Trei echipe legionare de sacrificiu, actionand voluntar, au pus capat la momentul oportun, unei racile vechi si sugrumatoare a obiditului neam romanesc.

Realitatea celor trei momente cruciale in care s-a desfasurat, cu o cutezanta fara de seaman, actiunea de pedepsire a Nicadorilor, Decemvirilor si Razbunatorilor este o evidenta a raului din tara, cand impotriva Neamului si a Miscarii Legionare s-au coalizat forte greu de neutralizat, de combatut sau de pus la respect, prin mijloacele corecte si demne, pe care Conducatorul Miscarii Legionare le practica.

Aceste pericole capitale constau in forta comunitatii iudaice care era foarte activa si fara mila fata de Miscarea Legionara, care luand atitudine, a incercat sa opreasca expansiunea dominatoare a acestei puteri oculte.

Interesul acestei comunitati era de a ne cotropi tara, economic si cultural, injosind si raspandind toate acuzatiile posibile la adresa Miscarii. Cu o diferenta radicala fata de Adevar, aceasta comunitate, care nu s-a clintit nici o iota din cele ale sale, a acuzat Miscarea de orori si perversiuni inimaginabile. Puterea aurului, se vede clar, ca ajuta la o repetare continua a acuzelor prin presa si prin toate mijloacele de publicitate pentru a crea in tara o opinie defavorabila Miscarii Legionare.

Partidele politice in care s-au aciuat profitori ai momentului, erau corupte si aveau interesul ca sa elimine de pe arena politica o Miscare tanara, animata de Adevar si Dreptate, care urmarea emanciparea poporului si promovarea elementelor curate ale Neamului. Intre diferite formatiuni politice din epoca ce dominau scena politica era infama si tacita intelegere avand ca scop prigonirea si dizolvarea Garzii de Fier.

Aceasta, pentru a face ca noua forta morala a Natiunii sa nu mai poata trezi multimile pe spinarea carora huzureau acesti politicieni.

Gestul eroic revolutionar al celor trei echipe s-a consumat la momente diferite, in numele constiintei nationale, prin acte de aparare in fata abuzului de putere, a miseliei si a tradarii prin care era izbita necrutator si cu tarie Miscarea Legionara.

Reactiunea la umilinta s-a petrecut intocmai ca pe frontul de lupta, unde intervine legea aspra a razboiului.

Primitivismul politic lucra in interesul Ocultei, nationale si internationale. Miscarea era hartuita din toate partile. Se iscau pasiuni care zguduiau o epoca. Soarta Natiunii era in joc.

Violenta in sine exprima teroarea cu care era tratata lumea legionara. Legiunea era aproape lichidata. Cadrele de conducere in mare parte erau in inchisoare si restul in clandestinitate.

Presa legionara interzisa, sediile inchise si materialele confiscate. Legionarii, cu greu lacat pe gura, nu se puteau apara si nici nu aveau cum sa explice la timp sensul adevarat al acestor tragice intamplari pe care nu le-au dorit si nu le-au provocat.

Cei fara rusine cocotati la carma tarii au lovit in legionari, in numele unor principii asasine, in momente cruciale.

Demn de retinut este faptul ca atat Nicadorii, in cazul lui Duca, Decemvirii, in cazul lui Stelescu, cat si Razbunatorii, in cazul lui Calinescu reprezinta pavaza nationala ridicata in demnitate atat cat poate ea lovi, in aparare, cand nici un fel de sperietori nu-si mai aveau efectul.

Gestul lor nu era pentru a brava. In majoritate erau intelectuali. Au vrut numai sa trezeasca pe romanul dintre cele doua razboaie, care incepea sa se complaca in promiscuitate demagogica in care primul lucru ce i se cerea era sa suporte calcaiul omului politic forte, ridicat la putere printr-o politica de capatuire.

Toate cele trei actiuni voluntare sunt zvacniri ale cugetului. moralei si sentimentului Neamului Romanesc atacat si ultragiat in existenta sa prin cei mai demni fii ai Neamului, care s-au consumat in vadul implinirii. Jertfitorii au recurs la aceasta solutie ultima, in disperarea celui din urma semnal de alarma. Au consimtit sa raspunda de fapta asumata, platind in chinuri, in temnita, si cu viata. Primii treisprezece au sfarsit sugrumati cu streangul alaturi de Capitanul in tragica deplasare cu duba auto, din Noaptea Sfantului Andrei, 1938. Razbunatorii, in frunte cu Miti Dumitrescu, dupa ce au razbunat miselia istorica facuta Neamului Romanesc prin uciderea Capitanului; dupa faptul material, s-au prezentat spre a-si asuma intreaga raspundere. Au fost schingiuiti oribil si aruncati pe caldaram.

Toate cele trei actiuni n-au fost puse la cale de conducerea Legiunii, dar din punct de vedere uman si national ele reprezinta profunda semnificatie a unui fenomen autentic romanesc si care depaseste momentul in care s-au petrecut.

Acest voluntariat si acest spirit de jertfa fiind chezasia adevarului, a dus la un nou comportament si o noua gandire politica.

Sub domnia lui Carol al II-lea, apoi sub dictatura lui Antonescu si timp de aproape o jumatate de veac de comunism, fapta eroica a Nicadorilor, Decemvirilor si Razbunatorilor a fost in fata multimilor, ca o crima impotriva unor oameni linistiti si patrioti pentru simplul motiv ca nu cred ca legionarii.

Lucrurile erau contrarii. Gestul celor trei echipe este consecinta unei disperari ajunse la paroxism!

Realitatea celor trei momente exceptionale este ca, prin grele sacrificii, Nicadorii, Decemvirii si Razbunatorii raman pe vecie un fundament al Miscarii; ei sunt trei depasiri ce trec dincolo de faptul material.

Iar daca opinia publica nationala si internationala mai judeca gresit cele trei momente ale istoriei noastre care au scos neamul din surzenia politica si din mutismul impropriu demnitatii romanesti, este pentru ca o mafie cosmopolita vrea sa-si impuna interesele si scopurile nemarturisite, aruncand un potop de minciuni, injurii si infamii la adresa jertfitorilor romani. Dusmanii Legiunii arunca cu toptanul pe seama ei, o gama de calificative, cautand si astazi sa mentina in spiritul multimii imaginea unei Legiuni care a format in randurile ei criminali si asasini.

Si pentru a intari "adevarul", ei aduc in cumpana evenimentelor consumate la noi intre cele doua razboaie mondiale, numele simbolice ale acestor trei cazuri pe care le prezinta ca pe cele mai semnificative "perversiuni" si "criminalitati" legionare...

Mai mult: e semnificativ faptul ca si azi se intensifica aceeasi campanie de compromitere si descalificare a Miscarii Legionare in care se recurge la punerea in vedere a acestor "crime legionare". Intotdeauna, fie la televiziune, fie in jurul unor mese rotunde, fie in presa, fapta Nicadorilor, Decemvirilor si Razbunatorilor este considerata punctul extrem de vulnerabil din constructia doctrinara a organizatiei legionare.

Si azi ca si in trecutul impovarat de minciuna si crima de stat a pseudo-democratilor, inca se perpetueaza cu usurinta orice calomnie la adresa Miscarii Legionare. Faptul material al actiunii acestor legionari este insotit de amanunte inventate, si anume ca Miscarea este o scoala a crimei. Fapta lor, le este incarcata de calomniatori cu gesturi si intentii perverse. (Toate aceste acuze sunt mult tulburatoare pentru sensibilitatea umana).

Nicadorii, Decemvirii si Razbunatorii sunt acuzati de cruzimi si de lasitati.

Dusmanii Legiunii urmaresc sa impuna in tara si in strainatate o opinie antilegionara gata confectionata, ca oamenii sa nu-si formeze obiceiul de a analiza si cantari evenimentele cu ajutorul propriei judecati. Ea trebuie sa ia de bun si adevarat tot ce aude din gura unuia sau altuia, tot ce gaseste prin ziare, si mai ales, daca cele auzite fac parte din versiunea opiniei majoritare, atunci respectivul trebuie sa fie deja convins ca a aflat adevarul. Un astfel de om respinge cu dispret sursa legionara, admitand numai una, aceea de la care a primit cele mai frecvente lozinci antilegionare. El se complace in a intalni minciuna, calomnia, acuzatiile gratuite, calificarea infamanta.

De ce? Pentru ca, odata intrat in posesia unui calificativ dat unei fapte legionare, el il pastreaza in minte asa cum este, si nici vorba sa-l mai analizeze, sa-l combata sau sa-l inlocuiasca.

Acestea sunt arme intrebuintate de dusmanii Legiunii, arme pe care le folosesc si acum pentru a compromite Miscarea Legionara in ochii lumii si a-i alunga simpatia maselor.

Exemple tipice de ponegrire:

"Garda de Fier este organizatie terorista de tip fascist."

"Miscarea Legionara este o organizatie a unor criminali de razboi."

"Garda de Fier, o subordonare politica si ideologica a nazismului german."

In realitate, Miscarea Legionara este singura organizatie nationalista care n-a fost inclusa in procesul de la Nürnberg.

Miscarea Legionara are mii de membri asasinati de toate regimurile care au dominat Romania in ultimii 50 de ani.

Dusmanii continua sa ne puna in spate o groaza de crime imaginare, numindu-ne "asasini de meserie".

Garda de Fier se sprijina pe dragostea de neam si justitia sociala, pe intelegere si armonie, dar dusmanii ne trateaza drept "teroristi".

Fenomenul legionar este el insusi consecinta unui trecut istoric nenorocit si a unei crize de oameni capabili, de a depasi interesul personal sau de partid, pentru binele Natiunii.

Pentru a explica gestul celor trei echipe de sacrificiu, voi recurge la prezentarea starii de spirit a celor doua extreme: clasa conducatoare si poporul.

Prima impinge societatea romaneasca in declin tocmai cand trebuia sa progreseze dupa unirea geografica a teritoriilor. Ea era retrograda si daunatoare. Dar tot atat de daunatoare si intarziata era si mentalitatea maselor populare. Asa numai, se poate explica dominatia, timp de decenii, a clicii haine si avide a politicienilor.

Poporul statea amortit, amagindu-se in atmosfera de gasca si traind o mostenire subconstienta, pentru ca asa apucase si nu-i aratase nimeni alt drum. In raport cu epoca, Romania de abia iesita dintr-o faza de mari framantari nationale, n-a ajuns inca sa stabileasca linii de conduita civica si sociala, dupa nevoile omului. Se observau la romani trasaturi de comportament datorate suferintei indurate de secole. Tocmai de anumite micimi si ingustimi ale poporului profitau ghiftuitii clicilor politice.

Citez aici cauzele atmosferei, intru combaterea careia s-a ridicat Miscarea Legionara, dupa o lucrare a domnului Faust Bradescu:

a) Supunerea slugarnica

Romanul a trait timp de secole sub stapanire straina, dominat adesea de venetici, si-a creat din amarul vietii o mentalitate de om plecat si supus, incapabil sa cracneasca, nici chiar atunci cand dreptatea era de partea lui. El prefera sa taca, pentru a nu-si atrage "fulgerele celor mari".

Odata cu emanciparea lui politica si intrarea pe fagasul libertatii, normal era ca sa-si croiasca o noua demnitate. El insa a continuat sa se comporte pe coordonatele trecutului injosindu-se si mai mult in fata potentatilor zilei, transformand o supusenie de circumstanta istorica intr-o slugarnicie respingatoare de interes imediat. E de ajuns sa amintim de "caciuleala" multimilor la simpla aparitie a vreunui politician ce le promitea marea cu sarea...

Adapat la fantana demagogiei oamenilor politici, omul-roman, - in loc sa capete o noua structura care sa-l integreze in lumea moderna - se infunda din ce in ce mai mult in meandrele unui trecut ce trebuia sters pentru totdeauna.

b) Neincrederea in fortele proprii si nationale

Tot din cauza lipsei de intelepciune a clasei conducatoare, care vedea cu ochi rai orice emancipare a maselor, a lipsit de la inceput o educatie sustinuta in sensul promovarii posibilitatilor latente ale omului si ale natiunii. Totul era vazut prin prisma intereselor particulare economice sau politice, care dicta comportamentul guvernului. Omul era lasat in voia soartei, sa se descurce dupa putinta, neoferindu-i-se nici o perspectiva in mod oficial organizata, in care sa simta increderea pusa in fortele realizatoare nationale si particulare.

De aici, a rezultat o neincredere permanenta in randurile romanilor, in posibilitatile de creatie, de realizare si succes a tot ce ar fi fost de origine romaneasca. O astfel de tendinta nu putea duce decat la o politica de compromis si la instalarea, pe teritoriul national, de entitati de creatie si realizare straine. Grav era mai ales faptul ca in toate domeniile, dar mai ales in cele tehnice, se impamantenise un complex de inferioritate injositor si daunator.

c) Fuga de raspundere

O alta racila, urmare a lipsei de disciplina si a indiferentei generalizate in fata atator abateri in domeniul public si privat, era aceasta fuga de raspundere. Lipsa de curaj, scepticism, simpla nepasare sau lene curata - nu exista nici o scuza.

Atitudinea de raspundere in actiunile vietii profesionale sau particulare, constituie unul din atributele omului constient, cinstit si muncitor. Lipsit de o educatie civica si morala specifica, privind in jurul sau exemplele triste ale celor ce constituiau elita conducatoare, omul roman n-avea cum sa-si impuna o linie de conduita in care raspunderea sa-i fie calauza si temelie de comportament. Peste tot, domnea imperiul incompetentei si al neraspunderii, rasfrangandu-se vraistea generala asupra vreunui tap ispasitor de a 15-a categorie. Aceasta tendinta mana neamul romanesc spre o desprindere totala de etica sociala, civica si profesionala ce constituie fundamentul relatiilor interumane si interstatale.

d) Frica de "stapanirea" si de autoritatea locala

Un om sau un popor slugarnic, neincrezator in fortele lui si fugind de orice raspundere, nu poate fi considerat ca avand o personalitate capabila sa infrunte abuzurile sau nedreptatile unui guvern ce vrea sa faca dupa capul lui. Un astfel de om sau de popor nu poate ajunge nici macar la constiinta ca are drepturi inscrise ce-i garanteaza libertatea, sau justitie, chiar dreptul la opunere fata de autoritate. Abuzul de putere ce-l izbeste, i se pare dreptul stapanirii de a-l trata astfel. Frica de autoritate, de represaliile ce-l pot atinge, il paralizeaza si-l indeamna sa fie "intelept", adica sa taca si sa suporte.

Natiunea Romana, dupa Primul Razboi Mondial, emancipata politic dar nestructurata inca social si spiritual, se balacea in aceasta inconsecventa a fricii de stapanire. Ordinul cel mai stupid si abuziv al autoritatii centrale nu intalnea, decat rareori, o opozitie sau un protest categoric.

Nu mai vorbim de infima "autoritate locala" unde, spre exemplu, jandarmul putea sa-si permita orice ineptie. Omul impregnat de aceasta frica irationala, nu putea in nici un caz deveni un element de valoare in structura politica a tarii. Si cu atat mai putin in constituirea unei opozitii active, de inalta valoare nationala.

e) Acceptarea resemnata a evenimentelor

Ca un corolar al tuturor acestor caracteristici negative, omul-roman, mai avea si defectul fatalitatii, structurat in decursul veacurilor ca o urmare a nenumaratelor nenorociri care l-au lovit. In bunatatea lui extrema isi zicea adesea: "o sa treaca si asta". Gand frumos, dar nepolitic, de care profitau cu varf si indesat numai cei fara scrupule si fara dragoste de neam. Resemnarea in istorie este un defect fatal. Omul ca si natiunile, e facut sa lupte, sa impuna o idee, o cultura, o civilizatie.

Cine accepta resemnat si fatalist cursul evenimentelor - convins ca "totul trece" - isi impune o sinucidere morala. In perspectiva unei natiuni, o astfel de comportare pregateste sclavia si decaderea.

Neamul nu se ridica decat prin lupta, iar omul prin sacrificiu. E legea firii! De aceea, epoca de glorie a democratiei romanesti, stabilita pe cele doua aspecte ale mentalitatii locale, a constituit o trista perioada a istoriei noastre.

Clasa conducatoare se arata din ce in ce mai aroganta, mai brutala, mai indiferenta la suferintele neamului, pe cand masele populare, lasate in voia sortii, se pierdeau intr-o realitate cu totul falsa, negativista si dezonoranta. Toate aceste caracteristici apasatoare aveau radacini adanci. Erau consecintele epocilor de vasalitate turca, de iobagie austro-ungara, de dominatie si depravare fanariota. Dar mai ales, in ultimul timp, de democratie liberala de tip balcanic, care nu luase nici o masura pentru a da o noua intorsatura acestei mentalitati ce apasa pe umerii romanului.

Din contra, o mentinea cu perseverenta. Ii convenea de minune! Numai intr-un astfel de mediu docil, infricat, resemnat, oarecum pervertit, potentatii zilei puteau realiza dominarea si pastrarea privilegiilor.

Natiunea romana traia o criza de structura interioara agravata de influentele nefaste ale grupurilor alogene si oligarhice. Sub inraurirea acestor forte, straturi intregi de cetateni si-au format o noua mentalitate, dar nu pentru a reface in ei o baza de civism si mandrie nationala, ci pentru a adopta toate tarele, deprinderile si defectele legate de mentalitatea politica, lipsita de etica, de morala si de demnitate. Adica, s-au adaptat raului, ce bantuia tara, dand nastere unui specimen hibrid, in care domina dorinta de parvenire si imbogatire prin orice mijloace.

Astfel, in perioada care ne preocupa, neamul romanesc era prins intre doua mentalitati opuse, dar tot atat de daunatoare. Prima, cea a maselor populare, sapa un profund complex de inferioritate si umilinta; a doua, cea a politicienilor si a clientelei, provoca o atmosfera tulbure, plina de abuzuri si imoralitate.

Scena pe care o prezint s-a petrecut in Sala Consiliului de Razboi, unde in primavara anului 1934 s-a judecat procesul Garzii de Fier. Conducatorii ei, in frunte cu Capitanul si Generalul Cantacuzino, urmau sa fie condamnati cu grele pedepse la inchisoare pentru "turburarea ordinei publice", iar Nicadorii la munca silnica pe viata pentru uciderea lui Duca. Completul de judecata era format din magistrati militari de cariera avandu-l ca presedinte pe generalul Dona. Ca procuror acuzator era generalul Petrovicescu.

Se urmarea dizolvarea Garzii de Fier prin sentinta judecatoreasca. Printre alte acuzatii, li se punea in sarcina "patronarea" atentatului impotriva prim-ministrului Duca.

Printre cei interogati se afla si profesorul Nae Ionescu. Redau episodul interogarii sale, asa dupa cum l-am retinut din spusele lui "nea Petrica". Acesta este inginerul Petre Stanescu, implicat si el, si care se afla atunci in boxa acuzatilor printre cei aproximativ treizeci de fruntasi legionari:

-Admiteti crima? Il intreaba presedintele pe profesor.

-Permiteti-mi ca sa raspund citind un articol dintr-o revista. I se permite. Profesorul citeste un articol interesant, continut in revista franceza "Excelsior" pe care o scoase din buzunarul hainei. Articolul era scurt si concis, si trata cazul unui conducator din trecutul nu prea indepartat al Frantei.

Acesta se punea la dispozitia unei puteri straine, targuind invadarea Frantei in schimbul gloriei personale de care s-ar fi bucurat dupa ocuparea teritoriului de catre armatele acestei forte dusmane.

La aflarea tranzactiei, constiinte franceze, s-au opus. Multi au luat atitudine, cautand sa opreasca sinuciderea Frantei, la care vanzatorul a consimtit. Lucrurile se precipitau alergic si ireparabilul era iminent.

Cand totul parea pierdut si nici o solutie nu se mai putea aplica pentru evitarea deznodamantului, un singur francez a oprit dezastrul Frantei suprimand la timp pe tradator.

El a pedepsit prin atentat politic, oprind caderea Frantei. Dupa cum a reiesit din articol, nici autorul si nici opinia publica franceza nu l-au condamnat pe autorul atentatului politic, care a facut gestul in interesul natiunii, ci pe acel vanzator al tarii.

Atentatorul era un patriot francez, un simplu cetatean de rand, care actionase justificat, oprind printr-o ucidere crima cea mare, care ar fi dus la prabusirea Frantei.

Situatia din 1933 a Romaniei este similara cu cea a Frantei de atunci. Nicadorii l-au impiedicat pe Duca sa duca Romania in robia unei puteri oculte.

Nu admit crima de a-ti trada tara! Acesta a fost raspunsul profesorului la intrebarea, pusa ca pentru naivi, de catre judecatorii timpului. Pentru a ilustra si mai bine atmosfera din Sala Consiliului de Razboi, din Bucuresti, prezint in continuare si raspunsul dat de profesorul Ion Zelea Codreanu, tatal Capitanului la intrebarea pusa de presedinte:

-Admiteti crima?

La care profesorul, un om sfatos si talentat la vorbire nu s-a grabit. El nu putea sa raspunda stereotip cu da sau nu. A cerut sa i se permita expunerea unei intamplari pe care a trait-o personal in timpul razboiului mondial. Aceasta, nu pentru a intarzia cu raspunsul ci pentru a-l face mai plauzibil.

Presedintele i-a rezervat acest timp iar acuzatul a inceput sa vorbeasca, cam asa:

-Domnule presedinte, eu am patit multe in viata de pana acum. Printre altele, am trait si viata de front. Am fost mobilizat, si in 1916 am participat ca ofiter de rezerva in armata romana la luptele din Ardeal. Vreau sa va descriu cum m-am simtit si cum am ripostat in fata mortii caci frontul de lupta nu-i decat locul unde ea iti este aproape in fiecare moment. Episodul pe care vi-l descriu are o legatura insemnata cu intrebarea.

Iata, era o zi luminoasa. Eram undeva pe la poalele muntilor Carpati. Transeele sapate de noi erau la distanta mica de cele ale inamicului austro-ungar. Era o zi de acalmie. Prin intelegere intre beligeranti, nu se tragea nici dintr-o parte, nici din alta. La un moment dat, m-am ridicat sa privesc spre transeul dusman, insa precaut. Aveam arma pregatita pentru orice eventualitate. Privind spre inamic, unul din ei isi aranja arma ca sa ma tinteasca. Fara sa ma laud, eu l-am luat prin surprindere si cu iuteala si precizie mai mare in ochire eram gata sa apas pe tragaciul armei. A fost un moment psihologic interesant, cand inamicul s-a pierdut in tehnica ochirii. A dus mana la veston si a scos din buzunar o poza la care privea. Era probabil imaginea sotiei sau a cuiva drag ramas departe acasa.

Nu stiu daca a urmarit sa ma impresioneze prin gestul lui, dar mie mi-a fost mila si n-am tras, domnule presedinte. El isi pregatea din nou arma, si eu tot n-am tras, domnule presedinte! Aplecat in santul unde eram, am simtit glontele trecand pe deasupra. Eu insa de la inceput am avut avantajul sa-i trimit un glont in inima incat n-avea cand sa mai priveasca imaginea din poza si sa mai traga.

Mi-am facut atunci un proces de constiinta zicandu-mi: trebuia sa tragi ca sa il rapui tu pe el.

Este legea aspra a razboiului! Daca nu tragi tu, trage el si te omoara, si iti ocupa tara si te subjuga. Dar eu n-am tras si in acel moment eram un tradator.

Asa-i si cu lupta noastra. Ne vedem prizonieri politici aici, pentru ca ei mereu au tras, domnule presedinte! Ni l-au ucis pe Virgil Teodorescu si noi tot n-am tras, apoi pe Nita Constantin si noi tot n-am tras. S-a ajuns apoi la peste zece morti si noi tot n-am tras, domnule presedinte. De abia dupa dizolvarea Legiunii, cu mii de schingiuiti prin inchisori, cei trei au tras, domnule presedinte!

In concluzie:

Miscarea Legionara este acel miracol national care a dus la o schimbare fundamentala in aceasta stare de lucruri. Ea este forta morala care a schimbat pozitia individului, dandu-i menirea sa fie adevarat element vital in perspectiva politica a natiunii.

Miscarea Legionara a venit sa combata mentalitatea politica veche si sa o stigmatizeze. Legiunea i-a vazut pe cei care au infundat tara in ignoranta si teama, ducand-o la prabusire. Toate grupurile de presiune, toate oligarhiile ca si toti trepadusii erau de acum inainte sub vizorul constiintelor legionare.

Miscarea Legionara a trecut in acelasi timp si la schimbarea acelei mentalitati injositoare care paraliza poporul roman, venea in ajutorul maselor cu scoala caracterelor opusa politicienilor, si care consta in ridicarea constiintei si trezirea mandriei nationale, indemnand la munca cinstita, raspundere, dezvoltarea personalitatii, cunoasterea datoriilor si drepturilor cetatenesti si acceptarea sacrificiului ori de cate ori neamul este in pericol si demnitatea o cere.

Educatia legionara facuta in cuib si-n tabara de munca il inarmeaza pe om impotriva exceselor democratiei balcanice, dandu-i o constiinta civica si umana. Incadrat de camarazi, omul a invatat sa distinga binele de rau si sa judece perversiunile unor regimuri "nationale", "pentru popor".

Smuls din teama trecutului, din supunerea slugarnica, romanul capata o darza si luminata personalitate. Scoala legionara ii da curajul opiniei si spiritul dreptatii. indrazneala sacrificiului. El nu mai este fructul stafidit al unui trecut nenorocit. El considera societatea de care apartine ca leagan al existentei sale. Noua lui mentalitate este aceea de om liber constient de menirea sa. El stie ca lupta si se sacrifica pentru dreptate sociala intr-o tara pangarita de cei ce au luptat pentru un ciolan, la vreun politician meschin.

Asadar Miscarea Legionara si numai ea a creat omul capabil sa nu se mai lase intimidat de catre abuzul de putere, omul care a rupt cu curaj croiala de "sluga la straini".

Omul trecut prin scoala legionara nu mai poate fi dus de nas. El nu mai admite vexatii, abuzuri, incorectitudini ca cele vazute si traite la alandala democratiei balcanice.

Cu atat mai mult, legionarii nu mai puteau tolera ca lepra tradarii sa se cuibareasca in lumea romaneasca.

Doctrina legionara a format oameni onorabili. Legionarii au rupt cu trecutul rusinos, smulgandu-se din sclavia spirituala faurita in dementa si rautate de catre regimuri politice perverse.

A venit vremea cand, cate o mana de legionari, luandu-si raspunderea actului de sacrificiu au dat replicile cuvenite pedepsind pe vinovati, in asa fel ca sa se faca inceputul apusului profitorilor, trepadusilor si tradatorilor. Prin Legiune la o noua viata romaneasca in libertate si demnitate!

Ele sunt trei. Mult dezbatute de catre dusmanii Legiunii timp de aproape o jumatate de secol. In "lumea democratica", in "cea comunista" si in cea " tuturor mafiilor internationale".

O insistenta repetare, denota din partea acestora marea neliniste si spaima de a nu-si putea, nici una nici alta, face de cap in Romania. Garda de Fier a produs o extraordinara impresie in randurile celor ce au dominat neamul romanesc. ei vin si acum cu numeroase si variate capete de acuzare.

In prezent, ei insista asupra a trei puncte:

- Miscarea Legionara reprezinta o arma a terorii.

- Prin actiunile ei injoseste principiile morale pe care le sustine.

- Prin virulenta demonstrata ar intina bunul simt romanesc.

Sa luam in analiza aceste vadite intentii ale dusmanilor.

"Arma a terorii". Prin acest cap de acuzare suntem aratati strainatatii pentru a o impresiona si a o determina sa dezavueze miscarea nationalista romana.

"Problema principiilor morale". Prin aceasta se urmareste dezbinarea legionarilor. Acea dizlocare a organizatiei pornita din interior. Se arunca teribile indoieli printre legionari. Unii sunt laudati, altii denigrati.

"Problema bunului simt". Prin vanturarea ei, dusmanii cauta sa provoace o mobilizare activa si permanenta a maselor populare contra Garzii de Fier.

La cele trei capete de acuzare, propagate in disperare de dusmani, pentru a bara influenta Miscarii Legionare in paturile sociale romanesti, legionarii raspund cu fermitate si sprijiniti de fapte si argumente:

- Legiunea nu este arma a terorii. Ea este doar raspuns raspicat si atitudine demna in fata abuzului de putere, in fata asasinatului oficializat, motivat de ratiune de stat, si in fata tradarii.

- Legiunea nu injoseste principiile morale. Ea cinsteste cum se cuvine toate aceste principii calcate mereu in picioare de cei care ar trebui sa le respecte primii.

- Legiunea nu intineaza bunul simt romanesc, ci il ajuta pe roman sa se ridice din mlastina descompunerii sufletesti si din acel complex de inferioritate care-i desfigureaza personalitatea.

Cele trei cazuri la care legionarii au raspuns asa cum ar fi facut-o orice om din lume constient de drepturile lui, marcheaza trei evenimente caracteristice din viata neamului.

Sunt acele momente din istoria romanilor cand se cerea acut pedeapsa suprema pentru a sterge o injustitie. Trebuia marcata cu orice risc o atitudine de demnitate.

In cazul celor trei evenimente este vorba de legionari, crestini convinsi, pentru care notiunea de pacat avea un sens profund, esential. Ei erau constienti si tulburati de pacatul ce-l savarseau. Fapta lor depasea problema eliminarii unui adversar politic. Actul in sine trebuia consumat. Prin el s-a spalat un intreg trecut de lasitate si de umilinta. Gestul lor este un exemplu pentru romanul epocii. Prin el s-au infruntat toate formele de asuprire si teroare si s-a pedepsit tradarea, racila cea mai fioroasa. Jertfa acestor echipe de sacrificiu are o extraordinara importanta umana. Ei reprezinta un zbucium sufletesc si o constiinta inalta.

Denumirea rezulta din anagrama primelor silabe din numele celor trei ce au format echipa: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, Doru Belimace.

Nicadorii au pedepsit abuzul de putere si mentalitatea tiranica a unei forme de guvernare care a dezlantuit o prigoana singeroasa asupra Garzii de Fier, organizatie politica legala, care activa legal. Ea nu avea decat sase ani de existenta si intre timp mai fusese interzisa de doua ori, suferind de arestari, schingiuiri, insulte si umiliri.

In 1933 fortele oculte si cele ale Palatului, care au inteles importanta Legiunii in sanul Neamului si primejdia ce o reprezenta pentru ele intr-un viitor apropiat, au decis ca Garda de Fier sa fie definitiv distrusa. I-a fost incredintat acest rol lui Ion Duca, cel care in calatoria sa la Paris, s-a obligat sa execute acest lucru. Ziarele franceze de atunci au scris in amanunt despre "democratica" intelegere intre "democraticul" reprezentant al Partidului National-Liberal si "democraticele" partide occidentale dirijate din umbra de iudaismul international. Duca desfiinteaza Garda de Fier in ajunul alegerilor din decembrie 1933. Au fost arestati 11000 de legionari. O prigoana - adevarat stalinista, impotriva celor chiar si numai banuiti de a fi simpatizanti. Nici un motiv plauzibil intru motivarea acestor masuri abuzive, acestor torturi medievale, a acestor asasinate de oameni nevinovati.

In ce tara din lume s-ar fi putut dezlantui o asemenea prigoana impotriva unei miscari politice care era recunoscuta si reprezentata in Parlament, doar sub simpla alegatie ca ar fi subversiva?

In Romania insa era posibil, sub guvernul unui partid democrat, zis "liberal".

Cauza ascunsa a acestei anomalii era mentalitatea retrograda a politicienilor si convingerea lor ca biata natiune va suporta ca intotdeauna abuzul de putere, teroarea bunului plac al Guvernului si crimele unei "democratii" ce nu avea nimic democratic in manifestarile ei.

Sistemul salbatic aplicat Miscarii Legionare nu aparea deloc injust si ilegal pentru "guvernul liberal" condus de Ion Duca. Duritatea se impunea. Asa cerusera Fortele Oculte, "democratiile" congenere din Occident si Palatul...

Cu cat rezistenta legionara era mai mare, cu atat masurile violente ale Guvernului erau mai mari. Nemultumire si protest erau de asteptat din partea micii organizatii nationale, dar nimeni nu se astepta la o reactiune de demnitate din partea legionarilor. Obiceiul era, ca poporul sa indure asuprirea, sa plece grumazul, supus, umil, docil, sa-si inchida sufletul in durere si nemultumire.

De data aceasta Guvernul avea de-a face nu cu un partid las. ci cu o organizatie constienta de menirea ei.

Piedestalul ei era construit din precepte de onoare, demnitate, curaj, raspundere, forta de sacrificiu. S-a dezvoltat in sanul ei un nou suflu national de mandrie umana. Legionarul nu mai accepta jigniri si umilinte care, lovind in el, loveau in poporul ce si-a pus speranta in Legiune.

Lupta legionara era inchinata efortului de a schimba nefericita stare de lucruri ce domina natiunea. Odata cu aparitia Legiunii nu se mai infruntau doua sau mai multe partide, ci doua conceptii de viata.

Legiunea lupta cu mentalitatea retrograda, lipsita de etica, abrutizanta. Guvernul liberal a comis in 1933 josnicii ce intrec orice imaginatie. Ele apareau ca o ofensiva de nimicire totala a organizatiei legionare, care si-a castigat cu darzenie si multe sacrificii locul cuvenit in societatea romaneasca. Miscarea Legionara a fost mult zdruncinata dar n-a putut fi scoasa din sufletul adeptilor. Din contra. Barbaria "democratilor" liberali indreptata spre zeci de mii de oameni, a marit revolta tuturor.

Pentru prima data in istoria politica a Romaniei, in sufletul romanului se nastea ideea ripostei, a rezistentei active in fata tiraniei si nedreptatii.

Pentru legionari, educatia operase o schimbare adanca. Ei nu mai puteau fi tolerati de cei ce traiau din expediente politice si politienesti si din umilirea poporului. Dar nici legionarul nu mai putea suporta tirania, supunerea oarba, asuprirea si bunul plac.

In acea zi friguroasa din decembrie 1933, prin curajul celor trei legionari, au decis un viitor. Prin sacrificiu si durere, ca orice noua viata...

Daca nu s-ar fi recurs la gestul extrem - singurul in stare sa zguduie fiinta neamului si sa stabileasca trecerea unui liman, intreaga schimbare in structura psihica a neamului romanesc s-ar fi redus la o noua forma de resemnare, mult mai tragica decat cea cunoscuta pana atunci. Gestul lor impartasit de majoritatea natiunii a distrus un trecut!

Moartea lui Duca - omul de executie a mentalitatii retrograde si umilitoare - a provocat descatusarea psihica a poporului roman. S-a rupt magia ce invaluia partidul ajuns la putere. Masele aveau o licarire de speranta, de a nu mai fi la cheremul politicienilor.

Gestul celor trei legionari arata ca Romania nu mai este mosia clicii ajunsa la guvern, ca neamul romanesc este decis sa-si apere de acum incolo drepturile politice si sociale si ca o mentalitate barbateasca a intrat in procesul de desteptare a neamului.

"Cazul Duca" nu trebuie privit prin prisma faptului banal al uciderii unui om, ci prin aceea a sensului profund care a determinat gestul. Duca nu a fost ucis pentru ca ajunsese prim-ministru, pentru ca era democrat, sau pentru ca avea opinii opuse Legiunii.

Ce importanta aveau aceste realitati pentru evolutia spiritului legionar, pentru aspiratiile ce dominau fortele "Garzii de Fier"? Ca el, ca Duca, dusmani ai crezului legionar, erau cu miile in Romania. De ce i-ar fi ucis legionarii pe toti, pentru simplul motiv de a nu vedea lucrurile la fel cu ei?

Schimbarile intuite de legionari nu erau concepute in spirit autoritar, prin impunere. Nu era nici o animozitate contra lui Duca, nici mai multa nici mai putina decat cea normala intre forte politice divergente.

Duca a fost mai intai de toate, victima propriei sale structuri sufletesti. A mentalitatii ce domina fortele politice democrate din acea vreme. Aceasta situatie l-a impins sa dispretuiasca profundele schimbari aduse de preceptele legionare in viata neamului. A fost incapabil sa simta si sa studieze fenomenul exceptional ce lua forma concreta sub ochii lui, considerandu-l ca o actiune neinsemnata si fara viitor.

Pentru el, fenomenul legionar era ceva accesoriu in viata politica a Romaniei,el avea sa tulbure doar pentru o clipa interesele capitale ale clicii din care facea parte si deci, trebuia distrus. Era momentul de cumpana istorica. Neamul romanesc prin Miscarea Legionara, trecuse hotarul indoielilor. Si-a stabilit deja liniile de temelie ale viitorului. Duca, insa, a facut apel la metodele cele mai odioase. A nesocotit elanul vital si sensul dreptatii care ii anima pe multi romani.

A procedat asa, numai pentru a da satisfactie acelor interese straine in slujba carora s-a pus pe treaba nemernica. Impulsul lui era un reflex al unei epoci perimate, cu solicitari centrifuge aspiratiilor romanesti. El nu apara neamul, ci tragea cu gloante, ca in cazul lui Virgil Teodorescu sau Sterie Ciumetti, ucisi de politia sa. I-a ucis cu sange rece pentru ca ei s-au opus subjugarii oculte.

Nicadorii au luptat pentru neam. Prin elanul lor au spart zidul viitorului. Prin ei, tot romanul, constient si mandru de drepturile lui, a devenit un cetatean deplin. Fapta Nicadorilor nu este un gest terorist iesit dintr-o stupida dorinta de razbunare, dintr-o bucurie sadica de a ucide. Pentru ei, fapta savarsita este gestul fatal implinit ca o necesitate morala si etica. Au implinit o misiune istorica.

Neamul romanesc, umilit, asuprit, batjocorit de toate clicile politice si oculte trebuia sa simta ca arme si procedee ca cele ale lui Duca nu mai aveau efecte asupra lui.

Replica data de Nicadori este o garantie pentru viitor: de acum inainte, lucrurile nu se mai pot intampla ca in acest trecut incarcat de obida si de amintiri urate.

Destinul i-a ales pe Nicadori.

Le-a fost dat lor, sa infaptuiasca pedepsirea unui intreg trecut.

Actul savarsit n-a fost o povara usoara.

Moartea lui Duca le-a ranit sufletul cu o profunda problema de constiinta. Este vorba de uciderea unei fiinte umane. Pentru ei ca legionari si crestini, era vorba de "acceptarea" unui greu pacat si nu doar numai de "eliminarea" unui obstacol din drumul neamului.

Va fi greu de inteles acest lucru. Pentru a intui aceasta stare de cuget, trebuie mai intai sa crezi profund in ceva. Mai cu seama sa ai o structura spirituala.

Cand s-au decis sa pedepseasca, suprimand din viata pe cel ce calca in picioare justitia, demnitatea si bunatatea poporului, Nicadorii s-au gandit la Judecata de Apoi, ca si la raspunderea in fata justitiei umane.

Pentru Nicadori, judecata de dincolo de lume era cu mult mai importanta ca cea din fata tribunalului civil sau militar. Era acum vorba de soarta neamului.

In cugetul lor si al legionarilor, gestul lor infioara. Pentru ca este un sacrificiu constient si voluntar, el a devenit apoteoza unei inaltari in spirit si o intelegere totala a propriei lor existente.

Daca suferinta neamului nupoate fi stinsa prin alte mijloace decat prin cele ale daruirii de sine, atunci un om constient trebuie sa-si ia aceasta raspundere cu toate consecintele care decurg. In cazul lui Duca, au fost Nicadorii. Daca soarta ar fi decis ca aceasta glorie sa nu le revina lor, ar fi fost altii ca sa implineasca destinul legionar. Din acest prag istoric, Miscarea a iesit intarita. S-a trecut peste capul celui ce semana frica, neputinta, umilinta.

Au prins radacini oameni noi, caliti in lupta pentru desteptarea poporului; oameni dintr-o bucata, gata oricand sa infrunte puterea si indrazneala oligarhiilor politice; oameni care isi asumau raspunderea gestului decisiv.

Pedepsirea lui Duca n-a fost o "crima" impotriva unui om de bine, iubitor de neam si plin de intelegere pentru cei napastuiti, asa cum s-a repetat ani de-a randul in panegiricul acestuia.

Pedepsirea lui Duca a fost primul act de emancipare a Romaniei moderne. Prin acest act s-a izbit in mentalitatea stupida si criminala a celor ce vindeau neamul pentru vaga satisfactie personala. S-a stabilit o atitudine noua in comportarea romanului.

Democratia occidentala cat si comunismul acorda acestui caz numai sensul propagandistic prescris de Oculta. Aceasta, tocmai pentru a slabi si elimina importanta faptului pe taramul spiritual si social al neamului. Ei vor sa banalizeze unul din cele mai importante examene ale natiunii romane, cand in mijlocul putrefactiei cotropitoare, tineretul roman a luat o atitudine eroica.

Emanciparile istorice nu se produc prin subterfugii si speculatii politice sau prin declaratii solemne urmate de banchete, ci prin atitudini barbatesti si sacrificii voluntare. Acesta este sensul uman si national al pedepsirii lui Duca.

S-a distrus mentalitatea de sclav. S-a pus capat tendintelor occidentale de a considera neamul romanesc la cheremul lor si s-a dat un avertisment tuturor ocultelor locale si din alte parti, ca neamul romanesc nu mai accepta amestecul lor in problemele de orice natura ale natiunii romane, fara a li se da un raspuns cuvenit.

NICOLAE CONSTANTINESCU
ION CARANICA
DORU BELIMACE

PREZENT!

(Este supranumele dat celor zece legionari care au pedepsit tradarea lui Stelescu)

In legatura cu numele lui Mihai Stelescu, un Iuda al Miscarii Legionare, mai explicam inca o data ce este tradarea si tradatorul. Capitanul spune: "Daca as avea un singur glont si in fata un dusman si un tradator, glontul l-as trimite in tradator!"

De ce? Ne intrebam - e mai periculos tradatorul? Da! Pentru ca el actioneaza de langa noi, vanzandu-se dusmanului. Tradarea este o desprindere vinovata a unui ins, sau a mai multora la un moment dat, din grupul de care apartine, trecand in tabara dusmana si divulgand dusmanului secretele dispozitivului de lupta in care este sau sunt incorporati.

Tradatorul inlesneste dusmanului surpriza lovirii din plin asupra organizatiei si a luptatorilor tradati. Tradatorul, dupa caz, simuleaza devotament, sa poata servi inamicul. Tradarea are multe aspecte dar gestul ramane neschimbat.

Cazul lui Iisus este elocvent: Iuda l-a tradat pe Iisus in momentul cand raul ce i s-a cuibarit in inima s-a desavarsit, i-a starnit atunci nu numai iubirea de arginti ci si dorul de marire, invidia si teama de viitor.

Istoria romanilor este plina de tradari: Mihai, Tudor, Horia, Ion Voda cel Cumplit, toti au cazut prin tradare! Lepra tradarii apasa ca un groaznic pacat asupra neamului nostru.

Legiunea n-a fost nici ea scutita. Cercurile ostile ei au speculat din vreme cum sa o loveasca din interior, servindu-se de tradare. Alimentand un mare defect omenesc al unuia dintre fruntasii legionari, au cautat introducerea vrajbei intre legionari si uciderea Capitanului spre a-i imprastia oastea, prin Mihai Stelescu, un om avid de marire, dar cu talent oratoric si dinamic. Deputat al Miscarii Legionare la varsta de 25 de ani, acesta s-a umplut de mandrie si trufie ... Gloria ocuparii acestui loc si ascensiunea rapida in sanul organizatiei legionare erau dovezi ca el constituie o superioritate si o autoritate in Legiune. In mintea lui incolteste gandul de a-l inlocui pe Capitan.

Se considera mult superior acestuia si mult mai apreciat intre legionari. Ii gasea multe pacate Capitanului, iar lui, isi atribuia multa puritate in toate. Dusmanii Legiunii i-au hranit aceasta ambitie, avand nevoie a-i dezbina pe legionari si a distruge din interiorul ei Legiunea. Lui Stelescu i s-au oferit avantaje materiale, iar mintea lui s-a lasat tulburata de adularile, cadourile si promisiunile acestora. Sub influenta lor, in scurt timp Stelescu pierzandu-si demnitatea, calca juramantul fata de Legiune, uita respectul fata de Capitan si merge hotarat pe drumul tradarii. Comploteaza cum i-au cerut adversarii Legiunii impotriva sefului sau, pregatindu-i asasinarea.

Nu insist aici asupra amanuntelor tradarii, ele sunt cunoscute din alte scrieri si marturisiri legionare. Exista o paleta de viclenii, lasitati si murdarii sufletesti ale acestor cercuri. Insist asupra actiunilor profund gandite si a constiintei Decemvirilor care au trecut la suprema masura.

Complotul s-a descoperit la timp si s-a cunoscut si executorul ce trebuia sa actioneze, otravindu-l sau impuscandu-l pe Capitan. Din marturisirile lui Cotea, acesta fiind numele celui ce era pus sa omoare, s-a confirmat pe deplin vinovatia lui Stelescu.

Un Consiliu de Onoare compus din douazeci si patru de comandanti legionari, sub presedintia generalului Cantacuzino-Granicerul, l-a judecat pe Stelescu, declarandu-l "vinovat tradare si complot". L-au exclus definitiv din Legiune. Acuzatul a fost de fata si s-a putut apara in voie. Capitanul intervenind, i-a lasat posibilitatea de a reveni in Garda de Fier, cu conditia caintei. In Legiune exista iertare daca individul se intoarce pe drumul indreptarii.

Stelescu a preferat insa cardasia si activitatea cu cercurile dusmane impotriva Capitanului si a Legiunii. Finantat de dusmani, scoate cea mai antilegionara publicatie: "Cruciada Romanismului". Pagini pline de insulte si calomnii contra Capitanului si a Legiunii. Faptul indigneaza la culme nu numai pe legionari ci chiar si pe cercurile politice din opozitie. Tradatorul descoperit nu s-a cait ci a actionat furibund, josnic si marsav, mintind si calomniind.

Dupa legea firii, trebuia sa urmeze si gestul de autoaparare. Legionarii erau atenti si constienti de lupta si adevarul lor, si au inteles sa infrunte cu demnitate perfidia si raul care ameninta.

Astfel zece legionari, vechi camarazi de lupta ai lui Stelescu s-au hotarat sa puna capat miseliei care pe langa toate rautatile contra Miscarii, sfida inca o data istoria neamului, omenia, constiinta poporului, bunatatea. Sute de ani la rand, tradatorii ne-au sugrumat inaintarea in istorie. Multi revolutionari si patrioti au fost imbranciti in gropi, cand erau pe punctul sa dea lovitura de gratie dusmanului.

Tradatorul se rasfata si calca peste suferinte milenare. Din acte de tradare, unii si-au facut mijloace de parvenire si de trai indestulator. Nu-i durea soarta neamului si a celor care erau tradati. Pentru legionari, tradarea e forma cea mai respingatoare pe care o poate lua o actiune umana. Tradarea este o anomalie si o sfidare insuportabila.

Cazul Stelescu nu este unic in istoria Miscarii Legionare caci si daca nu este padure fara uscaturi, se intelege ca in padure sunt uscaturi mai multe, nu una singura. Stelescu a fost pedepsit chiar de fostii lui camarazi carora cu ani in urma le-a luat acest juramant, formulat de el: "Sa moara de secure cel care va trada!" El insusi i-a pus la grea incercare. Le-a pus la grea incercare devotamentul. Tradarea lui atingea Legiunea. actul lui de tradare insa, a luat asemenea proportii incat devenise o sfidare nationala.

In mintea romanilor si in sufletul legionarilor persista o intrebare: "de ce inca o victorie a raului, de ce inca o tradare nepedepsita?" Moravurile politice aveau sa sufere o schimbare radicala in bine sau in rau, in functie de pedepsirea sau nepedepsirea tradarii.

Cazul privea direct Miscarea Legionara. Ea era singura care putea sa aduca gestul linistirii opiniei publice. Ei nu i se putea admite slabiciunea care venea in contradictie cu propriile ei precepte. Asa este din punct de vedere doctrinar, dar Legiunea in nici un caz nu este un instrument de represiune si nu poate lua masuri coercitive nici macar in contra celui care a tradat-o. Ea enunta reguli de comportare si precizeaza linia de onoare pentru cei ce vor sa se depaseasca pe ei insisi. Ea pune in relief linia de comportament, fara a cultiva indemnul. Prin comportamentul reliefat se pot salva atat omul cat si natiunea. Suflul de intelegere si forta de daruire pentru a curma un rau, atunci cand justitia oficiala nu intervine, apartin pur si simplu individului.

Asa se explica atitudinea luata de cei zece legionari. Ei erau convinsi de normele cardinale ale vietii. Ei si-au insusit pe deplin comportamentul legionar, cand au facut front comun in fata celui superior, care, ca sef al lor le cerea sa i se alature. Atat ca membrii ai Legiunii cat si ca romani, dandu-si seama de gravitatea tradarii, au simtit o launtrica nevoie sa sfarme acest blestem, barem o data la o mie de ani.

Gestul celor zece nu era numai o luare de pozitie a unei generatii izbite de toate miseliile si care, constienta de decadenta moravurilor nu mai voia sa accepte apasarea unei noi tradari. Ci era o rupere de acel trecut in care tradatorii s-au bucurat nestingherit de rasplata faptei lor infame.

Ce a rezultat din pedepsirea tradarii?

Suprimandu-se tradatorul, cercul de uneltitori a ramas fara unealta sa principala. S-a luat aminte ca echipa celor zece a fost bisturiul necesar, care a eliminat cangrena din corpul legionar. S-a ajuns la o innoire spirituala, incepand sa se stie ca de acum inainte nu va mai fi tolerata tradarea, orice forma ar lua ea. Cel care ar mai merge pe o asemenea cale era avertizat de sfarsitul ce-l asteapta.

Cei zece au tras acele gloante si au format acel numar simbolic de pedepsire, ca sa razbune sirul impresionant de luptatori viteji, domnitori si conducatori de osti, care au cazut prin tradare,cu o sugrumatoare amaraciune. Acum, domnia si actiunea nevazuta a ticalosilor a fost pedepsita de aceasta echipa voluntara, nepusa in actiune de nimeni si nici de Miscarea Legionara. Mai degraba, ei au respectat juramantul luat anterior tradarii sale, chiar de Stelescu.

Actul lor a fost considerat de popor ca o salubrizare publica. Numai acei romani, transformati in legionari, au fost in stare sa se jertfeasca pentru un ideal moral si etic, sa fie responsabili si sa traga la raspundere pe cel ce ne-a intinat istoria.

Decemvirii, ca si Nicadorii, au avut constiinta raspunderii si a pacatului comis prin uciderea unui om. S-au predat voluntar autoritatilor pentru a fi judecati conform legilor in vigoare. Intelegeau sa raspunda cu fruntea sus in fata instantelor penale.

ION CARATANASE
IOSIF BOZANTAN
STEFAN CURCA
ION PELE
ION GR. STATE
ION ATANASIU
GAVRILA BOGDAN
RADU VLAD
STEFAN GEORGESCU
ION TRANDAFIR

PREZENT!

Au fost ucisi in tragica Noapte a Sfantului Andrei, 29 spre 30 Noiembrie 1938, impreuna cu Capitanul si Nicadorii. Dupa ce au fost strangulati in masinile cu care erau transportati, li s-au tras gloante in ceafa ca sa se motiveze incercarea de fuga de sub escorta.

"Legionarii care l-au asasinat pe Armand Calinescu" ... Asa mai auzim prin emisiunile "televiziunii romane", sau scrisa, aceasta expunere "consacrata" prin lucrarile dusmanilor Legiunii. Expresia este apoi continuata de insulte si denigrare antilegionara. Nimic altceva. Nici o analiza. Nimic despre contextul in care s-a produs evenimentul. Nimic despre situatia politica din tara sau despre starea sufleteasca a "asasinilor" din vreme.

Pur si simplu "legionarii pistolari", oameni cu revolvere in mana, oameni care ucid ca asa le cade lor bine, pentru ca sunt nascuti criminali!

Ce s-a intamplat in realitate la 21 Septembrie 1939?

O echipa formata din noua legionari prahoveni l-a ucis cu focuri de pistol pe autorul uciderii lui Corneliu Codreanu, pe atunci prim-ministru. Echipa era condusa de Miti Dumitrescu, un tanar avocat din Prahova. In majoritate erau intelectuali.

Dupa consumarea actului, echipa s-a prezentat la Radiodifuziune unde a reusit, prin vocea unuia dintre ei, sa anunte pe scurt urmatoarele: "suntem fii de romani din Prahova si am avut de indeplinit o necesitate dureroasa, aceea de a pedepsi pe acela din al carui ordin a fost ucis cel mai mare roman: Corneliu Codreanu". Un elan profund i-a mobilizat sa pedepseasca. Miti Dumitrescu spune intr-o scrisoare a sa, dupa hotararea de a-si sacrifica viata pentru a inlatura "viermele conducator care roade fiinta acestui popor", ca o liniste salasluieste in el si in jurul sau. Scrisoarea, mi se pare, o trimetea la Teisani la cei dragi ai lui, carora le explica framantarea prin care trece, cerandu-le iertare pentru starea sufleteasca in care ii situeaza prin gestul sau de a razbuna uciderea Capitanului. "Si sa spuna Legiunea ca nu am gresit si ca spiritul nostru de jertfa este chezasia adevarului", spune in scrisoarea adresata legionarilor. De altfel, Miti Dumitrescu nici n-a avut timpul sa fie inregimentat formal in Miscarea Legionara si nici nu l-a vazut pe Capitan decat atunci cand i-a oferit un pahar cu apa, in sala Tribunalului Militar unde Capitanul era judecat pentru "inalta tradare", din ordinul regelui dement. Miti Dumitrescu era acolo printre avocatii aparatori. Dupa spusele unui alt prahovean, "Miti Dumitrescu este legionarul care n-a purtat nici o clipa camasa verde".

S-ar putea spune cu adevarat ca Miti Dumitrescu si camarazii sai din echipa se pot asimila marilor figuri istorice razbunand uciderea fiintei dragi, care era in cazul sau Capitanul. Cine l-a vazut izbind, spunea ca un arhanghel parea coborat din inaltimi sa pedepseasca.

Era legionar format in prigoana, care n-a participat la vreo parada. Ce s-a intamplat anterior in tara, in politica dirijata de oculta de la Palat? Capitanul a fost condamnat in mai 1938 la zece ani inchisoare pentru "incitare la razboi civil" in Romania si pentru "inalta tradare", in baza unor dovezi puerile si false, demne de coalitia care s-a format ca un punct de convergenta al presiunii obscure indreptate impotriva Legiunii. Iata aliatii: Carol al II-lea, "regele tuturor romanilor", Elena Wolf Lupescu, metresa (Regina fiind alungata), Ernest Urdareanu, maresalul Palatului, Filderman, reprezentantul ocultei iudaice, Armand Calinescu, exponentul "clicii" politice. Toti acestia s-au sustinut reciproc intr-o actiune care lovea in neamul romanesc, erau co-autori ai unui plan de exterminare a legionarilor in frunte cu Capitanul, urzit mai de mult.

De ce acest plan? Pentru ca Miscarea Legionara, in decembrie 1937, avea sa trimita in parlament 66 deputati. Ascensiunea ei era rapida si ameninta interesele clicii de la Palat.

In noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1939 s-a dat comunicatul Ministrului Calinescu, in cel mai clasic stil: "au vrut sa evadeze de sub escorta si au fost impuscati in padurea Tancabesti de catre jandarmi: Capitanul, Nicadorii si Decemvirii, 14 legionari."

Totul s-a produs intr-o perversitate diavoleasca. Erau legati de maini si de picioare, in doua camionete. Au fost strangulati. In spatele fiecaruia era jandarmul care a executat ordinul funest. Dupa aceasta li s-au tras gloante in ceafa. Jandarmii erau executorii insarcinati cu apararea justitiei. Un astfel de regim se intitula "democratie".

Rezulta: seful Legiunii ucis, ceilalti sefi prin inchisori si lagare de tip stalinist, impreuna cu un mare numar de luptatori care isi asteptau moartea. Cei ramasi liberi traiau in clandestin, hartuiti pas cu pas de politia lui Calinescu. Tara era sub asediu si lumea era ingrozita de atata cruzime si salbaticie.

Acesta este maretul bilant al stapanirii fortelor oculte in Romania. Era si normal! Era peste tot liniste. Domnea chiar cea mai deplina liniste. Linistea groazei!

Regele inconstient era satisfacut, ocultele isi frecau mainile. Calinescu cel cu monoclu, veghea ca nimic sa nu mai miste in tara suferintelor si a suspinului...

Dar, ce n-au inteles atunci si nu inteleg nici azi democratii nostri, este ca Legiunea a reusit sa modifice omul din strafunduri, facandu-l sa nu se mai considere o victima in propria lui tara. Legionarul are constiinta personalitatii si increderea in actul sau de afirmare. Nu i se poate impune o traire care sa nu fie trecuta prin constiinta lui. Si mai ales, nu i se poate admite sa treaca cu vederea peste lichelismele, abuzurile si crimele comise impotriva omului si a natiunii, de catre cei din fruntea tarii, care pretind ca o servesc. In cazul Razbunatorilor si a timpului de atunci, "turma" nu s-a imprastiat dupa ce a ramas fara pastor.

Garda a raspuns cu tarie, pedepsind pe tirani prin echipa celor noua infrunte cu Miti Dumitrescu. Armand Calinescu si-a luat plata binemeritata.

Echipa lui Miti a raspuns de gestul ei, predandu-se autoritatii. Dupa chinuri groaznice, a fost executata pe loc. Oare ce spune, dupa ani, "constiinta universala" despre aceste erori? Cine sunt teroristii adevarati?

Iata numele celor din echipa "Razbunatorilor":

MITI DUMITRESCU (avocat in procesul Capitanului)
ION IONESCU (student)
OVIDIU ISAIA (fotograf)
ION MOLDOVEANU (student)
GHEORGHE PARASCHIVESCU (student)
CEZAR POPESCU (student)
MARIN STANCIULESCU (mecanic)
TRAIAN POPESCU (student)
ION VASILIU (desenator)

PREZENT!

Scrisoarea echipei care a pedepsit pe Armand Calinescu, adresata legionarilor

Camarazi,

Toti aceia in care arde ca o flacara sfanta credinta legionara.

Toti aceia care se zbuciuma si stau coplesiti de povara tragediei in care se zbate Neamul Romanesc.

Toti aceia care vor purta pana la moarte neintinata credinta si onoarea.

Sa stie:

Am fost invatati sa credem neclintiti ca o adevarata schimbare pentru tara aceasta nu va porni decat de la prefacerea sufletului romanesc. Acest suflet trebuie curatat de tot ceea ce necinstea, necredinta, lasitatea si meschinaria a sadit in el.

Acesta este ogorul in care vor lupta cu inversunare sfanta legionarii viitorului romanesc.

Aceasta este impiedicata si indepartata astazi - un val de oroare si de groaza s-a asternut pe neamul acesta.

Ne-am hotarat sa pedepsim! Din dragoste adanca fata de acest pamant, framantat de sangele atator martiri, din dragoste pentru neamul acesta, vom incerca sa rupem o frantura din trupul urias al viermelui conducator care roade fiinta neamului.

Violenta in sine nu schimba nimic, dar ea este de o dureroasa necesitate. Vrem numai atat, ca prin violenta nostra sa trezim neamul romanesc.

Camarazi,

Stiti ca legionarul priveste cu pieptul deschis urmarea faptelor sale. El raspunde. Vom raspunde si noi. Oricare ar fi judecata pe care istoria o va face asupra noastra, nu trebuie sa uitati ca am platit cu sangele si sufletul nostru credinta noastra.

Camarazi,

Priviti cu incredere viitorul. Nu uitati ca neamul romanesc are o misiune sadita in el de Dumnezeu si ca exista o linie de onoare a neamului.

Pe cerul intunecat care privegheaza neamul, se desprind literele de foc ale Capitanului:

Dragi camarazi,

Voua, celor care ati fost huliti sau martirizati, va pot aduce vestea, care doresc sa treaca dincolo de valoarea subreda a unei fraze oratorice ocazionale: in curand vom birui.

In fata coloanelor voastre, vor cadea toti asupritorii nostri. Sa-i iertati pe cei ce v-au lovit din porniri personale.

Pe cei ce v-au chinuit pentru credinta voastra in neamul romanesc nu-i veti ierta. Sa nu confundati dreptul si datoria crestina de a ierta pe cei care v-au facut voua rau, cu dreptul si datoria neamului de a pedepsi pe cei ce l-au tradat si pe cei ce si-au asumat raspunderea de a i se impotrivi. Sa nu uitati ca sabiile pe care le-ati incins sunt ale neamului. In numele lui, deci, veti pedepsi cu ele: necrutatori si neiertatori.

Astfel si numai astfel, veti pregati un viitor sanatos acestei natiuni.

Camarazi!

Dumnezeu si neamul sa primeasca jertfa noastra.