În eventualitatea unui apropiat conflict, americanii se adreseazã partidelor politice românesti, sã pregãteascã incursiuni spre tarã. Partidele noastre politice reprezentate in exil doar de fosti conducãtori sau diplomati, nu erau însã deloc dispuse sã-si riste pielea într'o astfel de aventurã.

Atunci, Americanii, Francezii si Englezii s'au adresat Miscãrii Legionare, oferindu-i posibilitãti tehnice si militare pentru pregãtirea populatiei in vederea unui posibil conflict cu URSS. Cum o mare parte din componentii diviziilor formate de guvemul National Roman de la Viena si care se angajase deja in luptã contra armatelor sovietice, nu s'au mai întors in tarã, unde domnea teroarea comunistã, ci au rãmas in Europa, multe elemente erau disponibile pentru o nouã luptã de eliberare nationala.

Astfel, încã din anul 1949 s'au format centre de instructie care pregãteau elemente pentru a fi parasutate in tarã.

Dupã ultima mea evadare de la Securitatea din Timisoara, am ajuns in Iugoslavia sub numele de Gaspar Teodor din comuna Poiana, muncitor la uzinele Resita. Mi-am dat acest nume, ne având deloc încredere in disputa între tovarãsi, riscând sã fiu extrãdat Securitãtii române. Fiind bine cunoscut de aceasta, schimbul de ostateci aducea avantaje reciproce. Anchetat de UDBA, Securitatea iugoslavã, am trecut cu succes examenul, trecând ca o figurã fãrã nici o importantã.

Am riscat si fuga din Iugoslavia ca si cea din România, trecând frontiera iugoslavo-greacã. Dumnezeu m'a ocrotit in tot parcursul meu.

Asa am intrat in aceste centre de pregãtire care consistau in a învãta rnanipularea aparatului radio emisie-receplie, cifrul, mânuirea armelor, falsificarea carnetelor de identitate si parasutarea. Odatã aterizati in tarã va trebui sã ne descurcãm singuri, pânã ce vom lua legãtura cu organizatia.

Asa am fãcut vreo 15 parasutãri de pe aerodromul din orasul Senlis, la nord de Paris, dintre care jumãtate, sãrituri de noapte. Primul centru in satul Andilly, nord de Paris, apoi ne-am deplasat cu un avion militar francez, in Germania, la Issny, la nord de Munchen, urmând apoi, in Franta la Chevilly la Rue si ultimul in orasul Montfermeil, suburbanele Parisului.

Dintre tehnicenii destinati instructiei îmi mai amintesc de Carpantier, ofiter francez pentru exerciliile de parasutare si sabotaj. Contactul cu reprezentantul francez era stabilit prin maiorui Beaumont iar din partea americanã nu mai retin numele persoanelor cu care veneam in contact, in calitate de responsabil al centrului.

Prima echipã parasutatã a fost cea a lui Icã Tãnase si Mihai Popovici. Înainte de plecarea lor, Icã Tãnase a lãsat cuvântul, de-acum cunoscut: "Dacã mai avem ceva de fãcut pentru Neamul nostru, apoi numai acolo vom mai putea-o face".

Întrebat la proves, cum de si-a schimbat atitudinea, din legionar a devenit servitor al capitalismului american, a rãspuns: "Eu am rãmas intransigent împotriva eomunismului, americanii sunt aceia care au venit pe linia mea, pentru a-l combate.".

A doua echipã a fost a lui Ion Samoilã si Ionel Golea, urmata de Tolan care a plecat pe jos traversând toate frontierele pânã in tarã, apoi Gogu Georgescu si un mot din Ardeal.

Ultima care se pregãtea sã plece, cea a locotenentului Ionel Cernea si Tudor Popa, nu a mai plecat, mercantilii occidentali au preferat întelegerea cu URSS, abandonând atâtea popoare ale Europei sclaviei comuniste. Asa n'am mai plecat nici eu.

In timp ce in strãinãtate se pregãtea un nou conflict de eliberare a popoarelor din teroarea rosie, in tarã rezistenta împotriva eomunismului ia proportii.