DRUM, Anul 10, Nr. 2, Aprilie-Iunie 1974

 

"Peste putinã vreme nu Mã veti mai vedea, apoi iarãsi peste putinã vreme Mã veti vedea" a spus Mântuitorul uceniedor Sai. Iar, pentrucã ei nu au putut pricepe îndeajuns aceste cuvinte, El le-a explicat: "Adevãr, adevãr va spun vouã, cã voi veti plânge si va veti tângui, iar lumea se va bucura; vã veti întrista, dar întristarea voastrã se va preface in bucurie... si nimeni nu vã va rãpi bucuria voastrã" (Ioan 16.16,20,22).

Dupã cele cuprinse in Sfânta Evanghelie, nimeni nu poate afirma cu certitudine cã apostolii nu ar fi crezut in momentul acela spusele Domnului despre Invierea Lui, mai ales dupã explicatiile date. Dar dupã moartea lui lisus pe cruce s'a lãsat întunerlc nu numai "în toatã tara", ci si în sufletul lor. Dacã nu alt intuneric, mãcar întunericu1 ezitãrii de a crede in Inviere. Aceastã stare sufleteascã a lor pare sa o tãlmãceascã destul de lãmurit graiul celor doi ucenici cãlãtori spre Emmaus. Indoliati de cele petrecute la Ierusalim (rãstignirea si moartea lui lisus), ei au spus: "Noi trãgeam nãdejde cã El este Acela, care va izbãvi Izraelul".

Invierea a sfãrâmat toate ezitarile si îndoielile. Din momentul Invierii, credinta în dumnezeirea lui Christos, ca si credinta în învãtatura Lui - în toatã intregimea ei - s'a pecetluit definiltiv in inimiIe apostolilor pentru vecii vecilor. Iar prin pogorîrea Duhului Sfânt, ei au dobândit toate luminile, ca si curajul necesar pentru propovãduire -curaj, care nu i-a mai pãrãsit niciodatã.

Insfârsit, însfârsit, adevãrul de temelie a pus stãpânire absolutã pe lãuntrurile lor. De aci înainte n'a fost problemã, nici gând, cari sã nu fie strecurate prin sita limpezitoare a toate necurãteniile: "Cãutati mai intâiu împarãtia lui Dumnezeu"... pe calea învãtãturii Domnului... numai pe calea Invãtãturii Domnului.

Ei au biruit (turma cea micã), pentrucã nu au acceptat compromisuri cu învãtãtura; nici un fel de compromis.

Poticnirea de azi, ca si de atâtea veacuri in urmã a omenirii, este cã omul (ca sã intreibuintez cuvintele recente ale unui slujitor al altarului) "intrã numai cu un picior in corabia mântuirii".

Aceasta e cauza tuturor dezastrelor: lipsa de credintã in valabilitatea absolutã a invãtãturii lui Christos. Sau si mai bine: lipsa de credintã cã pentru toate pro1blemele numai aceastã învãtãturã este valabilã.

Iisus s'a pogorît pe pãmânt pentru mântuirea neamului ornenese. Dar si pentruca sã ne dãscãleascã, arãtându-ne calea unicã pentru dobândirea împãrãtiei lui Dumnezeu.

Nimeni nu poate spune cã el crede in Iisus-Domnul, dacã nu crede in acelas timp si in toatã învãtãtura Lui genuinã, fãrã strâmbarea si numai a unei singure iote. Decat, si încrederea in Christos si încrederea in învãtãtura Lui sunt cu putintã numai prin acea renastere lãuntricã despre care vorbeste El in convorbirea cu Nicodim ("Adevãr, adevãr îti spun tie câ dacã un om nu se naste din nou, nu poate vedea împãrãtia lui Dumnezeu". Ioan 3.3).

Invierea a fost momentul cel mai cutremurãtor, care a rodit renasterea lãuntricã desãvârsitã a apostolilor, ca si a tuturor credinciosllor adevãrati. Incât nu mai încape nici o îndoialã: poticnirea omenirii in a crede fara conditii in invatatura Domnului este din pricina  cã aceastã omenire nu crede din toatã inima, din tot sufletul si din toate puterile in Invierea lui Christos. Acestei omeniri a credintei de suprafatã îi sunt adresate cuvintele din Apocalips: "Vai tie bisericã din Laodicea, cã nu esti nici caldã, nici rece. Iar pentrucã nu esti nici caldã nici rece, sunt pe cale sã te scuip din gura Mea..."

 

* * *

 

Credinta e un dar dela Dumnezeu. Decât, acest dar nu se face fãrã nici o ostenealã din partea omului. Pentru a fi vrednic sa-l primeascã, omul trebue sã-si primeneascã si sufletul si trupul de toate necurãteniile prin rugãciune, pocãintã si umilintã. Sã-si pregâteascã lãuntrurile: pentru a primi pe Dumnezeu.

 

* * *

 

Dacã te doare starea dureroasã in care te gãsesti, ca si starea cumplitã in care se svârcoleste neputincioasã aceastã lume, nici vaierele, nici protestele tale nu sunt de nici un folos. Dacã vrei o schimbare inspre bine, trebue si începi cu tine insuti. Sã cersesti neîncetat, in desãvârsita umilintã si încredere, dela Stãpânul a toate darul acelei renasteri interioare fãrã de care nici tu, nici omenirea aceasta "nu poate vedea împãrãtia lui Dumnezeu"... singura împãrãtie a binelui. (Acelas slujitor a1 altarului a spus-o cu multã-multã dreptate: "Innoirea omenirii adusã de Christcs asteaptã plinire din partea omului -din partea omului de azi!").

Si nu te lasa ispitit de soaptele descurajatoare ale diavolului cã tu nu poti schimba lumea, ca lumea o poate schimba numai Dumnezeu. Cãci Dumnezeu, din dragoste pentru tine, te-a cinstit sã te facã împreunã lucrãtor pentru acea împãrãtie, pe care pentru tine a pregãtit-o.

 

* * *

 

La pregãtirea pentru prãsnuirea Invierii nu sunt suficiente rugãciunile cãldicele, nici numai abstinenta dela bucate, nici numai prezenta trupeascã la slujba din Bisericã. Dacã vrei sã prãsnuiesti cu folos Invierea, trebue si trãiesti întâiu agonia din grãdina Ghetsemani, patima si rãstignirea Lui pe cruce, sa trãiesti moartea Lui, învelindu-ti sufletul in straiele doliului, in care s'au învelit cei cari L-au iubit si L-au urmat, pentruca apoi lumina celei mai mari minuni -Invierea- sã te transfigureze, nãscând in tine fiinta cea nouã, neprihãnitã, vrednicã sã fie primitã ou bratele deschise în împãrãtia lui Dumnezeu, vrednicã sã mãrturiseascã acestei lumi rãtãcitoare in întuneric - cu glas de trâmbitã triumfãtoare:

CHRISTOS A INVIAT !

Veniti si luati LUMINÃ ! 

Vamesul

DRUM, Anul 10, Nr. 2, Aprilie-Iunie 1974

Iisus a Inviat!