Când Feldmaresalul Manstein
i-a prins de piept Crucea de Fier, a privit mirat spre acest
oltean mic, sprinten, negricios si a conchis: "Foarte bun pentru lupta
în pădure."
Trancă Pavel este o minunată întrupare de omenie si echilibru, de îndrăzneală, tenacitate si entuziasm legionar. Nu are nimic comun cu
profilul olteanului
siret si chilipirgiu.
Pălmas anonim de pe valea Dunării doljene, a stiut si răspundă chemării timpului, să sfideze sărăcia si să-si croiască o biografie de
invidiat.
Acum, la 77 de ani, priveste înapoi cu multumire si satisfactie la peripetiile unei vieti care nu
l-a crutat. Nu rosteste vorbe mari, nu are nevoie de recunostintă si publicitate. Singurul protest
îl ridică împotriva celor care croiesc legi si iau măsuri impotriva fratilor lui de luptă, care se sting
în lipsuri, dar care refuză să se umilească si
să întindă mâna, să bată la usa tâlharilor.
Atunci când a trebuit, Trancă Pavel a lăsat plugul în brazdă si a plecat la tabăra de muncă de la
Arnota. Când "Totul pentru Tară" a iesit în arena luptei politice a
stiut să înfrunte cetele de bătăusi electorali. A suportat apoi prigoana jandarmilor si a vătafilor lui Carol si
Antonescu.
Când a început războiul săracilor, în 1941, a fost printre primii prezenti la
botezul sângelui.
In iarna aspră 1941 - 1942, armata lui Timoscenko sparge frontul româno-german si se revarsă peste
Ucraina. In luptele crâncene de la Lozovoaia, unitătii în care era încadrat sergentul Trancă Pavel, i
s'a atribuit o misiune de sacrificiu. Cum ofiterii si subofiterii au fost scosi din
luptă, actiunea a fost dusă la capăt de opt oameni condusi de sergentul
Trancă.
Când Feldmaresalul Manstein i-a prins de piept Crucea de fier, a privit mirat spre acest oltean mic, sprinten, negricios si a conchis:
"Foarte bun pentru lupta în pădure." Si nu s-a înselat.
România a fost sortită apoi unui lung calvar comunist. Trancă Pavel, ca si cei care au
mers si au luptat împreună au refuzat verdictul istoriei. Când Legiunea a
strâns rândurile în 1947/1948, pregătindu-se pentru lupta care nu a putut fi dată, el a fost prezent
în organizarea grupului Oltenia-Sud, centrat în jurul pădurii Perisor.
In Iulie 1948, este înconjurat de o poteră de jandarmi, însă reuseste să scape printre
rânduri, deschizându-si drum cu rafale de automat.
Haiducii, scăpati din plasa urmăritorilor, se refugiază în codru - care nu mai oferă protectia si adăpostul de altă
dată.
In pădurea Perisor se constituie primul nucleu armat: Ghită Petre, Trancă Pavel, Emil Mărcus, Nelu si Virgil
Popescu. Pentru un timp se adăposteste aici si Maria Glăvan. Planul general pentru întreaga regiune fusese conceput dinainte de
neastâmpăratul ofiter legionar Marin
Tucă. Tot el a procurat si primele transe de arme. Arestarea lui Tucă în
Iulie 1948 a constituit cea mai grea pierdere pentru rezistenta armată din Oltenia.
Detasamentele bine înarmate ale Securitătii bat potecile, supraveghează si taie căile de
aprovizionare. Grupul Perisor, în urma unui plan de regrupare elaborat pe tară, se deplasează
în muntii Sibiului. Acolo
îsi dau seama că punctele de întâlnire erau inconjurate de unităti puternice ale M. A. I.
Începuse iarna timpurie în munte. Planul de regrupare n'a putut fi dus la
îndeplinire. Grupul oltean hotărăste să se retragă si să ierneze fiecare pe cont
propriu, asteptând primăvara.
Nelu Popescu va fi arestat în casa conspirativă de întâlnire din Bucuresti, desi semnalele de
avertisment anuntaseră că totul e în regulă. Înăuntru îl astepta Securitatea.
La Craiova sunt arestati fratii si sotia lui Trancă. Un frate nu rezistă la tortură si divulgă adăpostul. Cincisprezece securisti cu pistoale
mitraliere, gata să tragă, năvălesc peste el si îl
ridică. Urmează o anchetă nemiloasă a echipei lui Trancă si Jianu sub
supravegherea directă a lui Vasilescu si Quisling.
Condamnarea de 15 ani, pronuntată în lipsă este confirmată. Urmează penitenciarele Craiova, Jilava, Aiud, întretăiate de anchete suplimentare la
Malmaison, Câmpia Izlaz - care însumează mai bine de doi ani. La Gherla, trece prin
socurile demascării, cu traumele ei fizice si psihice. Trancă îsi regăseste echilibrul repede si
îsi continuă drumul vietii.
Va fi eliberat în 1964. Din cioburi si sfărâmături, prin eforturi disperate,
sâcâit de supraveghetori, provocat de agenti acoperiti si activisti,
frământă pământul, trudeste, asudă,
îsi strânge familia în jurul lui si reuseste fără compromisuri să-si croiască o
viată decentă. Împăcat cu sine si cu Dumnezeu, asa îl găsesc evenimentele din
Decembrie 1989.
Trancă Pavel priveste linistit înainte, stie că nu mai are zile multe de trăit. Ca un lup singuratic, păseste mai departe pe poteca
vietii lui cu gândul la cei care nu mai sunt
si îi păstrează alături de suflet, si la toate care ar fi putut si fie.
Nicolae
Călinescu
GdV,
1992