îndreptătit să asigure functiunile politice ale exilului. Consecintele acestei teorii constitutionale, destul de subrede, sunt extrem de grave: Regele face politica exilului. El nu arbitrează, nu se orientează după dialogul dintre partide, ci decretează. Orice drept de opozitie e suprimat. Discutiile dintre partide sunt irevelante, pentrucă Regele nu ia in considera re decât propria sa părere.

Regele Mihai a căzut exact in culpa Regelui Carol: si-a insusit conceptia dictatorială a Monarhiei. Ca atare, in exilul actual nu-i posibil să fii de altă părere decât Regele, să respingi formula impusă de el ca nevalabilă, necorespuuzătoare momentului si iutereselor românesti, decât trecând peste persoana lui. Considerându-se in exil exact ceeace a fost in tară si abuzând de prerogativele ce le detinea altădată, Regele a fixat componenta politică a comitelului din exil, numărul de membri ce trebuie să îi aibă, a impus anumite persoane si a respins pe altele - chestiuni care sunt de resortul partidelor si trebuie lămurite in tratativele dintre ele.

Dacă cercetăm mai departe ce calcule l-au determinat pe Rege să-si asume răspunderi atât de întinse si atât de nefiresti in raport cu rolul unui monarh in exil, rezultatul e si mai dezastruos: exclusiv pentru a impune si in politica exilului grupul dela 23 August. In vreme ce, in afară de câteva exceptii, Românii din exil au făcut eforturi ca să separe responsabilitătile formale ale Regelui, in săvârsirea actului dela 23 August, de responsabilitălile reale ale adevăratilor lui autori.

Regele actionează in sens invers: tot atât de mari eforturi face pentru a nu se distanta de grupul dela 23 August. Generalul Rădescu, desi se bucura de cuasi-unanima incredere a exilului, a trebuit să cedeze locul lui Visoianu pentrucă nu era agreat de acest grup. Regele nu l-a numit decât pentru a-l disloca. Era o pozitie care trebuia consumată, înainte de a face loc lui Visoianu.

Acestea sunt lucruri mai vechi si mai cunoscute. Ele se referă la pozitiile interne ale exilului. Nu le-am fi reamintit daca in ultimul timp însăsi pozitiile externe ale luptei de eliberare nu ar fi primejduite de cousecventa cu care Regele sustine grupul dela 23 August.

Visoianu e fixat pe o pozitie opusă actiunii de eliberare. El joacă pe cartea coexistentei, care este cartea sovietică si care înseamnă, intr'un limbaj mai clar, perpetuarea robiei poporului român. Acest punct de vedere, Visoianu îl expune fără rezerve cui vrea să îi audă părerea despre eliberare. Politica lui Visoianu in exil este un 23 August prelungit, o continuă sacrificare a poporului român.

Visoianu si tovarăsii lui intimi sunt obligati prin trecutul lor să fie partizanii coexistentei. Eliberarea nu le poate oferi acestora nici o perspectivă. In actuala situatie, cu toată opozitia înversunată a exilului, mai joacă un rol. Ei sunt puternic sustinuti in America de acele cercuri care au organizat capitularea Occidentului la Teheran, Yalta si Potsdam. E o retea de complicităti care continuă să rămână in vigoare si care nu se va spulbera decât odată cu desăvârsirea procesului de clarificare al opiniei publice americane asupra pericolului comunist.

Regele, angajându-se până in pânzele albe cu Visoianu, implicit aderă la politica de coexistentă. Deaceea, mesagiile Regelui către tară sunt lipsite de orice semnificatie morală si nu fac decât să inducă lumea in eroare. Prin atitudinea lui încurajează acea directie care tinde să înmormânteze in statuquo-ul european toate nădejdile de eliberare ale popoarelor din răsărit. Intre Visoianu, tovarăsii acestuia si Rege există o împletire de interese care vine in conflict acut cu interesele actuale ale poporului românesc.

In imprejurările tragice prin care trece neamul nostru astăzi, atitudinea Regelui in exil constituie o adevărată calamitate. Sentimentele monarhice, atât de înrădăcinate in poporal nostru, sunt speculate chiar de Rege pentru a da câstig de cauză oamenilor catastrofei dela 23 August. In loc "de a îndura cu neamul, a face jertfa alături de el si a izbândi cu el, cum a făcut Regele Ferdinand cel mare si nemuritor" (C. Z. C.), Regele Mihai preferă să se orienteze după celălalt exemplu monarhic, al Regelui Carol II-lea, devenind exponentul unui grup aservit intereselor streine. In loc de a-si cuceri tronul prin luptă, alături de toată suflarea românească, se gândeste la o revenire dacă coexistenta va lua totusi cândva sfârsit - prin bruscarea vointei nationale, eventual cu ajutorul unei puteri streine, pentruca, odată cu el, să se strecoare din nou in tară, la locuri de conducere, figurile catastrofei nationale.

Am tinut de datoria noastră să dam acest semnal de alarmă, cu riscul de a ne ridica impotrivă un nou val de dusmănii, pentruca fiecare român din exil să-si poată asuma partea lui de răspundere in desbaterea destinului românesc in lume. Sunt forte care lucrează si in exil la perpetuarea sclaviei poporului român, iar Regele nu este străin de ele sau nu se poate elibera de ele. Cât priveste linia monarhică a Miscării, ea nu are nevoie de nici-o pledoarie. Dar linia monarhică e tot atât de obligatorie si pentru monarh. Un neam nu poate fi dus la pieire numai de dragul unui monarh care utilizează pozitia ce o are pentru a tine in loc aspiratiile lui de viată liberă.

Intre Rege si lupta de eliberare, nici-o constiintă românească nu poate sovăi să se pronunte pentru eliberarea neamului.

Horia SIMA - Vestitorii, Aprilie 1955

 


8 Noembrie 1940: Iasi, Oras al Miscãrii Legionare; în fruntea oficialitãtilor participate, Majestatea Sa Regele Mihai si Regina Elena...


Tânãrul rege Mihai, alãturi de mama sa Regina Elena, sunt întâmpinati cu bucurie de multimile legionare la Iasi...

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE